Cumva, zilele astea se vehiculează textul, în mai multe zone, cum că abordăm greșit situația, bătându-ne joc de votanții lui Simion și făcându-i proști, pentru că nu asta este soluția de a-i aduce la realitate. Nu, trebuie să îi ascultăm, să îi tratăm cu respectul pe care îl merită orice opinie și, după aceea, să le explicăm exact cum e treaba, ca și ei să vadă adevărul nostru.

Să o luăm, de exemplu, pe doamna Liliana, care îmi comentează la o postare de pe facebook, asta, mai exact, cu un ton lejer arogant, hey, prostănacule, nu mai arunca minciunni pe internet, că mai știm și noi câte ceva.

Vă zic, copiii mei cei mari, 15 ani și 12 ani, știu care este funnelul de numire al premierului. Dar, ok, zic, hai să nu fiu arogant cu doamna, poate este o victimă a învățământului distrus de PSD, și-a rupt din timpul de muncă de la APACA sau shaormărie, ca să îmi comenteze, fii tu, Cetine, schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, adu lumina între femei, schimbă lucrurile stea de mare cu stea de mare (e o mică poveste asta cu stelele de mare, mi-e lene să v-o scriu și vreau să mă limitez la doar câteva rânduri, nu aș vrea să elucubrez text așa, degeaba.)

Și dau click pe numele doamnei, ca să mă lămuresc.

Deci doamna Lili a făcut Politehnica, după ce a trecut prin unul din cele mai cu ștaif licee bucureștene, da? Nu e o proastă de pe marginea gârlei, a dat un bac, o licență, a făcut o facultate grea, nu treci prin Politehnică ca gâsca prin apă, am avut gagică absolventă de Politehnică, săraca visa ecuații tridimensionale în sesiune.

Și totuși, doamna Lili nu are măcar o bază obligatorie de cunoștințe legate de mersul țării. Și nu doar că nu are, dar și comentează arogant despre asta, având chiar și un like, de la un anume domn Chiorpec.

După care vine doamna Rodica, să îmi spună că sunt prost. Bine, nu prost, doar că ne-deștept.

Mno, spuneți-mi voi, că eu sunt ne-deștept.
Cum ar trebui să procedez cu acești oameni și să le deschid inima și sufletul către adevărul meu și să nu folosesc pentru asta un bowie Rambo style? Ce procedeu, ce stil să folosesc ca să îi fac să înțeleagă că sunt proști și că merg pe o fentă cu final mortal, care îi va împinge către o spirală a imbecilității și a sărăciei din care nu vor putea ieși decât prin moarte? Ce argumente pot folosi pentru asta?

Nu, copii, vremea argumentelor a trecut. Lipsa educației, boala ultimilor 35 de ani, religia obligatorie din grădiniță, tâmpirea sanctificată la nivel statal, totul a dus la crearea unei generații, a unor generații pierdute, care nu au vreo busolă sau sens, trăiesc doar sperând la apariția tătucului providențial, a mâinii de fier care să ne arate morcovelul și biciul și să ne rezolve problemele, să ne dea la toți locuri de muncă și case. De 35 000 de eur0.

Acum, singurul moment, singura soluție care a rămas este să facem cumva să îi convingem pe cei care mai știu să despartă în silabe și realizează că 10 euro înmulțit cu 10 euro nu sunt echivalenți cu 50 de lei înmulțit cu 50 de lei, să iasă la vot, să voteze ce e bine pentru românia, să o luăm la pas, cu educație, cu noile generații, cu muncă, cu expulzarea bisericii din viața de zi cu zi a statului și, poate, în 5-6 generații, să ajungem la un nivel unde să nu ne fie frică de cine vine la putere, în caz de votează multe Liliane și Rodici.

Altă soluție nu văz, nu găsesc, nu este. Change my mind.

@pacalupapitoo

Diaspora voteaz George Simion

♬ original sound – Inigo Montoya

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur