Mă gândeam la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, despre toată lupta cu Dragnea, cu Veorika, cu Iordache, cu Tudose, cu Grindeanu, cu Ponta, revenit acum ca făt frumos, și despre reflectarea activităților ăstora în mass media. Îmi amintesc cum îmi plezneau venele în cap de nervi citind articole scrise de diverși jurnaliști echidistanți, care relatau, echidistant, despre ce se întâmplă în politică.

Teo Tiță a intrat în echipa de campanie a lui Dan Barna și lucrează îndeaproape cu candidatul USR pentru Cotroceni.
Teo Tiță vine la USR după doi ani în care a condus știrile Europa FM

Tot în echipa de campanie pentru alegerile pentru președinție este și Ioana Lupea. În trecut, Ioana Lupea a fost în echipa de conducere editorială a ziarului Evenimentul zilei. A semnat, apoi, în ziarul Adevărul, ca publicist comentatori.
Lupea a început să lucreze cu USR în urmă cu trei ani. În urmă cu o lună, a intrat în echipa de campanie a lui Dan Barna.

Diana Crețu, redactorul-șef al Wall-Street în ultimii patru ani, renunță la jurnalism pentru o carieră în politică, la Partidul Național Liberal.

Știu că am mai vorbit despre asta, dar simt nevoia să reiau. Cum mai pot eu, ca simplu cetățean și cititor de presă, să am încredere în ce am citit până acum, aflând că Ioana Lupea LUCREAZĂ DE 3 ANI PENTRU USR! Adică articolele ei din evenimentul și adevărul erau echidistante, nu? Și relatau numai adevărul, fără niciun fel de bias informațional, trecut prin filtrul USR, nu? FEMEIA FIIND PLĂTITĂ DE USR ÎN ULTIMII 3 ANI, DA?

Cum aș mai putea citi eu Wall Street, aflând că redactorul șef pleacă cu arme și bagaje direct într-o înaltă funcție de conducere la PNL? Cum aș putea eu crede că nu am fost manipulat cu articole atent promovate, de la înălțimea funcției de redactor-șef?

Mă întreba zilele trecute un comentator, afirmând că e greșit să înjur și PSD, și PNL, și USR, că de ce nu mă stabilizez la unul din ei și să îl recomand?

Serios, asta vreți de la oamenii cărora le citiți ideile? Aservirea politică față de un candidat și manipularea voastră directă, în timp, în direcția cerută de la partid? Vi se par acțiunile lui Tiță, Lupea, Crețu mai bune și mai relevante decât ale unuia care semnalează derapajele tuturor, lăsând oamenii să își facă propria idee?

Uite de aia eu îl prefer pe Alexa oricăruia din ăștia. E asumat pro Veorika, a fost asumat pro PSD dintotdeauna, înjură pe toată lumea și glumește cu toată lumea. Decât un șarpe precum cei de mai sus, prefer un nebun ca el. Măcar știu că niciodată nu voi avea surprize.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.