Recunosc, nu am fost niciodată în afara Europei. Cel mai îndepărtat punct văzut a fost Sankt Petersburg și atât.
Știți ce au ca punct comun toate locurile prin care am mers? Oamenii, autoritățile înțeleg că turismul este o sursă uriașă de venit și fac tot ce trebuie ca turistul să își lase banii la ei.

În recenta mea călătorie prin țară cu #drumulcetatilor, am vrut să cumpăr magneți de frigider din locurile pe unde am trecut. Obișnuit fiind, desigur, că suvenire de astea găsești la tot pasul, când vizitezi chestii.

Din nefericire, nu și la noi.
De exemplu, la cetatea făgăraș, la ieșirea este o baracă albă, cu chestii de astea în geam. Magneți, cărți poștale și altele. Instant am vrut să cumpăr câteva. Îmi pare rău, aici sunt doar mostre. Dacă doriți să cumpărați, trebuie să intrați înapoi în castel și să căutați magazinul muzeului. Mkeeey.

La Biertan, ora 16.57. Serios, ne-am consultat toți ceasurile. Magazinul cetății, o doamnă urâtă ca lupta de clasă. Nu, nu vă pot vinde nimic, la ora 17 cetatea se închide, trebuia să veniți mai devreme. Eram 19 oameni care am fi cheltuit măcar 15-20 de lei pe căcățișuri. Nu au fost buni, cetatea se închidea.

În rest?
În rest nu există nimic. Ziduri superbe de cetăți, înconjurate de garduri de sârmă peste care sar caii la păscut. Neîngrijite de nimeni, nesemnalate de nimeni, nevalorificate de nimeni. Nu ai de unde cumpăra un suvenir, o vedere, o ceașcă, un magnet, porcării din care scoțienii sau grecii fac miliarde anual.

Bine că la Viscri, profitând de celebritatea că Charles are casă acolo, țăranii vând șosete tricotate cu 30 de lei perechea.
Am zis pas.

În timpul acesta, Parisul câștigă 1 miliard de euro doar din turism.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

55 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Țara asta ar trăi boierește doar din agricultura și turism, de atât ar trebui unii să se ocupe.Și suntem în penultimii în UE.Și între ultimii 5 în Europa înaintea Ucrainei, Moldovei Albaniei și Bulgariei.Enough said.

    • #2

      dap. daca am deveni importanti pe piata hranei, nu ar trebui sa ne pese de altceva, masini gasesti, grau insa mai putin

    • impresii! ca nu se poate asa ceva a aratat-o Grecia.

    • #4

      a aratat ce Grecia? grecia se sustine bine mersi din turism in continuare, desi are resurse zero. in grecia FMI si Germania au speculat, facand profituri de zeci de miliarde. deci, ce a demonstrat?

  2. #5

    Romanu stie ca aia nu sunt bani castigati cu sudoarea fruntii si de aia nu il intereseaza sa faca ceva in directia asta.

  3. #7

    Si caii e oameni.

  4. #9

    In Paris, ca tot il dai exemplu, la Louvre, cateodata inchid si la 5 dupa-amiaza (de obicei la 4) si-l deschid pe la un 9-10 dimineata. Din toate cozile alea pe care le vezi sau ai auzit de ele, nu intra toti. La catacombe, la fel.

    Iar turismul… eu ma agat de asta: turismul din Franta si Italia is una, turismul in Romania si Polonia is alta. Diferenta e asta: aia chiar au ce sa arate, unicat, si sunt atat de aroganti si nesimtiti, incat isi permit sa fie nesuferiti (cazul Louvre si catacombe).

    In plus ca, fara sa-i antagonizez pe cei care au fost la turism, dar la urma urmei, turismul nu e nici “industrial complex”, nici “financial giant”, nici “manufacturers/producers” si nici (sa-mi fie cu iertare) “corporation/multinational/commerce”.

    Sunt bani acolo, in turismul nostru? Sigur ca da… dar nu se compara cu trepiedul adevarat al structurii oricarei economii: en.wikipedia.org/wiki/Economic_sector. Iar din moment ce Arhi a facut turul cetatilor, ce fel de turism e ala daca se finanteaza de nativi? Hai sa fim seriosi.

    Am ales eu sa fiu Giga Contra, don’t bring the pitchforks!

  5. #12

    Cetatea Fagarasului e coliba aia mica de oameni saraci din vecinatatea unei marete catedrale poleita cu haur ? intreb pentru un prieten care cauta lumanari brand-uite!

  6. #14

    “Daca nu iese un comision important cui trebuie,nu merita facut.”
    (“Dezvoltare economica si perspective in Romania” vol1, //inserati numele oricarui fost,actual sau viitor puscarias erudit)

  7. #15

    Parisul castiga un miliard din turism pe an, noi la Bucuresti avem buget – si il cheltuim pe tot – de un miliard pe an si nu avem turism. Deci, who’s the boss?? Cine face banul gramada? Cine e valorosii??

    • #16

      noi, o vom avea pe Firea…

    • #17

      Sa nu ne pierdem cu firea zic…simt asa in aer un dosarel pe numele sotului…cu legaturi catre ea si parca vaz ca iar ramaneti cu vicele…chiar apropo…e de urmarit cine va fi viceprimar, ca in ultima vreme astia ruleaza fin peste tot.

    • #18

      Exista un proverb international care spune ca tampitii invata din greselile proprii, desteptii din greselile altora. Noi reprezentam un addendum, suntem aia care nu invata niciodata nimic, nici din tampeniile proprii si nici din ale altora.

    • #19

      @radu noi suntem sursa primara. NOI. de la noi pleaca tot. orice.

  8. #20

    La biertan în cetate sunt doar sasoaice.
    De obicei turiștii intra în cetate pana la 16 45 ca sa poată încuia la 17.

  9. #21

    ala-i chinezu acolo in stanga pozei? nu va porcaiati pe blog recent?

    • #22

      unde, mai exact?

    • #23

      in stanga pozei, a zis.
      de rochia aia neagra din dreapta pozei nu zice nimeni nimic?
      ca io-s fan rochii negre …

    • #24

      rochia neagra e mmm,:))))) o gasesti la glossarul explicativ

    • #25

      pe blog, ce nu intelegi?

    • #26

      a, da, nu intelegeam

  10. #27

    Pentru ca nu e business-ul lor. Sunt niste angajati ai muzeului/CJ-ului/primariei/insert here.
    In vest gasesti aceste chitibusuri la tarabe/magazinase unde e business de familie / au comisioane din vanzari.

    • #28

      daca ar lua salariul si in functie de vanzari, sa vezi ce ar deveni businessul lor.

    • #29

      Se judeca totul la nr. de bilete vindute,ce iei de la magazinul interior e fix-pix
      De-aia îi doare pe toți in ……

  11. #30

    In cetatea Slimnic mai duceau localnicii slana so carnea la uscat si afumat. Am fost des in Slimnic. Biertan e interesant.
    Ai fost la Cisnadioara?

  12. Nu ai cum sa compari Franta cu Romania. Stii cat a fost de criticat Turnul Eiffel la inceputul constructiei sale? Au fost de-a blamari la greu, mai ales prin presa. Acum e cel mai vizitat monument din lume. Stii cati vizitatori are Franta pe an? 75 milioane. Iar populatia tarii e de 65. E tara cea mai vizitata din lume. Are insa o istorie bogata si cetati foarte bine conservate. Ei fac experimente peste experimente. Unul De acum vreo 10 ani era constructia unei cetati – sa faca cu resursele pe care le aveau oamenii Evului Mediu. Le-au luat 25 de ani !!! 25.

    Romania e frumoasa, dar pacat ca e locuita de prosti care ocupa pozitii cheie. Transilvania e frumoasa, e bine “conservata”, insa s-a cunoscut ca au fost austrieci, unguri, sasi si secui… Moldova e frumoasa prin manastirile sale..

    Ce turism sa existe la noi cand preturile la cazare sunt enorme?

  13. Umblaţ aiurea pe coclauri. Ia să fi făcut #drumuluarsenieboca să vezi ce de suveniruri găseaţi.

  14. #37

    Boss ,daca tot ai fost prin zona ,ai fost baremi la gorunul lui Horea,?
    Sa vezi alaturi si gorunul lui Basescul ?

  15. #38

    Mi se pare fitza de Bucuresti as well mergi acolo la 16:57 si sa ceri 200 de magneti cu cetatea. Pe buna dreptate raspunsul primit.

    Prin 1998 eram in Sibiu si intr un magazin amenajat intr o casa saseasca vad o gravura a orasului , agatata la 2.30 m. De vanzare. Cer politicos sa o vad. ” N o dau jos decat daca o cumparati”. Voi reveni in 200 de ani.

    • #39

      La ora aia au ajuns acolo, la ora aia au terminat de vizitat cetatea. Nu e ca si cum ar fi decis sa intre acolo la 16.57 doar ca s-o enerveze p-aia.
      La Bucuresti daca intri intr-o chestie cat de cat privata la 16.57, chestia va fi inchisa accesului publicului la 17.00, dar toti clientii aflati in incinta vor fi serviti, chiar daca dureaza pana la 18.00, indiferent ca clientul e bucurestean sau de la cuca macaii. (Bine, daca nu e Enel unde se bloca automat sistemul informatic la ora x).

    • #40

      @Ady, eram ironic. Logic ca magazinul trebuia sa ii serveasca. Cultura clientului e slaba.
      Exemplu: la Starbucks. Astept bautura. E gata doar ii mai trebuie capacul, care e in mana barristului si jumatate pus. Stau cu mana intinsa si nimic. Barrista discuta cu colegii lui, mai face una alta si in final pune capacul si imi da bautura. E o chestie minora dar care reflecta cultura clientului.
      McCafe: angajatul face un shake sau.smoothie. pune clientului in pahar. Mai ramane pe fundul comtainerului niste shake. Angajatul ia o lingura lunga si repetat, baga in container si apoi in the gura. Really?

    • #42

      Zic asa: promovarea de genul asta nu face mare scofala, peisajele naturale de genul (si unele si mai si, mare si munte in acelasi cadru) sunt destule in Europa, in tari civilizate cu autostrazi. Si sa te lauzi cu arhitectura casei popoului e cel mai romanesc lucru cu putinta.
      Eu as face o strategie pe baza de bautura si femei ieftine si bune.

  16. La noi turismul nu e o sursa majora de venit, e doar ca sa fie acolo – 4% din PIB, 3% din forta de munca ocupata. Iar din aia 4%, aproape juma’te e asa-zisul “turism de business”, adica oameni care vin pe aici cu treaba, nu sa admire peisaje.

    In Romania, sursele majore de venit sunt industria (24%) si comunicatiile (8%). Chiar si agricultura a ajuns de rasul lumii (4%).

    Nu zic ca e rau sa faci turism, dar dincolo de mandria cu “ce tara frumoasa avem”, turismul nu ajuta la mare lucru in Romania. De-aia a avut asa mare “succes” potentialul turistic la Rosia Montana. Nu faci bani cu hipsterisme.

    De-aia nici nu se investeste asa tare in domeniu si nu sunt incurajate initiativele de gen. In afara de blonda si frunza ei furata nu am auzit pe nimeni cu initiative. A si mai era Nastase cu Drapula Park de care n-a mai auzit nimeni.

  17. #44

    In mare sunt de aceeasi parere, mult subexploatate si subevaluate resursele din turism. Si incercam sa schimbam asta.

    Totusi, ca un contraargument legat de cetatile alea, ar fi extrem de valoroase daca transilvania ar fi al 51-lea stat din SUA. In rest, te impiedici si dai de o cetate in europa.

  18. #45

    Pai vedeti daca nu ati fost la Alba Iulia? Cetatea e mai mare decat toate alea, mai amenajata turist-friendly si gasesti magneti si alte prostii pana seara tarziu, de la magazine situate fix in zidurile/portile cetatii, la chioscuri si carute “rustice” numerotate. Vai vai. Avem si manual de branding al orasului, 234 de pagini, romana si engleza. www.apulum.ro/pdf/Alba%20Iulia%20Manual%20De%20Brand_2014.pdf

    Mai ca m-as intoarce acasa. Doar ca, you know, Alba Iulia tot in Romania e.

    • #46

      ce nu intelegi tu, Ioana, este ca ideea drumului a fost si promovarea chestiilor mai putin cunoscute. inteleg ca te strabate mandria de alba iuloianca, vorba lui dragnea, dar nu ne interesa sa promovam ceva ce oricum e promovat. capisci?

    • #47

      Arhi, nu stiu cat de promovata e Alba Iulia, nu stau in tara si si cand vin am doar “insider view”. Speram doar ca toti banii bagati sa fi avut un efect, deci e bine. Sustin, evident, si cetatile fara manual de branding si cu “doamne” intepenite din ’83 in scaunele chioscurilor de suveniruri , care trebuie sa fuga acasa la 16.59 sa prinda stirile. Sper ca evoluam si noi, incet-incet. Restu’ lumii valorifica si vinde orice banal colt de natura. Era sa adorm de incantare cand am vazut ce numesc belgienii “munti”, de exemplu.

    • #48

      super profesionist manualul de branding.

    • #49

      Ioana, “muntii” aia au vazut batalii cum Carpatii nostri nici nu viseaza (presupun ca la Ardeni te referi).

  19. #50

    Duuudeeee, romanii nu isi cunosc istoria. Punct. Nici abordarea nu suntem in stare sa o decidem, ori e istoria Romaniei, ori e istoria romanilor …

  20. #51

    La Slimnic la cetate mai era nenea ala care efectiv traia in cetate? avea casa acolo si gradina de legume in 2010 cand am fost eu ultima oara in turul cetatilor….

    Romania ar putea face juma de milliard de euro doar cu cetatile, bisericile si fortificatele dar asta e discutie inutila.
    Romania ar putea face bani cu multe ca nah, nu orice tara are si mare si munte si delta si ape termale si fluviu, etc.
    Intai insa trebuie sa aruncam cateva bombe atomice pe tot teritoriu, sa o repopulam cu alte nationalitati si sa incepem de la zero sub alt nume. Sa zicem….Dacia 🙂

    • #52

      Sau Trabant

    • Romania tre’ sa faca autostrazi sa-si care masinile aia de la Dacia si de la Ford ca alea aduc venituri la buget, nu hipsterisme cu cetati si biserici. Dupa ce avem autostrazi si infrastructura, sunt convins ca vor veni turistii sa viziteze vechiturile noastre. Juma de miliard e vax albina la bugetul Romaniei, numai Dacia vinde de 5 miliarde de euro anual. Si Ford de vreun miliard.

  21. #54

    prima data cand am iesit din tarisoara si m-am dus la altii mi-a fost frica sa fac poze, daca imi dau amenda? asa fusesem obisnuita, cu “fotografiatul si filmatul interzis” la diverse obiective turistice din Ro.
    pentru ca ei nu pricep ca pozele facute de turisti si aratate altora fac mai mult decat 3 lemne si 2 panouri expuse la orice targ de turism.
    fotografiezi, de exemplu, la Sacre Coeur inauntru pana-ti cad degetele.

    “Îmi amintesc cu amărăciune de episodul din No Reservations în care echipa lui Tony intră să viziteze Curtea Veche din Bucureşti şi bineînţeles, să filmeze. Sunt opriţi de ghidul (paznicul?) complexului şi li se spune că pentru a filma în interior trebuie să plătească. Tony are atunci o reacţie de genul “bă, ăştia nu ştiu cine sunt eu şi câtă reclamă moca le pot face”, ceea e ce trebuie să recunoaştem că e corect!” fragmentul e de aici: trans-ferro.attraversare.ro/2013/06/18/pro-fotografierea-si-scaderea-taxelor-foto-la-obiectivele-turistice/
    apropo de magazinele de suveniruri. cand m-a intrebat cineva odata de asa ceva in Bucuresti, spre rusinea mea n-am stiut sa-i zic unde exista. iar daca n-am stiut unde inseamna ca ori nu exista, ori daca exista nu exista in locuri cheie, la vedere.
    oricine poate avea un chiosc care sa vanda asa ceva.
    in Londra gasesti si un rahat cu simbolurile lor, magazine si chioscuri peste tot in zonele turistice. iar printre simboluri nu se afla doar monumente ci si celebra “mind the gap” taxiurile negre, autobuzele duble, cabinele de telefon etc. cum are Parisul “Le chat noir”, treptele din Montmartre, felinarele, piatra cubica, cafenelele ca elemente distinctive, ca simboluri pariziene.
    iar asta nu e numai in orase mari, Margate, un orasel de circa 50.000 locuitori are aceeasi mandrie.
    dar ca sa se intample asta tre sa existe o “simbioza” intre toti cei care traiesc acolo, sa iubeasca locul ala intai (sunteti sau nu de acord, fara asta orice loc ajunge in paragina), sa aiba grija de el si in final sa il arate altora, sa-l “vanda” si banii aia sa-i investeasca local.
    daca ma uit un pic in jur, la englezi de ex, observ ca ei nu asteapta 100% sa li se faca curat frumos si reclama, au un spirit de comunitate si mandria locului cum n-am mai intalnit inainte (gen strada mea, cartierul meu) si organizeaza diverse evenimente locale ca sa-si promoveze locul sau evenimente caritabile (ceva gen £3 biletul la un concert) ca sa adune bani pentru diverse proiecte cu autofinantare etc
    practic, cum sunt oamenii sunt si autoritatile si viceversa.
    din cate am observat, fiecare oras are o imagine pe care si-o consolideaza si prin asta se face cunoscut. faimos pentru muzica, diverse festivaluri, cultura, istorie, arta, boem, industrial, futurist, street art, cladiri colorate diverse curiozitati. BRANDING. singurul care-mi vine in minte de la noi ar fi Sighisoara.

  22. #55

    ‘În timpul acesta, Parisul câștigă 1 miliard de euro doar din turism.”
    Ce vrei sa zici ca România nu castiga tot un miliard de euro….. In 5 ani?