Dom’le, oamenii suferă de sadism pur, sau măcar de sadism la adresa mea.

Mă gândeam ieri, în timp ce îmi căutam ketorol, că mă durea o măsea, că nu am întâlnit niciodată un om căruia să  îi povestesc că mă duc la stomatolog  şi să nu îi înseninez brusc ziua.

– Ce faci mă Cetine?

– Eh, uite amărât.

La faza asta deja nivelul de fericire al omului începe să crească. Şi mă întreabă, cu voce compătimitoare, doar ochii trădându-l, prin fulgerele de bucurie aruncate:

– Hai mă, de ce eşti amărât?

– Mă doare de-aseară o măsea de mă urcă pe pereţi.

Gata, l-am făcut fericit. Pur şi simplu nu îşi mai izolează zâmbetul, pentru că nu mai poate. Toată faţa îi este ca o gladiolă, de fericire.

 

– Păi şi nu ai luat ceva?

– Am luat nişte ketorol, dar văd că nu îmi trece, cred că o să mă duc la un dentist.

Aici ziua omului este făcută. Fericire mai mare nu poate exista. Ori zâmbeşte plin de satisfacţie, te bate pe umăr compătimitor şi pleacă, ori începe cu poveşti:

– Am fost odată la un dentist atât de prost, de şi acum mă îngrozesc. Era să îmi scape freza în limbă, m-a durut rău de tot. Sper din toată inima să nu găseşti aşa ceva.

Deşi pe faţa lui se citeşte clar că îţi doreşte fix o asemenea întâlnire?

Aşa că, de ce sunt oamenii sadici şi se bucură la durerea de dinţi a altora?

NU MINŢI, ŞI ŢIE ŢI-A APĂRUT UN ZÂMBET PE BUZE, CITIND ASTA!

Crezi că poţi să te ascunzi?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.