Daca va plictiseati luni dimineata…

Linkul pe care l-ai deschis a expirat sau pagina este vizibilă doar pentru o audienţă din care nu faci parte.

Au și bac-ul luat oamenii ăia.

Moarte javrelor de pe strada, azi in timisoara m-am trezit cu un câine muscat de piciorul stang in timp ce mergeam in blocul meu ca sa locuiesc. Îmi pare rau ca nu aveam un bolovan la mine.

Câteva idei „dădreapta”:

1) N-am citit decât vreo sută de comentarii și din câte îmi dau seama, majoritatea celor de acolo care condamnă gestul nu sunt decât niște dornici de atenție care vor să se simtă eroi. Mă îndoiesc de faptul că mai mult de o treime din oamenii ăia știu ce-i aia empatie pentru ființe de ORICE FEL.

2) Există într-adevăr oameni cu un nivel mai ridicat de empatie care condamnă asemenea gesturi de cruzime, fără însă a lansa tot felul de injurii și amenințări la adresa unora și altora. Adică, dacă nu poți suporta să vezi un animal chinuit, în mod sigur nu îți dorești să vezi un om chinuit, indiferent ce a făcut el. Dacă le dorești tot binele cățelușilor și pisicuțelor dar le urezi lucruri rele vecinilor tăi care au îndrăznit să alunge cu parul câinii vagabonzi din fața blocului, atunci nu ești decât un mare, mare… MARE… În fine.

3) Mentalitatea ălora cu „bă, să mori și tu ca câinele ăla” e la fel de toxică și primitivă ca și mentalitatea celor cu „bă, să fie și ăia șapte violatori violați la rândul lor în temniță”.

4) E foarte clar că integritatea și supraviețuirea noastră se află pe primul loc, însă acest lucru poate fi făcut în două feluri: trișând ca niște golani inteligenți sau fiind doar inteligenți și înțelepți. E lăudabil că specia umană a supraviețuit la un moment dat vânând animale sălbatice cu diferite arme și unelte, însă e mai puțin lăudabil că specia umană, în vremuri în care e capabilă să trimită oameni pe Lună (și acuși și pe Marte), nu e capabilă sau mai bine zis BINEVOITOARE să își formeze niște obiceiuri alimentare care să fie lipsite de cruzime față de restul viețuitoarelor și față de mediu.

5) Asta e doar o convingere personală: versiunea asta de umanoid din care ne tragem și noi nu cred că a practicat vânătoarea și nici nu cred că s-a hrănit vreodată cu carne de vânat. Poate doar cu insecte și vietăți foarte mici, și de asemenea poate și cu ouă și lapte de la animale pe care a reușit să le domesticească. Premisele mele sunt:

i) nu avem colți și gheare, nu avem salivă acidă și aciditate suficientă în stomac pentru a digera carnea așa cum trebuie, nu avem tract intestinal scurt ca al carnivorelor, nu avem agilitate… deci pe scurt nu avem niciuna din calitățile necesare pentru a fi prădători. În afară de găini și țestoase noi nu prea mai putem prăda nimic cu mâinile goale.

ii) când eram mic și mergeam peste vară la bunici, erau zile, mai spre toamnă, când ai mei plecau la cules și eu rămâneam singur acasă până la amiază. Deși mâncam odată cu ei dimineața, uneori peste zi mi se făcea iar foame de la atâta alergat și joacă prin curte. Niciodată nu m-am gândit „băi, ce-aș vâna acum o găină cu sulița sau cu praștia, ce-aș jumuli-o și ce-aș mai înfinge-o în proțap peste un foc domol de vreascuri și paie”. Presupun că asemenea instincte care țin precis de hrană și supraviețuire, deja de atâtea milenii de când omul e „vânător” (chiar și ajutat de unelte), mi-ar fi fost înnăscute și adânc întipărite în reflexe, nu? Adică până la urmă e o chestiune de viață și de moarte, în care dacă nu mănânci nu trăiești! Cum e posibil să nu fi avut nici cel mai mic reflex de vânătoare? În schimb știți la ce pofteam? La perele, prunele și caisele din copaci; priveam fructele și parcă deja simțeam gustul și parfumul lor.

6) Diferența pe care o văd eu între cruzime și apărare/necesitate:

i) dacă un câine nervos, sau orice alt animal periculos, vine și te atacă, e normal să te aperi cu tot ce ai la îndemână, chiar dacă asta înseamnă „somn ușor, Cuțu-Cuțu”.

ii) dacă un om vânează animale capabile să fugă și să se apere, și cu mâna lui le sacrifică pentru mâncare și alte foloase, păi treaba lui. Da, e o brută, dar își merită locul în lanțul trofic; își merită prada.

iii) a te „apăra preventiv” de tot felul de ființe care nu ți-au făcut nimic niciodată, prin eutanasie, castrare sau alte metode barbare, mi se pare cruzime. Apărarea se face acolo, pe loc, unde cel mai puternic/inteligent câștigă și nicidecum „cu premeditare”. Există într-adevăr și oameni care nu se pot apăra, cum sunt cei bătrâni, cei cu dizabilități sau copiii, dar hai să ne comportăm ca o comunitate de oameni care avem grijă unii de alții (și aici nu mă refer la stat, ci la comunitatea locală). Când eram mic am fost și eu mușcat de un câine. Cumva am reușit să scap și să fug, iar când m-am întors să văd dacă vine după mine, știți ce se întâmpla? O ploaie de pietre și tot felul de obiecte erau aruncate spre câinele respectiv. Aproape toți ceilalți din jur care văzuseră ce am pățit, aruncau cu tot ce puteau în câinele respectiv, și chiar și vreo două femei de la parterul unor blocuri din apropiere. Câinele agresiv murise în acea zi. Asta înseamnă comunitate.

iv) ce face industria zootehnică super organizată și mecanizată, care forțează anual nașterea și moartea a zeci de miliarde de animale domestice lipsite de apărare, în scopul alimentației publice și al altor foloase (industria textilă, farmaceutică etc) mi se pare iarăși cruzime.

7) Ca o completare la ce am zis la punctul cinci, îmi amintesc că atunci când eram mic, nu îmi placea deloc să mănânc brânză, ouă și carne în general… Singurele excepții fiind laptele fiert (cu orez uneori), pastrama și slănina (dar și astea fripte). De pește nici nu voiam să aud. M-am forțat o bună perioadă din viață să mănânc produse animale, că auzeam din familie că-s sănătoase și pentru că alternative nu prea aveam prin frigider, nefiind casa și frigiderul meu. Declick-ul s-a produs în conștiința mea în ziua în care am văzut sacrificarea unui animaluț și pregătirea lui pe grătar. Simțeam o combinație de milă și scârbă în același timp și efectiv nu mai puteam mânca nimic de proveniență animală. Eram speriat că o să mor de foame sau că o să mă îmbolnăvesc și tot căutam pe net și prin cărți informații despre cum pot să îmi „vindec” sentimentul de scârbă ca să pot mânca „normal” din nou. În final mi-am dat seama că se poate și altfel. Și după mulți ani pot și să confirm că într-adevăr SE POATE să trăiești și fără a lua parte la acte de cruzime, direct sau indirect.

În concluzie, nu am nimic cu nimeni, nu am o „agendă”, nu merg la proteste să mă dau cu fundul de asfalt și nici nu vorbesc oamenilor despre asta, decât atunci când sunt invitat la petreceri și aniversări și întreb despre meniu, ca să știu dacă vin cu „pachețel”. :-))

Consider că alimentația e o chestiune intimă ce ține de preferința fiecăruia și de asemeni cred că foarte mulți oameni aleg să creadă în continuare în alimentația cu produse animale deoarece încă nu sunt conștienți de calvarul prin care trec bietele viețuitoare. Pur și simplu nu au nici detalii și nici imaginea de ansamblu, ci doar niște desene vesele de pe ambalaj și convingerea că dacă și alții fac, atunci e bine dacă fac și ei. Sunt și oameni cărora le place să vâneze și să facă ospețe vânătorești dar e strict treaba lor.

Singurul lucru care mă intrigă pe mine este cruzimea ce are loc din reavoința, neștiința și ignoranța oamenilor, indiferent dacă e vorba de războaie sau abatoare.

Pace și înțelegere la toată lumea!