Cum se nasc românii

Am văzut caricatura asta, care este ultra uber haioasă. Deși, dacă stai să te gândești, de fapt, mulți, foarte mulți oameni nu mai știu, cu adevărat despre ce e vorba.

Pe vremuri, dragii moșului, existau doar cozi. Cozi pentru orice, nu conta ce era la vânzare, importantă era coadă. Înainte de orice era coada. Coada începe inclusiv pe bază de zvonuri. Te puneai în față la alimentara pentru că îți șoptise o vecină că a auzit de la Pompilică de la 5 că i-a zis doamna Geta că bagă ouă. Și pac, lăsai totul și fugeai la ușa din spate a alimentarei, unde se vindeau lucruri și se făceau cozile, ca să nu vadă tovarășul că lumea stă la coadă, dacă cumva trecea prin zonă. Te așezai cuminte acolo, de obicei erau deja câteva zeci de oameni până când ajungea zvonul la tine. În câteva ore deveneau câteva sute. Dacă veneau ouă, bine, dacă nu, ieșea tovarășul șef de magazin și striga Mergeți acasă, tovarăși, azi nu vine nimic, poate mâine. Și plecai acasă, cu regret, deja îți imaginai un ou ochi, prăjit în tigaie, rotofei si galbior, presarat cu putina sare, mancat cu paine veche, ca altceva n-aveai.

Cel mai enervant lucru, la cozi, erau cei care se băgau în față. În general, erau rețelele de țigani din cartier, care erau temuți și întotdeauna veneau și se băgau primii. Se duceau la unul pe care îl vedeau mai fraier, mai ochelarist sau mai în vârstă și declarau că ăla le-a ținut rând. După care veneau toți, toată familia, inclusiv cea extinsă. Ca să se preîntâmpine asta, în timp, oamenii au învățat să își facă liste cu numele, de la 1 la infinit. Degeaba venea cio domnul rrom să își ceară intrarea, nu era pe listă, aia e, țiganilor le e frică de o ripostă comună, ei sunt obișnuiți să sară pe cel mai slab și să îl termine.

Altă soluție erau cordoanele. Adică era coada propriuzisă, pe 2 sau 3 rânduri, funcție de ce se aducea, iar pe lateralele cozii se forma un zid uman, ca să nu mai permită să treacă nimeni spre ușa de intrare, în afară de cei care sunt la coadă.

Și chestia asta funcționa, până când apărea câte unul Dați-mi voie să intru, trebuie să îi transmit ceva tovarășului gestionar. Sau, mai șmecherul, Eu cumpăr mazăre, domle, nu sunt la rând (adusese tovarășul conserve de păstăi, erau pline alimentările cu ele, aranjate în turnulețe, că erau singurele disponibile în magazin), sau clasicul Intru doar ca să întreb ceva. După care îi vedeai ieșind cu sacoșele pline, în îmbulzeala formată înăuntru dracu îi mai deosebea. Ce începeau urletele, amenințările, îi durea în cur pe ăia Hai, tovarășe, ce mare lucru am făcut, lasă, că ajunge la toți, matale să fii sănătos.

Și da, așa se nasc românii.
Dar știți care e partea cu adevărat nasoală? Dacă sunt undeva la coadă, oriunde aș fi, la casierie Digi sau la casă la Lidl, pentru mine se transformă în iad. În primul rând, pentru mine, două persoane în fața mea înseamnă o coadă la care nu stai. Și al doilea, dacă stau la coadă, sunt TOT TIMPUL ÎN ALERTĂ. Îi scanez pe toți din jur, ce face, de ce se mișcă, ĂSTA VREA SĂ SE BAGE ÎN FAȚĂ, ALO, DOMNU, CREZI CĂ NOI SUNTEM MAI PROȘTI?? Și nu înțeleg de ce cei din jur sunt relaxați și îi doare la 3 metri distanță, Oameni buni, vi se ia locul în față la rând, ați înnebunit?

Traume din comunism. Cine zice că comunismul a făcut și bine, se știe ce e mă-sa.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt