Contul meu
Sincer să fiu, până să descopăr ca sunt extrem de dulce, mai ales în sânge, nu eram vreun fan de adidași bărbați. Cât am fost tânăr și suplu, purtam ghete de motor, neavând motor, dar se potriveau cu părul lung și imaginea pe care voiam să mi-o creez (hint, nu funcționează), iar după ce am devenit mai rubicond, pantofi fără șireturi sau ghete de piele întoarsă, boala mea din copilărie.
După ce am descoperit că mă zaharisesc de pe interior spre înafară, am descoperit și că zahariseala asta vine cu niște dureri foarte mari la labele picioarelor, în anumite momente, dureri care țin câțiva ani, până când te scapă medicina de ele. Și de dureri. Dar, până atunci, ai nevoie de niște adidași care să fie moi, comozi, care să îți țină bine piciorul și care să nu te distrugă dacă mergi 100 de metri.
Problema mea este că laba piciorului meu este foarte groasă și foarte lată. Teoretic, port 44 sau 44.5, depinde de brand. Practic, nu îmi intră în picior dacă nu e 45, rar găsesc ceva care să îmi vină și bine, să arate și estetic și să fie și numărul meu, să nu îmi flencăne în picioare la mers.
În ultima perioadă am descoperit, cu plăcere și mult drag, adidașii de alergare, cei care au talpa aia super groasă, din materiale moi și amortizante. Vă zic, nu există nimic pe lumea asta care să mă satisfacă mai mult, din punct de vedere al încălțărilor. Practic, până și familia mea e mulțumită, pentru că m-am transformat din Cetin “Are we there yet” Ametcea în Arhi “hai să vedem și ce e în satul celălalt”.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
A tunat și v-a adunat, și tu și prințesa trăiți pe picior mare și atipic!
Mai rămâne să se plângă și Vasilescu că nu încape în opinci 😉
NOU
link, branduri ?
NOU
Dupa ce am incercat toate brandurile vietii, mai mult sau mai putin scumpe (unele obscen de scumpe), tot Skechers ramane baza, cel putin in cazul meu.
Si, cel mai bine, dupa ce e purtat adidasul o perioada incat sa se muleze talpa dupa piciorul meu. Am avut o pereche care ajunsese vai mama ei, purtata vreo 3 ani, zici ca eram abia iesit din canale dar era singura pereche cu care puteam conduce Suceava-Bucuresti si retur, i-am plimbat jumatate de Europa, au vazut cateva capitale si tare rau mi-a parut cand a trebuit sa renunt la ei.
NOU
Așa au fost skechersii mei de gravidă. :)) Aveau deja aproximativ 2 sezoane de purtare intensivă cu vacanțe de 30k de pași pe zi, iar vara în care am acumulat 16 kile și tropăiam ca un shrek le-a pus capac, efectiv nu puteam să port altceva decât șlapi pe lângă ei. Îmi amintesc ca erau branțurile alea cu memory foam roase pe interior, dar după ce am născut, deși nu i-am mai purtat (sincer nu mai puteam să mă uit la ei, îmi fusese suficient), i-am mai ținut din solidaritate vreun an în dulap înainte să îi arunc. They were brave soldiers. :)))
Din păcate au trecut anii și m-am puturoșit și vacanțele nu mai sunt cu zeci de mii de pași și nici mersul pe jos nu mai e activitatea principală a zilei, așa ca n-am mai simțit nevoia de skechers, însă oricând aud “încălțăminte comodă” – în capul meu apare automat brandul asta, sunt divini.
La sală – pentru antrenamentele cu greutăți – nu sunt ce trebuie, te afunzi prea rău în ei și nu ai nevoie chiar de norișori instabili sub tălpi când ții câteva zeci de kile în spate, acolo mai bine te descalți.