Sincer să fiu, până să descopăr ca sunt extrem de dulce, mai ales în sânge, nu eram vreun fan de adidași bărbați. Cât am fost tânăr și suplu, purtam ghete de motor, neavând motor, dar se potriveau cu părul lung și imaginea pe care voiam să mi-o creez (hint, nu funcționează), iar după ce am devenit mai rubicond, pantofi fără șireturi sau ghete de piele întoarsă, boala mea din copilărie.

După ce am descoperit că mă zaharisesc de pe interior spre înafară, am descoperit și că zahariseala asta vine cu niște dureri foarte mari la labele picioarelor, în anumite momente, dureri care țin câțiva ani, până când te scapă medicina de ele. Și de dureri. Dar, până atunci, ai nevoie de niște adidași care să fie moi, comozi, care să îți țină bine piciorul și care să nu te distrugă dacă mergi 100 de metri.

Problema mea este că laba piciorului meu este foarte groasă și foarte lată. Teoretic, port 44 sau 44.5, depinde de brand. Practic, nu îmi intră în picior dacă nu e 45, rar găsesc ceva care să îmi vină și bine, să arate și estetic și să fie și numărul meu, să nu îmi flencăne în picioare la mers.

În ultima perioadă am descoperit, cu plăcere și mult drag, adidașii de alergare, cei care au talpa aia super groasă, din materiale moi și amortizante. Vă zic, nu există nimic pe lumea asta care să mă satisfacă mai mult, din punct de vedere al încălțărilor. Practic, până și familia mea e mulțumită, pentru că m-am transformat din Cetin “Are we there yet” Ametcea în Arhi “hai să vedem și ce e în satul celălalt”.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur