Știți probabil că trăim în europa ce se pregătește de o noua ramura W descendenta a crizei. Toată lumea o știe, banca centrală europeană o știe, guvernul o știe, toți știe despre ce e vorba.
Într-o astfel de piața, e haios să previzionezi că poate undeva, prin decembrie, vei putea plăti salariile în firmă. Pentru că nu poți prevedea nimic. Orice se poate întâmpla, absolut orice, de la un război în Iran, cu consecințe catastrofale asupra prețului combustibililor, deci practic o creștere mare a prețurilor în general, până la o demisie a lui băsescu.
Ei, în condițiile astea, cum ai putea să nu îi dai câteva scatoalce după ceafă celui ce face aceste afirmații?
Preţurile vor creşte cu câteva procente, iar această tendinţă va continua şi în următorii 2-3 ani. Cel mai probabil, nu vom atinge prea curând nivelul din 2007-2008, dar cu siguranţa vom asista la o reluare a creşterii preţurilor locuinţelor în perioada următoare
Numai ideea de a anunța o creștere de câteva procente e haioasă, dar nu asta e hilar. Rețineți, omul visează la o reîntoarcere la prețurile din 2007-2008, când nu conta cât costă, important era să iei creditul. Cât ai salariul? 2000 lei? Beton, ia un credit de 300 000Euro, e bine, e de la noi.
Prețurile vor crește? Pe ce bază? Cine va susține o creștere a prețurilor? În 2007 prețurile creșteau pentru că băncile dădeau credite la toate femeile de serviciu. În 2012 băncile nu mai dau credite punct. De unde vor apărea banii, pentru ca prețurile în ansamblul lor să crească? Din salariile reduse de Boc? Din salariile ținute la limită de către privați, pentru a putea rezista și cu firma și cu angajații? Vor lua credite oamenii care acum se chinuie să plătească rate duble fața de sumele care le plăteau la început?
De unde, domnul specialist Cosmin Roșu?
Mor când văd minciuni de astea aruncate așa, să fie. Și ce e mai prost că sigur se găsesc câțiva fraieri care o să zică a e clar, prețurile cresc, mai aștept, nu vând acum. Știu pe cineva care nu a vrut să vândă când putea vinde cu 60 000, că a auzit la protv de la un imbecil că prețurile vor mai crește. Acum nu mai reușește să vândă nici cu 35 000. Mă duc să îi arăt articolul, poate mai așteaptă.
Și nu, nu e vorba de preț, ci de a debloca acest lanț imobiliar, care stă blocat aiurea, proprietarii de apartamente de pe vremea lui pazvante sperând că poate totuși vreodată vor reuși să vândă vechiturile cu prețuri de las vegas, deși au dat pe ele prețuri de icral, iar aburicii gen Cosmin Roșu, care au construit la prețuri de 4-500E/mp speră în continuare să vândă la 2000 E/mp, că na, biznisman te numești.
NOU
Daca ai construit acum cativa ani – pe credit – cu 4-500E/mp, acum banca te musca rau de fund. Dobanda si cursul lovesc rau.
Lacomia e o explicatie. Disperarea e alta.
NOU
Arhi, conform indicelui imobiliare.ro, la anumite categorii de locuinte, in 2011 preturile au crescut cu 3-5%, bineinteles, in anumite zone. Ma refer aici la apartamentele cu 3-4 camere, considerate acum de lux si a caror pret deseori depaseste 100,000 de Euro, mai ales in Bucuresti.
Sunt mai multi oameni care vorbesc de o crestere a preturilor in domeniul imobiliar, mai ales in cadrul categoriilor de locuinte/apartamente cu 1-2 camere. Sigur, sa spui ca in 2-3 ani preturile locuintelor vor ajunge la nivelul anilor 2007-208 e o aberatie total nefondatata, insa ai sa vezi, la sfarsitul anului 2012, pretul mediu pe metru patrat al locuintelor noi va fi cu mai mare fata de aceeasi perioada a lui 2011.
Motivul? Well, pur si simplu oamenii nu mai pot scadea din pretul locuintelor. Mai mult, odata cu continuarea programului Prima Casa, cererea va fi destul de mare, mai ales in orasele mari ale Romaniei. Crezi ca nu se va gandi nimeni sa urce preturile? Te intreb.
NOU
matei » haahahaha da da, alt site care anunta in fiecare luna ca preturile vor creste. sunt sigur ca si preturile la ferarri au mai crescut. oamenii nu mai pot scadea din pret? no shit. ansambluri cu costuri de 500emp, care vor sa vanda si acum cu 1500. scade profitul? trist:) sau cine, cei cu apartamente vechi? pai apartamentul emu ala vechi costa acum 8 ani 6000 USD. s-a vandut cu 40 000. crezi ca nu mai e loc de la 40 000 pana la 6? e loc suficient. si scaderile vor continua. aberatii de astea cu preturile care sigur vor creste sunt nesistinute de nimic. problema se rezuma la doaua chestii simple. oferta depaseste maxim cererea, pentru ca cei ce au fost destul de fraieri sa faca credit, deja si-au facut, iar cei ce nu si-au facut pe boom, nu isi vor face pe criza. 2 nu exista lichiditati, boomul a fost sustinut de credite, acum preturile nu pot fi sustinute de nimic. singurele tranzactii care se fac sunte cele snur, in care eu vand o casa ca sa imi iau o alta casa de la tine, care o vinzi la randul tau sa iti iei alta si tot asa. la un moment dat, banii din snur se termina, pentru ca intervine statul, cu impozitarea dubla. si atunci trebuie gasit alt fraier cu bani cash, pentru a lua suveica de la capat.
e foarte simplu sa gandesti singurel putin, nu sa citesti indicele imobiliare.ro. uita-te de curiozitate pe protv.ro sau stirileprotv, care dracu mai e dupa crestere preturi imobiliare. o sa razi maxim. la fel si pe imobiliare.ro
NOU
@Matei: Sunt unu din cei care ar putea sa isi faca credit prin prima casa. Dar nu sunt dobitoc sa dau 40 de mii pe 2 camere. Sunt niste pereti … Prefer sa mai astept. Prefer sa platesc o suma muult mai mare intr-o tara ca germania, unde poti sa iti faci planuri pe minim 10 ani, nu in rromania comunista.
NOU
Atunci, pe cine sa mai crezi?
NOU
matei » NUMAI pe tine si pe parerea ta
NOU
Matei bati cimpii cu o dezinvoltura de invidiat.
1) Locuintele de lux vor avea un alt trend fata de cele obisnuite pentru ca se adreseaza unui alt grup de cumparatori.
2) Indicele imobiliare.ro este material de manipulare a naivilor. Ce conteaza este valoarea reala la care se face tranzactia (cea inregistrata la notar) si nu cit apare in anunturi. Sa spunem ca o agentie investeste 3000 euroin anunturi pe imobiliare.ro cu preturi mai mari cu 10% decit piata si apoi reuseste sa vinda un apartamente cu 66000 euro in loc de 60000 euro. Cine are profit si cine pierde din miscarea asta?
3) De ce crezi ca cerea va fi mare daca continua prima casa insa acum e mica?
4) Pretul caselor in romania va mai scadea pina cind rata [entru u napartament mediu va fi suportabila pentru venitul mediu din romania. Asta va veni din partea bancilor care deja sint sufocate de apartamentele care nu au cui sa le vinda.
NOU
@matei – =))) :)))) Dumnezeule, cata prostie pe capul tau baiete. Indicele celor de la imobiliare.ro este facut conform anunturilor data de toti, nu de pretul cu care s-a vandut, care este mult, mult mai mic si ghici ce, va scadea mult?. Adica Gigel si Gheorghita care au dat 3 lei pe apartamentele lor ca au avut preten pe ala si ala, cer acum 1500 de euro pe mp, si vin deontologii lui peste prajit si zic, indicele este de 1500 mp ca atat se cere :)))
Bai, gata, du-te tareee, spre un perete, dupa care alegeti altul si continua procesul pana nu mai vezi peretii.
Macar tu stii cate active au bancile in imobiliare, care valoreaza ceva doar pe hartie, daca ar iesii cu ele pe piata atunci sa mai vedem noi cresterile lui boc cel MIC de 0.00000132% cu care se lauda, se va ajunge la scadere de -20% al rahatului cel il numim noi economie. Totul a fost o bula, mare urata si puturoasa.
Iar pentru cei care se gandesc sa cumpere 3 pereti din 70, faceti calculul: apartamentul are 42 de ani la care se mai adauga 30 asta inseamna ca va avea 72 de ani cand va fii al tau, daca va mai fii in picioare!
Preturile in romania nu sunt reale.
NOU
nu-i problema, probabil piata va mai sta blocata pina cind mare parta a visatorilor isi vor vedea visele in rahat sau nu vor mai avea bani de trait – si atunci se va vinde totul. cine are cash – poate face ceva. cine are doar aur… mai asteapta.
NOU
Capital.ro nu era o fituica basista cu iz de ziar financiar? Zic iz, pentru ca majoritatea de acolo n-au o treaba cu economia.
NOU
Afara ninge, sa moara mama ! Ninge baga-mi-as pula, a inceput sa ninga.
NOU
Sa-mi bag pula-n mama, daca nu m-am imbatat manga :))))))
NOU
II o prostie de ziar, infractoarea mov a ziarelor de finante.Sau nu, exista si financiarul, o laba mai mare. Nici nu stiu de ce te consumi aiurea, sau de ce investesti inutil energie in cititul articolelor de pe capital .Mai bine te uiti la niste ţâţe in click sau libertatea
NOU
E clar, preturile vor creste in urmatoarea perioada cu 5-10%….ca asa spune prietenul meu imaginar, iepurasul.
NOU
Maria » da, am si eu un advisor de asta, ii zice Carrot Top
NOU
arhi, ce zici tu aici e discursul tipic chiriasului etern doritor sa de casa. daca maine, poimaine ar trebui sa vinzi tu vreun apartament sau etc cred ca ai schimba putin discursul(ma rog, post-ul), si chiar daca l-ai avea de la icral, cumparat , mostenit…
NOU
bujd » ce-ar fi sa citesti tu putin mai sus, sa vezi ca am vandut deja o casa. si daca veneai mai des pe aici, ai fi aflat ca tocmai mi-am construit o casa. alte intrebari?
NOU
Citeste cu atentie www.arhiblog.ro/cum-fii-totalmente-aerian/#comment-229300
NOU
te citesc des, zilnic.stiu ca ti-ai luat casa si nu e terminata inca, insa eu vorbeam de vandut, nu de cumparat, iar de sus nu reiese ca tu chiar ai vandut ceva.alte intrebari?
NOU
Se simte mirosul proprietarilor pe aici… Astia cu terenuri mostenite in mijlocul campului, trecute in intravilan pe banii din credit de nevoi personale (transformati in spaga), si care cer niste sume enorme pt a-si cumpara un q7! Sau apartamente in blocuri din `70, care la vizitele celor interesati se transforma brusc in `78, ca stie el de la masa ca a fost o greseala la cadastru…Si mai stie din auzite ca se face metrou in Rahova, in vreo 3-4 ani si tot pe acolo stie el, ca va trece autostrada! Plus ca are termopane, gresie si faianta, iar el a muncit la apartamentul ala.
Case construite cu 60 000 de euro si scoase la vanzare la 250 000. Dupa o luna, ii scade pretul la 150 000, dupa alta luna la 90 000 si o tine asa, pt ca stie el ca altfel ar fi o bataie de joc!!!!!!
Hai mars!
NOU
E cerere si oferta. E vorba de care partea pumei stai. Momentan eu sunt de partea proasta… adica vreau sa iau, dar cica trebuie sa mai si dau bani 😀
Eu cand vine vorba de pretul apartamentelor am o intrebare: daca nu s-ar fi inventat creditul pe 30 de ani, care ar fi pretul pe metru patrat? Cat ar costa un apartament odios, in bloc comunist, 2 camere, 45mp… intr-un oras cu tigani, caini, gropi si gunoaie? Nu tu “view”, nu tu mijloace de transport in comun ca in vest, nu trafic normal, nu nimic… Pai eu zic ca ar costa cam cat poate economisi o familie medie timp de 5-10 ani. Asta in conditiile in care la noi statul nu e cel mai mare detinator de apartamente pentru inchiriat, cum se intampla in alte tari. Zic ca mai mult de 5 ani nu ar economisi nimeni, ar ramane in chirie. Deci sa zicem ca se economisesc 200€ pe luna maxim, timp de 5. Vin 12.000€. Hai, marim perioada si un pic suma… desi vorbim de medie, de cei ce castiga 500€, nu 1500… ies vreo 20.000€ maxim.
Ori astfel de apartamente costa acum intre 60 si 80 de mii de euro. Cele noi din cartiere rezidentiale sunt in marginile orasului… printre camp si case darapanate, pe sistemul Prelungirea Ghencea, Dimitrie Leonida, Auchan Titan etc. Cele noi si in oras sunt la peste 100.000€.
Diferentele astea astronomice intre 20.000€ si preturile din piata sunt doar din cauza (sau datorita, in functie de partea pumei) existentei creditului.
Cum zice si Arhi, cine a fost eligibil si a acceptat 30 de ani de rate variabile cu un euribor aflat in partea de jos a plajei de variatie… si-a cam luat. Unii chiar in franci elvetieni 🙂 Cine a putut dar nu s-a incumetat pentru ca nu era de acord sa dea atatia bani inseamna ca e un pic mai documentat, vede si macro-economia, vede si Europa si SUA, vede bula din China… realizeaza W-ul 😉 Si atunci mai asteapta si acum.
Proprietarii dau doar in chirie si astfel totul e blocat. Cine nu vinde acum, va vinde peste 2 ani la jumatate de pret. Eu unul mai astept 2 ani, strang bani si sunt sigur ca voi castiga mii de euro amanand achizitia.
NOU
Tu zici W, dar tare mi-e ca e L 😐
NOU
punKreas » mi-e sa nu fie M si sa fie ultima ramura, care nu se mai opreste
NOU
M nu are cum sa vina decat in cazul unui razboi mondial, asa zic eu (sau in cazul unor dezastre naturale grave).
PS: ce-or zice unii: “despre ce pana mea vorbesc ciudatii astia?” :)))
NOU
punKreas » freaks:))
uite-te la situatia mondiala. rusia cu siria vs usa. israel cu usa vs iran, china si corea de nord vs usa si corea de sud, turcia vs franta, belgia unde flamanzii si valonii se vor separati, kosovo, unde numai liniste nu e. peste tot e un butoi cu pulbere care asteapta doar o scanteie. cum il chema pe ala ucis ca pretext ptr primul razboi? franz josef?
NOU
E absolut clar ca vorbiti despre tigari LM 😀 Eu zic ca e sub forma de backslash 🙂
NOU
SI tara noastra sta pe un butoi de pulbere :))))))))))))
Nu vezi ce scriu astia? =))
www.forbes.com/sites/timferguson/2012/01/22/greece-worry-over-the-romanians/
NOU
Mentinerea preturilor ridicate este si in interesul celor care au luat deja credite garantate cu ipoteca. Daca preturile scad, toti cei care au astfel de imprumuturi vor fi chemati la banci, ca sa aduca garantii suplimentare. Cei care n-ar avea – majoritatea – ar fi imediat executati.
NOU
Domnul Rosu se prostitueaza in public asa cum a facut si precesorul sau, deja este pe limba tutuor agentilor imo ca ” preturile sunt la minim si nu mai au unde sa scada”, nu ii inteleg cand zic asemenea cuvinte la ce perioada se raporteaza pentru ca o asemenea afirmatie necesita si prezentarea perioadei cu care se face comparatia.
Daca te uiti in portofoliul firmei novegiene conduse de dOMNUL Rosu se poate observa ca au sute de apartamente in complexuri rezidentiale care au intrat in insolventa (Planorama), cine dracu si-ar cumpara un apartament acolo?
NOU
de la oamenii din domeniu citire, aia simpli care inca mai incheie tranzactii imobiliare: agentii imobiliari sustin ca doar Prima Casa tine preturile sus. 90% din tranzactiile cu credit sunt realizate prin Prima Casa, daca nu exista aceasta forma de creditare preturile la case coborau drastic. deci sa ii multumim inca o data iubitului conducator si mai ales doamnei Udrea, ca programul Prima Casa tine de ministerul pe care cu grija si dragoste il conduce.
NOU
cunosc unele cazuri concrete la o agentie imobiliara de la mine din oras, cu practici absolut aiuritoare. postau anunturi false cu garsoniere la pret dublu si apartamente la preturi fantastice pt. 2011, iar in 3-4 zile pe site-ul lor aparea “vandut”. fiind deja bine inradacinati in piata, poborul ii lua ca reper si observai ulterior cum mai puneau 8-10.000 euro chiar la cate un apartament. probabil si acuma stau cu ele nevandute…
NOU
Articolele de genul asta nu vor sa fie o analiza a pietei, ci vor sa influenteze piata.
Asa au vazut ei ca s-a procedat in 2003-2008, asa fac si ei. Insa nu au resursele pe care le-au avut cei care au influentat piata atunci, si nici contextul nu mai e acelasi, asa ca incercarile lor sunt doar niste declaratii penibile.
Referitor la cei care nu vroiau 65.000 acum 2-3 ani, fiind convinsi ca preturile o sa creasca, iar acum isi vand apartamentele cu 40.000 – urgent: asta e, prostia se (mai si) plateste. Daca iti bazezi deciziile financiare pe o stire de la ProTv, fara sa incerci sa te gandesti cu capul tau (de ce ar mai creste preturile? cine ar vrea sa cumpere acum sau peste 2 ani, la ce pret? etc) – normal ca pierzi.
NOU
Daca sunt siguri ca vor creste preturile peste un an de ce vor sa vanda acum? Nu mai bine vand peste un an sa scoata profit?Ideea este ca daca ar fi siguri ca preturile vor creste atunci ar trebui sa nu vanda .
NOU
aataaat !!
NOU
Preturile cresc de multe ori artficial…se anunta la tv scumpirea la alimente si a diua zi te trezesti ca aceleasi marfuri pe care le-ai vazut intr-un raft…asezate la fel…sunt scumpite.De multe ori am observat asta…In orasul nostru mic, unde nu sunt cerinte de inchiriere la apartamente sunt foarte multe goale, de vanzare la niste preturi astronomice, fara imbunatatiri, gaze ,,,la noi nu exista incalzire de la centralele termice de prin 90…Cer pe 3 camere 25000 euro, dar nimeni nu va cumpara vreodata la asemenea preturi. Sunt multe blocuri de placa , unde 2 camere “se cere” ca pret 15-20 mii euro…de zici ca au innebunit. Nu inteleg logica celor care cer asemenea preturi pe niste ziduri vechi intr-un oras aproape mort…unde nu vin investitori, unde nu se creeaza locuri de munca pentru a atrage populatie din afara orsaului ca sa cumpere .Am vazut chiar ieri pe postul local cu anunturi si …ma uitam si nu imi venea sa cred ce vad…
NOU
De unde ideea asta creață că dacă acum 15 ani ai cumpărat un apartament cu 300 lei la preț de ICRAL înseamnă că acum ai de unde lăsa la prețul cerut în 2007?
Valoarea minimă de piață a apartamentului este simplă. Se aplică un cost de înlocuire (costul estimat pentru a construi, la preturile curente de la data evaluarii a unei cladiri cu utilitate echivalenta cu cea a cladirii evaluate, folosind materiale moderne, normative, arhitectura si planuri actualizate) din care se scad deprecierile (afectează în special cele legate de confort și dimensiuni) și uzura fizică.
Construcții sunt pe val, în 2011 s-a construit în draci, în 2012 se va construi în draci, prețurile la materialele de construcții sunt în creștere.
Mulți vor un apartament nou și spațios, dar când resursele financiare se situează la aproximativ 70% din prețul unui apartament nou înghiți în sec și te convingi singur că pentru tine e f. bun și unul comunist. Așa că pe ăla îl cumperi.
NOU
Blakie » e ok, zi-ne si de la care firma esti:)))))
NOU
Valoarea de azi a unui apartament este cea la care il poti vinde azi! Restul e doar gargara de aburit fraieri.
NOU
Dar la apartamentele construcie veche…care sunt metodele de a pune pretul de la x lei la 15-20-25-60 mii euro?ce se pune? Cum se vindeau pana in criza cu suma x si acum la jumatate de pret? Nu sunt umflate cu pompa la maxim ? ca daca se pot lua credite… dai inainte frate la profit? Cu muncitori platiti “la negru” pe doi lei…hai lasa … totusi…
NOU
ALIENS
NOU
Treaba e simpla:
1. Bani in piata nu prea mai sunt. Cei ce au cash acum masoara de 100 de ori ca sa taie o data.
2. Piata e sustinuta de credite; dar, zilele trecute s-a anuntat ca se vor scumpi creditele => credite mai putine si mai mici => bani mai putini.
Plus ca multi din cei ce-si permit un credit se gandesc muuuult mai serios daca sa se bage.
Pe de alta parte, acum cativa ani, in plina bula (crestere) imobiliara, niscaiva nemti spuneau ca piata imobiliara e atipica datorita faptului ca o investitie imobiliara ar trebui sa fie amortizata in aproximativ 10 ani de inchiriere. Daca luam o chirie medie de 200-250 euro/luna pentru un apartament de 2 camere, ar reiesi un cost de achizitie de 24.000-30.000 euro. Acum se gasesc apartamente de 2 camere cf. 1 cu 40.000 de euro (mai rare si in conditii jalnice, dar sunt). Logica mea imi spune ca pana la 30.000 de euro mai e loc de redus.
PS: Carcotasilor, si daca luam o chirie de 300 de euro pe luna (chirie la care deja ai pretentii), pretul corect are fi in jur de 36.000 de euro…
NOU
in 2008, 2 camere fara imbunatatiri, in teiul doamnei avea chirie 450E
deci cum vine asta? imi iau apartament si in 10 ani mi-l platesc din chirie? Pai asta inseamna ca daca stau acasa la parinti si lucrez ca barman sa strang niste cash, fac credit, imi iau apartament, il inchiriez si bag picioarele, plec in lume. traiesc din chirie (prin america de sud merge), mai bag si pe acolo un pic de barmaneala (toma am si experienta), viata nene.
Imobiliarele sunt atipice. Nu ai cum sa cuantifici pretul exact. Mai ales la apartamentele vechi. Asa ca totul se bazeaza pe o relatie rar intalnita in piata: cerere si oferta. 😛
NOU
Intotdeauna au fost previziuni din astea fara nici o legatura cu realitatea.
E amuzant sa cauti pe net articole mai vechi in care se faceau previziuni la imobiliare si sa le compari cu ce s-a intamplat pe piata de fapt.
Nu exista articole mai inutile decat cele care spun ce se va intampla cu piata imobiliara. Sunt la fel de credibile ca Vanessa si aialalta.
NOU
prin 2005 parca, aveam intentia sa cumpar o garsoniera in bucuresti. preturile erau inca in crestere, desi pe atunci nu aveam deloc experienta, mi se pareau totusi ireale. stii cum crestea pretul atunci? de la o zi la alta. poate chiar mai rpd. dupa ce am vizionat nspe mii de garsoniere m-am hotarat la una. am vorbit cu omu, ne-am inteles, maine la 11 la banca, pac-pac 24.500 de euro. SUN EU pe la 10 si putin: imi pare rau, dar nu dau garsoniera cu mai putin de 27.000. eeeeiiii sictir!!! si nu am mai apucat sa cumpar garsoniera caci preturile au galopat pana la cote inimaginabile pentru o tara ca romania. am insa o cunostinta care a platit 120.000 de euro pentru un apartament de 2 camere, maxim 70mp, intr-un oras de 40.000 de locuitori din provincie. muahahahahahaha
NOU
Ce nu se spune in articolul din link este ca fondul norvegian este unul speculativ care a pierdut enorm de mult investind pe piata din rromanica.
Daca un fond de investitii normal vizeaza profitul pe termen mediu si lung, unul speculativ vizeaza profit ulpe termen scurt (tunuri).
Iar realitate imobiliara romaneasca e plina de fonduri speculative care au dus preturile apartamentelor la preturi ireale pentru economia romaneasca. Desigur ca speranta lor era sa vinda mai departe iar cel care ramine cu apartamentele supraevaluate sa fie clientul final (fraierul roman). Un fel de caritas mai rafinat.
NOU
Cine face speculatii privind viitorul unei anumite piete sau a economiei unei tari sau regiuni, in mijlocul unei crize, cand totul este imprevizibil, in special societatea, care se poate rascula in orice moment, e cel putin prost. Pe perioada crizei poti avea cele mai mari surprize in afaceri, adica poti avea un succes imens, profitand de aceasta criza, sau poate o iei peste bot in ultimul hal si toata afacerea se duce la fund. E ca bancul ala cu Boc, care merge la vecinul lui Ion si-l intreaba inainte de criza: “vecine, cum iti merge”, la care vecinul ii spune: “rau de tot, domnule prim-ministru”, dupa care taie Boc pensii, salarii etc si iar il intreaba, la care vecinul ii spune: “din ce in ce mai bine” si pana la urma isi ia Boc inima-n dinti si-l intreaba: “da’ cu ce te ocupi dumneata?”, la care vecinul ii spune: “sunt gropar!”.
NOU
Nu sunt minciuni, sunt articole de PR ca sa mai prosteasca cativa prosti.