Am o predispoziție spre a face lucruri nefăcute, ceva de speriat. Bine, câteodată meritat, cum a fost de exemplu săptămâna trecută, când o fostă prietenă, căreia atunci când era cu curu-n praf, am fost singurul care i-a dat o mână de ajutor, după ce am făcut eu un gest nu foarte inteligent, s-a apucat să povestească la toată lumea ce de căcat sunt eu și ce am făcut.

Sau alt fost prieten, cu care mai ieri ne dădeam mailuri, pe care l-am iertat că i-a furat unui blogger prieten munca, iar acum se laudă pe unde poate că ce senior al internetului este el. În fine, nu e relevant, așa se petrece selecția naturală și îi scoatem din cercul magic și sacru senioral.

Bun, că îmbătrânesc, vreau să scriu despre ceva și mă iau cu vorba și scriu de altceva. A scris azi Simona un articol și am zis că nu se poate să nu scriu și eu de gafa anului 2012.

Nu era de ajuns experiența asta, așa că am repetat-o cu brio. Pune zilele trecute o prietenă pe facebook o poză cu ea și un nou nascut și scrie ceva de genul Vladut, bine ai venit printre noi, te iubim blabla, chestii de astea de care se scriu la copii. Ea fiind de felul ei cam plinuță.

Eu, super inteligent și plin de bun simț, nu scap ocazia și mă bag în seamă.

Felicitări, să vă trăiască, ce frumos este. Acum înțeleg eu de ce erai așa de grăsunică. Chiar nu îmi explicam.

Bineînțeles, copilul era un nepoțel, prietena mea era în continuare grăsunică, eu am simțit nevoia să îmi înfig capul în asfalt. Și vă asigur că de fiecare dată îmi promit că nu voi mai comenta la nimic din ce înseamnă femei, sarcină, grăsunici și alte chestii. Dar nu se poate, zici că e blestem.

Și ca să nu vă plictisiți, v-am pus o poză cu un cartof.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

42 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    daca nu ar manca si ele shaorma in fiecare zi nu ar mai fi grasunele…

  2. Hahaha, nu ti-a facut prietena ta capul calendar ca ai facut-o grasa ?

    • #3

      Andrei » nu, a fost mult prea cu bun simt, eu in locul ei imi spargeam capul

    • #4

      sa nu fie prea mult bun-simt si sa o fi bagat-o in vreo depresie. da’ poate doar ai motivat-o.

    • #6

      true true

    • #7

      Da….. buna imaginea ta Flo. Era sa fac si eu gresala sa o intreb pe una la servici daca stie ce o sa nasca: baietel sau fetita. Noroc ca am intrebat-o pe una din colege daca e gravida si mi s-a aspus ca nu, ca are copiii mari dar ca e foarte bolnava cu ficatul. Deja ma felicitam in gand ca nu am pus intrebarea chiar persoanei in cauza.
      Si inca una: cand m-am mutat in alta tara nu stiam nici o boaba engleza. Am invatat vreo 2 luni la scoala cu emigrantii si dupa aia singura ca deja imi gasisem servici si nu mai aveam timp de cursuri. La un moment dat trebuia sa plece o colega in India definitiv si trebuia sa ne luam cumva ramas bun de la ea (un lunch impreuna, un cadou, o felicitare…alea, alea) Si cumpar eu un Slideshow Digital Frame – bagam noi niste poze cu colegii dar trebuia sa luam musai o felictare pe care sa ne semnam cu totii. Si ma duc si iau una frumoasa de la Sympathy ….astia de servici: Sympathy????? Bai ai innebunit astea se dau la condoleante. De unde dracu’ sa stiu! Noroc ca mi se mai pune un filtru asa intre mine si persoana respectiva sa nu o dau in bara de tot.

  3. #8

    Boss, eşti la Rin aici? Belea. SIngurul lucru care nu prea îmi place la piscinele astea e că şi alţii se băşesc în apă, nu numai tu.

  4. #13

    Tu stii dai sens expresiei “a da cu palma-n cacat”. Ma inclin…

  5. Am dat-o cu bățul în baltă cu vârsta unor copii, mai zilele trecute:
    – Mă vizitează o tipă cu copilul ei, eu binevoitor întreb ce vârstă are și dau să ghicesc: are 2 ani? Nu, 5 dar este foarte mic. Îmi crapă obrazuld e rușine.
    – Peste o săptămână mă întâlnesc cu o colegă ce era cu bebele ei și fac pe grandomanul cu vârsta propunându-mi să nu o mai dau în bară de data asta: cât are, 5 ani? Răspunsul a fost tranșant: 2 ani. M-am simțit iar ca la ușa cortului 😀

    • #15

      data viitoare, intreaba doar “cati ani are?” si lasa ghicitul la o parte

  6. La femei nu trebuie sa le zici niciodata nimic de greutate, indiferent ca au 10kg sau o tona. Oricum ar fi, trebuie sa stii ca ele sunt perfecte iar cele din jurul lor sunt grase !

  7. #17

    Vezi daca te mananca undeva sa faci complimente 🙂 Si unde e bustul acela de zeu la care tot lucrezi?
    Off-topic: Ai vazut ce tumbe mai face prietena ta Abramburica ?
    www.gandul.info/news/plagiatul-lui-ponta-ministrul-andronescu-dupa-ce-consiliul-national-de-etica-l-a-salvat-pe-premier-cazul-este-inchis-9896309

  8. #18

    A doua mea zi de munca in america prin 2006.
    Un dispecer negru ma intraba cum se spune black in romana. Ii raspund ca negru.
    Apoi ma intreaba cum strigam la un negru in romana si-i raspund dezinvolt : NIGGER. S-a albit omul si abia dupa instructia de rigoare de la vreo 3 albi, am aflat ca nigger e tabu pt albi, mexicani, romani etc.
    Am sfarsit prin a deveni prieteni si inca ma ma mai suna iar primele cuvinte sunt “my nigger!!!”

  9. #19

    O dama cu personalitate ti-ar raspunde ne-ofensata: Eu nu, dar tu in cate luni esti? Pacat ca ai doar prietene cu bun simtz… cele cu tupeu dau tot farmecul vietii. :))

    • #20

      eu » am si cu tupeu, de ele nu zic, ca ies umilit:))))))))))

  10. #21

    I don’t always do.. bu when I do… :))

  11. #23

    Imi place pleata data peste cap.. iti da un aer de mafiot italian :))

  12. foto e recenta? daca da, clar, ai slabit 🙂

  13. Asta e, vrem sa fim politicosi cateodata, sa nu zica lumea ca suntem cu nasul pe sus si … de fapt noi avem altele pe cap, nu suntem atenti la toate detaliile feminine.

  14. #27

    Mah, bine, ai gafat si asta este. Dar femeile alea nu isi pun intrebari legate de felul in care arata, in momente de genul asta ? Ca eu as intra in pamant…
    In alta ordine de idei, mie mi s-a intamplat de vreo trei ori pana acum sa povestesc de -babe de 50 de ani- in fata altor femei de 50 de ani…baga-mi-as!

    • #28

      Ah da, in mod frecvent zic de “baba aia”, care “baba” e mai tanara decat interlocutoarea mea… Penibil si nu stiu cum sa scap de treaba asta!!

  15. #29

    DÚMĂ s. f. Nume dat adunării legislative constituite (în 1905) în Rusia țaristă. – Din rus. duma.
    Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

    DÚMĂ s.f. Adunare legislativă în regimul țarist din Rusia. [< rus. duma].
    Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

    DÚMĂ s. f. adunare legislativă în Rusia țaristă. ◊ (astăzi) camera inferioară a parlamentului rus. (< rus. duma)
    Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

    DÚMĂ, dume, s. f. Nume dat adunării legislative din Rusia țaristă. – Rus duma.
    Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

    dúmă s. f., g.-d. art. dúmei
    Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

    * dúmă f., pl. e (rus. dúma). Parlamentu rusesc (de la 1905 în coace).
    Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink
    Definiții din dicționare specializate
    Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

    duma și dumka (дума, думка), epopee veche ucraineană care descrie lupta poporului pentru libertate, momentele eroice ale cazacilor. Epoca de înforire: sec. 17-18. Textul se cântă în stil recitativ* și e acomp. cu liră*, cobză* și, mai ales târziu, cu bandură*. V. bîlină.
    Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

    DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor (consiliilor) boierilor (sec. 10-începutul sec. 18) sau zemstvelor (1864-1917) alese (D. Boierilor sau D. Zemstvelor). 2. Denumire a instituției reprezentative alese (1906-1917), cu funcție legislativă sau consultativă (D. de Stat), creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională; denumire a organelor orășenești de autoadministrație (D. Orășenească). 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului Federației Ruse (din 1993).
    Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink
    Definiții din dicționare neoficiale
    Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

    a da duma expr. a mitui.
    Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

    a da dume expr. (adol.) a minți.
    Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

    a da o dumă expr. (adol.) 1. a prelua un citat sau o poantă de la altcineva și a o prezenta drept originală. 2. a face o glumă proastă.
    Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

    dumă, dume s. f. (adol.) 1. citat sau poantă preluată de altcineva și prezentată drept originală. 2. glumă proastă.
    Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

  16. #30

    Eu am patit-o mai urat . Ma intalnesc cu un prieten intamplator intr-un bar din oras .. ce mai faci etc .. ce faci pe aici ? ( era singur la masa ) si imi spune ca isi asteapta prietena sa iasa din tura . Erau 2 tipe care lucrau una foarte grasa si una slabuta si simpaticuta foc el fiind genul de tip care rupe sala mi-am dat seama ca cea slabuta era prietena lui plus ca imi aratase ca ea e la care eu sa fac o gluma ii zic : Normal ca aia e ca doar nu o fi grasa aia tu nu o vezi cum arata ( nu doar ca era grasa era si al naibii de urata ) ? Si raspunsul lui vine ca un fulger : Nu .. aia e sora-mea . Inutil sa spun cat mi-am cerut scuze si cum m-am simtit .

  17. #31

    Unul din posturile tale alea bune, Arhi!
    Frumos scris, dîn suflet.

    Te iert.

    🙂

  18. #33

    la noi in firma exista un top al gafelor si momentan ocup locul 1,2 si 3. FML. mi s-a spus ca ma luminez la fata de fiecare daca cand sunt pe cale sa scot o duma, cred ca e reactie a intelegentei care paraseste corpul.

  19. gafe oricine face, acum depinde cu cine. Se pare ca tu ai avut noroc.

  20. Niciodată, niciodată nu întrebi o femeie dacă e gravidă.
    Singurul caz în care se justifică să o întrebi e dacă vezi chiar atunci copilul ieşind din ea. Altfel – niciodată, niciodată, niciodată.

  21. #36

    Duma, gafa se face din greseala. Altfel este glumA !!

  22. #37

    Boss, îmi place că te respecţi, mergi la piscină la Rin, nu te duci cu toţi jegosii la ştrand, unde se cacă şi în apă.

  23. Noi sa fim sanatosi, ca ,,dusmanii” vin singuri…..un prieten adevarat va intelege si o gluma mai derapata. Cu sarcina am dat-o si eu de cateva ori prin fasole, asta e femeile cu burta au o singura scuza….sarcina.

  24. Nasol, mi-am adus aminte ca atunci cand eram si eu plinuta (ma lasasem de fumat deci am o scuza, da?) o data o tipa a vrut sa imi ofere locul in tramvai, a vazut ca refuz, s-a uitat la mine mai cu atentie dupa care s-a prins si si-a cerut scuze. Imi inchipui ca s-a simtit penibil, nici eu nu m-am simtit grozav

  25. #40

    Apropo de situatii penibile. Patisem o nasoala la facultate, din cauza unei profe. A doua zi, dimineata, ma intalnesc cu o prietena si, pe drum, ii povestesc ce am patit si ce vaca e aia. Vorbeam tare si gesticulam – desi nu fac asta de obicei. 10 minute mai tarziu, cand am ajuns la facultate, am realizat ca fiica conferentiarei respective a fost in spatele meu, foarte aproape de mine, tot drumul. Si suntem si colege. Dap, FML. Era a patra oara cand pateam ceva de felul acesta.

  26. #41

    Daca mereu a fost mai plinuta, nu inteleg ce nu-ti explicai :))

    • #42

      n-m zis nici o secunda ca as fi fost foarte inteligent…