Am o predispoziție spre a face lucruri nefăcute, ceva de speriat. Bine, câteodată meritat, cum a fost de exemplu săptămâna trecută, când o fostă prietenă, căreia atunci când era cu curu-n praf, am fost singurul care i-a dat o mână de ajutor, după ce am făcut eu un gest nu foarte inteligent, s-a apucat să povestească la toată lumea ce de căcat sunt eu și ce am făcut.

Sau alt fost prieten, cu care mai ieri ne dădeam mailuri, pe care l-am iertat că i-a furat unui blogger prieten munca, iar acum se laudă pe unde poate că ce senior al internetului este el. În fine, nu e relevant, așa se petrece selecția naturală și îi scoatem din cercul magic și sacru senioral.

Bun, că îmbătrânesc, vreau să scriu despre ceva și mă iau cu vorba și scriu de altceva. A scris azi Simona un articol și am zis că nu se poate să nu scriu și eu de gafa anului 2012.

Nu era de ajuns experiența asta, așa că am repetat-o cu brio. Pune zilele trecute o prietenă pe facebook o poză cu ea și un nou nascut și scrie ceva de genul Vladut, bine ai venit printre noi, te iubim blabla, chestii de astea de care se scriu la copii. Ea fiind de felul ei cam plinuță.

Eu, super inteligent și plin de bun simț, nu scap ocazia și mă bag în seamă.

– Felicitări, să vă trăiască, ce frumos este. Acum înțeleg eu de ce erai așa de grăsunică. Chiar nu îmi explicam.

Bineînțeles, copilul era un nepoțel, prietena mea era în continuare grăsunică, eu am simțit nevoia să îmi înfig capul în asfalt. Și vă asigur că de fiecare dată îmi promit că nu voi mai comenta la nimic din ce înseamnă femei, sarcină, grăsunici și alte chestii. Dar nu se poate, zici că e blestem.

Și ca să nu vă plictisiți, v-am pus o poză cu un cartof.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.