de PAH

Lectură de noapte, pentru citiorii Arhiblogului care au timp.

Vă propun o scurtă incursiune în istoria recentă a României pentru a înțelege mai bine de ce agitația din jurul așa zisei “interziceri a pamfletului” este o aberație cât casa.

La începutul anilor ’90 apărea pe tarabe revista “România Mare” condusă de Corneliu Vadim Tudor. Revista era și atunci, cum încă mai este și azi, plină de articole injurioase, insulte fățișe și minciuni sfruntate pe care “300 de generali în rezervă”, sau ceva de genul ăsta, le turnau în urechea lipsită de inspirație a fostului lingău de curte, autoproclamat tribun al națiunii.

Stilul de scriitură a dus, imediat, la sute de procese (într-o vreme, CVT avea pe rol nu mai puțin de 200 de procese pentru calomnie și insultă). Procese pe care reclamanții ar fi trebuit să le câștige fluierând, dacă ar fi trăit în altă țară decât mult prea permisiva Românie.

La un momentdat, parcă prin 1993-1994, unul dintre aceste procese a fost soluționat, după ani întregi de amânări. Soluția găsită de judecătorii cititori de “România Mare” a fost că injuriile și insultele proferate de tribun nu pot fi pedepsite, pentru că ceea ce a scris porcușorul patriotard acolo este un “pamflet”, adică, în conformitate cu definiția din dicționar, o “specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepţii politice, aspecte negative ale realităţii sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc”. Ori, după mintea acelor dinozauri cu rochii lungi și îndoliate, nu poți da pe cineva în judecată pentru o operă literară. Așa a scăpat Vadim-Tudor de plata daunelor și, eventual, de olecuță de pârnaie, căci, la vremea aceea, calomnia se pedepsea și cu închisoarea.

Sistemul judiciar românesc nu funcționează după modelul american, unde precedentele devin lege, dar decizia a stârnit atât de multă frustrare și atât de mulți nervi, încât “Academia Cațavencu” a hotărât să transforme aberația judecătorilor în scuză pentru insultele aduse lui Vadim. Inițial, textul “Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare” a apărut ca post-scriptum la articole în care dolofanul patriot era făcut albie de porci. Ulterior, prin extensie, în pagina 2 a revistei a apărut textul deja clasic: “Textele publicate în această revistă sunt pamflete și vor fi tratate ca atare”. S-ar putea ca citatul să nu fie exact, dar, oricum, textul nu mai apare de multă vreme, nefiind vreodată bazat pe vreo preveder legală.

Mulți idioți, de-a lungul timpului, au crezut că această frază îi absolvă de orice responsabilitate. Că în spatele acestei farse judiciare ei pot înjura, insulta și calomnia. Pe lângă ei (sau odată cu ei, sau înaintea lor), Huidu sau Badea și-au catalogat emisiunile drept pamflet. Bloggerii au găsit și ei de cuviință să-și împacheteze imprecațiile în hârtie fină de pamflet. Din păcate, însă, protecția “pamfletului” nu există cu adevărat. Cu atât mai mult cu cât emisiunile tv sau radio nu pot fi considerate, conform definiției din dicționar, pamflete. Până se schimbă dicționarul, Badea, Huidu, Mondenii și alții ar trebui să demonstreze că emisiunile tv sunt “specii literare”. Ceea ce, sincer să fiu, nu prea cred că se poate.

Propunerea din noul Cod Civil interzicea, de fapt, satira: “Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violenţă şi caricatural pe cineva sau ceva”. Ceea ce, aberant fiind, nici n-a trecut de parlament.

Dar, ca să ne înțelegem: “sugi pula”, “mănânci căcat”, “ești un hoț” etc sunt fie acuzații care, conform legii românești, trebuie dovedite cu cel puțin 2 (doi) martori sau cu dovezi palpabile, fie insulte. În nici un caz pamflet sau satiră.

PS: Comentariile la acest post sunt deschise către pamflet, satiră sau orice altă formă inteligentă de protest în proză sau versuri găsiți. Insultele nu se regăsesc pe listă. În schimb, observațiile de bun simț cum că eu aș fi ochelarist sau Arhi ar fi rubensian sunt binevenite, atâta vreme cât pe Arhi îl îndârjesc în lupta cu kilogramele iar mie îmi scad dioptriile.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.