Știți de ce mă tem eu cel mai tare, după victoria de la alegerile europarlamentare? De clasica autosatisfacție e votanților români, gata boss, noi ne-am făcut datoria, e clar, câștigăm orice ar fi, suntem buni băăăă, hai, lasă, la alegerile astea mergem la ski, că e de bine, sigur câștigăm.
Adela Râpeanu subliniază perfect aici:
Numărul de voturi PSD din 2019 NU a scăzut semnificativ față de 2016, a scăzut doar ponderea lor, pentru că au fost mai mulți votanți. Asta dacă adunăm voturile PSD cu voturile ProRomânia (pesedaua lui Ponta) din 2019. Același calcul este valabil pentru ALDE – nesemnificativă este proporția celor care nu au mai votat cu Tăriceanu în 2019 față de 2016. Nu mai vorbim despre miză – parlamentare vs europarlamentare, că deja ne doare capul și de data asta nu mai e de la șampanie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu are niciun rost să vorbiți cu electoratul lor, care rămâne al lor chiar și în condițiile dezastruoase din ultimii 2 ani jumate. Ca să continuăm raționamentul, nu aveți ce să căutați la Antena 3, RTV și alte haznale.
Votanții PSD sunt constanți. Ei sunt white walkerii de care nu vom scăpa niciodată, acest număr este, statistic, media oamenilor pe care PSD îi poate îndobitoci prin sistemul educațional și să îi păstreze sub limita sărăciei, prin sistemul de ajutoare sociale.
ÎNTOTDEAUNA numărul lor va fi același. Întotdeauna. Ei nu pot fi învinși decât dacă NOI ieșim la vot mai mulți decât ei. Alegerile sunt procente. Dacă noi ieșim mai mulți, numărul lor fix de oameni va conta mai puțin în procentajul final.
Nu uitați. Noi nu am câștigat, de fapt, nimic, în românia, duminică. Absolut nimic. PSD sunt la guvernare în continuare, PSD are primăriile, PSD impune legile. Da, ok, nu vor mai face nimic pe justiție, le este indiferent. Dar Gabriela Vrânceanu Firea Pandele Șicâțiormafifost fură în continuare la primărie, primarii PSD umplu bucureștiul de borduri supraetajate, legi cu dedicație pentru furtul de partid se dau în continuare. Iar Dăncilă numește pușcăriași în funcții de consilieri.
PSD a sacrificat un om pentru a putea fura. Nu a fost decât o simplă rocadă. Au în continuare majoritatea parlamentară, cu ajutorul UDMR, parlamentarilor ALDE și cei ai minorităților. Și mi se pare că se trece MULT prea ușor peste faptul că UDMR a primit mii de voturi în cătune și orașe unde nici nu a călcat vreodată picior de maghiar. Asta demonstrează nivelul la care se fură voturi în românia și ce mașinărie cumplită de falsificare este PSD.
Iar USR, prin prezența lui Barna la distrușii de la Antene, nu face decât să îi legimizeze drept concurență. Antena 3 nu este un post de televiziune care să se adreseze unor oameni. Ea se adresează celor care, în acest moment, ne sunt inamici. La propriu, votanții PSD sunt inamicii mei. PSD, prin furt, distruge viitorul copiilor mei și al celor care doresc să rămână în românia. Cei care votează PSD, pentru pomană, pentru funcții gras plătite în administrație sau pentru că sunt, pur și simplu, idioți, sunt inamicii mei. Atunci când un braț îți este infectat de cangrenă, tai brațul. PSD și votanții săi sunt cangrena româniei. Dacă continuăm să îi tratăm ca pe egali în discuții, nu facem decât să întindem cangrena.
Și aici ne referim și la efeminații și degrabă plângăcioasele care nu mai știu pe unde să verse lacrimi despre cât de nasoi suntem că îl urâm pe Dragnea și că îl călcăm în picioare când e la pământ. Uitând că el, la propriu, ne-a călcat pe toți în picioare, prin sistemul său de mafie instituționalizată. Uitând că el, peste cel mult 2 ani și 4 luni, asta în cazul în care nu scrie vreo 20 de cărți revoluționare, la adăpostul închisorii în sistem liber de la Jilava, unde va fi fix ca acasă, doar că va avea domiciliul la penitenciarul Jilava, se va întoarce acasă, la averea de peste 100 de milioane de euro, proprietățile imense deținute în românia, prin interpuși sau pe numele lui fi-su, ori în brazilia sau pe unde mai are. Bani furați, bani de la mine și de la tine, bani pentru care milioane de oameni sunt ținuți în întuneric și sărăcie.
Iar voi plângeți că facem mișto de el?
Doamnelor, ar trebui să vă conectați mai des orificiile de intrare la sursele de inteligență ale soților dumneavoastră. Serios, aveți mare nevoie.
NOU
Mie mi-e teamă și de altceva și anume de faptul că vor începe să se certe între ei pe funcții și candidaturi. Văd că Nicușor Dan și-a anunțat deja candidatura la Primăria Capitalei și cere sprijinul USR-PLUS și fac pariu că nu i-l vor oferi pentru că, cel mai probabil, vor avea un candidat propriu. Dar de la care partid, asta e întrebarea? Pariez din nou că fiecare din ei vor să aibă candidatul propriu.
Până la alegeri mai este mult…
NOU
iar alegerile sunt dintr-un singur tur:)))) si iar castiga gabita, care va fi votata ordonat
NOU
nicu sordan iar actioneaza aiurea si fix in interesul personal. in loc sa vorbeasca cu aia inainte, omul s-a bagat in fata si cand usr+ o sa vina cu omul lor, sordanul o sa faca pe victima si o sa futa si mai rau electoratul. niste superbitati de oameni care vor sa fie ei speciali.
NOU
Am 40 și de când mă știu tot aud că “doar copiii noștri vor fi cei care mai pot schima ceva în țara asta”, numai că și copiii acelor copii au crescut, dar societatea a devenit tot mai ipocrită, deși e mai educată, a devenit tot mai avară, deși este mai înstărită și a devenit mult mai puțin cinstită, deși cuvântul integritate este zilnic pe buzele a milioane de români.
Într-adevăr, doar copiii pot schimba această societate bolnavă de secole, însă n-o pot face nici ei atât timp cât voi:
– strigați “hoții”, afișând meme-uri printate la imprimanta companiei
– strigați “târfelor politice”, dar vă dezbinați colegii prin bârfe, doar pentru a vă atinge targetul sau pentru a obține vizibilitate inutilă
– strigați “impostorilor”, dar pentru a nu vă pierde job-ul, încălcați fără remușcări toate ROI-urile și procedurile companiei la care lucrați
– strigați “furați bani de la copii”, dar nu returnați telefonul găsit pe stradă care poate este al unui copil
– strigați iarăși, “impostorilor”, dar stați cu Waze-ul pornit pentru a nu fi prinși de radar și mai îi și atenționați cu flash-uri pe colegii din traffic, că va urma un radar, ca nici ei să nu fie prinși de lege
– îi alegeți pe ăia buni, crezând că ei pot schimba societatea și că tot ajutorul vostru constă doar în votul dat
Și lista poate continua.
În concluzie, societatea va începe să se vindece de abia când copiii celor care votează cu binele nu vor știi toate smecheriile pe care le facem noi. Integritatea se definește și prin lucrul făcut bine, chiar și atunci când nu te vede nimeni.
Știu, există și o grămadă de citate care spun că dacă toți oamenii ar fi corecți, ne-am duce și mai repede pe pluă.
NOU
Va,
Sa înțeleg ca tu ești sigurul care nu faci asa?
NOU
Simpatizanții și votanții PSD nu înseamnă numai bătrâni, țărani, țigani, săraci și asistați social. Mulți dintre ei sunt de fapt oameni din clasa medie și peste. Jurnaliști, polițiști, medici, profesori, curieri, oameni de afaceri etc, etc, etc. Sunt o adunătură la fel de pestriță ca votanții partidelor de opoziție. Unii dintre ei votează din convingere, alții din interes. Ca peste tot. Este o confruntare de idei și ideologii, nu lupta de clasă și segregarea rasială pe care mizează cei care tot promovează mizeriile astea neonaziste despre oameni inferiori și elite.
NOU
Cam asta e si temerea mea, sa nu vad un 40% PSD reloaded ca deh le-am aratat noi la europarlamentare sau la prezidentiale. Intr-adevar intre 2016 si ultimele alegeri a fost diferenta de sub 100.000 ca numar de votanti PSD, au fost groaznic de constant.
Si ma mai gandeam la altceva. La 50% prezenta erau cozi. Peste tot. Permanente. Exclud diaspora din discutie, dar nu pot sa nu observa ca pur si simplu nu stiu daca se poate vota 100%.
NOU
Ba se poate. Cu vot electronic si prin corespondenta.
NOU
vise de astea, tovarase, cu altii…:))
NOU
Atunci, vot obligatoriu. Ca in Belgia. Asa statul e obligat sa asigure tuturor posibilitatea de a vota. Nu e in stare sa acopere prezenta de 100% intr-o zi? Sa organizeze astfel incat votarea sa se faca in mai multe zile.
NOU
Sa nu uitam ca USR nu participa la guvernare pentru ca sunt fete mari. Cred ca are dreptate prietenul de suflet al lui Cetin. Nu vor sa suga pula ca toti ceilalti.
NOU
Barna deja se vede pe cai mari. Cred ca e cam alunecos si chiar ipocrit. Pana la urma USR a castigat prin vot de blam la adresa PSD. Exact cum a castigat KJ. Si vorbim de EUROparlamentare. Pana la alegerile parlamentare mai avem un an. Anticipate nu prea se pot organiza, ei stiu asta. De aia vor sa stea pe tusa si sa nu-si asume nimic. Sunt curios daca o sa sustina legea pentru diminuarea numarului de parlamentari.
NOU
Ciolos chiar avea obligatia sa dea o orgonanta de urgenta prin care sa modifice legea electorala prin limitarea nr. de parlamentari la 300, asta pentru ca guvernul sau a organizat alegeri. Iar comisia de la Venetia a fost cat se poate de clara, institutiile care pot pune in aplicare referendumul prin modificarea legii electorale au obligatia sa o faca. Daca parlamentul refuza trebuia sa dea guvernul oug inainte de a avea loc noi alegeri. Nu ii reprosez ca ceilalti faptul ca a refuzat sa modifice legea alegerilor locale prin oug, aia nu avea un referendum care sa justifice urgenta, dar legea electorala era obligat sa o modifice.
NOU
nu stiu de unde apareti voi dar e misto sa vezi curajosi de tastatura cum arunca cuvinte din astea mari. o mica observatie: sunt niste lucruri pe care le-au declarat de mult legat de intrarea la guvernare si n ce conditii. plus faptul ca astea sunt europarlamentare, ei sunt 9% din total parlamentari. cum kkt sa guvernezi in felul asta? sau s-a sters memoria asa repede. #iaculecitina
NOU
Si atunci, de ce in acesta campanie s-a disccutat numai pe teme de justitie, sociale etc (adica numai teme interne)? Daca au fost alegeri europarlamentare, ar fi trebuit ca discutiile sa fie legate de ce se face in PE. In acel parlament, niciun reprezentant al partidelor castigatiare nu poate modifica legile justitie, nu poate rezolva problemele sociale si economice ale Romaniei etc. Toata campania s-a dus pe discutii “bombastice”. PSD, PNL, USR+ asta discutau pe toate canalele. Singurul care a scos in evidenta ceea ce trebuia in aceste alegeri a fost Basescu (stiu, stiu, e un fel de ciuma, dar in acest moment cred ca e singurul politician care stie ce si cum). In urma cu 3 zile ascultam o emisiune la RRA, unde reprezentanti ai partidelor au fost intrebati in privinta schimbarii guvernului. De la PNL s-a spus ca nu se va face nicio alianta cu actualele partide de la guvernare (PSD, ALDE, UDMR). In schimb, Barna a declarat ca nu fac alianta cu PSD si ALDE. Nu a zis nimic de UDMR.
Si, apropo, de ipocrizie:
republica.ro/dupa-3-zile-de-zreevaluat-antena3-liderii-usr-plus-decid-sa-nu-mai-mearga-la-zemisiunea-lui-mihai-gadea
Au vazut ca le-a sarit in cap o parte din electoratul lor si nu numai ca deja au dat-o intoarsa “Această emisiune continuă să aibă o agendă diferită la fel ca în ultimii doi ani de guvernare Dragnea și PSD.”
NOU
@marin: pentru simplul motiv ca asta a fost miza. respectarea statului de drept sau iesirea din UE.
NOU
Acuma , nu poti spune chiar nimic…
O inceput sa le fie frica…si intrarea lui Dragnea zic eu ca e un mic castig..
Pe de alta parte, corect…eu tot asta zic ,au votat50%..dar restul?
Unde sunt si de ce nu au votat macar , la referendum…ok..accept 10 procente in diaspora..dar restu’?
NOU
Ba, ce-mi place numaratu’. PSD a pierdut 703.771 de voturi, dupa cum urmeaza:
Rural
2016 PSD + UNPR = 1.558.463 voturi 2019 PSD = 879.737 + UNPR = 17.802 + PRO RO = 188.463.
TOTAL 2019 RURAL = 1.086.002,
PIERDERE OVER ALL RURAL = -472.461 voturi.
Urban Mic
2016 PSD + UNPR = 333.186 voturi 2019 PSD = 186.757 + UNPR = 4.961 + PRO RO = 54.961
TOTAL 2019 URBAN MIC = 246.679
PIERDERE OVER ALL URBAN MIC = -86.507 voturi
Urban Mare
2016 PSD + UNPR = 1.048.895 voturi 2019 PSD = 671.004 + UNPR = 21.060 + PRO RO = 257.767
TOTAL 2019 URBAN MARE = 949.831
PIERDERE OVER ALL URBAN MARE = -99.064 voturi
Bucuresti
2016 PSD + UNPR = 270.376 voturi 2019 PSD = 154.460 + UNPR = 6.537 + PRO RO = 63.640
TOTAL 2019 BUCURESTI = 224.637
PIERDERE BUCURESTI = -45.739
Cel mai probabil, pierderea e splitata.
Morti, fugiti, au stat acum acasa, au votat cu PNL in rural, etc
NOU
Au votat cu udmr ca sa-i ajute…
NOU
Daca or sa continue asa, cu fosilele de Nastase si Geoana dezhumate, cu Corlatean etc, “ma tem” ca o vor suge si mai tare la parlamentare. Cred ca o sa mai treaca un pic pana se regrupeaza, momentan cu aiurita aia de Dancila e haos acolo. Pana la urma si alegator convins sa fii si tot se face un declic in mintea ta. Momentan, idiotii astia de USR-isti ar trebui sa se opreasca din vizitele de la A3. Asta ma scoate sin minti teribil si probabil ca nu sunt singurul.
NOU
Pana acum, singura alegere care pare mai inspirata, este cea a lui Borza ca si consilier. Va rog sa ma corectati daca gresesc.
NOU
*ca consilier 🙂 :*
NOU
fara virgula intre inspirata si este. in rest, e ok.
NOU
@Maithun: multumesc 🙂
NOU
Vizitele usr-istilor la A3 deja devin o traditie, inca de la inceput s-au bulucit de oricate ori le-au deschis aia usa. Poate stategia lor pe termen lung e sa ia locul PSD pe partea stanga, ori asta presupune sa obtina si favorurile electoratului antenist.
NOU
pe care*
NOU
:)))) sunteti amuzanti, chiar apreciez :))))
NOU
> Doamnelor, ar trebui să vă conectați mai des orificiile de intrare la sursele de inteligență ale soților dumneavoastră.
wtf did I just read ? 😀
NOU
Prin aceasta ampla alegorie poetul doreste sa sublinieze relatia aproape oximoronica dintre imanenta misterului feminin si erosul transcendental barbatesc, intr-o incercare de recreere a eternului mit androgin.
cu alte cuvinte doamnele sa se futa mai mult.
NOU
Cu alte cuvinte barbatii sunt destepti ca pula
NOU
psd e un cancer cu foarte multe metastaze
NOU
psd e un cancer cu foarte multe metastaze
NOU
Societatatea noastra e polarizata la maximum ( cel putin in ultimii 2-3 ani) lucru care duce la imposibilitatea comunicarii. La un moment dat aparuse ideea ca ar trebui sa facem ceva, noi cei care ne credem superiori pentru ca nu ne place PSD si avem un venit peste medie, ca sa-i convingem ( educam , plm nu stiu care-i cuvantul corect ) si pe restul ca PSD nu le face bine . In ideea asta eu cred ca Barna a facut bine ca s-a dus la Antena 3. Daca nu se ducea – era mai rau dupa mine, pentru ca invitatia a fost de la Gadea ( nu s-a invitat Barna singur) si daca ar fi refuzat ar fi facut Gadea emisiuni intregi despre cat de elitisti se cred astia , ca desconsidera oamenii simpli , etc etc etc, ca e maestru la genul asta de manipulari.
Nu legitimeaza Antena 3 de loc – cei care credem ca e o hazna credem in continuare acelasi lucru, iar ceilalti au avut ocazia sa auda un altfel de om ( fata de specimenele care se perinda pe acolo) .
Sincer – nu inteleg genul asta de porniri. Desfiintam totul cu superioritate nelegitima si cadem in extrema in care a cazut PSD cand au castigat alegerile: Suntem jmekeri hai sa ne pisam pe restul… Si nu s-a castigat inca nimic , este in continuare campanie pentru locale, presidentiale si parlamentare, chiar daca vor fi peste 2 ani.
NOU
Perfect de acord cu aceasta mini-analiza! Inteleg si eu mentalitatea de “A3 este o hazna”, dar dupa vizita domnului Barna am avut si eu o discutie cu cei de acasa, parintii votanti ALDE (doar pt faptul ca a fost Tariceanu anti-base), bunica PSD, si acuma doarme cu poza lui Iliescu in vitrina (wtf?), si ma intrebau si ei cine e Barna, ca e descurcaret, ca e decent, ca trebuie mai multi ca el pe sticla. De unde trag concluzia ca sunt multi altii ca si ei. Sper cel putin.
NOU
Din pacate USR s-a apucat de parteneriate neinspirate cu PNL (cam. Deputatilor) si UDMR (av. Poporulu). Da stiu….cel propus nu mai e oficial in UDMR, da’ dupa 30 de ani de stat acolo….
NOU
ba de unde apareti mai frate? s-a dat drumul la robinet?
NOU
10euro/(comment critic la USR) nu e de auncat
NOU
Se vede cat de selectiva e comunitatea la votat :))
NOU
Ei nu.
Am scapat de vazut moaca lui Dragnea la tv in direct.
Ordonantele de urgenta pe Justitie sunt de acum neconstitutionale.
Am vazut cum trebuie facute lucrurile (mers la vot) daca vrem ca lucrurile sa mearga.
NOU
Ordonantele sunt neconstitutionale dupa ce se modifica constitutia.
NOU
vezi ca daca dai click pe twitter la “despre” te duce undeva unde zice ca nu existi 🙂
edit. nici instagram nu merge
NOU
Dar baiatu’ USR care a fost la Antena3 de ce a avut contracte cu statul de milioane de euro?
NOU
Are si Malin Bot un video in care explica ani de zile de indoctrinare A3, PSD… si cum nu merita sa-ti bati capul cu prezente la A3, RTV si alte mizerii… ca n-ai nimic de castigat, doar de pierdut. merita data o geana.
NOU
Ai mare dreptate.
Nimeni nu înțelege că PSD e cel care a mobilizat lumea la vot, pe stilul Vadim Iliescu.
Adică Dragnea a devenit așa de puternic și obraznic că lumea a ieșit la vot și a votat orice oarecum de frica unei dictaturi PSD. La fel și acoliții lui obraznici care își băteau joc in public de romani gen ăla mitralieră, nicolicea, ăla cu cap de organ samd.
Acum dacă aș fi PSD mi-aș învăța lecția, și aș face niște PR incredibil până la următoarele alegeri.
Numai saru-mâna poporule român, aș băga 2-3 intelectuali (sau care măcar să poată citi de pe.foaie coerent) care să dea declarații liniștitoare, că totul este bine, PSD vrea binele poporului, să folosească niste cuvinte din secolul ăsta, și vocabular măcar de liceu.
Așa lumea se va așeza liniștită că PSD e ok, nu mai este așa de negru, au scăpat și de Dragnea și tot.
Mă bazez cu asta le faptul că mulți au votat PSD pe baza programului de guvernare, pe ideea că era lucios, coerent (ca vocabular că dpdv economic…), avea poze faine de pe istockphoto, părea chiar făcut profesionist.
Atât de puțin are lumea nevoie de fapt.
Dacă PSD poate mima cu succes respectul față de votanți, un pic de umilință falsă, și interzis la toți în afară de 2-3 oameni capabili să dea declarații, va lua lejer următoarele parlamentare.
La președinte vor pierde că lumea votează omul, iar ei de la Iliescu n-au avut prezidențiabil. Iar la locale la fel, lumea votează omul.
Dar județene și parlamentare iau lejer tot dacă își iau o firmă profesionista de PR).
Fac pariu cu voi că puteau da toate ordonanțele din lume, dacă le punea lesă la toți idioții care făceau declarații coioase și atrăgeau atenția…în loc să tacă și să meargă în liniște să isi facă treaba.
NOU
pesedeul il reevolueaza pe criminalul ponta. 36 de morti dupa aritmetica mea. Sareau toti cacatii din presa dupa 7-8 zile de liniste ca au mai murit 10, tocmai ieri.
NOU
La mine in sat e primar unu de la pnl. Nici nu stiu daca e mai rau cu psd sau cu pnl, iar pnl a castigat aceste alegeri. Ce-i drept la nivel de sat, 2020 a iesit in top cu vreo 50%. Sper sa iasa la fel si la locale.