restaurant-prima-sibiu

Zilele trecute apăruse un articol pe bloguri despre un străin care a fost la Sibiu și a servit din ciorba de la Kon-Tiki și a declarat-o cea mai bună din lume. Nu am mai fost de vreo 4 ani la Sibiu, deci cam de atunci nu am mai servit din ciorba vieții așa că, dacă tot am avut drum la Cluj, la întoarcere ne-am oprit la Kon Tiki, să mâncăm o ciorbă.

Mă gândesc, sunt vreo 10 ani de când e faza asta cu Kon Tiki? Tot timpul e omor și aglomerație în interior, tot timpul sunt oameni care așteaptă să ia comenzi pentru acasă, dar servirea este la fel de gunoi ca în prima zi, aceleași mese jegoase, totul identic. Practic, tipul acela care deține localul nu a investit un leu să facă ceva ca spelunca aia să arate mai bine, să aibă mai multe locuri, altfel de chelneri sau ceva care să aducă cu o urmă de civilizație.

Eu am un principiu de viață. Nu las oameni să se obișnuiască prea mult cu lucrurile mele. Dacă am chiriași, nu îi las niciodată să stea mai mult de 2 ani. Pentru că oamenii încep să se obișnuiască prea mult cu locul și să considere casa ca fiind a lor. Și aici intervin problemele, plus greutatea de a se despărți de locul unde blabla amintiri, bla bla copii and shit și te trezești cu ocupare abuziv sau cu distrugerea completă a casei la plecare, din răzbunare.

Același lucru l-aș face dacă aș avea un restaurant. Nu aș ține decât un singur chelner pe termen lung, cel mai bun dintre ei, cel care mă interesează să considere restaurantul drept a 2 a casă, iar restul, rotația cadrelor la cel mult 2 ani. Pentru că, după 2 ani, se instaurează acel simț al proprietății, cel care le spune că acolo e locul lor și că clienții încep să fie niște intruși care ar trebui să fie mulțumiți că li se permite să intre în local.

Așa m-am simțit eu duminică la Kon Tiki, când am intrat, am văzut aceiași chelneri ca în urmă cu 4 ani, dar mult mai blazați, chelneri care nu că nu au binevoit să mă bage în seamă, nici măcar nu s-au sinchisit să îmi răspundă la vreo întrebare. Pur și simplu am stat în hol, uitându-mă prin zonă, până când m-am plictisit, am ridicat ancora și am plecat.

Spunea cineva că farmecul de la Kon Tiki este tocmai atmosfera aia de cantină sătească și nesimțirea chelnerilor. Posibil ca farmecul ăsta să își aibă sensul în mințile celor obișnuiți să fie disprețuiți pe banii și timpul lor. La mine nu are niciun farmec. Prin urmare, no more Kon Tiki.

Așa că, la sfatul Iuliei, preferata voastră, care îmi spusese demult că ciorba de la Prima e mai bună decât cea la Kon Tiki, am plecat la Prima. Și la Prima era coadă în față și aglomerație. Dar localul arată a local, chelnerii știu să dea bună ziua și să te roage să aștepți câteva minute, servirea a fost absolut instant iar ciorba de burtă absolut divină, adusă la masă într-o oală care îți este lăsată pe masă. Practic, nu am putut să terminăm tot. Micii, la fel de mari ca cei de pe Dealu Negru, dar cu adevărat buni, iar papanașii, dumnezeiești.

Nu aș ști să spun dacă a fost mai bună decât la Kon Tiki, pentru că nu am mai mâncat demult. A fost excepțională. Dar e deja irelevant. Între a fi tratat ca un client și a fi zeama de pe fața de masă în fața unui chelner sictirit, aleg, fără urmă de îndoială, partea întâi.

Adresa

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.