bulevardul pipera

Așa numitul bulevard Pipera, ulița aia pe care machidonii cu bani au numit-o bulevard ca să se simtă și ei că stau la oraș, a fost distrus o bună bucată de vreme, pentru reasfaltare și pus canalizare, din ce țin eu minte. Multă vreme distrus, de unde se vede că nu contează câți bani au locuitorii, statului român i se rupe oricum de tine.

Anyway, ideea e că acum i-au dat drumul și are pe dedesubt canalizare. Și au apărut capacele de canal. Well, aș vrea și eu să știu cine este cel ce a proiectat infrastructura respectivă și amplasarea canalelor de-a lungul străzilor, pentru că sunt convins că l-ar căuta niște angajați de-ai domnilor Becali, să aibă niște discuții principiale.

Deci pe ulița Pipera, capacele de canal sunt puse în pereche câte două, EXACT pe ecartamentul mediu al unui autoturism. Fizic mergi de pe un canal pe altul, cu ambele roți și nu ai cum să le eviți, sunt puse exact pe traseul roților. Normal, trecând deja câteva sute de mii de mașini peste ele, s-au adâncit sub nivel și mergi precum glasul roților de tren. tâgâdâm tâgâdâm.

Serios, râdem, glumim, dar orice face statul în țara asta, face fără a avea o urmă de respect față de cel ce finanțează acel ceva, adică cetățeanul. Nu contează cum facem, să se descurce, dă-i naibii de flămânzi.

Simțiți și voi nazismul ce se adună, ușor, ușor, în aer, împotriva angajaților de la stat? Cam pe când preconizați o descindere a unor băieți nervoși la primul miting al birocraților angajați la stat, care cer ceva măriri de salarii, pentru că, nu-i așa, muncesc prea mult?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

32 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Greșești. Sunt diapuse fix câte patru, de-a latul șoselei, grupate astfel încât e fix imposibil să le ratezi.

  2. Pai daca li se spune capace carosabile e logic sa fie puse astfel incit sa treci cu rotile peste ele…

  3. Descinderile se fac încet încet, tiptil, prin off-shore-uri, complet legal.

    După un timp pur şi simplu te doare să dai bani la stat, când, ce ironic, pe drum spre finanţe, îţi rupi maşina într-o groapă, după ce stai în trafic pe drum naţional în 2016 cu o bandă pe sens, în mijlocul câmpiei, unde şi 2 ciobani puşi pe treabă ar putea lăţi drumul un pic.

  4. #5

    Pe români nu îi mișcă nimeni de pe canapea pentru că nu li se poate întâmpla lor nimic…o țară de tâlhari.

    • Ce plm de tilhari is aia care nu se misca de pe canapele???

    • #7

      maxim talhari de ajutoare sociale =)) restul talharilor au conditie fizica

  5. #8

    sa ziceti merci ca mai exista capacele,e bine deocamdata in romania,avem de furat cel putin 100 de ani de acum incolo…

  6. #9

    Nu s-au adancit. Asa le-au nimerit dorel la nivel. Sa mor daca nu, numai la noi in Romanistan nu le iese astora sa pupe capacu cu nivelul de bitum.

    • #10

      Adauga si cuplajele (sau cum le zice) alea la poduri pe lista.

    • #11

      Alea le-am mai văzut așa si prin alte tari, f putine , dar sunt.

    • #12

      @Alex – Expansion Joints se numesc, si da, sunt groaznice. Era unul pe autostrada Buc-Ploiesti care iti razuia tot subsolu’ la masina.

    • #13

      Esti high-level cu autostrada. Uita-te la amaratul de pod nou (2013-2014?) peste DN1 dupa ploiesti. 2 joint-uri amarate, imposibil de tinut la nivel. Se lasa rampa, se repara, se lasa podul, se repara si tot asa (in fine, se lasa asfaltul si ce alte mizerii au bagat sub el).

      Aia de afara sunt niste tampiti si muritori de foame. Nici macar business nu au habar sa faca. Dorel stie ca trebuie sa manance si maine o paine.

    • #14

      Ei sunt perfect capabili sa nimereasca la nivel cu bitumul, problema e ca atunci cand pui capacele de canal nu ai de unde sa stii exact cat bitum se va fura pana la finalul lucrarii, asa ca faci o medie 🙂

  7. Candva demult, logica punerii canalizarii direct sub strada era ca: daca tot sap pentru terasamentul drumului pun si niste tevi ca tot e facuta groapa, ceva gen optimizare timp si bani.
    Eh, acum gandeste-te in caz de razbel unde iti arunca inamicul prima data bombardelele, Exact: centrale electrice si drumuri. Dupa ce ca ramai fara curent si iti taie drumurile, te umpli si de boli.

    De ce nu s-or pune canalizarile sub trotuar inca nu inteleg..

    • #16

      ma indoiesc ca cei care proiecteaza treburile alea iau in calcul razboiul.
      referitor la trotuare: e posibil ca in multe cazuri trotuarul sa nu fie in proprietatea statului si sa aiba nevoie de aprobari suplimentare, avize, autorizari, acorduri de la proprietari, etc.

  8. #17

    Cre’ că le-a proiectat fracsu’ lu’ ăla care le-a proiectat pe alea de pe banda 1 de pe DN1 intre pod Otopeni (centura) si pod Metro.
    Dilema asta o am si eu de multi ani: se reface o strada de la 0, dar se pun canalele PE strada – nu pe lateral-lateral, nu sub trotuar, pe unde cred ca ar fi normal sa se mute canalizarea, FIX pe minim o banda de circulatie. Evident, pentru orice rahat care curge sau se infunda, se sparge asfaltul, etc
    Si inca una – se reface o strada de la 0, se finalizeaza, asfalt la nivel cu canalele, perfect. Dupa o zi -doua vin “unii”, sparg/ taie cam 1 m² in jurul fiecarei guri de canal si toarna o mizerie de asfalt, cu o compozitie diferita de a restului strazii. Nu aminteles niciodata motivul, mai ales ca primele crapaturi si lucrari de reparatie apar fix in jurul acelor guri de canal. Acum doua zile se intampla asta in fata la Cocosatu’, de exemplu.

  9. Am observat trendul asta in multe orase. In Timisoara cand o iau cu masina la lucru fac slalom printre canalizari. Oricum sunt puse tactic, daca eviti una dai in vreo 15.

  10. #20

    Pentru ca utilitati si romani: gaze, electricitate, canalizare, apa potabila, internet, telefonie uzuala, telefonie speciala ( mda exista, nu peste tot – nu intram in detalii) si altele ….
    Iar noi nu suntem in stare sa facem asa ceva:
    www.harriswatermainandsewers.com/wp-content/uploads/2014/03/inside_the_city_sewer.jpg
    sau asa ceva:
    www.thiess.com/generated/images/image-0066_1280-600.jpg

    Ia numara sefu cate capace sunt aici …. (DN1 – Otopeni):
    www.google.ro/maps/@44.5390208,26.0685393,3a,60.7y,192.94h,70.85t/data=!3m6!1e1!3m4!1s47hPMFm57N06C9RvpjoK0w!2e0!7i13312!8i6656?hl=ro

  11. #21

    Dacă tu crezi că proiectarea și execuția au fost făcute de angajați ai statului, ești un naiv incurabil. Crezi că șpăgile ajungeau de la firmele de construcții la Oprescu pentru contracte de măsurare a înălțimii firului de iarbă sau pentru ‘extindere bulevard Pipera’ pe vreo 10 milioane de coco?

  12. #22

    Prin alte parti se construiesc sosele electrice, in Romania inca e o mare dilema pentru constructori legata de canalele de pe strazi care sunt ori peste nivelul asfaltului, ori sub.

  13. #23

    Poate incearca sa economiseasca la limitatoarele de viteza. Eu as vrea sa-l gasesc pe imbecilul care a proiectat jumatate din limitatoarele de viteza din Bruxelles. Cu 20 la ora sa mergi si tot le iei.

  14. #24

    pentru motociclisti e ok, mergi printre ele iar daca mergi cu 100 kmph si unul din capace e furat sau adancit, mergi spre cimitir.

  15. #25

    Similar pe Calea Grivitei, intre podul Grant si podul Basarab, sens spre Gara de Nord. Pur si simplu nu ai cum sa le ratezi.

  16. In mod normal, asfaltul ar trebui sa aiba mai multe straturi (baza, binder si uzura) si astea ar trebui sa mai fie presarate si cu straturi de beton ca sa fie treaba mai buna. Ba mai mult, sub baza de asfalt s-ar putea pune una de beton si atunci ai avea o sosea care ar trebui sa stea mult si bine ca sa nu se mai duca asfaltul in toate partile odata cu deplasarea terenului de dedesubt.
    Din pacate, in Romania, asfaltul se arunca direct pe pamant iar caminele la canalizare raman aiurea pentru ca aproape niciodata nu se mai da cu stratul de uzura si ramane maxim binderul, strat care in 1-2 ani se macina, pamantul mai pleaca si el de la ploi intr-o parte sau alta si apar fisuri care se intind si asa mai departe.
    Asadar, baietii astia au 2 optiuni:
    1. pun caminele la canale ridicate in asa fel incat sa fie fix la acelasi nivel cu stratul de uzura care se va turna ultimul dar acesta nemaiturnandu-se iti ramane capacul cu caminul de beton la 3-4 cm deasupra covorului asfaltic si poc! spoiler sau chiar baie de ulei daca mai ai si o gaura pe langa si daca masina e joasa rau
    2. nu iti mai bati capul cu beton nou langa gura de canal si o lasi acolo unde e, automat se face o groapa si astepti sa termine asta asfaltarea aia pana la capat ca sa faci amaratul ala de camin din beton si sa stii la ce nivel trebuie ridicat. Astia nemaiturnand stratul de uzura tu astepti in zadar momentul sa ridici canalul.

  17. #27

    Eu spun sa rulezi incet pe acolo, cu camera de bord in functiune. Poate prinzi o secventa de film, gen: www.monitorulsv.ro/Local/2016-07-11/O-puternica-explozie-a-provocat-panica-in-cartierul-George-Enescu

    E straduta pe care trec de obicei cand merg in vizita la ai mei…

    O puternică explozie care s-a produs sâmbătă la amiază pe Aleea Jupiter din cartierul sucevean George Enescu a provocat panică în rândul oamenilor care locuiesc în acea zonă. Din cauza acumulărilor de gaze şi a unei scântei care ar fi apărut la un tablou electric din scara unui bloc trei capace de canal din fontă au fost aruncate în aer. Zgomotul a fost unul extrem de puternic, iar oamenii s-au speriat, mai ales că mirosul de gaz era persistent şi exista oricând riscul unei alte explozii.

  18. #28

    Si unde pui ca se si lasa soseaua.

  19. #29

    Cica de anul acesta se introduce la facultatile de constructii din romania, in sfarsit, materia “Aducerea gurilor de canal la nivelul asfaltului”.

  20. #30

    Site-ul ăsta a început să aibă niște probleme. O să le expun aici într-o ordine oarecare, poate-ți faci timp să arunci un ochi. Cred că o parte au fost raportate și de alții.
    – reclamele sponsored by adnow sunt din ce în ce mai shifty. Mi-e frică să dau click pe ele, par scamuri (e bine că încă nu au apărut alea cu Cialis, dar par din aceeași familie). Nu știu dacă le poți controla, cred că ar merita să încerci.
    – comentariile nu mai apar instant, apar cu un delay random. Uneori apar a doua zi.
    – după refresh la pagină pot să mai dau o bere virtuală. Am dat vreo 4 doar aici verificând chestia asta.
    – click mijloc nu mai deschide linkurile în tab nou, le deschide în același. După ce dau back se consideră afișare nouă, deci tocmai au dispărut toate tagurile de new, așadar am început să nu mai dau click pe linkuri.

  21. #31

    Capitane, iti raportezc ca Pandele iti citeste blogul, pt ca de doua zile iar s-a blocat sos Pipera.
    Intai au marcat prin satelit pozitia gaurilor de canal, iar acum au purces voiniceste sa le inalte.

    Si sunt multe, asa ca probabil le ia o luna!

    Nu ar fi asta problema, ca eu m-am obisnuit, dar problema este ca in momentul cand au terminat de ridicat ultima gura de canal, prima deja s-a lasat!

    • #32

      Locotenente, tine sus treaba buna si raporteaza periodic