sorin psata

Râdeam noi ieri ce râdeam de snobismul elegantului domn Psatta senior, care nu a vrut să pară cumva zgârcit și a preferat să înghită țeapa de euro dată de Orange, dar totuși, e o problemă. De unde și până când în românia prețurile sunt exprimate în euro?

Art. 3 – (1) Preţul de vânzare şi preţul pe unitatea de măsură se exprimă în lei.

zice o hotărâre de guvern. Bine, sunt convins că undeva e o scăpare sau o derogare, că multinaționalele nu sunt tâmpite.

Pe de altă parte, tot ieri, o drăguță comentatoare mi-a trimis niște print screenuri cu mica țeapă pe care o dă aoro.ro când e vorba de prețul final.
Adică:

Tu faci comanda pe site, ‘i se spune că ea costă 155 de lei.
aoro1

După care afli cu surprindere că, de fapt, aoro trimite spre decontare la bancă echivalentul sumei în euro, prin urmare, după transformările lei/euro/lei, tu, de fapt plătești cu 3 lei mai mult.

Capture Aoro

Partea proastă și care nu te protejează sub nicio formă este că banca te anunță pe sms că ai plătit 155 de lei. Vei vedea că ai plătit mai mult doar dacă te uiți pe extrasul de cont.

aoro2

Nu e o diferență uriașă și banii aceia se duc probabil la bancă. Dar este vorba de gestul în sine, de minciuna prin omisiune oferită cumpărătorului care habar nu are că el face plata către aoro cehia, care își ia banii în euro, că doar nu și i-o lua în lei.

Prin urmare, reiterăm întrebarea. Pe noi cine și cum ne protejează de aceste practici la limita legalității?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

55 comentarii Adaugă comentariu

  1. da incarcarile de 8 euro care costa 42 de lei? la orange de exemplu… stiu nu au tva si se calculeaza la cursul care vor ei. dar, din cate stiu eu, e obligatorie afisarea preturilor cu toate taxele incluse…

    • Jura-te ca nu au tva, iti da pe prietenie codul, nu? Rezolva un 4. X 8 pe langa care adaugi un tva si un comision de cativa lei si o sa ajungi la suma respectiva.

    • #3

      Acolo nu Orange e de vina, comerciantul e de vina. Produsul e optiunea 5 euro. PRetul produsului difera, de la comerciant la comerciant – in Piata Victoriei, spre exemplu, toti au acelasi pret, spre 30 lei. In Sat Izolat de Munte, unde e doar o tanti cu un chiosc, pretul e de 35 de lei. Asta e.

    • #4

      @jORDAN
      Sa mori tu?
      EU vand cartele elctronice (cu aparat electronic) si eu cumpar de la dealer cu un pret mediu de 5,3 lei = un euro in functie de operator si de cursul euro pe saptamana respectiva. O negociere directa cu dealerul in functie de cantitatea contractata nu poate avea un pret sub 5,1 lei pentru retailer. Nu am auzit la nici un “coleg” un pret mai mic.
      Pretul se face cam asa:
      Se ia cursul de la banca nationala intr-o anumita zi stabilita (difera la fiecare operator). Se adauga TVA-ul si din suma totala se scade comisionul negociat cu dealerul (care difera in functie de cantitatea vanduta. Ceva intre 5-8%). Faci calcului si vezi ca se apropie…

  2. #5

    la aoro am facut si eu comanda, poti debifa casuta cu asigurarea transportului, pentru un colet scump probabil ca as vrea o asigurare.

    in rest, da, ai dreptate, macar de s-ar scrie clar daca sunt lei sau euroi.

  3. #7

    Inteligenta noastra, ea ne proteaza de aceste practici.
    Oamenii inteligenti platesc ramburs. 🙂
    Prea o lungim pe aceasta tema, solutii exista si sunt la indemana noastra.

    • #8

      de exemplu bilete de avion nu poti plati ramburs. ce faci?

    • #9

      Acolo dai cu cardu, unde nu se poate platesti prin card.

    • #10

      Oamenii inteligenti nu-si tuf timpul cu cash. Cine ne protejeaza ? Nimeni, nu sunt bani si nici timp pentru atatea protectii. Daca nici operatorii telecom si bancile nu sunt recunoscute pentru golanie de-asta, atunci cine ? Ceri stornarea produselor, baga cardul in aparat si-ti da banii inapoi.

    • #11

      Biletele de avion pot fi luate si prin agentie. plata cash si poti vedea din ce este compus pretul, dar de ce ai face asta. Plus ca un card de smart miles (mai ales daca esti frequent flyer) ajuta mult la preturi.

    • #12

      @george. Da. Minus taxa ca l-ai folosit, lol

    • #13

      Este o cheltuiala minora pentru neatentie daca ti se percepe tie comisionul si nu comerciantului. Eu stiu ca procesatorul il incarca pe comerciant, ca bancile romanesti sunt mai gunoaie decat cele straine asta e alta poveste.

    • #14

      Biletele de avion nu sunt cel mai bun exemplu. Ele sunt exceptate de la niste conditii care in mod normal se aplica la restul de produse si servicii…

    • #15

      Hmmm … bilete de avion. Calculate in lei, platite afisat in lei, 819 lei. Decontat din contul ING 857 lei.

    • #16

      @floo Din pacate nu multa lume stie ca biletele de avion achizitionate online, platite cu cardul in momentul rezervarii au multe taxe si comisioane ascunse. Acestea le observi dupa achizitie (daca esti atent) sau niciodata daca nu sti sa verifici un extras de cont. Dupa principiul… de doare maseaua-mergi la dentist, Vrei sa calatoresti – du-te la un consultant de turism.

  4. Noi te protejam 🙂
    Trimite-ne aceste reclamatii pe adresa office@eccromania.ro si vom incerca sa te ajutam. In alta oridine de idei, in urma demersurilor pe care le-am facut, aoro.ro, precum si alte site-uri care au conturile de banca in alta tara, au promis ca vor trimite banii inapoi.
    Iar oricand ai probleme cu shoppingul online, dar si cu drepturile pasagerilor, inchirieri de masini in Europa, hoteluri, avioane, barci, trenuri din Europa, anunta-ne. Anul trecut am recuperat pentru consumatorii romanii aproximativ 17.000 eur pe care acestia ii credeau pierduti.
    PS: pentru siguranta si informarea ta, descarca si aplicatia Ecc-Net Travel. E de tinut bine in telefon si de consultat cand nu stii ce sa faci.
    O zi de retrait iti dorim,
    Echipa ECC Romania

  5. #19

    Sa vezi ce frumos e cand vrei sa cumperi la licitatie, banca pune pretul in euro, dar ii vrea in echivalentul in lei la cursul euro BNR… si tu ai euro in buzunar. 🙁 pentru ca… respect clienti…

  6. #20

    Zeama de harletz. Eu asa imi rezolv problemele.
    “those who can not talk agree”

  7. #21

    Facem plangere si la ANPC? Sau doar pe internet?

  8. #22

    Vodafone mi-a luat 600 de roni pe care apoi mi i-a bagat in contu vodafone, de parca eu platesc la casa cu contu vidafone.
    Si doar daca nu esti prost poti scapa de asa ceva. Ca toate scamatoriile astea se bazeaza pe lacomia si rusinea cumparatorului.
    Mie unu mi se pare ca romanii parca nu se simt bine daca nu cheltuie bani.

  9. #25

    Viol vasluian valutist: statul iti infinge acciza in euro (desi leul e mai stabil ca pe vremea caltabosarului) si daca n-am protestat mai participa si niste “pretini”.

  10. Și Uber face la fel cu plățile, îți arată în lei, dar facturează mai târziu în euro.

  11. blog.alin.xyz/telekom-romania-face-bisnita/208 am pierdut poza la migrare, dar daca e nevoie o caut, oricum poti testa si tu:)

  12. Vezi că la aia cu Aoro nu e chiar vina lor.

    De fapt, e relativ simplu, și am scris o data (la mine) despre ce e vorba.

    E “problema” de la VISA. Desi magazinul online alege sa-ti ceara bancii tale suma in LEI (cum e normal, de altfel), Aoro nu e magazin cu sediu si cont bancar in Romania, si nici nu proceseaza platile in Romania.

    Astfel, desi magazinul cere suma in LEI, Visa “ciupeste” putin si transforma din Lei in Euro, pentru ca… nu stiu de ce, poate afla altcineva, dupa care banca evident ca-ti transforma din Euro in Lei.

    Acelasi lucru il poti observa si daca alegi sa platesti in Lei pe Amazon.com/uk/de sau sa faci plati in lei pe PayPal (asta fara sa luam in calcul cursul nesimtit al paypal/amazon).

    Vezi aici: linge-ma.ws/cum-castiga-ing-dubla-conversie-valutara/

    • #29

      ba e vina aoro. aoro ar trebui sa aiba sediu in romania si atunci nu ar mai fi aceasta problema. dar e mai misto sa scoatem banii direct din tara.

    • #30

      @Znuff – Ba cred ca e vina lor. Eu am platit si la Wizz (Ungaria) si la Czech Airlines in lei si mi-a venit la plata pe card fix acea suma in lei fara nici o conversie intermediara sau vreun comision bancar suplimentar

    • #31

      Daca Aoro ar cere suma in lei , in lei ar si primi suma de pe cardul tau, orice conversii ulterioare urmand a fi executate in contul lor si cu costul lor. Daca conversia in EUR iti apare ca tranzactie tie in extrasul de cont inseamna pur si simplu ca in euro au cerut banii. Oricat de camatari ar fi bancherii ei nu “ciup asa”. Tranzactiile lor sunt bine acoperite de hartii si procese de business. Mai ales ale procesatorilor de carduri.

    • #32

      ” oro ar trebui sa aiba sediu in romania ” ?! Pe bune…

      Tu te interesai acum ceva vreme unde ar fi bine sa ai o firma – ca sa platesti impozite mai mici… Ti-am sugerat Bulgaria – imi aduc aminte bine…

      Presupune acum ca ai firma si vinzi in Romania…

    • #33

      Cetin, ziceai pe aici ca tu ai offshore. La tine e moral sa scoti banii din tara si la ei nu ? Sau tu ii aduci inapoi si asta devine deja moral ?

    • #34

      De ce trebuie sa aiba sediul in Romania?

    • #35

      De fapt vina nu e nici la Visa nici la Mastercard, ci la banca. Situatia ar fi putut fi inversa, in sensul ca sa fi platit mai putin cu 3 lei, totul depinde de cursul bancii intr-un final. Citat dintr-un raspuns primit de la banca (aceeasi cu a ta Znuff si Arhi) acum cateva zile:

      “Prin urmare, suma debitata in final a fost mai mica fata de cea blocata intrucat, pentru tranzactiile efectuate in EUR cu un card in RON, la autorizare se foloseste cursul Visa (care contine si acel comision) iar la decontare se foloseste cursul ING Bank care nu mai contine comisionul mentionat.”

  13. #36

    Cei care fac cumparaturi online ar trebui sa citeasca macar odata in viata legea 365/2002, pentru a intelege ce drepturi au. In cazul unui magazin online:
    ” art.5
    (1) Furnizorul de servicii are obligatia de a pune la dispozitie destinatarilor si autoritatilor publice mijloace care sa permita accesul facil, direct, permanent si gratuit cel putin la urmatoarele informatii:
    h) tarifele aferente serviciilor oferite, care trebuie indicate cu respectarea normelor privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, cu precizarea scutirii, includerii sau neincluderii taxei pe valoarea adaugata, precum si a cuantumului acesteia;
    i) includerea sau neincluderea in pret a cheltuielilor de livrare, precum si valoarea acestora, daca este cazul;
    j) orice alte informatii pe care furnizorul de servicii este obligat sa le puna la dispozitie destinatarilor, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
    (2) Obligatia prevazuta la alin. (1) se considera indeplinita in cazul in care furnizorul unui serviciu afiseaza aceste informatii intr-o forma clara, vizibil si permanent, in interiorul paginii de web prin intermediul careia este oferit serviciul respectiv, in conditiile mentionate la alin. (1).

    art.22 Constituie contraventie, daca nu este savarsita in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiune, si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 50.000 lei fapta furnizorului de servicii care:
    b) nu pune la dispozitie destinatarilor si autoritatilor publice, in conditiile prevazute de lege, informatiile prevazute la art. 5 lit. a)-i), ori nu furnizeaza toate aceste informatii, sau furnizeaza informatii inexacte; ”

    Reclamatiile se fac simplu si usor, pe site-ul ANPC
    reclamatii.anpc.ro/

    • #37

      Si cum aplici tu legea aia pentru un magazin online din alta tara? Faci la fel ca aia cu jocurile de noroc si nu lasi oamenii sa intre decat pe site-urile din whitelist-ul tau?

  14. #38

    Cumva chestia asta e fix chestia cu riscul valutar în relația cu banca: credit în monedă alta decît cea în care-ți cîștigi veniturile, suporți materializarea riscului (de devalorizare/apreciere)ș Operatorii de telefonie mobilă de la noi transferă pe banii clienților riscul valutar. NIci nu știu cine ar trebui să aibă un cuvînt de spus pe această temă: protecția consumatorului, garda financiară, tov. Ciolovan – preș de guvern, etc.
    Doamne, în țara asta, nici cele mai banaleși mai de bun simț chestii nu sunt la locul lor…

  15. #39

    “Vand apartament – 70.000 de EUR” scris in contract , sau “credt prima casa, plafon de 57000 EUR “( stiu ca s-a mutat in lei pana la urma),, sau “bemveu de vanzare 5500 EUR” , sau chirie “500 EUR/luna” – scris in contract. Aveti ceva de comentat ?

    • #40

      Da, am eu: “sau …..sau chirie “500 EUR/luna” – scris in contract.” -> si se va plati la cursul BNR din ziua platii.
      Intrebari?

  16. #41

    intr-un articol te intrebai de ce nu plateste lumea cu cardul.. e uite acum sti,solutia e simpla NU platesti cu cardul NIMIC!!

  17. #42

    Eu tot nu inteleg de ce operatorii de telefonie mobila afiseaza si taxeaza in euro , cand moneda nationala este leul.

  18. #43

    Eu tot nu inteleg de ce operatorii de telefonie mobila afiseaza si taxeaza in euro , cand moneda nationala este leul.

  19. #44

    Cred ca am platit pana acum vreo 1500-2000 lei in comisioane ascunse la ING in ultimii 3 ani, prin metoda asta a lor cu dubla conversie. De exemplu: i.imgur.com/gCqg3iT.png . Pot sa le fac reclamatie si sa imi recuperez banii?

  20. #45

    H&M face exact acelasi lucru: i.imgur.com/wNXTLSi.png

  21. #46

    Doar intreb, dar tin minte ca de obicei cand platesti cu cardul la POS, iti afiseaza pe ecran fix suma pe care ti-o retrage. Daca stau si ma gandesc, a trecut ceva timp de cand am platit cu cardul ultima oara si nu am proaspat in minte. Sau s-a scos?

  22. #47

    Da ING face mizeria asta, dar am rezolvat-o (intr-o masura). La plati in EU (in EUR) platesc direct cu card-ul de EUR, un VISA Clasic.

    • #48

      era plata in lei, cu card de lei….

    • #49

      Nu, era vb. despre card-uri in RON si magazine online care afiseaza preturi in RON (dupa geo-location), dar debiteaza in EUR. La fel face si World of Tanks (de ex.). Si ma trezesc ca ceea ce apare la “tranzactii in asteptare” (cica facturat) nu coincide cu desfasuratorul final. Cand am intrebat mi s-a spus ca ING practica comision 0.2% la tranzactiile cu card ce presupun conversie valutara.

      E o jecmaneala evident, dar una din solutiile care le folosesc in mod curent a fost sa-mi atasez un VISA EUR Clasic la contul in EUR si toate tranzactiile care le stiu in altceva decat RON le fac cu cardul ala. No more problems. Card-ul a fost folosit si cand am fost plecat in EU (plati restaurante, hotel, etc.). Devine pagubos rapid sa-ti folosesti afara card-ul de RON, cu toate platile in EUR.

      Evident vor fi costuri suplimentare daca se cumpara in USD, GBP, etc. – la fel, se pierd bani la conversie la ING (probabil si la alte banci).

      Daca sunt repeat customer pe vreun site care debiteaza in EUR, a 2-a oara nu mai folosesc card-ul de RON.

      PS. Personal, operational prefer ING oricarei alte banci in RO. Pt. credite/money saving nu recomand. Plus ca toti puletii in strainatate se linistesc cand afla ca lucrezi cu ING (acum 2 ani le facusem seniorilor cadou de aniversarea casatoriei o vacanta la Paris si am platit tot inainte. Personalul la hotel de 4 stele s-a relaxat cand a aflat ca lucrez cu ING.)

  23. #50

    Orice tranzactie cu cardul (atat online cat si la POS) are intre 4 si 6 entitati
    – utilizator
    – banca emitenta a cardului
    – banca acceptatoare (cea pe al carui POS – fizic sau virtual – se efectueaza tranzactia)
    – comerciant
    Pe langa aceste 4, mai pot exista 2 entitati (in functie de setup-ul si capabilitatile fiecarei banci si a sistemelor operate de aceasta) – procesatorul emitentului respectiv procesatorul comerciantului

    in cazul ideal dpdv monezi implicate, moneda comerciantul = moneda de pe cardul omului
    in cazurile defavorabile comerciantul doar afiseaza preturile in moneda X (say RON), insa cere decontarea tranzactiei in moneda Y (say EUR).
    Ca urmare chiar daca moneda cardului este X, prin cererea decontarii in moneda Y, suma debitata de pe card va fi intotdeauna diferita de suma afisata pe site-ul comerciantului.
    A se nota ca exista comercianti care chiar daca sunt din afara RO, pot cere decontari in RON, de aceea in cazul mentionat mai sus al Wizz suma afisata = suma retrasa

    Iar ca regula generala, orice tranzactie in care decontarea se face intr-o alta moneda decat moneda cardului se aplica o rata de schimb care se determina din aplicarea unui markup de aprox 3% la rata publicata de Visa/MasterCard

    Unele banci/unii procesator pot determina (nu cu acuratete 100%, dar destul de mare) moneda in care este emis cardul si pot sugera decontarea in moneda cardului (se intampla cel mai adesea prin aeroporturi) in ceea ce se cheama Dynamic Currency Conversion. My advice : never accept it – platiti in moneda comerciantului pentru ca este mai avantajos.

    Mai putem face o discutie cu totul separata despre ce se intampla in cazul unei creditari/refund unde se poate avea surpriza ca suma primita inapoi sa fie diferita de suma retrasa, dar despre asta intr-un episod urmator.

  24. Cum adica “cine ne protejeaza”? Isarescu, desigur!

  25. #52

    ne-ar putea proteja un guvern destept care in cel mai scurt timp sa reuseasca tranzitia de la leuti la euroi. dar vrabia invelea staniolu’n ciocolax.

  26. #53

    Acceasi problema si ladeichmann

  27. #54

    Acceasi problema si la deichmann. Pretul scris pe cutie cu cifre mari on Leva si mai mic in lei. Sincer am inghitit galusca

  28. #55

    Eu mi-am luat o muie d’asta de vreo 50 de lei cand produsul comandat nu era pe stoc si au decis sa-mi ramburseze banii, procesul incluzand o conversie valutara.