De aproximativ două săptămâni am intrat pe niște grupuri de mămici în scopuri pur științifice și de cercetare și încă nu îmi revin din șocul în care am intrat văzând care este gradul de alfabetizare printre femeile care poartă în brațe viitorul acestei țări, pe ce se bazează ele atunci când își cresc copiii, cât de ușor împrăștie poze cu copiii lor/casa lor la orice postare sau întrebare targetată, dar și observând cu o ușoară compasiune cât de singure și fără vreun sprjin din partea familiei sunt majoritatea.

O să încep cu ultima parte. Inițial rămâi prost când vezi câte postări de genul “uitați o poză cu copilul meu, ce părere aveți?” sau “bună, mai sunt mămici treze la ora asta?” sau “sunt disperată, copilul plânge continuu și sunt moartă de oboseală”, pentru că tendința e să gândești “ha, ha, au descoperit și astea internetul și caută aprobare și laude/compătimire de la străini”, dar dacă stai să te gândești mai bine, de fapt acelea sunt niște femei care, deși sunt fericite că au un bebeluș, sunt foarte singure. Dacă ar avea cu cine să împărtășească ceea simt – de la a-și împărtăși mândria ca sunt mame, până la căutarea de socializare și strigăte de disperare – nu s-ar mai afla acolo. Asta e trist, dar din păcate tații și alți membri ai familiei nu se implică destul. Ba uneori tații sunt primii care se depărtează de probleme și chiar se simt părăsiți și geloși pe alocuri.

Trecând peste această observație, nu pot să nu remarc că există extrem de puține femei care știu să scrie și să se exprime corect sau să pună niște semne de punctuație într-o postare. Ce vorbim noi de alfabetizarea la sate, când sunt o grămadă de femei crescute în orașe mari (da, m-am uitat pe profilul personal) și cu acces la educație care scriu “mamicii am 40s si 2 zl a anceput sa ma duara burta de 3 zile aseara a m pierdut dopul nu stiu ce sa fak crede ti ca trebuie sa merg la spital ms”. Realizați că ele sunt cele care vor educa și vor ajuta la teme copiii care se consideră că sunt viitorul nostru?

Naive? O grămadă. Dacă scrie una “hai să vedem cum ați amenajat voi camera copilului vostru” sau “hai să punem poze cu noi și copiii noștri, câți ani au, etc.” sau “de unde sunteți”, instant se umple de comentarii cu poze și tot felul de detalii personale.

Dar cel mai grav este faptul că majoritatea nu ascultă absolut deloc de doctorii lor sau nu merg la doctor. Există două categorii mari: cele care merg la doctor și apoi cer sfatul unor străine pentru a putea decide dacă urmează tratamentul dat de doctor și cele care nu merg la doctor, pun întrebări direct pe grupuri și acționează după cum zice Mărioara de la Cucuieții din Deal.

“Am fost la pediatru și mi-a zis să-i dau 2 ml de *insert nume medicament*/zi, dar mie mi se pare cam mult. Ce părere aveți?”. După care apar sute de păreri, dar rar una care să zică “proasto, mai du-te la un doctor dacă nu ești convinsă, nu te lua după ce scrie o analfabetă care nu știe nici ce face o aspirină”.

“Mi-a spus pediatrul că fetița mea de 2 săptămâni nu a luat destul în greutate (are doar 60 g în plus de la ultima vizită). O hrănesc doar cu lapte matern și mi-a spus că e necesar să completez cu lapte praf. Ce să fac?”. Răspunsurile? “Nu-i da lapte praf/fă ce te ghidează pe tine instinctul/e prost doctorul așa mi-a zis și mie, nu-i da lapte praf”.

O grămadă de poze cu nou-născuți cu diverse iritații, bubițe, arsuri, muci, infecții, etc. ce am văzut și o grămadă de sfaturi care mai de care mai tâmpite. Printre ele foarte, dar foarte puține responsabile care le trimit la doctor și le spun să nu se mai ia după comentarii, pentru că e la mijloc viața copiilor lor.

A, mai e ceva. Toate, dar absolut toate își vorbesc numai cu “mămici, mămico, mami”, este ridicată în slăvi meseria de mamă și este afișată o mândrie colorată mai ceva ca la Gay Pride Parade pentru faptul că au făcut sex cu finalizare și rezultat, dar doamne ferește să ai tupeu să fii angajator și să refuzi să angajezi o tânără pe motiv că ți-e frică că se apucă de făcut copii și te lasă cu curul în drum între 2 și câți ani au ele de făcut copii.

Prin urmare, consider că lucrurile sunt mai grave decât vedem noi în bula noastră și dacă aruncați o privire în bulele care se ciocnesc de a noastră o să realizați că această țară are un viitor negru. Mămicile pe care le-am întâlnit online sunt doar minim jumătate din ceea ce se ascunde dincolo de mediul virtual, luând în considerare faptul că majoritatea au și un soț, copii și alte rude. Nu le condamn în niciun fel, doar ne compătimesc și mă întreb dacă o să evoluăm vreodată.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

83 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu stiu cum vedeti voi lumea dar eu cred ca orice generatie noua este mai buna decat precedenta.Adica mamicile astea pe care le compatimesti tu sunt mult mai bune decat au fost mamele noastre.Copiii din ziua de azi sunt mult mai buni decat noi etc.Ei vor descoperi leacul pentru cancer, vor aduce stiinta pe noi culmi si cine stie poate intr-o zi vor locui pe Marte.Da este si multa prostie, dar asa a fost si acum 10, 20 sau 30 de ani doar ca atunci nu era facebook.

    • #2

      aha, cand vor scoate capul din smartphone si isi vor da castile jos de pe urechi vor face toate astea, vor gasi leacul la cancer, oxigen pe marte si scame in buric.

    • #3

      Pai cam cu capul in calculator tot timpul ar fi calea sa gasesti leacul pentru cancer… paradoxal.

    • #4

      un copil din ziua de azi poate fi mai bun decat am fost noi, dar asta numai daca are conditiile necesare sa se dezvolte si accesul la educatia care sa l duca asa departe cum crezi tu, altfel poate foarte bine sa ajunga un infractor inteligent, dar plafonat

    • #5

      Vroiam sa iti explic cum este cu efectul de heterozis la descendenti dar ti-a spus Luna foarte bine cam cum sta treaba. La animale este valabil ce ai spus tu, ameliorarea genetica a demonstrat asta, dar la om nu merge asa simplu daca nu ai mediu care sa asigure o educatie buna .
      Privind la cei tineri , in afara de cateva varfuri care o sa o stearga in tarile civilizate (si bine vor face) ma indoiesc sincer ca cei care vor ramane o sa descopere leacul pentru cancer si vor aduce stiinta pe noi culmi (aici am ras cu pofta !!) si vor locui pe Marte ….

    • Roberte, cand eram eu in clasa a 4-a era mare rusine sa nu stii sa scrii cu cratima. Doar 2-3 repetenti din clasa de 40 de oameni faceau asta. Astazi doar 2-3 dintr-o clasa de LICEU scriu corect. Sesizezi o diferenta?

    • #7

      Istoria ne arata clar ca exista si de-evolutie. Sunt si teme abordade in SF cum oameni populeaza alte planete cu tehnologii sofisticate apoi urmatoarele generatii devin usor idioate si uita complet. Si totusi populatia majoritara nu prea conteaza, insa hai sa ne comparam cu 1918, acum 100 de ani ii aveam pe astia: www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1933/solvay-conference-1927.jpg Astazi este impinsa atat de tare specializarea incat nu prea mai auzi de oameni capabili sa vada “the big picture”. Singurul care mi se pare remarcabil este Erik Verlinde, in rest multe victorii micute dar nici pe departe comparabile cu 1918: Planck, Heisenberg, Einstein, Scrödinger, Bohr, Broglie, Pauli, Curie, Dirac, Lorentz. Avem toate ingredientele pentru o de-evolutie.

    • #8

      Am vrut sa ma iau si eu de Robert, dar vad ca i-au dat deja ceilalti de l-au julit.

    • #9

      @eddy

      ”aha, cand vor scoate capul din smartphone si isi vor da castile jos de pe urechi vor face toate astea, vor gasi leacul la cancer, oxigen pe marte si scame in buric.”

      Cred ca Eddy e printre putinii care a scris corect.

      La o adica, in cazul in care am uitat, a fost o frenezie ca toti pustanii sa primeasca ipaduri, iphoane, icevreti voi, pe motiv ca asta o sa-i faca mai destepti, buni. Pe bune??? Ipadul, iphone, icevretivoi o sa-l faca pe pusti sa stie cum sa repare un motor, cum sa umble la instalatia electrica, cum sa-si deschida o firma mai mare decat fastfood-uri, cafenele, gym-uri, s.a.?? Un ecran nu e panacea care ii face mai destepti, desi, ironic, toti arunca cartile vechi tehnice si care nu sunt retiparite.

      Pai, daca noi, care am trait perioada cand stateam in fata TV-ului sau acum pe calculator n-am inventat NOI leacul pentru cancer… ce asteptari sa ai de la urmatorii? Ca ne impresioneaza ca stiu sa umble mai lejer cu tehnologia decat noi, astia mai batrani? Terminati ma, voi ati uitat cand ai nostri sperau ca vom face noi nushce lucruri dupa 1990, si ei tot asa se mirau cum stim sa umblam cu telefoanele alea vechi cat caramida sau telefoanele cu clapeta.

      Si i-auite-te la noi, ca mai e un pic si se fac 30 de ani… ce dracu, repetam aceeasi greseala optimista pe care o aveau ai nostri pentru noi.

      @gigi

      Gigi, eu speculez ca n-ai auzit de ‘epigenetica’, care demitizeaza orice are de spus heterozia/heterozis-ul.

      @George

      Ai dreptate in prima parte a comentariului dar gresesti iremediabil cu a doua parte, despre ”big picture” si specializari. Iti zic si de ce, tu crezi in porcaria aia pe care englezii au botezat-o ”Jack of all trades [master of none]”.

    • #10

      @George: hai sa-i zicem involutie “de-evolutiei”, macar in articolul in care discutam despre analfabeti.

    • #11

      @Ionut Refugiul retarzilor tristi incapabili sa poarte o discutie cu argumentata. Prefer sa scriu si sa ma exprim stramb decat sa fiu un analfabet functional frustrat.

    • #12

      @Maraka
      Eu speculez ca tu nu prea ai habar de genetica si ameliorare genetica si vorbesti asa ca sa te afli in treaba.Epigenetica este o teorie draguta dar te asigur eu ca nu controlam noi nici o gena si nu schimbam noi nici un ADN, ci doar functionam /aratam bine sau rau in functie de ce gene ne dau cadou ascendentii nostrii la care se adauga interactiunea cu mediul care daca este de cacat..si in Romania este, nu o sa rezulte indivizi exceptionali.

    • #13

      Sau pe scurt, daca supravietuieste mutatia genetica a ADN-ului ii dam bice si o trimitem mai departe. Dar aici cred ca e vorba de comportamente invatate de la parinti, nicidecum de informatie genetica mostenita.

    • #14

      @Maraka
      “Ipadul, iphone, icevretivoi o sa-l faca pe pusti sa stie cum sa repare un motor, cum sa umble la instalatia electrica, cum sa-si deschida o firma mai mare decat fastfood-uri, cafenele, gym-uri, s.a.?? Un ecran nu e panacea care ii face mai destepti, desi, ironic, toti arunca cartile vechi tehnice si care nu sunt retiparite.”

      Uhm, daca tu nu poti folosi internetul pentru informare nu inseamna ca nimeni nu poate. Eu am invatat singur electronica, fara pic de pregatire in domeniu. Ghici, oare, de unde?

  2. #15

    Mamele alea care știu sa scrie nu își pierd vremea pe grupuri de Facebook. Nu știu care din ele reprezinta majoritatea. Plus ca și eu, ca mulți alții, am fost crescuți după “mama și copilul” și am supraviețuit pana la aproape 30 de ani fără a fi un dobitoc (cred eu). La vremuri noi, difera doar sursa de auto-medicatie. Acum 30 de ani își dădeau cu părerea vecinele din bloc, acum își dau cu părerea vecinele de pe grupul de Facebook.

  3. #16

    mda, sunt oareshcum de acord cu ce se spune mai sus: mamicile astea sunt mult mai bune deat mamele noastre. as such, i would milf much. in rest, plozii lor mai buni ca mine? rizibil.

    • #17

      Baaa dar mai aberati multi? Cum sa fie mai bune? Astea de generatie noua sunt niste agramate coclite, casatorite cu alti agramati. Copiii lor nu au nici o sansa sa ajunga sa gaseasca leacuri la boli. De abia o sa gaseasca drumul spre un liceu. Intra in puii mei pe ORICE grup de mamici si interactioneaza putin cu ele. Apoi sa vezi cat de agresive si singure sunt. Sunt niste agramate, fara pic de cultura generala si foarte frustrate.

    • @der: alta data sa scrii in romaneste. Ca poate unii care se pling de agramatele coclite casatorite cu (alti) agramati nu stiu ce-i aia o MPCMPSOF

  4. #19

    Tara saraca … dar daca mareste Dragnea salariile cu trei lei, cresterea copiilor va fi o activitate prestata de bone filipineze ghidate de pediatre din Ucraina.

  5. #20

    La mine în bloc sunt cam jumi-juma (guralive tâmpite/vs/tipe ok). M-am bucurat să aud că încă persistă nemuritoarea întrebare “Când se introduce morcovul/zarzăra/micșuneaua în alimentație?”. În mod ciudat, nu am fost invitat la niciun botez/tăiere de moț până acum. Hmmm

    youtu.be/_D5jLowgLJE

  6. inainte de FB, doar tu stiai ca esti prost, acum stie toata lumea! Asa parca era o vorba.
    Oricum, eu m-am convins ca pe facebook toata lumea e ori analfabeta, ori toti sunt plecati din tara. M-am minunat cand am constatat asta si sper sa nu fie astia majoritari, prostii sau diasporenii…

  7. #23

    Vezi ca se ia boala asta…. mamicule! Ai zis gresit “ne compatimesc”… corect nu e “ne compatimim” (…daca o sa evoluam…. noi mamicile)?
    Poate gresesc eu, acu’ am ajuns acasa de la munca, deci am o scuza!
    😉

  8. Sa vezi parintii de copii mai mari. Au au au. La astia mici e de furca cu “nu mai bagati acidulate in biberon”. De decese nu Ic ca is naspa

  9. #26

    Lasa cu “mamici”, “mame”, “mamicute”. Cel mai tare ma enerveaza “gravidute”. Peste tot “gravidute”. Ce, ti-e rusine ca ai ramas GRAVIDA? Nu iti place cum suna? (da, lasand sensul la o parte, cuvantul suna foarte urat, asa de felul lui). Dar graviduta suna si mai enervant…

  10. #32

    Si de ce nu se duc la doctor? O cunostinta cu bebelus s-a panicat intr-o seara ca se innecase copilul cu ceva si dupa ce si-a revenit i s-a parut ca respira greu, ceva nu era in regula. A fost la urgenta iar medicul de acolo a inceput sa o ia la misto…

    • #33

      Mai poate fi un aspect in treaba asta: daca esti panicat doctorul cam trebuie sa te ia misto, ca sa te calmezi. Ce ar fi daca ai chema ambulanta fiindu-ti rau, si aia ar incepe sa se agite si sa te compatimeasca :)) ? Cred ca e o tactica la mijloc 😀

    • #34

      s-a umplut romania si de bebe, bebelusi, bebeluse, pui si puiuti

    • #35

      Când ești panicat luatul la mișto nu face bine. Nu trebuie să se agite si să te compătimească, ci să-ți explice care e problema, și mai ales când să te agiți și când nu.
      Luatul la mișto face pe cei mai mulți să ignore pe viitor diverse semne și să ajungă prea târziu la medic sau să întrebe pe grupuri/forumuri, etc.

  11. #36

    Am 2 copii, cel mare e in clasa a I-a. De cele mai multe ori e adus de o vecina de la scoala, dar sunt dati cand vine singur, scoala fiind in spatele blocului. De la ora 13:00 pana la 18:00 sta singur acasa. Isi face temele (daca nu intelege ceva, le facem seara impreuna), se joaca cu jucariile, se uita la desene, se joaca pe tableta. Am mare incredere in el si i-am facut un instructaj la diverse situatii de genul: suna cineva la usa, inundatii sau ia ceva foc.Ne poate suna oricand, are telefon la dispozitie. Sunt zile cand se culca singur la pranz pentru ca seara mergem impreuna la inot.
    Credeti ca sunt inconstient ca il las asa singur atatea ore? Nu de alta dar la fel ca mamicile alea am nevoie de confirmare si de parerea oamenilor de pe internetzi*

    • #37

      Esti absolut iresponsabil!
      Risti ca doamne-fereste sa ajunga un copil ne-dependent sau sa dezvolte vreo personalitate. Daca-ti vine acasa asumandu-si responsabilitati? E? Atunci tot asa linistit o sa fii??!?
      LE: Naspa esti daca incetezi cu obiceiul asta cand face 15-16 ani!

    • #38

      Sincer, nu stiu cum e in Romania, dar in Belgia e ilegal sa lasi singur acasa un copil care nu a implinit 12 ani.
      Ori “after-school”, ori bona daca pleci de acasa si nu ai cu cine sa il lasi.
      O fi bine, o fi rau, nu stiu.
      Cert e ca s-au schimbat multe de cand umblam singur de la gradinita spre casa cu cheia de gat.

    • #39

      Clasa I

  12. #40

    Stai sa vezi daca intri pe grupuri de mamici din strainatate. Te doare mintea, la fel de mult ca aici, dar la puterea a doua, la ce citesti si pe acolo.
    Problema este simpla: oamenii de astazi s-au obisnuit intr-atat de mult cu cerutul si cautatul de pareri pe Google/Facebook incat nu mai gandesc de capul lor. Nu stiu daca le este frica sa isi asume o eventuala decizie proasta sau este doar lene de a-si bate capul suplimentar (in conditiile in care oricum se pare ca il tin degeaba pe umeri, nu e ca si cand ar rezolva probleme de fizica cuantica) insa rezultatul este ca mai toata viata unora trebuie sa treaca neaparat prin filtrul Facebook.
    De asta vezi tot felul de oameni disperati dupa bani, functii, putere, averi: ca sa poata posta cele mai tari poze din excursii, masini cu care sa se mandreasca, daca se poate si niste vile de neam prost si asa mai departe.
    Iar latura la care te-ai oprit in acest articol nu este decat o chestie colaterala, vine la pachet cu acest stil modern de viata.
    Din fericire mai sunt oameni care isi dau seama ca vine vremea sa se mai opreasca din cautarea confirmarii celorlalti straini pe retele de socializare si isi aduc aminte ca viata se traieste aici, acum, in plan real, nu pe Internetzi.

    • #41

      Pana la facebook, nu-si mai dorea nimeni case, functii si averi. Eram toti niste saraci mandri. Noroc cu americanii ca ne-au bagat in cap toate prostiile.

    • #42

      frumos si adevarat comentariu ai mai grait. acum mi-e si rusine ca si eu mai caut raspunsuri pe google uneori

  13. #43

    Si cu toate astea, procentajul de mamici proaste, analfabete, si care recurg la leacuri babesti este probabil cu vreo 25-50 % mai mic decat era chiar si acum 15-20 de ani, ca sa nu ma duc pe vremea lui Ceausescu.

    Plus, foarte multi oameni adulti, cu vieti cat de cat de succes, au foarte foarte mari probleme cu gramatica limbii romane, cu exprimarea corecta, cu structurarea unei fraze. Odata ce termini liceul / facultatea, daca jobul tau nu implica scrisul, iar de comunicat, preferi sa vorbesti la telefon in loc sa trimiti sms-uri sau e-mail uri, o sa vedeti cat de mult timp poate trece fara sa fie nevoie sa scrii, fizic, cu pixul sau pe tastatura, nici macar o fraza. Mai ales in cazul parintilor care de-abia de 1 an 2 au dat si ei de smartphone, internet, facebook etc.

    Parerea mea, nu-i chiar atat de mare panica .

    Si obligatoriu muie alora care n-asculta de doctori si baga tratamente naturiste, indiferent ce procent de d-astia era pe vremuri si ce procent e acum. N-am vrut sa treaca idea nementionata .

    • #44

      Dacă ajungi la maturitate şi nu eşti în stare să scrii un mesaj coerent şi corect din punct de vedere gramatical, mare ruşine ţie, orice profesie ai avea.

  14. #45

    Eu am vazut ieri una stand in mijlocul trotuarului in ploaie (ploua in draci) cu copilul semi-acoperit in carucior ea avea pelerina de ploaie smechera si scria ceva pe telefon. Ceva important si urgent presupun, ca de aia isi tinea bebelusul in ploaie. Si era ceva placut, ca zambea la telefon cand am trecut pe langa ea.

    Adica tu ca adult e ok sa stai in ploaie, e o alegere a ta, dar copilul nu alege sa stea in ploaie, sta ca are o mama proasta. Iar din scena respectiva ceva ma face sa cred si acasa la ei copilul nu este chiar prioritar, l-a facut asa, mai mult de palmares.

  15. Pe grupul de mămici unde sunt eu (singurul, stau acolo doar pentru amuzament) se practică astfel de conversații: ”mămici, cunoașteți pe cineva care pune unghiuțe în zona X ieftin și bine?” sau ”am următoarele dubluri de piese și ne mai lipsesc …, cineva care vrea să facem schimb?” (niște piese de puzzle care bănuiesc că se dau la Lidl sau pe undeva). Mai sunt cele care bârfesc medicii din oraș și ajung foarte ușor să se certe între ele pentru că unele sunt mulțumite de medicul X iar altele nu.
    Anunțurile de job pentru mămici care vor să lucreze de acasă și să se îmbogățească ușor sunt la ordinea zilei. Scheme piramidale infecte cu vânzare de produse cosmetice minune, e prăpăd acolo, se cer detalii în sute de comentarii. Pentru că toate visează să se îmbogățească fără să faca nimic în perioada cât stau 5 ani acasă în concediu de maternitate (da, unele își calculează când să facă al doilea copil ca să intre din prima indemnizație în a doua, fără pauză, astfel ies din câmpul muncii ani la rând și socializarea pe Facebook e noul lor job).

    • #47

      Pai daca atata pot ele.. Crezi ca acolo pe FB se duc academicienii ?!

      Chestia e alta, ca nu inteleg ce cautati voi acolo ! E asa o moda, trebuie sa bifezi undeva ca ai cont de FB, ca altfel ‘te rade lumea’ ? In general unde se duce turma, acolo e si multa subcultura si lipsa de judecata. Oamenii care nu sunt multumiti se lauda, cu copiii, cu vilele, cu masinile, cu ce-au si ei saracii.

  16. #48

    stie cineva un grup de mamici singure si nefutute?
    pot fi si casatorite dar cu stol plecat afara sau care se intoarce seara tarziu.
    multumesc.

    • #49

      *cu sot plecat afara

    • #50

      imi cer scuze, am uitat sa mentionez: intreb pentru un prieten.

    • #51

      Asta e singurul motiv pentru care un bărbat ar intra pe grupul de mame.

      Mie nu mi se pare prea grava problema, societatea evolueaza, uita-te doar la câți oameni de cultura de pe la 1900 s-au nascut la tara, la coada vacii, din familii analfabete, daca ai o viziune asupra lumii atunci poti învăța multe lucruri singur, de pe internet, de la IT la bricolat.
      La noi este o moda cu parenting-ul, sa dai copilul la ore pregatitoare, sa il forțezi sa facă sport, dans, sa cante, karate etc. ajungându-se la punctul in care copilul nu mai are copilărie, nu are prieteni, este un robot, apoi te intrebi cu ce ai greșit de el vrea sa plece cât mai repede de acasa sau își face prieteni dubiosi.

      Un parinte bun este cel care isi pregătește copilul sa se descurce in lume, cu bune si rele, nu il bați cand il prinzi fumând, ii explici cat de nociv si perfid este acest viciu, la majorat nu il controlezi dacă a băut ci ii recomanzi sa fie moderat ca mai sunt zile de distractie, plus mult ocolita educație sexuala care din păcate lipseste in multe familii si asa ajungem pe locul I in Europa la mame minore si copiii abandonați.

    • I see what you did there … adică bărbații lor le cuceresc, le întrețin, acceptă să facă nuntă cu ele ”ca la carte”, cedează insistențelor lor și fac un copil, le suportă crizele și schimbul brusc de temperament cauzat de hormonii din timpul sarcinii, lipsa de libido după naștere pentru că le doare capul și/sau sunt obosite și vi tu acum cu dorința de a te băga în ele. În grupuri omogene, gata formate, de unde să poți alege ce dorești. Nț, nț … nu-i frumos.

    • #53

      E bine si stol , nu ai gresit.Stol de pasarele…

    • #54

      @Roxi – am zis nefutute !!

    • #55

      Nu vreau sa par grammar nazi (bine, nici grammar jew ca Tim) dar mie mi se pare expresia asta cu “mamici nefutute” usor pleonastica.

    • #56

      nu e corcorane. a fost o singura mamica nefututa pana acum.
      stii povestea, pe fiu l-a omorat tatal ca sa salveze omenirea.

    • #57

      mai degraba oximoronic.

    • #58

      @eddy gura lumii zice ca si mamica lui Mircea Badea dupa ce a impregnat-o si parasit-o dl. Ghitulescu a fost multa vreme nefututa.

      Bine, eu cred ca si acum tot nefututa e, desi e un paradox, pentru ca foarte multi romani se exprima la adresa ei la modul romantic. Probabil din cauza fiului.

    • #59

      si ca tot a venit vorba de mamici nefutute, sa nu uitam de cea mai celebra mamica nefututa din istorie, nevasta tamplarului.

    • #60

      “pe fiu l-a omorat tatal ca sa salveze omenirea” – n-ai prins-o p’asta, asa e?

  17. #61

    Un raspuns ar fi ca oamenii inteligenti nu isi pierd timpul pe grupuri de Facebook pline de agramati sau si mai rau, un numar mare de oameni cu IQ mediu si peste mediu nu mai fac copii deloc, realizand viitorul in care i-ar arunca pe acesti copii. In schimb se reproduc mase de oameni care sperie cu lipsa lor de cultura.

  18. #62

    Dupa ce am nascut, avida de cunoastere si de a strange cat mai multe informatii care sa ma ajute sa fac om din botul ala de carne, m-am inscris de tot felul de grupuri.
    De fiecare data cand deschideam Fb, aveam in fata tot felul de ineptii, exact ca cele insirate de tine in articol.
    Daca imdraznesti numai sa te legi de gramatica lor de balta, esti linsat. “Skriu cu kopilu in brate”, “sintem pe grup de gramtika?”, si multe altele.
    La fel cu medicii si cum prefera sa scrie pe grup decat sa mearga cu ei la doctor. Unii sunt caz de urgenta. Si daca te iei de ele iti spun superior ca deja sunt acolo (la urgenta, da?) si ca a vrut sa afle ce zic mamikile. Da-l naiba de doctor, doar nu stie el mai bine decat grupul.
    Exista un grup care nu permite reply-ul la comentarii, le e “greu” adminelor sa urmareasca discutiile.
    Prosti astia de la Fb ca au facut functia asta.
    Pe alt grup, daca esti tata si vrei sa inveti ceva despre cresterea copilului, pfoaaaa.
    “Ce sa caute barbatii aici?”, “E grup de mamiki”, etc, etc.
    Si da, scarboasa denumire de “mami”, de parca gata, ai nascut, tu nu mai existi ca om.
    Ti se adreseaza lumea cu “mami”, vorbesti la plural “facem pisulica”, “noi avem 10kg”, “noi stim sa recitam poezii la 6l luni”, “ne-am constipat”, etc.

    NU alaptezi? Huuuoooo, sa arzi in flacarile iadului, ca nu-ti iubesti copilul. Pt ca, se stie ca e mai amuzant sa incalzesti biberoane de 2-3 ori pe noapte.

    NU iti duci copilul la biserica/impartasanie sau nu-l BOTEZI?? Huuuoooo, tot in iad vei arde.

    Mai sunt, astea sunt alea principale.

    Dupa ce m-am saturat sa fiu masochista, iesit de pe toate, cu exceptia a doua (unul de educatie si unul cu retete) care nu ma spameaza foarte tare.

  19. #63

    Pe langa toate acestea observi cat de rele sunt femeile intre ele. Vezi cum te judeca o staina ca de ce mergi mai repede la lucru sau cum de nu alaptezi..ca si cum ea stie mai bine decat tine cum sa iti traiesti viata. Oamenii in general sunt foarte sfatosi, mai ales cand vine vorba de educatia copilului

  20. #65

    Eu nu le înteleg pe alea de cresc singure copilul: cum căcat au atât de mult timp liber de facebook, zău..

  21. #66

    Pfoaaa….la fix postarea asta.
    Am un baiat de 5 luni. Cand am aflat ca-s gravida, tzop in cat mai multe grupuri de mamici. La vreo 2 luni de la nastere am iesit de urgenta. Greseli cat casa, postari de genu’ “poze cu burtici sa vedem”. Buuun….nu-i de mine. Am ramas pe un singur grup unde gramatica este respectata. Un grup care “misca munti”.
    Si ma gandeam “cine ii va invata pe copii, daca asta e nivelul mamelor?”.
    Si de ce “mami”in sus si in jos nu am sa inteleg.

  22. #67

    Pe vremea mea (generatia Cernobîl :))), ca tot se poarta asta cu “pe vremea mea”, imi povestea maicamea ca mersul la pediatru nu era optional. La fel si vaccinatul. Erai alocat unei pediatre si ea venea acasa periodic sa vada sugarul/bebelusul. Si te vaccinau fara sa stai la discutii.

  23. #68

    Draga Guest_Author,

    Gandeste-te si tu in ce lume traim si sper sa-mi citesti randurile astea:

    1. In curand, vom fi 8 miliarde de oameni, statisticile spun ca pe la un 2050 vom fi 9 miliarde.
    Resursele naturale? Paca-paca, ca Pac-Man. Nu zic de noi, ca noi n-avem industrii si conglomeratii smechere care sa lucreze pentru interesul nostru colectiv, ca natie ma refer cand zic ”colectiv”.

    2. Romania, tara noastra, ce este in fond si la urma urmei? Fara sa improscam cu aiureli, mistocareala si caterinca, cum e ea acum? Pe bune, ce este Romania in momentul asta, comparativ cu alte state mai bogate decat ea (sa nu zic de puterile cu arsenal atomic/nuclear)?
    Ce sa fim noi, in toata treaba asta, cu ce? Cu importuri, consum, firme straine mari si firme locale mici (pe baza de servicii, nu manufactura, nu industrie grea-usoara samd).
    Ne trebuie lupa sa ne vedem pe planiglob.

    3. In momentul acesta, din toate privintele posibile, noi nu avem nimic… nimic, nimic. Nimic. Si cei care n-au nimic sunt un nimeni sau ‘cameloni’.

    Ce vreau sa spun cu ”cameleoni”… Orice actiune, orice decizie, orice polita, orice lege/set de legi, orice lucru pe care l-am facut la nivel de tara sau chiar la nivel personal, a fost facut cu si din considerente privind influentele de afara. Intotdeauna, cand a fost momentul sa luam o decizie despre orice, prima grija a fost sa ne intrebam: ”Dar altii cum au facut?”

    Si la nivel de judecata proprie, a rationamentului individual, pana cand nu ne uitam la altii cum se comporta, cum gandesc, cum sunt ei ca un tot, noi nu ne simtim in largul nostru pe cont propriu, nu suntem capabili sa venim cu ceva de la noi insine. Intelegi? Adica, s-o scurtez, suntem exact ce erau pe vremuri ilotii spartanilor: dependenti de altii si innebunim daca nu cautam un alt ”stapan” dupa care sa ne modelam, crezand ca asta ne va imbunatati viata. (*ghilimelele sunt optionale)

    4. Noi suntem tara unde fara favoritism, nepotism si cumetrie, nu se face nimic SI pentru care se fura foarte mult. Avem gandire de feudalisti-fanarioti.
    Ce sa faci -sau sa se faca vreodata- intr-o tara cu asemenea oameni?

    5. Tu te vaiti de familie, mamici, copii si viitor… Tu stii care este PRIMA CAUZA pentru care exista coruptie, favoritism, nepotism si cumetrie? Familia. Da, familia, de la familie si neamuri, toate ororile pornesc.

    De la Ceausescu, pana la Iohannis, familia a fost intotdeauna motivul tuturor sa fure, sa piguleasca, sa ciordeasca, in timp ce se alinta ca ”familia mea e in siguranta si hranita”, iar ”de ceilalti nu ma intereseaza”. Pai, spune-mi, daca avem mentalitate de talibani intersangvin, de ce am aveam incredere in unii si-n altii, daca pentru toti, motivul e unul si acelasi: familia?

    • #69

      tldr: ?

    • #70

      tl;dr

      Guest_Author e ca un copil care se supara rau fiindca nu poate sa ajunga pe Luna, s-o manance, crezand ca e facuta din cascaval.

  24. #71

    Intr-o zi la plictiseala,cautam numerele escortelor de pe diferite forumuri in search-ul de la facebook. Am gasit una care nu mai avea activitate pe forum din 2015 ,dar care avea poze cu bebe mic pe facebook.
    Evident toate pozele aveau comentarii legate de “mama eroina” ce este ea.
    E un caz aparte,stiu,dar exista

  25. #72

    Apogeul pentru mine a fost când am citit următoarele sfaturi pe grupuri de mămici:
    – cățel de usturoi legat cu ață și introdus în vagin contra unei infecții;
    – o felie subțire de slănină pusă deasupra vulvei peste noapte contra unui furuncul;
    – pipi cald de la copil pus in urechea respectivului copil contra unei otite medii purulente, cu timpanul perforat…….

    • #73

      la aia cu catelul e posibil sa functioneze dar tebuie sa ai rabdare sa tragi de ata cand infectia musca catelul si sa le tragi afara imediat.
      foarte misto chestia cu slanina deasupra vulvei. banuiesc ca e o chestie asemanatoare cu portocale si biscuiti dar pentru tenie. nu ai zis nimic de caramizi.

    • #74

      ce proaste. Ceapa merge bagata in vagin contra infectiei. Dimineata poti manca slaninuta de pe vulva cu ceapa din vagin si scapi si de amigdalita purulenta.

    • #75

      nu infectia musca catelul ci invers. catelul musca pe-acolo ce-apuca. trebuie avut grija sa nu muste de lindic.

    • Nici mancarea sa o asorteze nu stiu vacile astea

    • #77

      Stii cate de-astea am auzit la servici pe vremea lui ceasca? Macar alea nu aveau acces la doctori sau medicamente daca doreau sa faca avort:
      -floare de muscata, aspirina si doamne iarta-ma am o lista lunga – de bagat in vagin (nu mai stiu daca pe rand sau toate odata)
      -ceapa legata oriunde te scoate din boala
      De atata bagat pe oriunde …..copilul uneia si-a bagat o boaba de fasole in nas si nu-ti spun ce a iesit a doua zi cand in sfarsit s-a hotarat proasta de ma-sa sa se duca cu copilul la doctor ca boaba aia s-a umflat peste noapte la umiditatea din nas
      Problema e ca mamele alea au crescut copiii care sunt acum

  26. #78

    caz concret. O cunoatinta cu baietelul lui, il invata numai prostii, il zgandara… apoi, brusc: “ba fii cuminte!” Ala micu:”tasi” zgang pumn in burta. Seniorul:hahaha!. Si eu stau ca prostu’ si ma uit la ei si singurul lucru care imi trece prin cap:”ai de p#la ta, in 10 ani iti rupe asta cojocu, si am sa te vad in fata blocului plangand…”

  27. #79

    In fiecare generatie exista tampiti nu avea grija, numai ca acum o vezi pentru ca exista tehnologia. Inainte nu o vedeai pentru ca nu era FB , instagram sau alta nebunie. Sa-ti spun cum era in blocul unde locuiam si marea majoritate erau ofiteri. EI care aveau grad se duceau la servici dar trebuia sa aiba sotie cu dosar bun, ca altfel nu putea fi ofiter si atunci isi luau niste ELE de la tara, foste femei de servici prin popote militare sau chiar bucatarese pe la cantine cu mama si tata tarani. Nici ELE nu aveau scoala si atunci era si mai bine, pentru ca dadea bine la dosar. Erau doar cateva femei in bloc care aveau 2 clase cat sa se semneze si cam atat…le numarai pe degete pe cele care isi continuasera scoala si mai munceau pe undeva. Restul stateau acasa, copii, cratita si barfa dupa ce pleca EL la servici. Ma intalneam cu doua de-astea prin holul blocului cand plecam la scoala: “Ce faceti doamna maior? (si ea avea grad daca el avea grad); Nu’s ce facui aseara ca bleanda asta a mea de copchil mi-a otravit somnul! N-am putut sa dorm ca a ars toata noaptea(probabil a avut febra). I-am pus niste mustar infasurat in carpe pe chept. ( si asta nu pentru ca nu aveau acces la dispensarele lor de armata ci pentru ca asa vazusera la parinti si nu se puteau dezbara de asta)” Ce amai tare chestie a fost can o asistenta a vrut sa sara balconul de la noi din apartament in apartamentul vecinei (profesoara de matematica) care nu dadea drumul la asistenta sa vada copilul mic si ce scandal s-a iscat. Copilul afacut poliomielita in final. Cam cum ai fi vazut tu chestia asta pe net acu?
    M-am dus in spital si am intalnit o pacienta cu care eram internata de era toata in valuri si dantele. A venit intro zi suparata de la controlul ginecologic pentru ca doctorul a avut nesimtirea sa-i spuna sa se spele inainte de controlul ginecologic…si ca trebuie sa se spele mai des. Tu cum ai fi vazut chestia asta pe net?
    Si mai am povesti dar le las ca nu vreau sa scriu mai mult ca tine….dar ce doresc sa-ti spun este ca sunt la fel, procentul e la fel numai ca acum vezi. Atunci nu auzeai atatea!

    • #80

      Atunci proastele astea erau benigne. Aveau 7 clase si asa ramaneau toata viata. Proastele astea de azi sunt cat se poate de maligne. Au terminat un liceu chinuit, au facut o facultate de cacat pe bani si acum e plin de ele prin ministere, primarii si agentii de care te lovesti tot timpul si care ne afecteaza viata in fiecare minut.
      Chiar si proastele de facebook pot sa faca extrem de mult rau.

    • #81

      Proastele de care zic eu sunt acum mamele celor de prin ministerele de acum….unde ai fi vrut sa se duca toti copiii de ofiteri: tot prin ministere, primarii, …etc. Ai vazut/auzit tu vreun strungar sa spuna….tata era colonel!

    • Mihaela: tu ai mai vazut vreun strungar in ultimul timp? Io am cautat unul luni de zile sa-mi faca o piesa. Noroc cu CFR-ul ca mai are un atelier cu 6-7 strunguri si UN SINGUR strungar.

  28. #83

    Generatia de maine este crescuta de generatia de ieri.pentru ca generatia de azi este prea imatura si iresponsabila ca sa se asume.