Odată cu Dune, am ajuns la saturație. Efectiv nu mai vreau și nu o să mă mai uit la filme făcute după cărți celebre, doar ca să pot urmări variațiile cretine ale scenariștilor și viziunea specială a regizorului asupra a ce a vrut să zică, de fapt, autorul. Mă simt ca în generală, când trebuia să ghicesc ce a vrut să zică, de fapt, Nichita Stănescu și să traduc în cuvinte inteligibile aberațiile bahice ale preastimatului poet neopereche.

N-am nimic, cu Dune, per se. Nu mă deranjează că au luat-o pe plantație cu story-ul, că l-au wokit puțin, că avem, evident, femei fremene care decid chestii. Dar ce mi ți-au măcelărit-o pe Chani, frate, ca să poată să manipuleze story-ul către vai, ce puternică e femeia. Efectiv personajul Chani, femeia care e alături de Paul 100%, care își dă viața pentru el și pentru a-i naște gemenii ce vor continua Poteca de Aur din viziunea lui Muad’dib, devine o iritată cu hemoroizi infectați, scandalagioaică, împotriva religiei și tradițiilor, deși ea este fiica lui Liet Kynes, cel ce, efectiv a creat tradițiile fremene, îl pălmuiește pe Paul în public, lucru care ar fi ucis-o pe loc, fără doar și poate, dacă ar fi fost făcut în fața fedaykinilor.

Trecând peste absoluta incapacitate artistică a Zendaiei, efectiv Villeneuve își bate joc de cartea care a fost căpătâi pentru toți cei ce au aglomerat sălile de cinema, îi schimbă profund optica, îi schimbă, în mod irevocabil, povestea și direcția. Și totul făcut prin imbecilitatea numită Chani, care există în film doar ca să poată să mârâie și să se opună la chestii. Povestea dată pe repede înainte, dar fără sens, inexistența copilului Leto I, primul copil al lui Chani cu Paul, copil ucis de către sardaukari la asediul de la Sietch Tabr, ucidere care, de fapt, a pornit tăvălugul ce a fărâmat imperiul, sensibilitățile complet non fremene exhibate de Zendaya, gen vai, cum să se căsătorească Paul cu Irulan, când ei au dragostea slbz, când, de fapt, fremenii sunt o cultură poliamoroasă, cele mai așteptate momente din Sietch sunt orgiile comune, femeia își schimbă partenerul fără probleme și un bărbat poate avea câte femei își permite, efectiv tot ce face femeia aia este ilogic și lipsit de sens pentru cultura generală a societății ce ar fi trebuit reprezentate. Nu mai zic de sardaukari, temuții sardaukari ai imperiului, ucigașii crescuți pe Salusa Secundus, care sunt uciși ca niște bebeluși, cu mișcări stângace și împiedicate.

Una peste alta, o mizerie, nu mă interesează chestii tip Vai, imaginea e un tablou continuu, trebuie să înțelegem adaptarea. E un rahat împachetat scump, dar care, simultan, vrea să și capitalizeze pe nostalgia fanilor cărții, știm că vă place, haideți la cinema să ne dați banii voștri, dar o să vedeți altceva, că ne-am gândit noi că e mișto. Cam ce face Netflix cu Witcher, doar că și mai prost. Efectiv nu mai vreau. Dacă va mai exista un Dune 3, nu o să îl privesc, nici măcar nu o să îl descarc, dacă mai trăiesc până atunci.

Și, ca încheiere, pentru că tot a ieșit Rebel Moon 2, nu credeam că se poate să fie mai prost decât Rebel Moon 1, dar, cumva, standardele au reușit să fie frânte și ESTE mai prost. Frățică, au vreo 15 minute în care ăia cosesc grâul și fac făină. Fiind vorba de un film de acțiune, science fiction cu împușcături, ok? Tudor Giurgiu se zvârcolește ca un dinam, la câtă ciorbă mâncată ar fi băgat în filmul ăla.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

63 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    fix privirea asta nu am inteles-o nici eu. eu nu imi aduc aminte de Chani din carte ca de o membra a unui gang din South West LA.

    32
  2. #3

    Am vazut Rebel Moon 2 cu degetul pe ffwd, atata de multa agricultura au bagat in filmul ala.

    23
  3. #4

    fremenii sunt practic pe jumate’ musulmani

    25
    • #5

      in film sunt 100%

      10
    • #6

      Inspiratia pentru fremeni e din culturile extreme. Populatiile care traiesc in desert dar si cele care traiesc in nordul extrem sau in muntii extremi (Tibet/Himalaya) sau in deserturile din Asia/Mongolia. E ciudat ca fiind vazut ca fiind musulmani pt ca nu seamana, decat doar ca “desert”. Femeile au drepturi egale, sunt luptatori, etc.

      Mai relevant sunt samanii din Siberia si Gobi, cultura din Peru/desertul vietii unde erau mumificati in desert (ramaneau corpurile alea fara apa…) sau “turnurile de apa” din Spania neolitica cand a fost o perioada fara precipitatii.

      9
    • #7

      @septimiu: nu ai citit nici ce a scris dusmanu la villeneuve sau nu ai inteles si nici nu ai vazut filmul. chani/zendaya belea carasu daca facea fitele alea intr-o societate musulmana 100%.

      8
  4. #8

    Boss, sarumina de feed-back la Dune. Chiar voiam sa-l vad, dar mai bine îmi vad de treaba, și-mi amintesc filmul din capul meu, care se derula când citeam cărțile. Filmul Dune ala vechi mi s-a părut sinistru, cel apărut pe HBO Max nu m-a impresionat (mi s-a părut cam leșinat), iar pe asta sigur n-o sa-l vad. Mi-e sila de woke si lgbt shit.

    21
  5. #9

    Avand in vedere ca partea I am vazut-o acasa si nu mi-a placut mai deloc, partea II la cinema chiar mi-a placut. Totusi nu inteleg, cand ai ditamai cartile pe care le porti urma, ei schimba personajele si actiunea, ca in Witcher sau cel mai recent Shogun.
    Si apropo , pe langa faptul ca ultimul episod a fost cam dezamagitor, ma asteptam macar sa introduca replica acea memorabila ” te consider singurul meu prieten, Anjin-san”.

    16
    • #10

      de aia urasc scenaristii cu patima. ai la dispozitie un intreg epos, un intreg etos, gandit de un om in zeci de ani si vii tu si arunci o laba din incheietura Nu coaie, va zic eu cum se face. fmm

    • #11

      Ei ar spune, cu mandrie in glas: “mi-am lasat amprenta”.
      Effin wankers.

      4
  6. #12

    Depinde cum vrei sa o iei… mi se pare ca e o discutie similara si la Dune si la 3 Body Problem. Cartile sunt niste capodopere, incredibil de atent si de detaliat scrise, cu povesti creionate minutios si cu substanta, cu adancime a personajelor, cu tot ce trebuie.
    Ambele ecranizate, unul ca serie de 3 filme, celalalt ca serial. Daca ne uitam prin comparatie ecranizare vs carte, da, sunt sub, cu modificari multe, unele foarte de substanta. De ce oare? As zice ca probabil pentru a le face mai atractive maselor, daca era facut serial 3BP cu toate detaliile si toata fizica din carte nu intelegea mai nimic 3/4 din populatie avand in vedere nivelul actual (personal mi-am cautat serialul chinezesc, fidel cartii, urmeaza sa il vad la un moment dat, fiindca mi-au placut enorm cartile).
    Insa revenind la filme, daca nu existau cartile din spate nu ar fi existat acesti die-hard fans care sa le apere si filmele ar fi fost apreciate mai mult, pentru ceea ce sunt ele in sine. Ca nu-s deloc rele nici Dune si nici 3BP daca nu stai sa le compari cu cartile. Just sayin’…

    10
    • #13

      pai efectiv nu e asa. 3BP netflix e futut pe woke si e ecranizat, cumva la literă, după volumul 3, care priveste personajele din unghiul povestitorului, nu din cel al tipei chinezoaice. la fel la Dune, la fel la Shogun. ce au toate in comun?
      SUNT FACUTE SPECIAL PENTRU A LUA BANII FANILOR. Pentru că fii-miu nu s-ar duce la Dune daca nu ar fi auzit de la mine despre carti. Eu nu m-as duce sa vad un film cu niste arabi care se spala la cur cu nisip, daca nu as spera sa vad un film macar care sa aduca cu cartile care m-au facut fan al seriei. si le dau banii, ajung la film si o vad pe zendaya cum se caca printre hemoroizi. sau cum john bradley e un personaj cheie in 3BP si totul se rezolva pentru ca o femeie puternica si dura a inventat monofilamentul. m-as duce sa vad gunoiul asta daca nu ar fi existat cartile si nu le-as fi citit? evident ca nu. prin urmare, sunt pacalit sa ma duc la cinema, sa consum un produs de cacat, cu promisiunea ca este, de fapt, altceva. un fel de iinselaciune, dar inca nu infractiune

    • #14

      “daca nu existau cartile din spate nu ar fi existat acesti die-hard fans care sa le apere si filmele ar fi fost apreciate mai mult, pentru ceea ce sunt ele in sine”
      eu zic ca daca nu existau cartile nici filmele respective nu existau….zic si eu.
      Daca zici de filme in general, sa stii ca se pot face filme bune si fara sa masacreze carti clasice care au un fanbase imens…dar cand stii ca o sa vinzi “adaptarea” ca exista acei fani, atunci macar stai fidel cartii respective si nu modifica tot ce exista in carte ca stii tu mai bine ca autorul.

      8
    • la 3BP e irelevant sexu aluia de face filamentu. probabil a mers mai bine femeie sa faca putin tantrum ca i-au facut pe aia sishkebab

      6
  7. #16

    Deci nu doar mie îmi pare că actrița Zenaida(!) pi..dii nu e în stare să joace un rol nici dacă o plătești în diamante…
    Rămân la cărți, la fel Shogun….

    13
  8. #18

    legat de rebel moon m-am blocat la faptul ca aia aveau pusti cu laser, si carute plutitoare, dar taiau graul manual si caruta plutitoare era trasa de cal, ca sa fie SF si country in acelasi timp + da mi se pare corect ca sa ai armata uriasa, tehnologie de reinviat mortii, dr sa depinzi de niste grau ca sa-ti intretii armata :))

    33
    • #19

      ffff legit. nu mai zic ca taiatul graului cu coasa e o tampenie, pentru ca graul, daca e copt, cade de pe spice pe jos, din cauza tremurului cauza de lovirea de coasa. de aia exista secera pentru grau, ca sa fie luat delicat, manual, altfel ar fi raiul sobolanilor si cartitelor, dupa fiecare cultura ar fi doar soareci cu burta in sus

    • #20

      Tot ce a spusMonciu plus: ditamai cuirasatul spatial, capabil de calatorii interstelare, alimentat cu…. carbuni. Pe buneeeee???? Ce plm…. ????

      22
    • #21

      @dufu: ai ratat tu in film, zice la un moment dat ca aia nu sunt carbuni obisnuiti, sunt de fapt nelignite obtinut de pe planeta Vale Eajiuluy condusa de despotul local, Miro ‘nCoz Mah

      27
  9. #22

    Cum ar fi fost si-n shogun, ca-n timpu unui brifing cu toti aia, sa se scoale mariko, sa-i fute 2 zmetii lu toranaga: coae nu prea e buna ideea ta, hai sa-ti zica fata cum tre’be!

    31
  10. #23

    Dune 2 mi-a placut, mi s-a parut insa prea grabit, parca l-am vazut la 2X.
    Zendaya nu m-a impresionat in Dune, insa mi-a placut foarte mult in Euphoria.

    7
  11. #24

    Am tropait marunt incantat de trailere la Dune I. Pe scurt, mi-a placut. Da, e una din putinele carti care am citit-o de mai multe ori si imi place teribil. Am trecut peste diverse adaptari si mi-am zis ca nu e asa grav.
    Am tropait marunt, incantant de Dune I la Dune II. Incepuse promitator dar muci mai mari in fasole la final rar mi-a fost dat sa vad. Dezamagirea a fost profunda. Pana pe la jumatate a fost un “ok, hai ca merge” dar pe masura ce finalul se apropia eram deja… meh… ce-i kktul asta? De ce si-a batut joc de carte si DE CE A SIMTIT NEVOIA SA SCHIMBE FINALUL??????
    Spre deosebire de celelalte ecranizari, clar aceste doua filme puncteaza teribil la capitolul imagine. Actorii, cu cateva exceptii s-au potrivit, dar la capitolul adaptare dau cu greu un 7/10. La prima parte as zice un 9/10, dar a doua e mucificata cu un 5/10, hai chinuit 6/10.
    Ma duc la un alt film Dune scos de el? Probabil. Deja e curiozitate morbida.

    8
    • #25

      bai, Stilgar NU E un fanatic religios, e un fanatic militar si il urmeaza pe Paul pentru ca ii recunoaste geniul si suprematia, iar povestea religioasa se muleaza pe ideile sale, in niciun caz nu e la fiecare 10 secunde NISSAN AL GAIB…

    • #26

      eh, peste asta am trecut ca macar mi s-a parut amuzant

      6
    • #27

      Vizual e aboslut incredibil Dune 2, poti sa iei fiecare cadru din film si sa il inramezi. Asta e Villeneuve, zice de decenii ca filmul e un mediu vizual si pt el aia primeaza, nu stiu de ce e lumea suprinsa ca scoate filme unde se concentreaza in primul rand pe imagine, ca si cum nu ar mai fi vazut alte filme facute de el. Oricum, mie mi se pare ca a respectat si esenta si mesajul cartii.

      12
    • #28

      @deea cum de zici ca respecta ideea si mesajul? Apare in film ca nimeni din personaje nu vrea sa faca ce face si ca o face doar ca trebuie? Apare idea de planuri in alte planuri si ca fiecare actiune are potential implicatii la nivelul umanitatii? Faptul ca chiar daca ai toate informatiile tot e aproape imposibil sa si iti asumi decizia? Semnificatia testului lui Paul “fear is the mind-killer…” e despre frica de decizii care impacteaza umanitatea. Apare (o sa apara?) in film ironia/juxtapunerea lui Paul care “trece” testul si pica testul realitatii si Leto care nu trece nici-un test si in schimb isi asuma deciziile?

      Apare ca toate personajele principale sunt genetic selectate de sute de ani, inclusiv Irulan e o pe steroizi, produsul ingineriei genetice si ea, Jessica, etc toti sunt conditionati de forte imense si toti incearca sa se revolte intr-un fel sau altul.

      Mie mi se pare ca e bla bla despre libertate, lupta, desert, iubire, onoare. Chestii care sunt pe plan secundar in carte. Daca e o idee in carte e fix asta – ca ce se vede nu conteaza. Vizualul nu e relevant.

      11
    • #29

      @alexnicolae: cum ziceam, 2 filme de 2 ore nu au cum sa contina toate ideile si toate subtilitatile din carte. E absolut imposibil. E un film, totusi. Tu cum ai fi facut sa transpui pe marele ecran absolut toate detaliile despre care vorbesti? Ai fi pus un povestitor? ai fi pus caracterele sa aiba monologuri de jumatate de ora? Dar, ca sa-ti raspund, da, mi se pare ca ideea centrala a cartii, care din punctul meu de vedere e ca puterea are o uriasa influenta coruptiva asupra oricui, si ca liderii charismatici is periculosi, e transpusa bine. ca sa citam ul at film faimos, you either die a hero or live long enough to become the villan. 😀
      anyway, eu is foarte curioasa cum o sa ecranizeze Messiah, unde e mult mai multa politica si mult mai putina actiune.
      Daca tu te duci la un film si zici ca vizualul nu e relevant, ce sens are sa mai mergi la filmul ala? Stai acasa si citesti cartea inca o data daca vizualul nu e relevant.
      Si nu bene gesserit si genetica si tot restul sunt ideea principala a cartii. Alea fac parte din world building, care e fascinanta si complexa, dar nu sunt nici mesajul, nici ideea principala.

      5
    • #30

      Asta ar fi fain sa se discute la scoala, fix ce intelege fiecare dintr-o carte si sa argumenteze. Mi nu mi se pare ca e despre “puterea ca fiind corupta/si ca liderii charismatici is periculosi”, ci e fix ideea opusa:

      – oamenii buni, care NU VOR sa fie “lideri carismatici” trebuie sa faca asta impotriva vointei lor, pentru ca nu este alta optiune decat distrugerea umanitatii”.

      Deci nu puterea e rea sau ca macar relevanta ci ca lumea e complexa, toti oamenii sunt buni/rai (in diferite grade dar irelevant in marea schema) si ca sunt conditionari complexe in societatea umana care pot sa insemne ca actiunea sau INACTIUNEA unei persoane bune poate sa aiba efecte majore.

      Nu e despre putere ci e despre sacrificiu.

      6
  12. #31

    In Shogun, pe post de woke cred ca e pilotul. Urla asta la Toranaga ca un babuin, ceea ce s-ar finaliza cu taierea imediata a capului.

    Nu e ca si cum in carte Blackthorne n-ar fi stiut sa isi faca punctul de vedere clar si convingator fara sa urle, aveau gata scrise toate dialogurile. Se vede regresul comportamentului social din 1960 in 2024.

    25
  13. #32

    Nimic despre Fallout?

    8
    • #33

      Fallout a fost o gura de oxigen anul asta. Sper sa nu sfarseasca precum Westworld, Nolan si nevasta sunt fierti pe mindfuck western.

      10
    • #34

      E oribil, au măcelărit toate nuanțele narative din carte. Abominabilă lipsă de respect pentru Pavel Coruț.

      15
    • #35

      A zis ca i a plăcut Seniorul

      4
    • io, fara sa joc jocul, deci fara sa imi pese de sursa originala, l-am halit. E super fun. Muzica este minunata, naivitatea tip seriale din anii 50 este epica

      10
  14. #37

    Ca film luat in izolare e bun, ca adaptare a cartii e subtire si superficial si asta s-a vazut si in primul.

    4
  15. #38

    “Dar ce mi ți-au măcelărit-o pe Chani, frate, ca să poată să manipuleze story-ul către vai, ce puternică e femeia.” – nu cred ca ala a fost scopul. Cred ca a fost nevoie pur si simplu de o modalitate care sa arate cum Paul evolueaza de la freedom fighter spre dictator cu priza la public. Care e ideea principala a cartilor. Si care e usor de redat in proza, cand poti sa scrii cat ai chef. Dar de ecranizat nu poti la fel, nu poti reda pagini de dialog, sau de monolog interior, pe ecran. Eu una nu prea inteleg frustrarea cand se ecranizeaza o carte si nu se respecta fiecare virgula din cartea aia. Nu poti, sunt medii diferite, una e cartea, alta e mediul vizual. Exista carti care pot fi transpuse foarte usor in film, cum ar fi de ex Lord of the Rings, unde e conflictul clar, good vs evil, alb si negru, stim cum stam, trebuie doar sa facem sa arate totul bine, sa avem actori potriviti si scenele de lupta sa fie spectaculoase. E usor de respectat fiecare detaliu din carte.
    Dar majoritatea cartilor nu is asa, trebuie sa mai ajustezi cate un caracter, sa mai grabesti actiunea, ca sa iti iese un film pe care il inteleg si aia care nu au citit cartea, si care are totusi un ritm potrivit pt marele ecran. Ca nu poate tine 7 ore, nu e serial. Mie Dune mi se pare un compromis bun, se pastreaza esenta, mesajul din carte, chiar daca unele caractere difera fata de carte, si chiar daca cronologia e diferita.

    11
    • #39

      nu este O VIRGULA. e un personaj central care efectiv dispare. virgule sunt kkturile celelalte

    • #40

      „Ca nu poate tine 7 ore, nu e serial.”

      ”Lord of the Rings ” și „The Hobbit” extended… Bine, și ele au fost un pic ajustate, dar nu masacrate, însă ideea era că un film bun își permite o lungime mai mare, poți apoi vinde varianta extinsă, e rost de un ban bun .

      Dacă n-ai impresia că știi ce să faci mai bine ca autorul și că e musai să „modernizezi” tot ce prinzi. Zic așa, în general, că n-am văzut încă „Dune” partea a doua. Și nu mă grăbesc neapărat. „Dune” și „Fundația” au fost cele două cicluri SF ce m-au impresionat în adolescență, să le văd băgate în blender și asezonate cu mesaje contemporane nu-i foarte apetisant.

      6
  16. #41

    Aș vrea să ecranizez Frații Jderi și să bag o scenă (măcar) în care jderuțul ăl mic se babardește cu un tătar. Dar tătar adevărat, nu white passing :*

    22
    • #42

      cred că ai mai multe șanse dacă speri la o scenă între Tudor Șoimaru și Cantemir Bei în Neamul Șoimăreștilor.
      în definitiv scrie negru pe alb în carte că tătarii n-au mai atacat Moldova cât a trăit Tudorică. 🙂

      în ordinea ideilor lansată de articol, eu încă mă smiorcăi că regizorul cum îl cheamă (da’ n-a fost Nicolaescu) l-a scos pe Spânu din colții rechinilor și pe Pierre Vaillant din joben în ultimul episod din ”toate pânzele sus”.
      aproape, aproape c-aș fi putut să iert asta, dar libidinoșenia întruchipată de Dichiseanu în rolul lui Pierre Vaillant, în niciun caz nu pot ierta.

      5
    • #43

      Daaa! Că în aia chiar scrie că Șoimaru s-au întâlnit cu tătarul ăla și s-au luat după mijloc și s-au avut că frații, vorba vine. Mie în TPS îmi plăcea doar Jean Constantin, din rațiuni lesne de inteles:)

      5
  17. #44

    hai sa va spui cum e treaba cu scrisul, cam peste tot in lumea asta!
    scenaristul este un fel de arma cu care se joaca imbecilii cu banii! adica producatorii! care producatori, cam in 98% din cazuri se cred si scenaristi si actori si regizori! cei mai buni!
    Cu ani in urma colaboram cu mediapro, scenarist. Ei bine, rieten fiind cu un actor roman foarte cunoscut, asta imi zice ca si el ar scrie un film. Chiar scria f bine. Ii zic, go for it, il prezint marelui director general Boncea. Se intalneste asta cu boncea de vreo cateva ori, incep sa incropeasca ideile, un fel de treatment.
    ma suna cristi, actorul, intr-o seara: bai nene, asta e nebun complet(despre boncea)
    De ce?
    Zice sa-l bag pe margelatu in film! Si e film cu daci!
    Am ras cu spume, dar am recunoscut stilul aberant, haotic, lipsit de orice logica. A renuntat cristi sa mai scrie pt mediapro. Si eu.
    Am lucrat cu regizori si scenaristi de afara, unii americani, unii implicati in seriale celebre. Fix acelasi lucru mi-l povesteau: indiferent de cat de bine scriau, ideile pe care le aveau urmau sa fie macelarite de cretinii cu bani: producatorii.
    ce poti sa faci tu, ca scenarist, cand primesti idei retarde: sa ai abilitatea sa le aduci acolo unde ar trebui dar sa-l faci pe cretinul de producator sa creada ca sunt ideile lui! plm de retardati!

    22
    • #45

      mahahahahargelatu:))))))))

    • #46

      Povestea cineva ca scenariile se testeaza sa fie suficient de superficiale incat cine se uita la ecran sa poata si sa dea scroll pe telefon in acelas timp. Sa fie simplu, repetat, sabloane clare. Asa si la Dune l-au facut pe ala freedom fighter si dupa aia dictator. Aia buni si aia rai. Zici ca pt copii care nu citesc carti mai groase de 60 pagini.

      7
    • #47

      plus scenariul extrem de subtire, de nicaieri nu reiese cu ce i-a impresionat Paul pe fremeni in halul ala, dintr-o data devine eroul tuturor, asa, cam fara motiv. ce e mirodenia? unde e lupta aia cu setea? in carte simti, efectiv, setea, lipsa apei, batalia fremenilor cu desertul pentru a-i smulge apa. in film ai NISAAAAN AL GAIB

  18. #48

    ca fan Dune exact așa am gândit. până acum nu am mai citit o recenzie ca a ta de mă întrebam dacă nu cumva am eu ceva dereglat de mi se pare că au stricat totul, dar totul. primele înercări de ecranizare erau mai stângace doar că respectau mai mult povestea. nu credeam să spun asta.

    10
  19. #49

    Am fost la Dune 2 chiar daca nu sunt fan deloooc, m-a amuzat ZorbaGrecu ala de Javier Bardem. Ce? Nu e comedie?

    10
    • #50

      Cea mai buna caracterizare. Parodie de musulman ce vorbea engleza in stil grecesc

  20. #51

    dune misto, niste woke, sa fie bine, niste aiureli legate de imaginea fremenilor, viermii bestiali, imagine exceptionala, misto per total.
    la rebel moon am rezistat pana la cooptat pe tarzan ala cu animalu zburator. ceva atat de prost nu am vazut de mult timp, asta e avantajul cand te uiti la ce pica pe canalele de pe cablu, din proprie initiativa nu ajungi sa te uiti la asa o mizerie.

    3
  21. #52

    Shogun a inceput bine si a fost macelarit din considerente de buget.
    Dune e PERFECT pentru a intelege femeile. E suparata pe tine, nu ii convine nimic din ce faci, iti face MAXIM scandal si cand ramaneti voi doi vrea sa te futa si sa iti poarte copii.

    3BP mi-am cumparat cartile la cat m-a enervat serialul.

    8
    • ce te-a enervat la serial?

      sincer. daca scoti cartile din peisaj (cam cum sunt eu, ca am citit cartile acum 4 ani si nu mai stiu nimic din ele) e chiar un serial reusit

      2
  22. #54

    Eu m-am dus la filmul Dune pentru că e Dune scris și regizat de Denis Villeneuve deci mă aștept la schimbări față de cartea lui Herbert, în plus el este dintre puținii oameni de la Hollywood pe care nu îl pot acuza de woke-ism. Iar faza cu Chani este personificarea gandurilor pe care Paul le avea în carte pe lângă faptul că tinerii Fremen aveau aceleași sentimente fața de Mhadi….

    • #55

      Eu faceam filmul mai simplu max 5 min, deci daca eu eram asa smecher cu Vocea ii dadeam un telefon imparatului si ii ziceam in 5 min sa anunti oficial ca eu sunt noul imparat. The end!

      13
  23. #56

    Ca si la Dune I, am asteptat cu rabdare sa apara in librarii versiunea 4k, m-am pus s-o vad pe ecran mare, am dat si drumu’ la boxe de tremura casa si m-am ridicat la final injurand toata rasa lu’ Villeneuve da la parameci la simieni.
    Prost sa fie ala care o mai consuma latimea de banda a internetului descarcand filme facute dupa carti!

    11
  24. #57

    Ca si la Dune I, am asteptat cu rabdare sa apara in librarii versiunea 4k, m-am pus s-o vad pe ecran mare, am dat si drumu’ la boxe de tremura casa si m-am ridicat la final injurand toata rasa lu’ Villeneuve da la parameci la simieni.
    Prost sa fie ala care o mai consuma latimea de banda a internetului descarcand filme facute dupa carti!

    8
    • #58

      Erai pe roaming?

      2
    • #59

      Nu bre, sunt un fericit posesor de cablu coaxial pe care se scurge internetu’, da’ e pacat de ecologie sa downloadezi chestii despre care nu-ti foloseste la linistea sufletului tele 😛

      5
  25. #60

    Ca sa fim sinceri, colectia Dune este complexa si tare greu de pus in film, drept dovada toate ecranizarile au dat rateuri mari de tot. Este una dintre dovezile ca mai bine citesti o carte decat sa vezi un film.

    Pe langa Paul, a carui evolutie nu e chiar bine conturata si Chani care are o personalitate de Bronx 2024, au mai masacrat cu succes inca un personaj care reprezinta cel putin un sfert din carte: Jessica Atreides.
    Dintr-o Bene Gesserit au facut o mâță speriata, care isi intreaba fiul de 14 ani ce sa faca la fiecare pas. Pacat de Rebecca Ferguson ca e fortata sa joace asa, altfel actrita misto.

    16
    • #61

      Eu cred că nici copilul șoferului de F1 nici unu din scenariști nu a citit Dune!
      Sau au citit pe 2x și nu au înțeles nimic!

      În partea 2a măcar vilneuve a renunțat la muzica aia de KKT din Dune 1. Deși omu’ își prezintă impotența cu prima secvență sonoră din film.

      Și băi, înțeleg că îl angajezi pe Thanos. Dar PLM, îi pui barba aia ca să arate fix că Thanos?

      Faza mișto e că toți idioții aia de regizor, scenariști, producători fac o gălăgie de bani fără să aibă nici o idee ce PLM fac!
      Am mai mare apreciere acum despre porcăriile de filme făcute după Dune cu buget de 2 lei. Măcar ăia nu și-au acordat “licențe artistice” că vilneuve&co

  26. #62

    Dune nu poate fi ecranizata decit la modu vizual, adica ce a vrut sa faca in partea 1. N-am vazut partea a 2a ca n-am avut timp. Dar problema nu e de aptitudinile regizorului ci de natura cartii. Dune este in primu rind o carte care traieste prin faptul ca lucrurile nespuse sint mai importante decit textul in sine. De ex. mitologia e mai mult subinteleasa decit explicata. Cartea e mai mult decit e scris in ea. Cum sa arati asta in film?
    In rest, imaginea si decorurile SF din partea 1 sint aproape de ceea ce mi as fi imaginat pe vremuri ca vreau de la un film Dune. Restul nu prea exista, adica personaje, religie, ideologie, intriga, mitologie, substanta. Astea lipsesc. Imaginile sint insa frumoase. Da, e prea putin pt Dune.

    4
  27. #63

    Ce-ai bre cu săracu Nichita, c-a scris chiar si de orgiile de Sietch:

    Vaselica din Socoli
    Suferă de şapte boli;
    una-n suflet, trei în ea;
    şi-alte trei la bidinea,
    c-a făcut amor pe bani
    cu lichele şi golani.
    Blestemat s-ai fie patul,
    c-a bolnavit tot satul.
    Mi-a zis Leana lu’ Matei
    c-a văzut-o-n calea ei
    ieri, şi că era bătută –
    ochii-n lapte de cucută,
    sânii revărsaţi pe pintec
    de ruşine, lung şi trist –
    c-a avut-o însuşi Crist.

    1