Scris de Cătălin
1. Pa, pa, Bogor. Bună Putussibau.
Întâmplarea face că, înainte de ajunge în Indonezia în august 2006, am văzut pe Discovery un documentar despre tatuajele Iban. Nu m-am putut abține să nu îmi imaginez cum ar fi să merg acolo și să îmi fac unul prin metoda tradițională.
După aproape șase ani și jumătate, încă mă aflu în Indonezia. Între timp am descoperit silat (stil de arte marțiale), aproape că mi-am vindecat problemele de spate cu ajutorul unui Guru și a mișcărilor folosite în luptă și am devenit profesionist la silat în Indonezia. Este aproape timpul să mă întorc în România. Mi-au rămas câteva luni, însă mi-am amintit de documentarul despre tatuaje și mi-am spus „de ce nu?”.
Astfel că, după săptămâni de planificări, cumpărat bilete de avion și vorbit cu prieteni care au fost în Kalimantan (numele oficial sub care este cunoscută în Indonezia zona Borneo) și căutând să-mi stabilesc câteva contacte acolo, mi-a rămas o zi până la ultima mea călătorie înainte de întoarcerea acasă.
M-am trezit la 4:30, am făcut un duș rapid cu apa rece din sezonul ploios al Bogorului, am mâncat niște resturi de mâncare de la cină și am băut o cafea. Gazda mea, o doamnă Batak (locuitori ai regiunii lacului Toba, prin Sumatra de Nord) încă juca cărți cu niște prieteni. Este modul lor de a gestiona stresul. Joacă ceki pe bani până la 6 dimineața. Îmi iau rucsacul, îmi iau rămas-bun și plec să prind autobuzul de 6:30 din Damri care urma să mă ducă de la Bogor la aeroportul Cengkareng, în nordul Jakartei. Plimbarea de 10 minute până la Damri a fost mai mult decât de ajuns pentru a mă trezi. S-a întâmplat că în acea marți dimineață să fie aglomerat și să ratez autobuzul de 6:30, toate scaunele fiind ocupate. Damri este o excepție, în mod normal aș fi putut urca în orice autobuz din Indonezia, indiferent de aglomerație.
Timpul petrecut în Java m-au învățat să plec întotdeauna foarte devreme, blocajele în trafic fiind ceva normal, însă în acea zi nu a fost cazul, așa că am prins autobuzul de 7:00 care a făcut o oră și 20 de minute până în Cengkareng. Am mai băut o cafea cât timp am așteptat să-mi fac check-in-ul la zborul de 10:00 către Pontianak. Totul a mers bine și la prânz am aterizat în Kalbar. Fiind prima dată la Ecutor sunt surprins de faptul că este la fel de cald și umed ca în Java. Nu am reușit să găsesc un autobuz, așa că am încercat să găsesc un taxi, doar că nimeni nu vrea „argo”, toți cer 100.000 rupii, adică în jur de $11.
După jumatate de oră în care am încercat să fac conversație cu o tipă atrăgătoare, despre care am presupus că este Dayak, pentru că avea la gât o cruce catolică, am găsit un tip care a acceptat să mă ducă pentru 80. Doar că atunci când am urcat în mașina lui, o Toyota Inova nouă, mi-am dat seama că m-a fraierit șmecherul – nu sunt singurul pasager. Eh, până la urmă 80 e mai bine decât 100, iar șoferul și celălalt pasager s-au dovedit a fi destul de deschiși și vorbăreți.
Am discutat jumătate de oră, timp în care șoferul mi-a arătat principalele atracții din Pontianak și astfel am aflat că orașul a fost înființat de către un șeic arab care a speriat și a gonit spiritele (pontianak = spirit) locale și a deschis un port comercial.
Cobor la biroul Perintis (una dintre cele două companii de transport pe ruta Pontianak – coasta Putussibau). Au autobuze mici cu AC sau AC alami (aer condiționat natural). Mă duc și îmi iau bilet – am prins ultimul bilet cu loc din ultimul autobuz.
Autobuzul e plin, nici măcar bagajul nu aveam unde să îl pun, prelata care protejează bagajele fiind întinsă la maxim, orice bagaj în plus ar fi lăsat ploaia să pătrundă în autobuz. Mi-am spus că în Java nu s-ar fi întâplat niciodată așa ceva, acolo e întotdeauna loc de mai mult. Îl rog pe șofer să mă aștepte până îmi iau mâncare de la warungul local. Surprins că vorbesc indoneziană îmi răspunde „baik, baik” (bine, bine) în timp ce își aprindea o țigară Cakra Kretek.
Cumpăr orez, pui, tofu și tempe și sunt din nou surprins de prețul imens. Ar fi trebui să fiu obișnuit până acum cu „bule price” – albii plătesc mereu mai mult, însă eu sunt incorigibil. Am dat 25.000 rupii ($3) pentru ceva ce ar fi trebuit să coste cam 10.000, însă de data asta orice încercare de negociere a fost refuzată. Mai târziu aflu că de fapt astea erau prețurile normale.
Prețurile benzinei în Kalimantan au fluctuații între 4.500 (la SPBU, benzinăriile Pertamina) și 11.500 la benzinăriile de pe marginea drumului sau cele mai izolate. Desigur, niciodată nu este destulă benzină la SPBU.
Va urma…
NOU
Eu din titlu am inteles ceva de genul tatuaj Iban RO37INGB….
NOU
Parcă am intrat pe site-ul tedoo. Oricum, foarte frumoasă povestirea. Aștept continuarea.
NOU
Avand in vedere ca asemenea tatuaje implica cuie si un ciocan, cred ca este imposibil sa iti scrii traditionalul “Fut bine si apasat la cioc”.
NOU
where are the nipples ?
NOU
Sunt ca două boabe acre de strugure sub pectoralii ăia :))
NOU
simt un usor gayism aici…
NOU
Nooo…. Din partea cui? 🙁
NOU
Din partea celor care au remarcat asta, pana sa citesc comentariile eu am vazut doar tatuajul.
NOU
tu ai vazut ce gat urias are?
NOU
de unde naiba poti sti ca sunt acre?!?!?!?!?!
NOU
@arhi l-ai suparat pe Sgt. Pepper :))))
@Sgt. Pepper nu te supara, e ceva normal in zillee noastre (daca nu e asa) te ajut sa gasesti o domnita 😀 ..
Ma sacrific! Aolo si daca are deja?
NOU
Hai si cu continuarea. (Dar mai putine nume de regiuni, orase daca nu sunt mega importante. Deja ai in prima bucata nume cat pentru doua romane politiste)
NOU
Observ ca multi dintre noi dupa ani petrecuti pe meleauguri indepartate revin acasa.Eu dupa ani buni prin Italia nu vreau acasa..dupa o vizita in Albania am decis..aici vreau sa ma stabilesc..am discutat..functionarul care am vorbit s_a aratat foarte amabil..stia foarte multe despre Romania.
Stilul de viata relativ ca la noi..dar din punct de vedere economic mult in urma..dar la turism stau bine..chiar am de gand sa imi fac o pensiune acolo..dar asta depinde de multe.Asia ar fi tentant dar prea mare schimbare din toate punctele de vedere
NOU
Linga pensiune neaparat sa deschizi si un Lavazh Special.
NOU
Asa ceva nu cred ca as gestiona pt ca nu copiez de la ei..prin Tirana e ceva normal..eu schimb vreau sa fac undeva prin munti la granita cu Muntenegru
NOU
Eu vreau in Vaslui, pe stil westworld.
NOU
De ce dracu’ te-ai intoarce in Rromania ?!?!?!
NOU
ca esti rroman?
NOU
Daca imi este permis sa citez: “mi-am vindecat problemele de spate cu ajutorul unui Guru și a mișcărilor folosite în luptă și am devenit profesionist la silat în Indonezia. Este aproape timpul să mă întorc în România.”.
Probabil ceva lucruri neterminate si socoteli de incheiat…
NOU
Pt ca uneori aveam motive..insa dupa ce treci de unele prejudecati..si mai vezi alte tari..astia mai civilizati le zic din lumea a treia..iti schimbi parerea.
Eu dupa ce am ajuns in Tirana la periferie parca am vazut Romania anilor 90-95..
Insa dupa ce cunosti oamenii iti dai seama ca ce ai auzit doar sau iti spuneau chiar si unii prieteni e total neadevarat.
Inainte de a pleca in Albania deja mai toti ma faceau nebun..dupa ce m_am intors intreg si nevatamat…au amutit toti
NOU
Am fost și eu în Albania într-o după masă. Nu mi s-a părut prea diferit față de ce e pe-aici. (Ambasada se consideră teritoriul țării respective, nu?)
NOU
GG, Catalin! Astept continuarea. Cui ii place genul, gasiti astfele de povestiri insotite de poze si tot ce trebuie in sectiunea “Travel Reports” de pe Romanian Spotters.
NOU
Nu cunosc aceste detalii .nu ma intereseaza chestiuni de cetatenie..probabil voi renunta la cea romana in timp…depinde ..in rest am optat pt Albania pt ca e tara non UE..desi am auzit ca vor adera peste ani…ramane de vazut
NOU
Bre, tu esti indonezianul si vrei sa te stabilesti in albania?
NOU
Nu..era de raspuns pt alt comentator..dar am postat gresit
NOU
Eu am o nedumerire cu artele astea martiale. Care cum sta un an doi prin zone din astea de nu stiu pruncii de-a 12-a sa le arate pe harta, vine expert in arte martiale. Doar ca fiecare cu arta lui. Asadar, fiecare sat de pe-acolo are stiluri diferite? Daca se iau la bataie la bodega, se deosebesc intre ei dupa arcuirea piciorului in drum spre premolari, sau cum ?
NOU
Bag poola, plec in Albania.
Merci!
NOU
Te vei intoarce in timp…tigari la bucata gasesti de vanzare peste tot…seminte la cornet..si binenteles multe case de pariuri sportive..cam asta e prin periferia Tirana…in zonele centrale e mai spalat..uneori se vede ca mai toti proprietari de localuri au fost prin Italia..de aici ai denumiri in italiana
NOU
Cat e un apartment central?
Dar aia au tipe.naspa…
Sa futzi albaneze ar putea fi considerata o insulta, if you know what I mean.
NOU
In blocurile comuniste unde pe la 30.000euro,da fara imbunatatiri.
In blocurile noi 60.000-70.000,dar asta daca esti localnic,cum te vede strain mai inca 5000 in plus.
Eu am un prieten care a vorbit si pt el se poate pastra pretu local,,la fel si la servicii hoteliere pt straini baga pretu in euro,,pt ai lor in moneda locala,eu am avut noroc ca am platit la pretul local.
In rest se aseamana cu Romania anilor 90-95 da eu ma bucur ca nu sunt in UE,economia se misca destul de bine in turism,ceva agricultura italienii investesc destul de mult in Albania.
NOU
Daca iti place, super.
Ce viata sociala ai sau ai avea?
NOU
Albanezii sunt foarte petrecareti..in italia viata sociala se rezuma la iesiri la mare sau concedii..in rest multa munca.
Muzica albaneza se aseamana cu manelele noastre..deci nu am probleme..discoteci sunt destule in Tirana…pt toate gusturile.
Limba albaneza e destul de grea..in nord e diferita fata de sud..dar noroc ca se vorbeste mult italiana si mai nou o rup si pe engleza.