Cei ce nu participă la teambuildingul opțional ar trebui să aibă zi liberă?


Ne întreba ieri, un prieten, care are o companie micuță, ce părere avem de teambuildinguri. Discuția pornise de la faptul că el organizează anual teambuildinguri la firma lui, de vineri până duminică, sunt, desigur, opționale, dar cine nu vrea să vină în teambuilding, trebuie să vină la muncă, program full.

Și, deși la început nu am înțeles logica lui, după ce ne-a explicat-o, trebuie să recunosc că da, nu o înțeleg nici acum. Oricum, dacă ar fi venit la teambuilding, oamenii ăia nu veneau la muncă, deci deja îți bugetaseși această lipsă. Practic, prezența aia facultativă la teambuilding este, de fapt, obligatorie, prin șantajul ori vii, ori marș și muncește.

Dar poate opinia mea nu este cea mai potrivită, din 2 motive.
Primul argument ar fi cel că urăsc tot ce reprezintă HR din adâncul rărunchilor și îl consider drept ramura muncii care ar putea dispărea fără ca nimeni să aibă vreun regret. Toată viața am urât mailurile alea cu Dragi colegi, colegul nostru Xulescu trece printr-un moment fericit, i-a născut soția al 14 lea copil, hai să strângem bani să îi luăm o trusă de scule. Dragi colegi, mâine este ziua colegei noastre Xuleasca, haideți să îi facem o surpriză de proporții și să îi luăm un tort și un vibrator frumos. Dragi colegi pentru că suntem o familie și familiile au grijă de sănătatea lor, propun să organizăm competiția Cine face cei mai mulți pași săptămânali. Dragi colegi, începând cu săptămâna viitoare, după orele de muncă, avem cursuri de yoga. Prezența e obligatorie.

Prin urmare, da, sunt antiteambuildinguri. Ultimul teambuilding la care am fost a fost prin 2006 sau 2006, când pierdeam vremea la Praktiker. De vineri până duminică. Luni mi-am dat demisia. Nu din cauza TB, dar așa s-a nimerit.

Celălalt motiv este că eu și firma la care lucrez nu suntem familie (vorbesc despre un eu ideatic, la modul general, da?) Mi se rupe la cel mai fin mod de tentativele tale de a-mi ține veniturile jos, vorbind despre cum suntem o familie și trebuie să ne susținem, să dăm totul pentru familia noastră, colegii noștri. Familia mea e acasă. Eu mi-am ales-o. Eu am decis că acolo, oamenii ăia, unii dintre ei creați de mine, alții păcăliți de mine astfel încât să creadă că sunt suficient de bun încât să îmi creeze cópii genetice, sunt ai mei, responsabilitatea mea. La muncă mă duc pentru a putea să le ofer celor de acasă, familiei mele, cele necesare. Cum ar suna ca, după o săptămână în care stă nevastă-mea acasă cu diavolii zi lumină, vineri să o anunț Pisi, vezi că plec la teambuilding, e obligatoriu, nu am ce să fac, doar light fun și, poate, niște sex, dar promit că nu o să îmi placă.

Vrei să mă faci să mă simt că fac parte din echipă? Banii ăia de TB ia-i, împarte-i în mod egal și dă-ne nouă astăzi pâinea noastră de toate zilele, precum în cer, așa și pe pământ. Copiii mei nu mănâncă echipe sudate, ci mâncare, au nevoie de haine, de vacanțe, de distracții.

Dar, cum ziceam, poate greșesc. Ultimul meu TB a fost și ultima oară când am fost angajat undeva. De asta și zic, că eu nu pot privi lucrurile acestea din perspectiva unui angajator, pentru că nu am responsabilitatea de a plăti salariile a câtorva zeci de oameni, impozite, asigurări de sănătate și chestii de astea. Dar printre voi sunt destui.
Deci, opinii?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.