Ai crede că e vorba de adaptarea la un nou mod de viață, la alt fel de oameni, cu care trebuie să relaționezi zi de zi și la care să te adaptezi.

Sau poate ai crede că e vorba de lovitura civilizațională, când realizezi că lucruri care ți se păreau normale încă de la naștere, sunt, de fapt, niște românisme.

Ori, cine știe, limba, că, dacă e vorba de germania, ți se fracturează urechea de la atâta daine maine șvanț.

Dar nu, o să vă mirați.
Cel mai greu lucru, pentru liniștea ta, când te muți prin Europa, este să te abții din a mai face conversia prețurilor din euro în lei. Vă spun, este cea mai criminală chestie pe care o poți face și te zgârie pe creier de fiecare dată când o faci, adică de fiecare dată.

Pentru că, în țările euro, 1 euro fiind denominarea cea mai mică, cel mai mic preț popular e un euro, gen ca să atragă clienții. Și totul pornește, valoric, de la 1 euro. Dacă în magazinele românești de ace, brice și carice, o papiotă e 1 leu, la ăia e un euro. Și imediat, în mintea ta, ești tot CUM, PATRUJCINCI DĂ MII??? ENORM!!!

Te duci la hypermarket, ieși cu un coș mediu, 100 de euro. HAOLEU, PATRUMELEOANEJUMA!!! Te duci la rotiserie să îți iei o felie de șincăn rotisatăn, 7 euro MAMĂ MÂNCAȚI-AȘ GURA TA, TREISUTECINCIJ DĂ MII

Serios, minții îi este aproape imposibil să iasă din paradigma cvonversiei în lei. Deși tu trăiești acolo, ai bani la nivelul celor de acolo, totuși, românistanul se lasă foarte, foarte greu alungat din cap.

Și e enervant, pentru că, dacă ești cumpătat, te pune în tot felul de situații tâmpite. De exemplu, refuzam, la început, să iau scăriță condimentată de la kaufland, care e dumnezeul costelor pentru că OPT EURO JUMADEKIL??? Deși e evident că 8 euro nu reprezintă cine știe ce și la nivelul salarial din germania, sunt fix pix.

Bine, te educi. Greu, dar te educi. Într-o zi te vei trezi scobindu-te în buzunare pentru un euro, la magazinul de ace, brice și carice și vei gândi, pfiu, ce ieftină e papiota asta la doar un euro.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

85 comentarii Adaugă comentariu

  1. Hahahhahaha, true. Dupa un an iti trece boala si e chiar ok sa dai 3-4 euro pe 3-4 felii de salam.

    • #2

      da, deci asta cu 3 euro 4 felii era criminala:)))

    • Io, dupa juma’ de an in Anglia, inca mai patesc d-astea. Cind m-am apucat, acu’ vreo doua saptamini, de gatit, satul de dat o caruta de bani precooked, m-am uitat lung, in Tesco, la o bucata de vita: ciiiit? 4 lire ejnebun? M-am uitat linga, doua bucati la sapte lire, am luat-o p-aia. M-am uitat acu’ pe site-u’ Carrefour, o bucata de vita (rib-eye), 30 lei. Banuiala mea e ca sintem atit de obisnuiti cu preturile din Romania, unde 30 lei ti se pare ieftin, incit atunci cind traduci 4 in 30, iti pare mai scump decit e in realitate. Adica, mno, 4 lire la Tesco, 6 lire la Carrefour. Asta asa, ca idee, da’ “scumpa mai e Anglia asta…”

    • #4

      @ Alex, acum si ce zici tu este discutabil. Bucata de vita de la Tesco era tot aceeasi bucata (ryb eye) ca la Carrefour? Era din aceeasi rasa de vita? Ca asa gasesti (chiar la Carrefour si/sau Kaufland) Black Angus aged la 300 de lei/kg si vita romaneasca, taiata frumoasa varsta de 470 de ani, dupa ce a fatat de 47 de ori, la 15 lei/kg.Ca fierbi la ea 3 zile si tot nu o poti manca, este alta discutie.
      Daca vrei sa fii obiectiv compara chestii asemanatoare…

    • Eu, de regula, iau rump steak, o pun in tigaie, o fac medie, iese fix cum trebuie. Au si Angus la vreo 7 lire bucata de-un sfert de kil, de exemplu, n-am avut niciodata probleme sa nu-mi iasa cum trebuie. La fiert nu m-am bagat, ca mi-e prea lene sa pazesc oala.

    • Orice vită din comerțul românesc se face într-o oră. Nu sh ce folosesc ăia în occident da’ unde trăiesc eu, oala cu presiune e mai obligatorie decât buda.

  2. #7

    asta depinde
    unele alimente sunt mai ieftine și am auzit mai calitative în vest

  3. #8

    Cand am fost in Berlin, fix chestia asta mi-am scos-o din cap. Am zis din start sa tratez euro fix ca pe lei. Au fost momente in care tot faceam calculul automat si ma speriam un pic dar nah.
    Am si acuma un bon de la Real, diverse cumparaturi pentru 5 zile de sedere si chiar si convertite nu mi s-au parut preturile asa mari.

  4. #9

    Inainte mai era si cafeaua, tot asa minim 1E. Dar de cand a inceput si pe la noi sa fie 12-16 RON, 2 e ti se pare ieftin :))

  5. #10

    7 euro nu sunt treijcinci dă mii :p
    Trec prin asta când merg în vacanţe. În special când cumpăr bere şi cele mai ieftine pornesc de la 4 euro, indiferent de terasă. Ce găseşti la noi mai scump şi mai prost decât la alţii: carnea de vită.

    • #11

      du-te ba in plnoastra:)))

    • #12

      E greu şi în vacanţe, să ştii, rămâi fără repere. În Palermo (oraş ieftin) am plătit 10 euro pentru o halbă de Peroni roşu. Încă 10 pe pizza, plus bacşis, am ieşit pe la un milion jumate, limitându-mă la o singură halbă de bere (avea un litru, ce-i drept). În Bucureşti, asta-i printre cele mai ieftine combinaţii: bere cu pizza. În afară, de multe ori scapi mai ieftin cu o sticlă de vin şi o friptură de vită. Cel mai corect este să nu-ţi faci calcule din astea. La final, ori că ai ieşit o noapte în Centrul Vechi din Bucureşti sau in centrul Berlinului, tot pe-acolo cheltui, tot la fel te doare capul.

  6. #13

    A trecut un an și ceva și încă mai am problema asta uneori. În special când este vorba de îmbrăcăminte și încălțăminte. Trebuie să fac un efort conștient să nu transform în lei.

  7. #14

    In maxim 3 luni esti convertit. Trebuie tot timpul sa ai minte ca tu castigi in Euro, asa vei realiza ca preturile nu sunt mari.

    Normal ca daca esti un fript care castiga 1000€ pe luna in Romania, numeri monedele de 10 centi de parca ar fi din platina, nu lasi ciubuc nicunde, etc.

    • #15

      Doamne bine ar fi in Romania daca toti friptii ar castiga 1000 euro.

    • #16

      Nu fi rău, lasă burghezii să-și dea spoiala pe față 🙂

    • #17

      Ce te faci cand esti fript, ca tine, care castiga 1000 de euro In jermania?!

    • Mno, îs un subfript.

    • #19

      Daca aia care castiga 1000 de euro pe luna sunt fripti, eu eram well done , ca aveam 700 de euro + bonuri.

    • #20

      Daca eram eu friptul ala cu 1000 de euro pe luna, nu mai plecam deloc din Romania. Esti constient ca sunt familii cu doi copii care trebuie sa traiasca cu 250 de euro lunar? Si singura sursa suplimentara de venit e cand vand purceii de doua ori pe an? Daca se strica masina de spalat in timpul asta, femeia spala la mana cateva saptamani. Si cam asta e realitatea in peste 50% din familiile de la tara

    • #21

      Bogatule care esti tu bogat.☺

    • Dragos Abogatoaie

  8. #23

    In conditiile in care media ultimelor cosuri de cumparaturi a fost cam 100E in Romania (#MUEPSD), nu mi se pare asa mult.

    • #24

      Păi 50 E costă doar detergenţii care se consumă în 2-3 luni.

    • #25

      Cumbă să se consume detergentul în 3 luni? că eu la fiecare 4-5 zile iau altul.
      Mbine, o suspectez un pic pe nevastă-mea că bea Persil pe ascuns…

    • #26

      să nu cumperi Tide Pods

  9. #27

    Pai te sperii cand ai salar de 1500 de euro si dai 8 euro pe o masa si stii ca ai lasat acasa ciocuri larg cascate. 😀 Multi romani strang bine din buci acolo. Pb mare nu e asta, pb mare e ca multi vad mersul acolo ca pe un job, un fel de delegatie lunga si asteapta vara sau concediu sa vina in tara. Asta e o greseala tactica mare: cand pleci, pleaca de tot si gata. Vinzi tot, iti iei acolo ce poti si investeste in tine(limba, calificare), in
    copii(limba, scoala, etc) si gata. Nu mai vii aici sa mai bagi bani in casa de la sat, cumparat de betoane si alte imbecilitati.

    1
  10. #29

    Stimabile, când a ieșit maimuța de mine acu 3 ani la asfalt, în Franța, Paris, cea mai scumpă țară din Europa, când făceam conversia mi se părea că dau enorm.
    Am învățat să nu o mai fac.
    Dacă faci conversia din lei in Euro, mori de foame. Asta-i prima lecție învățată.
    Se poate trăi ok, un pic mai scumpă mâncarea decât în rromânistan, dar mai calitativă, fără te jupoaie.
    Doae E-Leclerc era cel mai bun prieten. 😀

    • #30

      Franta scumpa? Inseamna ca nu ai trecut prin Elvetia :))

    • Dle. Animaloo, explicaţi-i vă rog cât e obere în Suedia. Sau săriţi graniţa şi faceţi o poză cu cât e una în Norvegia 🙂

    • #32

      @boemul pleaca de la 30 de nok… Una buna e cam 40+ 2 nok cutia 🙂 cam 21 de lei

  11. #33

    E la fel de greu și la întoarcerea în România după câțiva ani de civilizație. Surorii mele i se pare foarte scumpă viața în România după mai mulți ani de Germania. Și mie. Ei cheltuie 100 de euro pe săptămână la cumpărături și-și iau tot ce au chef. Eu cheltuiesc 300 de euro pe săptămână dacă nu pun frâna. Avem gusturi asemănătoare, doar suntem rude!

  12. #35

    Eu dezvolt o stare de nesimtire flotanta pe perioada concediului. Imi extirp simtul ala care zice ca e dubios sa imi iau 3 beri de 7 euro. Plus ca nu sunt fraier sa fac totalul la finalul concediului.
    Banuiesc ca la o deplasate for good dureaza mai mult pana ajungi sa faci bugetarea corecta si sa nu scapi mana in punga.

  13. #36

    Cand am stat in Germania, m-am lecuit de a mai converti euro in lei, relativ simplu: acolo castigam in euro jumatate in suma absoluta fata de suma in lei din Romania. Sa zicem 1500euro fata de 3000ron (ca sa fie rotund). Daca ceva costa, sa zicem 5euro, ma gandeam daca as fi dat 10lei in Romania pe acelasi lucru (de exemplu laptele 1euro, nu il luai in romania cu 2 lei, il luai cu 4-5-6). Daca in Romania era acel lucru mult mai scump fata de cei 10lei virtuali, il luam. Daca nu, ma mai gandeam. Ajungi sa-ti dai seama ca 90% din lucruri sunt relativ la acelasi pret sau mai ieftine, raportat la venit. Altele sunt mai scumpe (gen chiriile, sau unele servicii). Acolo trebuie sa fii mai atent, in rest poti trai linistit fara conversii. Dupa un timp ajungi sa te calibrezi pe preturile de acolo si vei judeca ce e scump si ce nu, raportat la nivelul de viata de-acolo.

  14. #37

    primul meu instinct a fost să-mi umplu portbagajul cu conserve de pește pentru primele 3 luni, mere găseam și acolo (dieta lui Bale din mașinistul), după ce am comparat prețurile cu ale noastre m-am calmat

  15. #38

    Eu nu mai am problema asta, in schimb cand vin in ro si convertesc in lire zic “ba esti nebun ce preturi da pa anglia au burghezii astia” :)))

    • #39

      A vazut cineva cu ce sarme e tinuta poarta aia de la muzeul george enescu? Are sanse mari sa cada si sa faca placinta pe cineva. #lasabrecastiueu

  16. #40

    Românii, haleala și prețul thereof. O constantă universală, putem să o marcăm cu rî mic. :))

  17. sa vezi cand stai o luna jumate in suedia pana la primu salariu. si totul e scump. Aici e simplu, impart la doi si imi da in lei. Aproximativ, dar sa fie.
    inca nu am cumparat malai. Am luat cate doua kile din Romania, doar pentru ca nu pot sa dau 13 lei pe kil. Indiferent cat castig.

    Pe de alta parte, la un moment incep sa gandesc “ah, 100sek, eftin boss”.

  18. #42

    Iti trece repede… eu dupa 12 ani afara “make it rain” fratie, nu e problema!

  19. #43

    Eu am noroc, plec saptamana viitoare in Republica Moldova. Nu mai are rost sa calculez, tot lei au!

  20. #44

    Cep mai greu romanismul…comparatiile in toate.
    Doi ani am avut nevoie sa scot asta..apoi sa renunt la a face ce fac majoritatea emigrantilor…primul lucru,cumparaturile alimentare din supermarketuri..ieftine si proaste..chiar daca mai scrie acolo bio.
    Prima data am testat macelariile ..pretul la carne dublu sau triplu fata de supermarket..dar carnea total diferita..mult mai gustoasa..mai frageda.
    Apoi fructe ai legume din aprozare care am aflat de la localnici ca au ei propiul teren..nu aprozare care cumpara angro si apoi revand.
    Asta a fost in Italia.
    Acum aventura Albania…piete saptamanale..pline de lume pestrita..animale sacrificate la fata locului..ca in targurile de la noi de acum 20de ani.
    Dar cu 50euro..cumperi pt 2 familii mancarea pt doua sapt.chiar glumea prietenul meu albanez..in Italia sclavageam pt 50euro pe zi…si aici suntem regi.

    • #45

      Felicitari pentru schimbare

    • #46

      E doar din interes economic..Tot Italia ramane pt locuit mai frecvent.
      Insa diferentele sunt enorme..chiar comparand si romania

  21. #47

    Nu am avut problema asta cand am plecat afara in concedii, nu o am nici acum, cand am emigrat definitiv, poate pentru ca eram pregatit mental pentru chestia, cred. By the way, “sa moara dujmanii: mi-am luat weekend-ul trecut din Lidl din Torino 15 sticle de bere Peroni (sticle la 750 ml) cu 7 euro, la oferta… 🙂
    P.S. Arhi, nu am uitat de chestia cu secesiunea Cataloniei, mai am putin si termin materialul, il trimit cat de repede pot, stii cum este cand te muti in alta tara, cate probleme trebuie sa rezolvi….

  22. #48

    Sa vezi cand o sa te intorci si o sa vezi acelasi brand, acelasi produs, dar mai scump si eventual mult mai slab calitativ.

  23. #49

    Incep și eu: 15 lei berea a mai chioara (1 leu taxa de doza de aluminiu), 70 de lei kilu de piept de pui, 15 lei painea, 16 lei sticla de 1l de cola (1 leu taxa de pet), 15 lei 300-400 de grame de rosii cherry, 15 lei 2 kile de cartofi, 15-20 de lei kilu de mere. Aproape 400 de lei abonamentul zona 1. O pizza la Pepes pleaca de pe la 60 de lei. Un hamburger si o la TGI 150 de lei. O masa in oras, in doi, sare de 450 de lei. Chirie 1.5 camere, utilități incluse 7000-7500 de lei.
    Salariul mediu net ~15.000 de lei 🙂

    • elvetia sau norvegia?

    • #51

      Oslo, Norvegia

    • #52

      *un hamburger si o bere

    • #53

      Norvegia este extraordinar de frumoasa (sau cel putin prin fiorduri este SUPERB) dar preturile sunt groaznice. Daca nu ai luat apartament sau cabana cu bucatarie sau macar ceva cu bucatarie la comun, ai incurcat-o. Parerea mea

  24. #54

    Mi- trecut repede. Desi, in Germania se poate supravietui cu 50 de euro saptamanal, in sus nu este limita nicunde in lumea asta. Socotesc in ore de lucru si am scapat de problema. O masa la restaurant 15-25 de euro, depinde de ce si cat bei, berea la 33 cam peste tot e 2-2,5, dar nu te duci la bar sau la restaurant sa te imbeti ca porcul. Cafeaua tot pe acolo, masa de pranz la ‘all you can eat’ e 7,5. Salariile incep, cel putin in zona unde stau eu, de la 10 euro pentru ala care da cu matura, cara, sparge si face material, 12-13 ala care mai are si habar de ceva si 15-19 un meserias bun cu minim 5 ani experienta si permis de conducere. Brut pe ora. In fabrici e platit un pic mai bine, dar e foarte greu de intrat.

    Un aspect deloc de neglijat sunt curvele: incepand de la 30 de euro pana pe la 80 jumatatea de ora alea de n-ai curaj sa intri in vorba cu ele pe strada.

    Comparativ cu Romania e mult mai bine. Ce te omoara aici sunt asigurarile si impozitele. Benzinara de 1,8 180 de euro impozit si 650 asigurare anuala, dupa 4 ani fara accidente. Mi-aduc aminte ca prima asigurare m-a costat 1050 de euro, dupa aceea a scazut anual. Benzina azi e 1,50, motorina cam 1,34. Pe autostrada e cam cu 20% mai scump

    • #55

      Ti se pare ca in romania benzina si motorina sunt mai ieftine?

  25. #56

    baws
    100 de euro un cos de cumparaturi e prea bine :))
    #nojoke

  26. #57

    Eu patesc fix opusul, cand vin acasa si socotesc pretul produselor de igiena in euro , si vad ca acelasi sampon costa 1,75 in DE si 28 de lei in Ro.

    • #58

      Asa este, am observat si eu. Multe produse de genul asta sunt mult mai scumpe in Ro.

  27. Dupa ce iti trece meteahna asta in schimb, poti folosi comparatia ca metoda de a te abtine de la cheltuieli aiurea, tembele. “30 de lei o cafea, ej’nebun??”

  28. #60

    la mine e simplu. fasc conversia exact cum ai zis: daca la noi e un leu, la ei e un euro. Mancat la restaurant in oras 80 eur pe pranz 2 persoane, e ca si 80 de lei in bucuresti. E berea 4 euro, ma gandesc ca e o bere de 4 lei in romania. Si aia e.

  29. #61

    In Suedejia e cam prea la fel la preturi, mo’. 8-10 euro o bere, ca 8-10 lei la noi. Am baut cu un preten vreo 6 beri amandoi, ne-am scarpinat adanc dupa 30 de euro fiecare. Parca am baut cam multa bere am zis. Cand am gasit Heineken la 3 euro la 7/11 (cum dracu a ajuns francsiza asta americana in Suedia?) am zis ca e totusi ieftina berea in Suedia. No?

    • unde satana bei cu 8-10? Sau, mai bine zis: ce bei cu 8-10?
      3E la 7/11? Pai e scumpa. In magazin ii 1-1.2. Dar vezi ca e de 3.5% alcool

    • #63

      @animaloo: In Linkoping cam astea sunt preturile la bere – 80 – 100 SEK, depinde concret de marca – cele suedeze sunt ceva mai ieftine. Daca prinzi happy-hour pe undeva atunci e 65 SEK / halba de 0.5 litri. Nu am la indemana bonurile dar eu cam atat am dat in septembrie cand am fost acolo (intre 80 si 100 ca localul nu avea happy-hour)

  30. #64

    @Bebito85 Frate, dar ce scumpe sunt curvele in Jermanica! Vino in Italia, aici sunt negresele 20-maxim 30 de euro. Bine, daca esti rasist si nu iti plac persoanele de culoare,atunci trebuie sa marci banul gros sau sa ti-o freci singur…(sper sa nu citeasca nevasta-mea comentariul asta cu pretul curvelor, ca am belit-o! 🙂 ).

  31. #65

    Nevoia de a compara preturile de tipul: “pfaaai, 14 lei kg de mere, ejnebun” mi-a disparut dupa vreo 4-5 luni.
    Inca nu m-am obisnuit cu faptul ca pentru orice rahat trebuie sa sun si ca nimeni nu raspunde la mail aici, asta e adevarata drama si oricat m-as stradui sa-mi placa sa sun, tot nu nu-mi iese.

    Ah, la ultima vacanta facuta in ro mi s-a parut ca per ansamblu cheltui mai multi bani cu mancarea in Ro ceea ce e ciudat avand in vedere ca un kg de morcovi e 1,5 euro aici iar in Ro 1,5 lei…probabil se compenseaza cu alte produse care-s mai ieftine aici….nu stiu care-s alea.

  32. #66

    Mno, de-asta am plecat intr-o tara unde leul e 1:1 cu moneda locala. Zero batai de cap. Atat ca mancarea e mai ieftina, serviciile oleaca mai scumpe, iar salariul cu cel putin 50% mai mare.

  33. #68

    Da’ branza cat e?

  34. #70

    Ace, brice și carice, lame și chiloți de dame!
    Neprețuit!

  35. #71

    Din germania in liechtenstein, chf in euro. cand am transformat pretul, m-a costat o pizza 20 € (sa zicem medie – in de cu 12-15€ iei pizza family) si mi-am mai luat ca idiotul teapa ca am comandat vegetariana (scria quattro stagione, de ce sa mai citesc si ingredientele????)
    Mai bine nu mai tranformi nimic :))

  36. #72

    Nici nu mai stiu cum arata leii Romaniei, ca si pe la noi, in Canada maruntisul nu are valoare, merge pe la parcari eventual care merge cu autobuzul. Leu pe dolar cu sau fara conversie, viata in orice provincie e mai ieftina decat in patria muma. Fara fantezii alimentare ( fructele nu sunt aici fantezie), inclus berea moderat si ceva sticle de vin, mancare fancy de bebelusi si copil de varsta scolara, familie cu 4 persoane , ne ducem la 800 $/ luna. Cumparaturi din supermarket si wholesale, carnea, preparatele din carne si painea luate din magazine specializate, incercam sa nu aruncam nimic dar termenele de valabilitate per produs sunt mai mici decat in Europa. Plus ca romanul cumpara mult si instinctiv, e cumva inscris in ADN. Sunt si aici familii de romani sau de prin rep. Moldova care fac foame voluntar din anumite ambitii materiale si dorinta de a demonstra ceva anturajului. Restaurantele in general nu servesc bauturi, exista optiunea de a veni cu bautura de acasa, mancarea si buna si rea, dupa cum nimeresti. O iesire la restaurant in familie de 4, meniuri de om normal si bauturi fara umbrelute, pe la 100$+ taxe si bacsis inca 20$ sa zicem.

    • #73

      Stai că m-am împiedicat într-o frază, cum adică restaurantele nu servesc băuturi?
      Ce băuturi: sucuri, apă, vreun vin, bere, sau nu știu, coctailuri foarte simandicoase care trebuie preparate de un barman de țâșpe stele?!
      Dacă nu-ți aduci d-acasa nu poți bea un vin, nu poți lua copilului o apă/suc?!
      Sau m-am prostit eu și n-am înțeles fraza. Oricum am început ziua cam la fel.

    • Taxele pentru alcool sunt mari, deci restaurantul predera sa nu vanda alcool

  37. #75

    Cum n-am plecat nicăieri și concediile afară sunt prea puține să conteze, eu am altă dilemă: mi-e foarte greu să dau la local, de orice fel, o poală de bani pe ceva ce eu pot face acasă la o zecime din preț și minim 90% la fel de bun (sau chiar mai bun comparativ cu unele localuri).
    Da, știu, au costuri, chestii, socoteli, dar nu pot și pace.
    Așa că-mi iau chestii pe care, din varii motive, nu le fac acasă.

  38. #76

    Toti mergeti dincolo, dar vad ca nimeni nu taie porcul!

  39. Din păcate și eu realizez destul de des că am niște prejudecăți de tot rahatul și tot felul de românisme..și mă gândesc că cel mai bun lucru pe care aș putea să-l fac e să mă asigur că măcar copiiilor mei n-or să le induc aceleași absurdități pe care mi le-a indus și mie societatea românească. Asta ar trebui să facem cu toții.

  40. #78

    Tot din motive de paritate, am incercat sa fac ultimele city-breakuri în țari fara euro si mai ieftine: Turcia, Cehia, Polonia,Ungaria, Georgia…si practic in loc de unul fac doua.

  41. Contrar a ce spui tu, când am fost ultima dată în RO, obișnuită cu euro și cu valoarea euro, mi se părea de căcat că nu pot bea o cafea cu 2 lei într-un local așa cum beau aici cu 2 euro cafea+croasant.
    Văzusem o geacă de piele în carrefour (deci în hypermarket nu la mall la un brand de fițe) cu 90 lei. Cuuum bă 90 lei adică aproape un milion? Ca și cum ar fi 90 euro? Io nu dau atâta pe ea, mai mult de 25 euro nu dau pe fix aceeași geacă în Spania :)). Și nu am luat-o. Pur și simplu creierul meu nu a putut face conversia lei-euro și mi se părea totul foarte scump. Mă chinuiam groaznic când vedeam laptele Zuzu pe atunci la 4 lei cutia și aici cumpăr cutia de lapte cu 80 cenți, nici măcar un euro. Aia ”no name” e și mai ieftină, puțin peste 50 cenți.
    Da, ”am uitat de unde am plecat”, sorry for not being sorry.

  42. #84

    Cand m-am referit la bauturi,ma refeream la alcoolice, in Canada putine restaurante au licenta sa vanda vin si bere de ex, si mai putine licenta de spirtoase. Dar bineinteles pot plati pentru o licenta sa vii tu cu vinul tau de acasa. Vin, nu rachie sa alte tarii. Sucurile gen Cola sunt mai ieftine ca apa, suc la umbreluta la femei/copii se platesc. In general sucul carbo vine gratis la meniu, daca nu e gratis vine la pahar si mai ai dreptul la refilluri. Politicile privind alcoolul difera de la o provincie la alta, sunt pe sistem federal un fel de tara in tara, in QC nu as putea aduce bere din ON peste o anumita cantitate.

  43. #85

    Prin 2005 am fost trimis de companie prin Austria si Germania, in interes de serviciu, vreo 6 luni, mai multi colegi. Un fel de tabara pentru adulti. Diurna 41 euro pe zi. Alocatie de transport 250 euro/luna. Bani cacalau, 1500 euro de cheltuiala. Salariul, salar acasa. Cazarea asigurata la hotel, mic dejun asigurat. Unii au mancat sandwichuri 6 luni, sau numai mic dejun si si-au luat masina la intoarcere, din diurna.

    Un coleg era autist rau. In primele zile isi alegea din meniu ce era mai ieftin. Chelnerii intrebau ei acolo in engleza germanica, “sigur doriti menu fur kinder”, dar baiatul aproba sigur pe el. Era cam mica portia, asta vedea si el, dar era 3 euro, nu 5-6-8 euro. Incepuse sa noteze cuvinte in germana si preturi. Pe servetele. Dupa bascalia din primele zile, a incetat. Pe urma, s-a izolat si nu mai mergea cu altii la masa sau la cumparaturi. Angajatii hotelului l-au oprit de doua ori la usa cu sandwich-uri si fructe luate de la micul dejun. S-a potolit. A inceput sa-si faca mancare singur, supa de pui dintr-o pulpa, un morcov si o ceapa. La ibric, cu fierbator. Trai neneaca. Nici dupa 6 luni nu a inteles ca banii aia dati de companie erau pentru confortul lui in tara straina, nu pentru economisit pentru acasa.
    Omul era un autist social patentat. A colectionat junk de la targul de vechituri organizat prin parcari la Spar duminica. Imprimante, acumulatori vechi, laptopuri vechi in 2005, o lampa, plm, numai cacaturi. Cica vroia componente din ele. Cred ca au injurat aia de la hotel o saptamana cand au curatat camera de junk-ul ala. La intoarcere acasa sa vedeti pocinog:
    – pune omul bagajele pe banda la raze X in aeroport si deodata vedem ceva miscari ale politistilor si antitero,
    – este inconjurat de baietii inarmati pana-n dinti si invitat deoparte,
    – il pun sa deschida bagajul, cu degetele pe tragaciuri,
    – deschide omul bagajul si deodata incep sa rada luptatorii antitero… hai ca a fost o zi buna, au si ras la serviciu.
    Ce se intamplase: lampa aia si acumulatorii colectionati de el aratau la raze X ca un AKM cu cartuse. Pe urma, juma de ora am cautat biletul lui de imbarcare, il pierduse intr-un buzunar lateral al unei serviete.

    1