Pe când cu Parcul Național Făgăraș?

Rangerul surprinde, în pădure, un drujbaș tăind la greu, ilegal, pe un teren ce nu îi aparține. Drujbașul îl atacă pe ranger cu drujba, cu intenția de a-l omorî. Rangerul scapă doar datorită armei din dotare. Se face reclamație la poliție, poliția decide că nu a fost mare lucru, nu există nicio faptă, exceptând fapta rangerului, care a făcut uz de armă.

Sunt zile obișnuite în munții Făgărașului, unde un neamț, Christoph Pomberger, are o asociație care se ocupă de salvarea pădurilor românești de dușmanul ei natural, românul. Afacerist, jepcar, țăran, românul e frate cu pădurea de o pune jos toată și îi face ce face vasluianul oricărei femei din familia sa.

Fundația Conservation Carpathia, cei care fac asta, cumpără păduri de la țăranii români, le comasează în zone naturale, în care interzice tăiatul de lemne, așteptând ca statul român să ia inițiativa de salvare a pădurilor virgine din Făgăraș și să înființeze Parcul Național Făgăraș, moment în care va dona pădurile salvate de la tăierea și le va alipi respectivului parc. Între timp, muncesc la refacerea zonelor afectate de tăierile criminale făcute în ultimii 15 ani.

Am fost 2 zile acolo.
Vă spun, munca este uriașă. Milioane de puieți replantați la înălțimi de peste 1000-1500 de metri, cărați în spate de oameni până la acea înălțime, pe cărările muntelui. Repararea distrugerilor provocate de tăietori, care au lăsat goi versanții, versanți distruși de ploaie ulterior și de eroziuni, care au dus pământul până în apele din zonă, micșorându-le adâncimea. Pepiniere unde copacii sunt plantați de la stadiul de sămânță și îngrijiți timp de ani de zile, până ating vârsta la care sunt suficient de puternici pentru a fi plantați. Sămânță adunată cu greu, căutând zile întregi copaci care au așa ceva, care sunt viabili.

Și lupta, zi de zi, cu țăranii români care îi urăsc pentru că, primo, nu-i așa, sunt străini și, second, nu îi mai lasă să fure. Cine sunt străinii ăștia care vin la mine în țară și nu ne lasă să tăiem pădurea noastră, din tată în fiu.

Și e extrem de trist, ca român, când vezi că niște oameni precum Cristof și Barbara, cei doi fondatori ai Carpathia, oameni îndrăgostiți de românia, mutați aici de ani de zile și care spun, fără echivoc, că ei nu vor să plece niciodată, iubesc locurile acelea și luptă pentru ele mai mult decât românii verzi și vajnici din jur.

Și e și mai trist când vezi că ei TRAG, la propriu, de guvernul româniei, să înființeze parcul respectiv, care ar salva de la tăiere pădurile virgine din Făgăraș, iar guvernul, nu, guvernele, toate, au o mare durere în spate, dimpotrivă, reprezentanții din teritoriu nu înțeleg ce vor oamenii aceștia, cum adică să nu mai tai pădurea?

Am fost în acest press trip împreună cu alți jurnaliști dar eu nu pot relata rece și obiectiv, pentru că sunt un tip emoțional și atunci când văd nedreptatea, mă revolt, pur și simplu. Așa că de la mine nu aveți cifre și altele, le găsiți la Prințesa Ardealului, la TVR, un reportaj foarte bun sau în ziare (1, 2).
LE: A aparut si pe Libertatea

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt