Calul intră în pădure tâgâdâm

Mai umbla o legenda cu un student care trebuia sa scrie la examenul final un eseu despre “curaj” si care a dat foaia goala.
A picat.

O putem aplica şi în online: “Intră bloggerul în campanie: tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, *pişcot*, tâgâdâm, tâgâdâm. Iese bloggerul din campanie…”

Despre școală și curaj.
1998. Brașov. Universitatea Transilvania. Profu’ de istorie, evreu necomplexat, un tip citit bine, extrem de fin în glume și foarte exigent în exactități pe documente și atestări culturale, avea pretenția să știi și altceva decât materia — o povestioară cu cafeneaua unde-a băut Nicolae Iorga ultimul ceai, o glumiță cu penele mereu îndoite ale poetului George Stanca, chestii de-astea cu puțină importanță istorică dar care ajutau prin detaliu expunerea pe care o făceai. Urma examenul oral de iarnă la istorie. Abia se puneau bazele primei mediateci din România, internetul era ca caviarul – doar pentru ăia cu ștaif. Singurele surse de documentare și studiu erau cărțile. Ba mai mult, pe vremea studenției am dat cu sapa pe la un post de radio local unde făceam licitații de cărți în direct — așa am renovat și noi podul bisericii Scheiului care era obiect de studiu și unde am descoperit cu mânuțele astea cu care vă scriu o tiparniță în chirilică ce avea încă pe tambur o bucată dintr-o piesă de teatru de-a lui Anton Pann, Mihaiu Viteazul (cei curioși o găsesc în muzeul de istorie). Vă spun toate astea ca să vă fac descrierea cadru a mediului plin de cărți în care m-am învârtit. Am citit ca năucul luni întregi, iar în săptămânile premergătoare examenului am stat chiar nopți întregi lingând la cremă de ness și citind letopisețe. Eram genul ăla de semi-doxă, puțin cu nasul pe sus – cum altfel poți să fii, tu singurul constănțean în clasă de brașoveni – uneori nătâng din cauza naivității mele de visător cu mintea-n pungă, dar bazat pe ceea ce știam. Dar, cum să-i dovedesc eu lu’ ăla că am kilometri întregi de lectură și că știu și altceva decât schemele lui pe care le copiam conștiincios în sala de curs. Cu 3 zile înainte de examen găsesc pe o stradă un pui de Rottweiler — fiind cățel de rasă mă gândesc că cineva l-ar fi putut pierde și chiar îl caută și încep să bat pe la porți. Intru și la Operetă care era deschisă pentru repetiții. Am întrebat pe toată lumea, chiar și pe luminiști, nimenu nu pierduse niciun cățel — între noi fie spus, e și-acum în curte la ai mei în țară. La operetă m-am îmărietenit cu cineva de la costume. Dintr-una în alta i-am povestit noii mele cunoștințe care mi-era oful cu proful și brusc se naște ideea care avea să mă coste o restanță cu răsunet grosolan, dar de mare efect. M-am dus la examen costumat în nazist. N-am folosit nicio clipă costumul pentru a-l sfida pe distinsul profesor, ci mi-am expus lucrarea din perspectiva nazistă. Deși era un tip care ți-o tăia brusc pentru că te citea din prima și n-avea chef de mai mult, pe mine m-a ascultat și întrebat – chiar am avut un dialog – până la capăt. Mi-a dat 1. Pentru curaj, pentru dedicație, pentru cea mai bună lucrare și pentru că vroia să mă asculte din nou. În toamnă.
Acum că am văzut lucrarea asta cu 1, mi-am adus aminte…

Cineva din familia Visan citeste blogul. De asta copilul Andrei nu beneficiaza de atentia parintilor.

Salutare tuturor,
In clasa a 4-a fiind, lenes de pe atunci, dar cu placerea cititului si cu talentul de a invarti vorbele inca de mic, am “omis” sa scriu compunerea pe care o aveam ca tema, stiind ca nu are tovarasul Paun de ce sa ma asculte la compunere, ca am note destule si bune.
Va puteti inchipui, evident, faptul ca am fost ascultat. Cum altfel, cand norocul nu imi era la fel de prieten precum gargara 🙂
Si m-am ridicat, sigur pe mine, si am inceput sa aberez despre toamna, culesul recoltei si alte tampenii care imi veneau in cap. Si ma ambalam, si nu ma repetam, si totul era frumos. Toti colegii cascau gura la mine, si la metaforele mele :).
Si am luat 10. Trecut in catalog. Cu felicitari.
Dupa care, stiind ca scriu urat, domnul Paun mi-a cerut caietul…..
Nu va puteti inchipui rusinea pe care a inghitit-o maica-mea cand a fost chemata la scoala sa i se povesteasca aventura mea, si uimirea ei cand, dupa ce i-a spus ce si cum maica-mii, tovarasul Paun i-a spus ca n-o sa imi stearga nota 10 din catalog, pentru ca o merit, si ca in 30 de ani de invatamant n-a mai avut un diliu ca mine 🙂
Si ce urecheala mi-am luat de la mama… si ce prajitura am mancat cu tata…
O tempora…

Şi calu’? Calu’ ce yicea?
Eh! Calu’ n-avea nimic împotrivă!