serban-shere-marinescu

Textul este preluat integral de pe facebook, pentru că situl unde l-a publicat are probleme.

Dragă Liviu,
Nu mă cunoști, dar eu candidez pentru Teleorman din partea USR. Ca și tine, am avut și eu treabă pe la tribunal, atâta doar că eu m-am dus acolo să depun mărturie împotriva unui primar care mi-a cerut mită. Ca urmare, el a facut 4 ani de pușcărie, ceea ce tu, încă, nu ai avut ocazia să faci pentru că ai fost condamnat penal cu suspendare.

Toata lumea știe că Teleormanul e sarac, așa cum știe și că e județul tău. Lumea s-a obișnuit cu Dragnea cum s-a obișnuit cu sărăcia. Vorbind cu oamenii prin sate am înțeles ceva: nu numai că ești corupt dar ești bun gospodar numai atunci când îți construiești ție vile cu piscină. Am înțeles că pentru tine sărăcia, despre care îți place așa de mult să vorbești, e bună doar pentru cei din județul pe care îl stăpânești de atâta vreme.

Liviu, oamenilor le e frica de tine. Au ajuns din nou ca pe timpul lui Ceaușescu să le fie frică să vorbească sincer și deschis despre ceea ce cred. Toți ne zic cât de hoț ești tu și PSD-istii tăi dar încet, ascuns, de frică să nu îi audă alții. Ăsta e rezultatul deceniilor de conducerea a ta și a PSD-ului: sărăcie și frică.
Mi-ar fi plăcut să te felicit pentru succesele tale plenare ca deputat de Teleorman și să-ți mulțumesc în numele teleormănenilor pentru că ti-ai indeplinit promisiunile electorale de pana acum:
· spitalul regional. Pe ăsta l-ai făcut în 2015
· aeroportul care o să fie gata anul ăsta
· autostrada București-Alexandria-Craiova, care a fost terminată deja anul trecut
· grupul de inițiativă al femeilor manager, care funcționează din 2012
· parcul industrial româno-bulgar din zona de graniță ce merge brici de 2 ani
· incredibila hidrocentrală de la Seaca

Din păcate însă realizarile tale și ale PSD-lui în Teleorman sunt altele:
· Vilele cu piscină ale lui Dragnea
· Hotelul lui Dragnea
· Magazinul lui Dragnea
· IAS-urile lui Dragnea
· Terenurile lui Dragnea

Tot ce s-a facut bun în județ în ultimii 25 de ani, ai facut tu, pentru tine și ai tăi. Din păcate ai facut foarte puțin: un asfalt aici, o școală dincolo. Întâmplător sau nu, cam pe unde ai tu rude sau drum. Unde nu s-a facut nimic e din cauză că nu ai lăsat tu să se facă. De mai bine de 26 de ani județul e la fel, problemele sunt aceleași. E clar că soluțiile PSD, oricare ar fi ele, n-au mers. Oricine poate vedea realitatea: tu și partidul pe care-l conduci nu aveți competența să le rezolvati. PSD-ul știe doar să asfalteze pe acolo pe unde trece baronul. Și din pacate nu treci prin tot județul. La Saelele se vede ce înseamnă de fapt când face Dragnea ceva: face 1 lucru bun, 5 inutile și toate 6 costa de 10 ori mai mult decât ar trebui.

Liviu, ești mai în vârstă decât mine. Eu îi respect pe cei mai în vârstă. Am vazut mulți în județul Teleorman. Le respect suferința și o înțeleg. La tine, însă, nu am ce să respect. Anii pe care îi ai i-ai folosit ca să înveți mai bine cum se cheltuie banul public în interes propriu. Nu înțelegi nimic din ce înseamnă a fi reprezentant al județului. Nu meriți votul acestor oameni. Nu o spun eu. O spun cei cu care m-am întâlnit în județul pe care l-ai păstorit atâta vreme.

Ar trebui să știi că acest județ e unul dintre cele mai sărace județe din țară. Județul din care tinerii pleacă pentru că s-au săturat de domnia ta nesfârșită. Județul unde au mai rămas doar bătrânii acasă. Cei a căror speranță pentru mai bine ai încercat să o stingi tu, puțin câte puțin, în toți acești ani. Sigur îi știi și pe aceștia. Sunt cei pe care, cu atâta neînțeleasă răutate, îi amintești în discursurile tale goale de adevăruri dar pline de strălucirea ascunsă a banilor furați atâta vreme.

Am o veste pentru tine, Liviu. Acestor oameni le-a mai rămas o rază de speranța pe care nu ai cum să le-o iei. Ei au înțeles că merită să speri că se poate trăi mai bine. Ei sunt cei care nu te vor vota pentru că ei au reușit să vadă ceea ce tu refuzi să vezi. Ei au înțeles că Teleormanul nu este moșia ta. Ei vor prosperitate, locuri de muncă, cinste și respect. Iar tu nu poti sa le dai nimic din astea. Mai bine te duci acasă și votezi și tu USR așa cum o vor face mulți dintre cei care vor veni la vot pe 11 decembrie. Dacă mai ai și tu vreo speranță.

Cordial,

Șerban Marinescu Candidat USR pentru Teleorman la Camera Deputaților

***Am publicat acest text pe www.turnucustiri.ro (cărora le mulțumesc) dar între timp întâmpină dificultăți tehnice, asa că public textul și aici ca o notă.***

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

49 comentarii Adaugă comentariu

  1. mama ce mi-ar place o surpriza in Teleorman, asa in Trump style. Ei sa fie siguri ca vor castiga, dar surprise!

    • #2

      nu are cum, omul anumit a infometat si indobitocit judetul ala, pentru a-l putea manipula cum doreste, cu cheltuieli minime.

  2. #3

    Teleormanul este un judeţ sărac in mare parte datorită PSD-ului, mortilor si a lui Dragnea.
    DAR!
    Si lenea e cucoană mare prin zona aia, să-mi fie iertată opinia.
    Pai de curand am trecut pe meleaguri teleormănene. Gospodăria curată nu ţi-o ţine niciun partid bâi nene, iar acolo oricât de mititele ar fi casele si saracacioase se vede lipsa unei mâini de ţâran pus pe muncă. Acolo majoritatea stă pe bancile de la poartâ asteptând pensia/alocatia/ajutorul social si se complac in asta.
    Repet, sa-mi fie iertată opinia, dar asta se vede de la o poştă miserupismul zonei.

    • #4

      aia e educatia, boss.

    • #5

      Tot din comunism se trage.Bunicii lor își rupeau palmele și își pierdeau tinerețile pe câmpuri iar gunoaiele astea toarnă plozi și așteaptă “statul”. Să le dea un șut în cur zdravăn atât lor cât și jegurilor de bugetari.La bugetari, aș aplica soluția poloneză. Muncă, faci foamea sau marș afară din țară pe unde vezi cu ochii.
      Miorița,…….

    • #6

      Comisaru Moldovan:

      Miorița :)) Dacă venea oaia aia la Nea Dârță din Teleorman o mânca crudă :))

    • #7

      Dr Lecter din Hanibal e mic copil pe lângă nea Dârță :))) Ca și sperietură dacă ar apărea acum la geam :))

    • #8

      Generalizezi.
      Sunt de acord cu tine pana la un punct. Bugetarii care freacă menta si taie frunză la câini prin primării si administratie publică. Ăstia nu stiu ce e munca si se vaită de salarii mici. Te tratează cu cel mai mare sictir si cu nasul pe sus, se dau coate in coate la birouri de multi ce sunt.
      Exemplu concret la Mioveni.
      La taxe si impozite sunt 4 ghişee de incasat. Fiecare ghiseu au 2-3 functionari angajati pe criterii politice (ii vezi in campanii cu PSD-ul – si Mioveni e un sat pesedist, da).
      Sa ma pice cu ceară si tot nu pot accepta ca aia lucreaza toti 10% din timpul petrecut acolo. Si pe ăstia ii platim noi, eu, tu, Cetin, Freigedank etc.
      Despre medici, profesori nu comentez, acolo sunt multe de spus.

    • #9

      freigedank nu plateste impozite, e imun

    • #10

      :))))))))))) Asta am vrut eu să zic lu baxt, boss, pana sa dau scroll să vad si comentariul tău :))

    • #11

      Ce-as rade sa fie bugetar

    • #12

      si pesedist:)))

    • #13

      De fapt s-ar putea să plătesc impozit intr-un fel, cand pierd la păcănele :)) Da, că eu nemuncind, neplătind, într-un fel karma se răzbună pe mine și pierd la păcănele :)) karma îmi ia impozitul pe care îl datorez statului :))

    • Exemplul contrar – Bucovina. Nu cred sa fie prea bogati pe acolo, dar curatenia ii de tot respectul.

    • #15

      Freige, azi esti genial :-))

  3. #16

    Eu nu votez decat pe Chichirau.

  4. #17

    :)) Degeaba, babele care votează dis de dimineață la patru mâini, nu prea cred că le interesează textul acestui domn. #galeatăuleifăină :))

  5. #18

    Asta cu frica makes sense pana la momentul la care e omul singur in cabina de vot. Acolo doar prostia/incultura infinita il face sa voteze tot cu PSD/Dracnea.

    • #19

      @John – asa credeam si eu pana acum ceva timp, cand mi-a povestit un coleg dintr-un sat mic cum la el acolo se stie cu marja de eroare maxim 20% fiecare cum si ce a votat. Dupa care daca nu ai votat cu cine trebuie au ei grija sa iti “rasplateasca” cumva favorul.

    • #20

      20% e mult . In satele mici se stie 90%cine cu cine voteaza .
      Nu conteaza partidul, conteaza primarul, padurarul si angajatorii care isi forteaza angajatii sa voteza cum vor ei.

  6. #21

    Cati din votanții din teleorman știu a citi și din aia care știu, că-ți citesc arhiblog.ro ?

    Laba în ceeerc…. Laba în ceeeerc

  7. #22

    autocompletul lu pește

  8. #23

    Muie PSD! Sau s-a strigat deja?

  9. #26

    Apropo de Teleorman… nea Dârță, fost coleg cu mine de facultate era dinTeleorman :)) Teleormanu a dat mulți criminali. Era și nepotu lu Nea Dârță pt ultraj. Periculoși mă nene, teleormănenii ăștia mă :)) Mai era unu tot din Teleorman, hoț de cai, un țigan. La propriu hoț de cai.

    Nea Dârță, nefericitul era pentru crimă acolo. Băgase deja vreo 14 ani când l-am întâlnit eu. I-a dat lu un tovarăș de băutură cu vătraiul în cap la beție. Acum vezi Doamne, se pocăise, era nelipsit de la pocăiți acolo. Că veneau niște pocăiți acolo la Găești să facă prozelitism printre deținuții proști, needucați. Au încercat să mă racoleze și pe mine, dar nu prea a mers. Eu recunosc că frecventam uneori biserica ortodoxă a penitenciarului. Și mereu aveam contre cu nea Dârță pe teme confesionale, dar așa superficial, nu m-a interesat o polemică cu el. Hm.. Nea Dârță… ce-o mai face. Cred că s-a liberat. Bă, ce față de criminal avea bă…și puțin haios în același timp…avea un nas ascuțit… Bă să știți că e adevărată vorba aia- ,,față de criminal”. Sa-mi bag pula dacă vă mint. Ăștia au o anumită genă. Eu prima dată când l-am văzut pe nea Dârță sau pe nea Badea sau pe alți criminali întâlniți de mine pe-acolo, deci fără să știu nimic despre ei -primu gând instinctiv pe care l-am avut pe moment ăsta a fost- criminal. DEci fără să știu nimic despre ei, fără sa fi vorbit cu ei înainte. Pe bune. DEci caracteru se vede pe față fraților, nu degeaba chinezii au arta aia străveche de a ghici in chip, de peste 4000 de ani veche.

    Mamă sa-mi bag pula daca ar apărea acum la geam nea dârță m-aș căca pe mine de frică. sa-mi bag pula, m-aș baga sub pat. să-l vezi noaptea pe ăsta. Și nu era al dracu, să zici că era vreun mălău d-ăsta de om sau ceva, nu era de talie medie chiar mic, indesat, ce-i drept bine proportionat așa, suplu, bă nenică da avea o față , o uitătură…cred că avea și-un ochi de sticlă sau un ochi de o culoarea și unu de o culoare, habar n-am …cert e că era… privindu-l..îți inducea un sentiment de pericol iminent, deși el era pașnic așa…nu știu cum să explic. nu se poate explica în cuvinte

    • #27

      degeaba au chinezii arta straveche de a ghici in chip, daca toti arata la fel

  10. #28

    A, da. :)))))))) era să uit. Și inainte să mă liberez cu 3 săptămâni, venise unu, tot criminal, tot din Teleorman, băgase deja 10 ani și cred că mai urma, era la a doua crimă. prima se eliberase conditionat după 10 ani ceva de genu . Dar crime am inteles la bătaie, la băutură, se enerva rapid omu. Adică nu genu de criminal , d-ăla premeditare nu știu ce. bătăi la băutură. Iuți la mânie teleormănenii ăștia

  11. #29

    Frumos! Fin! Degeaba!

  12. #30

    Am mai întâlnit la facultate tot un criminal Nea Gică, din Ferentari de la noi din București. Dar român, nu țigan. Oarecum țiganizat că na, zona. Semănă leit cu purtătoru de cuvânt al presedentiei ruse, Dmitri Peskov :))))) :)) LEIT. Am vazut o stire de curand in care apărea poza lui Peskov și zic- ,,ce dracu mă, nea Gică e în Rusia? „ :))))))))))) Nu, serios, acu fără glumă, deci semăna leit. Leit.O fi avand și nea Gică ceva rus. Nea Gică mai făcuse pârnaie și pe vremea lu Ceaușescu pentru ultraj. Fusese șofer pe tir. Îmi povestea cum fura benzină, făcea tot felu de combinatii . Jucam table cu el. rar îl băteam, era bun. avea o voință de parcă comanda zarului. Se oftica cand pierdea. Imi povestea că pe vremea lu Ceausescu criminalii erau ținuți cu bilă de picior, știți cum vedeam în filme sau desene animate la tv, pușcăriași imbrăcați in dungi și cu ghiuleaua cu lanț de picior. Așa era în realitate. Criminalii cei mai periculoși și cei mai ai dracu gen Râmaru sau mai știu eu cine, de fapt pe Râmaru l-a executat- dar criminalii condamnati la detentie pe viață- așa erau ținuți cu ghiuleaua aia de picior.Cică era înfiorător numai când auzeai zăngănitul ăla de lanț

  13. #31

    Teleorman este un judet sarac didntotdeauna. Dragnea doar a perpetuat si a adancit saracia.
    Din pacate cred si ca este un judet pierdut, in sensul ca oamenii destupati la minte sunt foarte, foarte putini. Tocmai de-aia s-a aciuat fix acolo, dihania PSD-ista: pentru ca nu are cine sa-l dea la o parte.

  14. #32

    Odată era să se bată nea Gică cu moșu ăla piroman din Teleorman care dăduse foc la casa primarului :))) Ăla care a auzit studenții strigând la mineriadă- ,,psd, psd, mămăliga-n cur nu e” :))). Nu se sufereau între ei, nu se înghițeau unu pe altu. MOșu nu=-l înghițea pe nea Gică de nici un fel. Și nici Nea Gică pe moș.Se contraziceau pe politică , pe prostii de la televizor. Și cred că era și putină invidie la mijloc, amândoi fuseseră șoferi, lucraseră pe mașini d-astea mari, pe tiruri. Mă și nu mai știu de la ce s-au luat ;)))) Io eram in pat la mine mă uitam la tv sau stăteam așa. Nea Gică era la el in pat, moșu deasupra lui la etaju doi, că la doi dormea. Chiar dacă era moș stiti ce al dracu era? Se misca ca pe Tenerife la 70 de ani, se suia la etaju doi numaidecat. La 70 de ani avea un păr negru, bă daca avea in tot capu 5 fire de par negru. Sa innebunesc dacă vă mint. deci o mutatie genetică ceva, omu dracu, om insemnat, că io așa ceva n-am mai văzut. deci om la 70 de ani nu avea par alb in cap, ci negru ca unu de 20. sa-mi bag pula dacă mint. si nu era vopsit sau ceva, da l naibii era țăran de la țară. n-am mai văzut așa ceva. Deci cam așa. Și semăna cu actoru Puiu Călinescu.:))

    E și cum stăteam eu așa in pat la mine, eram după masa de pranz tin minte, îi aud p-astia doi. Nu stiu ce pula mea vorbeau, se contraziceau , că cu tiruri, cu ce era la televizor. ȘI Nea Gică nu suporta să fie contrazis. Chiar dacă nu avea dreptate și-și dădea seama că nu are dreptate pe un subiect- NU SUPORTA să fie contrazis. Băi și la un moment dat nu mai știu cum că ăsta zice nu știu ce, ăla zice la fel ceva, bă și-l văd pe Nea Gică că se ridică din pat și dă să suie la moș să dea in el :))))))) Și moșu de colo- ,,ce faci mă, că vi grămadă acu” :))))))))))))) În momentu ăla ia nea Gică scaunu de sub masă să dea în moș. da nu i-a dat ca lumea, doar l-a șters așa puțin :)))))))))))) Și am țipat la ei, terminați bre ce dracu nu știu ce. Și s-a oprit și ăsta că era constient ca daca se bate cu moșu , poate să ajungă la regim inchis și sa nu se mai libereze conditionat. După aia s-a dat moșu jos de la etaj și-a plecat afară in parc sa se plimbe. Nea Gică se temea că se duce să-l toarne la major. Da nu l-a turnat moșu, ca să vezi. A zis cuiva, mi-a zis mie după aia persoana respectivă, dar nu l-a turnat la major. Putea să-l toarne, da cine știe, cred că s-a temut să nu-l taie după aia nea Gică. Că era turnător moșu, mânca căcat, spunea tot ce se intamplă, bârfitor.

    • #33

      Mai zi-ne ceva și de Adebisi. Pup

    • #34

      Nu ne ai zis ce fapta ti.ai luat… poate ne mai povestesti de la parnaie una alta…

    • #35

      @rms:

      Am zis, dar n-ai fost tu atent, frate. Șpring de găini :)))))))))))

      Nu, serios acum, pentru că am bătut o muiere. Dar nu mai contează.

      Dar apropo de șpring de găini, am un vecin la țară, care astă vară a fost tâlhărit la găini. Ticu a lu Gioconda i-a furat cocoșul. :)) Din cuibar. Asta vară, tin minte, era cald și nu puteam sa dorm. și pe la 3 .30 noaptea aud cocoșul cântând. Și m-am mirat, zic mă ce dracu cântă cocoșu la ora asta. Când să aflu a doua zi de la nea Nicu că i-au furat cocoșul azi noapte. Banuia și știa că a fost Ticu cu fracsu dar nu avea dovezi. Fără probe n-ai ce să faci :))) Au lucrat curat cu mănuși, probabil au avut și fesuri pe cap :)). Și s-a dus la fix, știa unde-i cocoșu. Deci a fost planificată, premeditată treaba. S-a dus la fix, știa unde e cocoșu, a spart ușa la cuibar, a extras cocoșul și l-a bagat in sac. A fost operatiune de 2 minute, a lucrat ca la carte. :)) Degeaba veneam io martor c-am auzit cocoșul cântand la ora 3 dimineața. N am vazut nimic.

    • #36

      rms:

      O să mai povestesc…. dar nu pot să povestesc chiar tot aici, tre să mai pastrez si pentru o carte de memorii pe care vreau s-o scriu. ,,Amintiri din pușcărie”, ceva de genul. Sau să văd ce titlu îi voi da.

    • #37

      Vb cu bosu pt guest post…

  15. #38

    en.wikipedia.org/wiki/Dmitry_Peskov

    Nea Gică :))))) Leit leit mânca-v-aș . Doar că Nea Gică avea păru alb deja

    • #39

      Sa mor in parnaie daca nu zici ca Dragnea si Peskov sunt veri primari!

    • #40

      Da, seamănă nițel, ai dreptate. Păi înseamnă că totul se leagă…. Iată ce teorie am, mi-a venit acum în cap. Uitându-mă pe profilu wikipedia a lui Peskov am remarcat că e doctor în turcologie. Vorbeste fluent germana, engleza si turca. De mama sa nu zice nimic. Cred că mă-sa e turcoaică, ceva origini turcice. Și vei vedea cum se leagă mai departe. Cum bine ai remarcat, nu doar Nea Gică , ci și Dragnea seamănă puțin cu Peskov. Așa e, îți dau dreptate. Bine, cu nea Gică ti-am zis e leit, dacă il vezi pe nea Gică poti sa-l confunzi cu Peskov, aceeași mustață tot, doar că nea Gică avea părul alb cand l-am intalnit eu, e mai mare decat Peskov, nea Gică avea vreo 50 și ceva aproape 60.

      DEci revenind, Dragnea e din Teleorman. Numele Teleormanului vine din limba turcă și înseamnă- DELI ORMAN, pădurea nebună. Nu știu dacă ai citit romanul Pădurea Nebună a lui Zaharia Stancu, citeste-l.

      Deci prin Teleorman pe-acolo au trecut multi turci , si mulți au strămoși turci. De origine turcică, inclusiv Dragnea care seamănă cu Peskov. Deci și Dragnea are ceva turcic. Și mergem mai departe și facem legătura cu Nea Gică, care semăna și mai bine cu Peskov.

      Nea Gică era înnebunit după TELENOVELELE TURCEȘTI. Să-mi bag pula dacă pierdea vreuna. Vreun episod. Deci ceva din incoștient, dintr-o genă ancestrală îl atrăgea la acele telenovele. Bă, mânca-v-aș gura- deci n-ați văzut așa ceva. Toate le urmărea. Toate alea- trandafiru galben, roșu, negru să-mi bag pula in ele, dă mă înnebunea cu telenovelele :)) Bahar, Zohar, dracu să le cânte. Deci era obsedat. Pe Kanal D, pe Pro tv. Maniac. Când începea, era pironit. Știti ce e aia pironit in fata televizorului? :))) Puteai să dai și bomba nucleară :)) Îi mai ziceam- hai bre mai lasă-le incolo, ca vezi si in reluare, hai să jucam o tablă , las-o naibii de telenovelă. Draci :))) Nu-l puteai urni din fața televizorului :)) ,,Bre, n-auzi, bei și matale Pepsi d-ăsta?” Draci, n-auzea nimic, era absorbit acolo.

      Și sa te fereasca sfantu să fi deschis subiectu de telenovele, că nu-l mai opreai mânca-ti-as . ;))) Începea să turuie, nu-l mai opreai. Îți povestea din urmă, zece episoade :))) Pe bune. Iti vorbea de turci, da cum e familia, societatea. Daca il sculai la 3 noaptea si ziceai -,, bre, ce s-a intamplat in trandafirul negru, in episodul 139 ?” Îți făcea rezumatul pe loc :))))

  16. #41

    Ce m-am speriat, am crezut ca ai scris un articol despre mine…

  17. #44

    Îmi şi imaginez nişte băştinaşi din Teleorman cum stau în poiana lui Iocan cu ziarele deschise, exclamând: În sfârşit bă! Avem cu ce.

    • #45

      S-a cam dus pe cardan lumea aia, cu poiana cu tot… Cica n-a mai avut timpul rabdare.

  18. #46

    Cu serban marinescu am fost coleg de grupa in facultate. e de votat ca e pornit rau pe astia. sper sa iasa.

    • #47

      DEci a făcut și ăsta pușcărie frate? Și tu cu el? :)))) Incredibil :)). Și de ce mă lăsați mă pe mine ca prostu atunci să fiu singuru care am făcut de aici? Recunoașteți mă toți care ați făcut! :))

    • #48

      Io era sa fac, cand am fost martor la o japca, fiindca n-am dat in fapt pe baieti. Am avut noroc ca pana la final a tacut fata, caci uite cum picam la umbra degeaba. Cred ca si ei i-a placut…

  19. #49

    Un text lung, plictisitor si inutil.
    Ce target are ? hipsterii din Teleorman ?

    Un mesaj prost gandit care nu va realiza nimic pur si simplu pentru ca nu este gandit pentru o categorie sociala. 2banuti