Și eu care credeam, atunci când am scris rticolul cu board games, că mă va lua poporul în bășcălie, pentru că sunt preocupat de jocuri de copii. Se pare că nu e așa deloc, interesul a fost mare și, de aceea, cineva care se pricepe, a scris un articol mai consistent despre ultimele hituri în materie.

DVV de la paradigma.ro

Eu sunt de moda veche, intotdeauna am fost de parere ca cele mai bune lucruri in viata ar trebui sa fie gratis: apa, aerul, sexul si jocurile. Daca la primele trei categorii am reusit (in general) sa imi respect principiile in ceea ce priveste board games-urile viata m-a invatat ca mai exista si exceptii. Pe langa favoritele mele de cand ma stiu, sahul si Go-ul am mai descoperit in timp alte trei jocuri care sa fara fie free sunt de pus pe lista. Pe cea mai scurta lista posibila.

Spun ca nu sunt free in sensul ca sunt jocuri de autor, au un proprietar si producator precis. Pentru cei mai multi jucatori probabil ca acesta e un detaliu neimportant. 99% din oameni isi cumpara jocul de sah/Go, nu si-l confectioneaza singuri, chiar daca sahul sau Go-ul nu au copyright. La fel si in cazul jocurilor de autor. Cei mai multi oameni vor prefera sa si le cumpere, nu sa le pirateze. Dar daca nu le gasiti sau vi se par prea scumpe in rafturi si vi le confectionati singuri nu cred ca va va deranja nimeni cu procese. Doar daca produceti multe si le vindeti altora. 🙂

Ca sa ne lamurim de la inceput eu nu vand jocuri, n-am comision din promovarea acestor jocuri, sunt doar un pasionat de jocuri in general iar pe acestea de care vreau sa va vorbesc le consider piesele de rezistenta din ludoteca mea. (Da, exista ciudati care au ludoteci 🙂 )

Vorbesc despre jocuri plecand de la observatia simpla ca devenim ceea ce facem in mod repetat. O buna parte din ceea ce suntem, felul in care gandim, o buna parte din testarea realitatii o reprezinta (si) jocurile pe care le jucam.

1. Quarto

Quarto este primul pe lista mea de jocuri, favoritul meu absolut. Un joc de strategie pura, il are ca autor pe Blaise Muller, e produs de Gigamic si are o lista lunga de premii primite:

Dé d’Or des Créateurs de Jeux 1989 – Paris, FRANCE
Oscar du Jouet-Toy Oscar 1992- Paris, FRANCE
Jouet de l’année-Game of the Year 1992 – BRUSSELS
Super As d’Or Festival International des Jeux-Super Golden Ace 1992 – Cannes, FRANCE
Toy Award 1992- BENELUX
Spiel des Jahres-Game of the Year 1993- GERMANY
Giocco Dell’anno-Game of the Year 1993- ITALY
Speelgoed Vant Jaar-Game of the year 1993- NETHERLANDS
Mensa Select Top 5 Best Games 1993 – USA
Parent’s Choice Gold Award 1993 – USA
Best Bet of the Toy Testing Council 1994- CANADA
Prix d’Excellence des Consommateurs-Consumer’s Toy Award 1994- Quebec, CANADA
Games Magazine “Games 100 Selection”1995 – USA
Games Magazine “Games 100 Selection” 1996 – USA
Games Magazine “Games 100 Selection” 1997 – USA
Game of the Year 2004 – FINLAND
Parent’s Choice Top 25 games in 25 years 2004 – USA

Quarto are 16 piese din lemn, fiecare avand caracteristici diferite (fiecare piesa e unica) si caracteristici comune (fiecare piesa e inrudita cu altele). E un fel de “X si zero” la puterea 10. Ceea ce il deosebeste fundamental de alte jocuri de tip “x si zero” este faptul ca fiecare jucator alege piesa pe care trebuie sa o joace oponentul lui. Asta inseamna ca nu ne mai focusam doar pe strategia proprie ci incercam sa intram in mintea adversarului si sa ii dam sa joace piese de care nu are nevoie. Sau piese pe care sa le joace prost. 🙂

Ca in orice “tic-tac-toe” castiga cel care face primul o linie (orizontala, verticala, diagonala) de 4 piese care au o caracteristica comuna: culoare (alb sau negru), inaltime (mici sau mari), forma (rotund sau patrat) cap (plin sau gol).

Daca aveti un copil si vreti sa il invatati sa gandeasca logic incurajati-l sa chiuleasca de la scoala de la orele de logica (oricum plicticoase si semi-inutile) si sa joace Quarto. Ok, sau nu de la orele de logica, ca si asa sunt putine, sa chiuleasca de la orele de religie, ca acelea nu sunt semi-inutile ci profund inutile. Quixo nu iti ofera o logica scolastica ci o conectare imediata si brutala la realitate: daca gandesti logic castigi, daca nu, nu. E atat de simplu.

2. Quixo

Quixo il are ca autor pe Thierry Chapeau, ca producator tot Gigamic, tot o lista consistenta de premii:

Mensa Select Top 5 Best Games 1995 – USA
Games Magazine “Games 100 Selection” 1995 – USA
Games Magazine “Best New Strategy Game” 1995 – USA
Parent’s Choice Gold Award 1995 – USA
As d’Or Festival International des Jeux-Golden Ace 1995 – Cannes, FRANCE
Oscar du Jouet-Toy Oscar 1995 – Paris, France
Quixo e tot un joc de strategie, tot de tipul “x si zero”, chiar are desenate pe cele 25 de piese X-uri si zerouri. Mult mai dinamic decat decat Quarto (unde stai si iti supui sinapsele ca cazne cu piesa stransa in pumn) la Quixo poti sa fii mai spontan, sa muti mai rapid, rapiditate pe barba ta, fireste, rapiditate penalizata de adversar si realitate.

Obiectivul jocului este sa faci o linie de 5 piese cu semnul propriu (x sau zero). Evident si adversarul isi doreste acelasi lucru 🙂 asa ca nu e intotdeauna simplu. Piesele proprii se pot muta in timpul jocului si ca atare configuratia tablei se schimba in permanenta. Asa ca eventualele strategii complicate pe care le faci se pot prabusi in urmatoarea secunda pentru ca s-a schimbat realitatea. Cam ca in viata… 🙂

3. Score Four

Al treilea board game de care vreau sa vorbesc mi se pare cel mai adictiv dintre toate jocurile pe care le-am vazut/jucat vreodata. Americanii ii spun “Score Four”, nu stiu daca are un autor oficial, eu l-am tot cautat prin abisurile internetului dar nu l-am gasit. Daca cineva stie autorul acestui joc il rog sa mi-l spuna si mie, sa il trec pe lista mea subiectiva de oameni care au facut istorie.

“Score Four” este considerat o varianta tridimensionala a lui “Connect Four”, un joc produs initial in 1968 de Funtastic iar din 1971 de Lakeside. Nu mai dau linkuri, ca sa nu diluam linkjuice-ul paginii 🙂 le gasiti pe toate pe Wikipedia. “Score Four” (sa ii zicem deocamdata asa) este deci un fel de “patru-in-linie” tridimensional. Piesele de 2 culori, alb si negru pot fi asezate in linii de cate patru orizontal, vertical sau diagonal. Evident, castiga cel care face prima linie de 4. Practic piesele sunt niste bile gaurite care se aseaza pe 4×4=16 tije verticale.

In afara de propria strategie e nevoie de a intelege cum gandeste oponentul (eu am observat repede ca fiecare adversar are o preferinta clara si acolo ii dau, la preferintele clare 🙂 ) si de o buna capacitate de observatie. Intr-o partida de “score four” lucrurile se intampla foarte repede, inclusiv gafe monumentale.

Dupa cum va ziceam este cel mai adictiv joc pe care il stiu.

Mi s-a intamplat sa joc “connect four” pana am descoperit ca nu mai vedeam bine piesele pentru ca se facuse intuneric. L-am dat unui dependent de pacanele si mi-a spus ca ii consuma mai mult timp decat pacanelele, nu prea mai are timp de pacanele. “Connect Four” n-a devenit intre timp metoda mea favorita de tratat dependenta de jocuri de noroc (credeti sau nu cu asta ma ocup 🙂 ) dar ar putea fi o forma de substitutie de simptom demna de luat in considerare…

Si, creme de la creme, nu am putea incheia seria de variante de “x si zero” fara sa vorbim de nemuritorul Gomoku.

4. Gomoku/Gobang/Omok

Gomoku (“cinci in linie” etc) nu cred ca are nevoie de prea multe prezentari. Vine din tara hentaiului si altor perversiuni, se joaca pe o tabla obisnuita de Go, pise albe si negre, asezate pe intersectiile dintre linii. Pentru ca piesele nu se muta din loc odata jucate poate fi jucat si pe o simpla foaie cu patratele cu creionul, respectand sau nu dimensiunea tablei de 19×19.

Gomoku este singurul joc de tipul “x si zero” de care stiu sa fi avut campionate mondiale. In 1989 la Kyoto (Japonia), in 1991 la Moscova (Rusia), in 2009 la Pardubice (Cehia), in 2011 la Huskvarna (Suedia) si in 2013 la Tallin (Estonia). Si sa speram ca va avea in continuare.

E cam ca atomul. La inceput pare simplu dar odata ce il studiezi descoperi in permanenta ca mai exista un “next level”.

Cam asta ar fi jocurile mele favorite. Oldies but goodies. Daca aveti comentarii, intrebari legate de cele de mai sus, raspund cu placere la ele, aici sau pe email.

Cu speranta ca v-am starnit curiozitatea pentru jocurile acestea, ca am batut un cui cat de mic in cosciugul jocului national, tablele-din-fata-blocului, cu multumiri arhiblogului pentru gazduirea acestui guestpost, al dvs. jucator inrait de Quixo, Quarto, Score Four, Gomoku,

DVV

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

20 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Da’ cu tablele ce ai? Presupun ca nici crucea nu-ti place…

  2. #3

    Backgammon. E mult mai complex decat pare la prima vedere iar cubul de dublare e in instrument teribil in mana celui care stie sa il foloseasca la timpul potrivit.

    • #4

      adică vrei să spui table :))). Backgammon este în engleză.

    • #5

      Tablele nu au cubul de dublare şi nici nu exista marţul triplu (backgammon).

  3. #6

    mno, asta-i un articol consistent.
    Tare aia cu:
    L-am dat unui dependent de pacanele si mi-a spus ca ii consuma mai mult timp decat pacanelele, nu prea mai are timp de pacanele.
    oare daca imi iau si eu ma las de bere?

    • daca esti din Bucuresti iti imprumut eu unul cateva zile, iti faci alcoolemia la inceputul si la sfarsitul experimentului si daca la sfarsit e mai mica decat la inceput iti cumperi/confectionezi un joc. Parerea mea. 🙂

  4. #8

    Chiar cautam zilele astea sa luam la serviciu niste alte board-games. Pana acum am jucat Gobblet. Seamana cu Quarto (aceeasi tabla de joc) insa piesele sunt putin diferite. Partida (in 2) poate dura intre cateva secunde si 10-15 minute.

    • da, gobletul e absolut criminal, asta ar merita inca un post doar despre el 🙂

      Pe mine ma enerveaza ca de pe la jumatatea partidei uit piesele ascunse si mereu o iau pe coaja de la fii-mea, care are memorie mai buna. Ma gandeam chiar sa imi fac o schema mnemotehnica sa tin minte ce e sub piesele mari.

  5. #10

    Foarte tare! In afara de go si sah, nu stiam astfel de jocuri. Table am jucat o singura data, dar practic eu dadeam doar duble la zaruri, iar ceilalti imi mutau piesele:))
    Ultimul imi aminteste putintel de “biscuite” si de a sa varianta, “relaxation”.

  6. #11

    @Arhi: asta imi place la blogul tau, poti sa scrii despre orice si apare un ciudat dintre comentatori care are pasiunea asta sau e din astia. la fel si cand ai scris despre homsexuali, au aparut vreo 2 prin comentarii, la brazilience la fel, hopa unul care a avut prietena brazilianca, la swingeri tot a aparut vreo doi care au facut asta, acum a aparut si ciudatul asta dependent de jocuri de noroc si de board games.

    • @perkele daca te referi la mine e o neintelegere, nu sunt dependent de jocuri de noroc, sunt terapeut specializat in dependenta de jocuri de noroc. Sunt dependent doar de board games. 🙂

    • #13

      ok, am citit textul in diagonala si n-am inteles, cand te refereai la “tratat dependenta de jocuri de noroc” ma gandeam ca vorbesti despre dependenta ta. sincer, imi plac oamenii ca tine care au o pasiune si se tin de ea.

  7. @DVV: Frumos articol, unele jocuri le stiam, altele nu. Si ca sa te sustin in “nebunia” noastra, am si eu o “mica” ludoteca, asta pe langa cele 4700 de carti de Magic: The Gathering.

  8. #18

    @DVV: ce-a mai simpla schema pe care o folosesc la Gobblet e: X-Y (linia X, coloana Y). Cum jocul nu tine mai mult de 10 min, poti avea simultan undeva la 3-4 perechi de valori.

  9. M-ai facut sa-mi aduc aminte cu placere de perioada copilariei cand jucam cu bunicul TINTAR (el il denumea CAR). Stii despre acest joc?