Săptămâna trecută, o amică m-a rugat să îi împrumut niște bani, pentru că era pe zero. Am fost destul de uimit, pentru o secundă, soțul ei având un business destul de bunicel, gen vreo câteva sute de mii anual, cât să fie bine românului.

Așa că am întrebat, ce se întâmplă, sunteți în pană de bani, afacerile merg prost, ce e?
Răspunsul m-a dat cu tălpile spre cer.

În săptămâna ce trecuse, tipa își depășise suma alocată de către soț pentru cumpărăturile zilnice, prin urmare soțul îi tăiase alocația pentru săptămâna următoare. Rețineți, alocația înseamnă bani pentru casă și coș zilnic, inclusiv mâncare și cele necesare pentru cei 2 copii.

Partea cu adevărat interesantă este că ea avea un job foarte bine plătit la o firmă de consultanță ceva, gen kpmg parcă, job la care a renunțat la presiunile soțului, ca să îi facă și să îi crească cei doi copii.

După care a urmat tot traseul de până acum, în care i s-a explicat că este întreținută și că, dacă nu îi convine, să pupe copiii pe creștet și să își vadă de drum.

De ce nu dă divorț?
Textual citit: Măcar nu mă bate.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

59 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ai ascultat si varianta lui ?
    Stiai ca exista femei care cheltuie si alocatia copiilor ? Am vazut o emisiune in care femeia a luat cardul pe care intrase banii donati pt tratamentul copilului si a mers la cumparaturi. A spart putin, vreo … 3000 de lei.
    In acest caz nu inseamna ca ea este vinovata.

    • #2

      Da Gigi, era vb despre un cuplu care aveau un copil cu probleme si pt care s-au strans bani. Dupa o cearta intre soti, sotia a cheltuit in cateva ore 3.000 sau 5.000 de lei din banii adunati pt copil. Nu mai retin pe ce post TV era.

  2. printre randuri eu inteleg altceva.
    femeia nu are controlul asupra banilor. dupa mai multe promisiuni neonorate si excese ale femeii, barbatul impune limita.
    femeia, nemaiavand increderea barbatului, cauta sa fenteze sistemul, incercand sa imprumute bani de la cunoscuti.
    iar faptul ca se simte vinovata (macar nu ma bate), este un semn de alarma.
    Arhi, take care, posibil sa fie o gamblerita, care a pierdut limita saptamanala la jocuri si s-a trezit fara bani pentru cumparaturile de familie…

    • sotul nu mai are ce sa comenteze daca a pus-o sa renunte la job.

    • #5

      m,
      Cum sa o puna el pe ea sa renunte la job?
      Daca ea a facut copii, trebuia sa renunte la job…
      Plus daca ea si-ar fi dorit sa revina cu adevarat la job, ar fi facuto. Dar e mai simplu sa te plangi ca sotul nu te lasa…
      Oricum, acel “macar nu ma bate” spune totul despre ea…

    • #6

      Hary raspunde tipic nemtilor. Cunosc una cu unul cu copil. Ea munceste cu jumatate de norma si el ai cere toate chitantele la sfarsit de luna, ce, cat, unde a cheltuit. Ea din salariul ei plateste chiria si mancarea restul de gradinita, o inghetata copilei i-a din banii lui. A zis ca i-a copilul si al leapada.

    • #7

      @ANA: daca sotul iti da alocatie saptamanala, investeste in gramatica. N-ai cum sa gresesti.

    • #8

      @lucifer
      *na-i. s-a anteleaga s-i ana 😉

    • #9

      Am mai vazut cazuri de gen, tipul ii spune “responsabilizarea cheltuielilor”, iar tipa ii spune “abuz emotional” (un soi de violenta in familie)

  3. si cu naiba, nu-i mai da bani pentru copii? multe lepre de oameni pe lumea asta

    • #11

      ce vorbesti bre? Fosta colega cu mine, casatorita, impartea cheltuielile casei cu sotul la modul ca daca ala cumpara pampersi sau medicamente copilului, ea i le platea lui. Si era copilul lui. Si multe alte chestii, cate imi povestitse ti se facea parul maciuca. Si ea avea un super job in Raiffeisen , dar nu cred ca o ducea mintea prea tare de vreme ce statuse cu asa un om. Deci se poate

    • #12

      Blue, ai ascultat doar o varianta. Varianta ei. Nu iau apararea la nimeni si nici nu condamn, dar pana nu auzi cele doua variante …

  4. #13

    plateste dobanda?
    daca e dispusa, ofera-i serviciile unui prieten care are bani la dispozitie pentru asa ceva cu conditiile adiacente.
    si serviciile extra in caz de neplata.
    e sigur prietena ta din clasa a saptea, mai Dima!

  5. #14

    Un lucru e sigur va fi greu sa-ti dea banii inapoi. Iar despre alocatia saptamanala nu prea sunt multe de spus, trebuie sa-si gaseasca un job.

  6. #15

    misoginilor care este voi. nu sunteti in stare sa va satisfaceti femeile dpdv financiar… la altele nici nu vreau sa ma gandesc 🙂

  7. #16

    Bine ca nu o bate…ghini ghini,ghini-ghini,ghini di tat ! Da ia sa-i fluture leacutza un avocat bun pe divorturi prin fata ochilor lu domnu,sa vezi cum o lasa jos ca face mac

  8. #17

    La Radio Erevan, un ascultator intreaba:
    – De ce costa divortul atit de mult?
    Radio Erevan raspunde:
    – Pentru ca merita!!!

  9. #19

    “Textual citit: Măcar nu mă bate.”
    Gandire specifica anilor 60-70, care se pastreaza si in zilele noastre, cel putin statistic, la femeile fara educatie, preponderent in mediul Rural. Insa viata bate filmul 🙂
    Acum vreo 8 ani, dupa ce m-am casatorit, am fost in vizita cu nevasta-mea si soacra-mea la o matusa de-a ei. Printre altele, a intrebat-o pe soacra-mea: O bate? Bine ca n-o bate.
    Wtf?
    Am mai auzit si experiente de genul: ma bate, dar macar bine ca aduce bani acasa.

    Mult de povestit si de analizat din punct de vedere psihologic

  10. #20

    Oh well, tipic est-european. El, adică. 😀
    Daca îl scuturi puțin, are vreo 2 pe lângă. Păcat ca femeile din Ro nu au balls. Mare păcat.

    • #21

      nu toate, sa nu generalizam, zic. mai sunt si exceptii care nu se lasa injosite si calcate in picioare

  11. #22

    Oh,oh pai majoritatea femeilor din Romania sunt intretinute, iar daca le-ar taia sotul, izbitul ”alocatia” ar muri de foame la propriu. Chestia cu banii la comun e cea mai retardata chestie. Femeile cheltuie mai mult. Ce conteaza daca sotul e bogat? Si daca i-ar da buget 1000 de euro pe saptamana cred ca nu i-ar ajunge. Mai bine o tine din scurt, ca nu a muncit ea pentru banii aia. Si sa nu-i dai bani imprumut daca vrei sa-i mai vezi inapoi altfel astepti ca mine ca fraierul dupa bani vreo 5 ani. Si inca nu i-am primit. Cersetori everywhere. Daca urasc ceva mai mult pe lumea asta sunt cersetorii care cer bani fara rusine. N-am cerut bani imprumut nimanui si nici n-am sa cer vreodata. Mai bine mor de foame decat sa ma injosesc.

    • #23

      Mentalitate de bosorog, n-are bani de medicamente dar el insista sa fie cu utilitatile la zi, acum nici datornic nu e bine dar parca prea exagereaza unii. Mai sunt si oameni seriosi pe lumea astea care te pot ajuta sau pe care ii poti ajuta cand aveti nevoie.

    • #24

      Dragule, cineva trebuie sa aiba grija de copii si asta nu e munca usoara, dupa ce cresti, ingrijesti, supraveghezi (stii ce presupune asta cand e vorba de copii mici? Faci pishu pe fuga de exemplu, ca nu se stie ce se intampla in lipsa ta, si ii vrei intregi si in viata la sfarsitul zilei), educi doi copii vino sa-ti impartasesti experienta, dar tine minte, 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana tre sa fii la datorie, nu e cu program si weekend liber si nici cu concediu medical, trebuie sa fii disponibil si noaptea cand e nevoie.
      Si cand toate astea sunt facute, treci la organizat si administrat treburile casei.
      Apropo de “nu munceste ea pt banii aia”.

      Pe mine ma uimesc oamenii care nu cunosc nici macar tangential chestii le astea si fac asa remarci imature.

    • #25

      Bine punctat aici Maria, ai uitat sa adaugi nasterea, la care majoritatea barbatilor nu sunt in stare nici macar sa asiste.
      Sa nu uitam sunt oameni si oameni.

    • MariaMea,
      Tu te obosesti sa-i explici lui PlayActive chestii de astea?
      El nu se deranjeaza nici sa faca sex pentru ca nu este igienic, intelegi?

    • #27

      @MariaMea: si ce vrei, un premiu pentru ca ti-ai crescut copii? Toata lumea creste copii, majoritatea trec prin lucrurile alea, la un moment dat.

  12. #28

    Mnoa, si familia nu putea sa mance iarba verde, de pe langa casa, o saptamana?
    Mi se pare de mare porc atitudinea sotului. Ma gandesc ca sotia nu si-a luat vila-cu -piscina-si-masina din banii de cos saptamanal. Eu,una, l-as lasa in ma-sa!

    • #29

      Cami,
      nu si-a luat vila cu piscina, insa poate a jucat banii de mancare la pacanele.
      si ca sa o educe, sotul a lat o masura extrema, gen, “daca cheltui banii pe mancare, nu-i mai primesti saptamana viitoare si le povestesti tu copiilor de ce nu au ce manca.”

    • #30

      Nu cred in trainicia unei familii in care sotia ascunde bani si cheltuieli de sot (ca despre asta vorbim) si invers.
      Asa cum nu-mi par ok “pedepse” in genul celei din articol. Pai, suntem adulti ori nu mai suntem? Am dat cu ea de gard, comunicare, si ne compartam ca si la gradi’?
      Sincer? Mie nu mi se pare a fi in regula.

    • cami,
      pai indiferent cum o iei nu e in regula.
      dar nu despre asta vorbim.
      eu doar ofer o alta perspectiva povestirii…:-))

    • oricum, daca au fost prosti si s-au casatorit…stiu ca nu se mai casatoreste lumea la fel de repede si mult ca pana in ’90, dar parca tot sunt prea multe casatorii.

  13. #33

    mare greseala asta, s-o tina prostu pe proasta acasa dupa ce o ia de nevasta.e primul pas spre destramarea familiei.
    sa zicem ca ea e disperata sa prinda ultimul tren, sa se marite adica, sa intre in randul proastelor cu prostu anexa, si in disperarea ei te ia pe tine, cel mai prost,mai tembel,mai fraier si cel mai urat prost ever.tu, de prost indragostit ce esti o lasi acasa,ii faci toate poftele,muncesti pe rupte ca nu cumva sa-i scada curu celulitic cu fun milimetru etc etc.
    in cel mai scurt timp ea, proasta,desi esti urat ca dracu si prost
    gramada, isi va face cu mintea ei incalcita tot felul de scenarii, cum ca tu la serviciu esti in miezul tuturor futaiurilor, futi dement in
    stanga-dreapta, toate proastele din jurul tau vor sa se bucure de
    madularu tau, d-aia ajungi acasa rupt de oboseala si nu mai esti in stare de mai nimic.
    si-o vei tine asa intr-un continuu tezaur folcloric cu felurite variatiuni pe diverse si nenumarate teme.
    femeia tre muncita 12-14 ore pe zi, sa aiba mintea ocupata, sa nu fantasmeze tot soiul de prostioare si sa-ti faca viata un calvar din care ai impresia ca nu mai ai iesire decat prin gesturi extreme.

    • #34

      omugri,
      descrierea ta este valabila doar pentru femei cu low si very low self esteem.
      din pacate insa nu-s putine specimenele…

    • #35

      @omugri: 10/10 bro.

  14. #36

    plin blogu de retarzi.

  15. #38

    Din ce a povestit Arhi, nu ne putem da seama de ce este acolo cu adevarat, asa ca fiecare dintre cei care au comentat pana acum, pot avea dreptate.

  16. #39

    Numa’ de curiozitate: cat e limita aia saptamanala? Poate schimba perceptia destul de mult.

  17. #42

    Hary – vad ca esti pro “sot” in comentariile de pana acum 🙂

    Totusi, privind putin invers si presupunand ca ai dreptate ( adica cucoana in cauza arunca banii pe prostii si consortul o educa limitand-ui accesul la lovele) de ce pana mea si-a luat tipul o nevasta de genul asta?
    Adica, wtf, nu si-a dat seama pan’ s-o ia de nevasta ca arunca cu banii in caini? Si crede el c-o educa acum?

    • Geretus,
      Pe ce criterii crezi tu ca-si ia un barbat (in general) marea lui iubire de nevasta? Ce crezi, o alege pentru caracterul ei cumpatat sau pentru calitatile ei intelectuale?

      In rest, da, masurile educative nu vor rezolva problemele. Dimpotriva, le va adanci prapastia dintre ei. Insa ce sa faca omul, alta solutie nu are la indemana.
      Fiecare om poate lupta numai cu armele pe care le are in dotare… El ii taie lovelele, iar ea se imprumuta… 🙂
      Ea se consoleaza cu “macar nu ma bate…” iar el probabil ca zice “macar nu se duce la produs…” :-))

      Normal, nu am de unde sa stiu cum sta treaba in realitate in familia aceea, dar cand lucrurile sint expuse in asa fel incat sa lase liber la orice interpretare, eu prefer sa dau credit sotului… 🙂

    • #44

      geretus, tu existi cu adevarat?

    • #45

      arabelu – mai nou folosesti englezisme traduse cu Google translate?

    • #46

      vad ca totusi continui sa scri, deci existi! intradevar fara google translate nu ma descurc. eram curios daca esti casatorit(a)pentru ca ceea ce ai scris e fabulos

    • #47

      arabelu- daca-ti dau 2 lei canti la alta masa? Habar n-ai despre cine vb si te bagi in seama precum chilotii in cur…

    • #48

      @hary, daca se casatoreste la aceeasi varsta ca supusii lui Cioaba nu, nu se uita la caracter, intelect si alte balarii din astea nefolositoare.

    • #49

      geretus (si cu asta am închis subiectul) dacă nu ți-ai dat seama ce enormitati ai debitat in postarea initiala, întreabă pe cineva care are suficientă răbdare sa-ți explice. nu te mai obosi sa raspunzi.

    • @arabelu
      sa scrii, nu ”sa scri”
      ar trebui sa fiti ghilotinati. sau macar degetele voastre, cu o ghilotina din aia de legume. eu nu sunt un nazist al gramaticii, sunt un robespierre al gramaticii. idiotilor. m-am enervat rau de tot acum. sunteti asa de multi ca ma faceti si pe mine sa ma indoiesc uneori de cum e corect. ESTE SA SCRII, in pwoola pwoolilor mele !!!!

    • #51

      m, da,ai dreptate. o sa fiu mai atent.important e sa nu faci o obsesie din vanatoarea de greseli, pentru ca la cate greseli se fac (si nu cu intentie)pe blogul asta si nu numai cred ca vei ceda nervos.

    • pai daca s-ar face cu intentie n-ar fi nici o problema. decat de trolling.

  18. #53

    Doua tipe stau de vorba:
    – Draga, eu l-am facut pe barbata-miu milionar.
    – Wow, si ce era inainte?
    – Miliardar…

  19. #54

    dominatia sexuala isi spune cuvantul 🙂
    va sta cu el si daca o va bate.

    • #55

      clar. atunci va spune: bine macar ca aduce bani acasa 😀

  20. #56

    cum iti asterni asa dormi

  21. #57

    Si cam cat are tipa asta baremul saptamanal de cheltuiala? Macar poate sa-i mareasca sotului baremul cu rata inflatiei. Ce mama zmeilor daca-i bal, apai bal sa fie!

  22. #58

    nasoala situatia, oricum ai da-o

  23. #59

    Fimeia… dacă vrei să fie bună… trebe s-o bați numa’n gură, ca pă coasă.