Citeam despre mizeria asta și nu îmi vine să cred nici acum. Hai, înțeleg de la o persoană needucată, de la o familie din fundul lumii, unde pumnul și bâta țin loc și de convingere, și de preludiu. Dar se presupune că un medic are o educație superioară, pe o perioadă extinsă de timp.

Cum adică să îți bați copilul până îl bagi în spital, pentru că a luat o notă proastă? Aceasta este soluția? Așa, cu siguranță, o să învețe brusc mai bine, va deveni mai deștept etc?

Facem marșuri, demonstrații, lupte de stradă pentru drepturile câinilor, dacă bați un câine riști pârnaie pe bune, dacă bați un copil, asta e, așa a vrut dumnezeu, e taică-su, unde dă tatăl crește.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur