Văzând cu câtă poftă se bucură Jalane de bicicleta ei, mi-a venit și mie chef să mă dau cu țoacla. Mai ales că nu mi-a venit nici o idee despre ce aș putea face cu ea (Dragă Cazane goale și accesorii, dacă te semnai cu numele tău, acum era a ta). Așa că am dus-o acum la coafat la serviceul de biciclete, să o pigulească puțin (btw, cică nu prea o țineau frânele, deci tot răul spre bine), iar după masă, am plecat în pas voios spre sală, să mai dăm jos din burtică. Mai încolo vă zic și de nutriționistul meu. God help us all. revin și cu poze, să vedeți ce ați pierdut
NOU
Ca sa se simta ceva trebuie sa bagi cativa km zilnic cu ea.
NOU
Daca nu ai mai mers anul asta pe ea, maine o sa ai o mare durere in cur. Da’ trece… sau te inveti 😛
NOU
Sarpele » nea, mi-am luat scaun special, lat, sa ma sustina:D
NOU
do tell, ce fel de si de unde?
NOU
nu exista scaun debicileta care sa te scuteasca de durerea in cur.
NOU
No, la mine la lucru unii susţin că o husă cu gel pentru şa e foarte bună. Eu tot sper că am deja ceva vreme de biciclit şi lucrurile-s tot aşa :))))
NOU
@Arhi, poate sa ai o bancuta, sau un fotoliu, ca altfel la peste 100 de kile, ca mine si ca tine, tot de doare in cur cateva zile.
NOU
Sarpele » exact acu imi incordez bucile si constat ca sunt bineȘ)))))))
NOU
@Arhi: Sa ne spui si maine cum te simti >:)
NOU
Sfatul meu: ca sa scapi de burta trebuie sa tii regim
Eu sunt la regim si am reusit sa slabesc 10 Kg pana acum (nu te gandi ca tii regim o luna si gata; ca sa slabesc 20Kg mi-am facut calculul – trebuie sa tin regim aproape un an.)
NOU
StefanM » eu am slabit 10 kile netinand nici un regim, ci mancand controlat si facand sport. din pacate, eu vin de la aproape 125 de kile, deci mai am de lucrat. eu sunt gras de cursa lunga, asta cu regimul nu tine, cand ai lasat regimul, te ingrasi inapoi dublu
NOU
Ooooffffff, daca ar fi asa de simplu…@StefanM: daca imi permiti, un sfat: 20 de kilograme intr-un singur an e cam mult. Iar un regim extrem de drastic nu e solutia cea mai fericita…Sunt insa de acord ca fara un regim (macar minim) si fara miscare, nu slabesti neam.
Eu unul n-am pornit chiar de la 125… La o inaltime de 177 cm aveam cam 105-107 kg greutatea… Nu era prea bine…Asta acum 2 ani. Atunci m-am hotarit sa slabesc. Acum am cam 87 de kg. Inca mult, dar trend-ul este in scadere.
NOU
Ca sa slabesti trebuie sa faci sport. Nu iti trebuie nici un regim ci doar foarta multa ambitie. Daca alergi 10 km/zi intr-un an nu o sa mai ai ce sa dai jos.
Daca nu poti atat, incepi cu cat poti si te fortezi in fiecare zi mai mult. Cand ai acea senzatie ca nu mai poti atunci se termina energia din mancarea care ai consumat-o recent si organismul incepe sa arda grasimea depusa.
NOU
“am plecat în pas voios spre sală, să mai dăm jos din burtică……revin și cu poze, să vedeți ce ați pierdut”
Nuuuuu !!!
NOU
Jerome » poze cu bicicleta, maaa
NOU
☻
NOU
dfx » how dafuq?
NOU
Unicode chars
NOU
www.fileformat.info/info/unicode/block/emoticons/list.htm
NOU
#:-S
NOU
Ce ti-ai luat in loc? Daca cea veche a plecat la Jalane…
NOU
Aceea nu era a lui Arhi, desi mi-ar fi placut sa il vad o data cu ea:))))
NOU
Ca tot veni vorba de biciclete am si eu nevoie de o indrumare, as vrea sa stiu unde as putea sa-mi repar troaca mea in sectorul 6, am probleme cu franele, cea din spate nu merge deloc si aia din fata este pe disc dar merge greu si mai am probleme cu schimbatorul, eu nu ma pricep asa bine si nici in Decathlon nu vreau sa ma duc ptr o constatare, am un first bike raptor dar vreau sa mai bibilesc la ea.
NOU
Pe Virtuții e un magazin de biciclete cu niște băieți foarte pricepuț. E între Turda și Ciurel pe dreapta cum mergi spre Crângași, la parterul unei clădiri noi. Ca să-ți faci o idee despre iscusința lor, am dus un DHS ținut la dracu nefolosit câțiva ani și în 10 minute i-au făcut frâne, lanț și au aliniat schimbătorul de viteze cum nu-l făcuseră ardelenii în fabrică.
NOU
Arhi, in primul rand vreau si eu bicicleta. Sper sa fiu pe faza cand mai faci o tombola sau ceva. Sunt scumpe rau in magazin, zici ca le-a sculptat Briancusi.
In al 2-lea rand, daca vrei sa slabesti, apuca-te de alergat. La sala nu are rost sa te apuci de biceps, piept si alte prostii. Bicicleta, banda , abdomene si muuult alergat. Am stat cativa ani prin sali de sport, am vazut si am trait. Un mic ajutor vine de la L-Carnitina. Un pliculet inainte de sala ( sau efort fizic ) si inca unul inainte de somn. Regim, diete…astea sunt pentru femei! Noi, barabtii, bem bere, mancam carnati, ceafa de porc si cartofi prajiti. Sunt bune, le iubim, nu are rost sa ne mintim inutil. Eu beau si mananc precum un porc, nu ma abtin de la nimic, nu mananc la ore fixe si de 5 ani am 78 de kg la 1,84 metri.
NOU
Iar? Parca ai mai fost biciclist acum ceva timp si erai foarte mandru de asta pana cand ti-ai dat seama ca esti biciclist in Bucuresti si ti-ai luat masina :)).
NOU
jollyca » mi s-a facut pofta, mane.
NOU
Eu tot aman ,, tratarea’’ trotinetei, dar va trebui sa o fac in urmatoarele zile. Cat priveste slabitul, am trecut la cura, dar rezultatele nu prea se arata…………cred ca voi trece la ceva mai drastic, adica doar lubenita si morcovi…..trebuie rezultate…
NOU
@ dePop . Stiu un fost coleg de facultate. A slabit de la 160 de kg la 75 in 2 ani. Ambitie de fier, manca o salata la 2 zile. A renuntat si la Politehnica pt ca timp de 2 ani nu a avut energie sa iasa prea des din camera. Somn, apa si salata. Acum are ficatul praf , a facut n operatii si daca mananca alta carne in afara de piept de pui o sa crape in chinuri groaznice. Deci, mai bine sa nu treci la ceva “mai drastic”
NOU
Ma…nu ma speria, eu vreau sa dau jos vreo 10 kile, ca nu mai intru in haine…plus ca nu se mai uita asa de insistent femeile la mine……
NOU
☺=Alt+1☻=Alt+2
NOU
Cu cat greutatea unui lucru aflat in miscare, cu atat inertia este mai mare…
Nu frana era problema!
(joke)
NOU
Ce frumos ar fi dacă mai multă lume ar gândi așa și măcar vara ar folosi bicicleta. Gălăgie mai puțină, poluare mai puțină și sănătate mai multă …
NOU
Toti se gandesc ca daca vecinu se da cu masina eu de ce sa ma duc cu bicicleta. Mentalitate.
NOU
@Flo: Mersi Flo, o sa trec pe acolo ca acuma mi-e greu fara bicicleta, m-am obisnuit cu ea :).
NOU
Ryan Pivovar » daca stai in dristor, e unul pe baba novaque
NOU
E mai buna decat multe dintre aparatele de la sala
NOU
Sănătate pură şi adrenalină.Have fun
NOU
Eu sunt adeptul bicicletelor scumpe si iti zic si de ce, asa cum tu ti-ai luat i4 pentru ca vroiai sa faci chestii cu el asa vreau si eu o bicicleta care nu stau sa bibilesc la ea dupa 5 gropi, aici nu ma refer la biciclete de hipsteri cu cos de legume in fata, mie imi plac biclele dirt pentru ca am mers pe una si fata de tancu meu era mult mai usoara si nu simteam gropile cu ea mai deloc. La greutatea ta si cu bicla aia daca iei o groapa zdravana o sa te intorci cu ea acasa pe langa, si eu sunt greu si am vrut sa scriu asta pentru ca am testat o troaca de bicla si una de 30 de mil si am vazut cum e, testat nu doar pe drum drept ci pe dealurile din herastrau. Sincer sa fiu isi merita fiecare bicicleta banii daca mergi zi de zi cu ea si vrei putina aventura.
NOU
prostii. Eu m-am dat pe cursiera de carbon la 100+ si n-a patit nimic bicla
NOU
regimul nu se bazeaza pe infometare – Regimul DUKAN.
Este primul regim pe care il tin si mi-a placut pentru ca te infometeaza. Din pacate si eu plec de la multe Kg (115 mai exact). Si ce imi place cel mai mult la el este ca daca il tii corect nu vei mai lua kg.
NOU
am uitat sa zic – zilnic merg pe jos cam 30min (plus inca 2 ore in parc cu bebe fara sa stau jos) :d
NOU
Vezi ca te prinde durerea de fund daca o iei tare deodata 😛
NOU
io zic sa-i scoti saua. ca te doare, ca sunt cu gel, late, patrate, lungi sau sezlong de-acuma. baga-ti pula-n ea !
NOU
Am fost la dkbike cu troaca mea, am fost putin dezamagit de preturi, cand am ajuns acolo i-am zis din probleme si s-a uitat asa in fuga pentru ca nu era d-aia scumpa, cand i-am zis de frana pe fata care-i pe disc mi-a spus ca nu are placute si ca trebuie schimbata toata, frana costa 150 ron si am renuntat, dupa ce am lasat-o acolo am crezut ca o dureze cateva ore, dupa 1h ma sunase si m-am dus s-o iau, mi-a schimbat cabluri, mi-a facut frana spate si schimbatorul nu s-a putut repara pentru ca trebuia altu, ala costa 150-200 ron, am fost dezamagit ca nici macar nu a uns-o si nici la frana de pe disc nu s-a uitat ca sa-mi puna un surub, degeaba sunt buni daca au doar piese intregi, eu d-asta ma duc la un service, ca sa-mi repare fiecare chestie pe care vreau s-o zic. Este aiurea sa-mi recomanda frana pe disc de 150 ron doar pentru ca n-au placute cand bicicleta nu valoreaza nici 500 ron sau cat o valora.
@Arhi, presupun ca te refereai la service-ul de pe traian popovici, daca este acela o sa ma duc acolo cu ea ca sa-i zic ofurile mele si s-o vad facuta gigea.
NOU
Ryan Pivovar » pfff, nu stiu numele strazii, e langa sangym