Contul meu
Voiam să scriu un articol despre desele mele momente în care am simțit nevoia unui restart. Momente în care simțeam că am obosit, psihic și că nu mai pot, vreau să iau o pauză, vreau să dau delete, reboot, restart, să uit și să pornesc de la zero. Îi spuneam soției, acum ceva vreme că, dacă în adolescență, aș fi știut de ADHD și aș fi știut ce viață o să am, neștiind că am ADHD, nu aș fi ezitat o secundă și aș fi pus capăt. Fără echivoc. Și îmi dau seama că sunt așa, cel mai probabil, mulți oameni, oameni care nu știu ce se întâmplă cu ei, nu înțeleg, nu se înțeleg și care iau toată zbaterea asta ca pe un război care nu se va termina niciodată. Și, poate, pot să le povestesc lucruri din viața mea, lucruri care m-au ajutat pe mine și care, ajustate la fiecare, poate îi ajută. Iar după ce mi-am luat centura neagră în căsnicii și relații, să pot vorbi despre asta.
Cum te afectează pe tine, ca neurotipic, viața alături de un om cu adHD? Poate nu știi că are ADHD, poate doar e ciudatul tău funny, pe care nu îl înțelegi neapărat tot timpul și despre care simți că are nevoie de ajutor, dar nu știi să i-l oferi sau ce să îi oferi ca ajutor
1. Certuri Fără Sens
Oamenii cu ADHD au o impulsivitate explozivă și o instabilitate emoțională la fel. În mod normal, adulții cu ADHD au învățat să își controleze această tară emoțională, dar acolo unde se simt safe, în familia lor, câteodată pot uita și se lasă fără controlul specific. Iar asta poate duce la certuri frecvente, adesea pe subiecte minore, care pentru un om normal par stupide și fără sens. Aceste conflicte aparent nesemnificative pot escalada rapid și pot slăbi legătura dintre parteneri în timp. Nu știu ce sfat să dau unui neurotipic, în situația asta. La mine, Luna a învățat demult momentele în care îmi explodează mie vena, cu mult înainte de a fi aflat de ADHD și mă lasă în boii mei, nu îmi spune nimic, pentru că urmează deflația rapidă și realizarea că am escaladat aiurea un topic stupid. Nu, nu ajută cu nimic să îi spui Vezi că ai ridicat vocea, calmează-te, realxează-te, hai s-o lăsăm baltă sau alte chestii care funcționează la oamenii normali. La noi a funcționat metoda asta. Sigur, între timp eu m-am antrenat să nu erup aiurea și, n majoritatea timpului îmi reușește. Câteodată nu. Concerta ajută și ea, pentru că te pune în ritmul creierului tău și lucrurile sunt mai calme.
2. Dinamica Părinte-Copil
Partenerul fără ADHD poate simți că trebuie să-l „educe” pe celălalt, ceea ce creează o dinamică nesănătoasă. Probabil cea mai mare greșeală într-o relație. Dacă știți că partenerul are ADHD, atunci trebuie să știți și că, cel mai probabil are o inteligență mult peste medie, iar intențiile acestea educaționale, pe lângă că sunt jignitoare, venind din partea omului iubit, îi vor măcina încrederea în sine și mai mult decât și-o macină el singur. În timp, acest lucru poate eroda respectul reciproc și poate duce la distanțare emoțională.
3. Cicăleală Constantă
Reamintirile frecvente pentru îndeplinirea taskurilor vor fi percepute ca cicăleală de către partenerul cu ADHD. Una din trăsăturile de bază ale unui om cu ADHD este că refuză să facă lucruri sub presiune, ciar dacă, inițial, poate voia să facă acel lucru. Aaaah, ia să duc eu gunoiul. Pe drum, se aude nevasta: Poate duci și tu gunoiul ăla. Efectiv e cea mai sigură metodă de a-l face să ducă gunoiul la loc și să nu mai facă nimic.
4. Probleme de Intimitate
Suprasolicitarea, sensibilitatea la respingere sau dificultățile senzoriale fac ca intimitatea să die dificilă, alături de o persoană cu ADHD. Una din calitățile acelei persoane, zic ei, defect, zic eu, este că e capabil să examineze și să evalueze simultan zeci de microgesturi, posturi fizice, clipiri, priviri, respirații și să spună, cu relativă exactitate, dacă persoana din fața lui minte, dacă exhibă o senzație de respingere, dacă vrea, dacă e disponibilă, dacă se preface interesată, cam tot arsenalul din bagajul senzorial al unei femei. Iar incapacitatea de a minți duce la blocaje, dacă vezi că cel din fața ta minte, nu mai poți face nimic, pentru că tu nu te poți preface și cel mai important lucru, în acel moment, e să îi spui ceea ce simți și crezi.
5. Distribuția Inegală a Sarcinilor
ADHD-ul poate îngreuna gestionarea responsabilităților zilnice, ceea ce duce la un dezechilibru în împărțirea muncii în casă. Unul dintre parteneri poate ajunge să simtă că face totul singur, ceea ce creează tensiuni. Nu e ceva ce se întâmplă voit. ADHD îți paralizează voința, centrii de decizie, este extrem de greu, aproape imposibil să te mobilizezi și să faci ceva. Întotdeauna, un ADHD va face taskurile fix înainte de deadline, după care va fi epuizat psihic și fizic. Ca lucrurile să poatăfuncționa în parametri relativ normali, la noi în casă, de exemplu, eu fac ceea ce îmi place și mă poate motiva. Adică gătesc. Lunei nu îi place să gătească, așa că ea pune vasele la spălat și face curat. Eu fac shoppingul pentru cele zilnice, alt lucru care ei nu îi place, dar mie da, zac în fața rafturilor, compar prețuri, calorii, cât de sănătoase sunt, aleg să nu fie Nestle, chestii de astea. În general repar singur ce e de reparat, montez singur ce e de montat, fac pe electricianul, tâmplarul, fierar betonistul, chiar și instalator. Cumva, se poate ajunge la un compromis care să îi mulțumească pe toți. Căcaturile alea cu Vai, trebuie să faci în mod egal totul, nimeni nu e servitoarea ta plus alte snoave și cimilituri românești și străine nu funcționează. Deloc. Dacă nu poți accepta asta, mai bine vă despărțiți dinainte, pentru că nu poți schimba un neurodivergent, nu ține nici măcar de el.
În concluzie, nu am vreo concluzie. Dacă ești un neurotipic, femeie sau bărbat și îți iubești partenerul și crezi, și vrei să îți petreci restul vieții alături de el, trebuie să fii conștient că trebuie să faci niște sacrificii și niște compromisuri pentru asta. Dacă ți se pare prea dificil, mai bine aandonezi la început, pentru că veți fi doar 2 oameni nefericiți, care nu se vor regăsi niciodată în nimic din ce face celălalt și, doamnelor, mai ales doamnelor, pentru că femeile au cumva înrădăcinată ideea că un bărbat se schimbă de dragul lor. Niciun bărbat nu se schimbă, pe termen lung, ci doar cât timp e interesat sexual de voi. Un neurodivergent cu atât mai mult, pentru că el nu se poate schimba, e ca și cum i-ai spune unui bolnav de cancer Vindecă-te dacă vrei să fii cu mine. Dacă îl puteți accepta, cu toate tarele astea, care nu sunt ușoare nici pentru el, nici pentru voi, bine, dacă nu, căutați pe cineva care să fie pe același palier cu voi.
Altfel veți fi nefericiți. Vă spun cu siguranță.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
NOU
sa-mi bag picioru…..asa se vede din afara?
NOU
Peterson, antipatic pentru multi, stiu, am ascultat insa ce are omul de spus, la fel cum Arhi i-a ascultat si pe Nicusoristi si pe Simionisti.
Deci Peterson suferea din adolescenta de o forma de depresie severa. Le-a incercat pe toate, medicamente, terapii.
Cred ca si-a dat RESET prin coma indusa cateva zile, intr-o clinica din afara Canadei. Are si o anumita logica ce a facut omul.
Parca si regimul alimentar( carnivor pur, cand a inceput, si l-a tinut strict cativa ani) l-a ajutat mult. Regimul carnivor pur pe care omul NU-l recomanda altora ( a avut de suferit la modul sever cand l-a intrerupt). Discutia e lunga, la el a mers.
NOU
Dacă tot știi povestea, spune-o până la capăt, fără jenă. Clinica era în Rusia.
Ce mi se pare mie chiar foarte ciudat este faptul că deși el ca profesie este nu numai profesor de psihologie, ci și psiholog practicant (clinical psychologist), totuși a acceptat să ia pentru mult timp și în doze din ce în ce mai mari o medicație despre care, măcar teoretic ar fi trebuit să intuiască unde îl va duce. Nu era medic psihiatru, dar avusese o mulțime de pacienți cu probleme și mai ales cu adicții.
Apogeul depresiei, atunci când a plecat în Rusia, a coincis cu apogeul woke: revoltele BLM. Probabil că dacă îl prindeau pe continentul Nord American, nu scăpa viu.
NOU
@Ilevu.Nelu
Mie personal mi s-a parut mai interesanta aia cu regimul carnivor pur, cu carne de vita/oaie- hamburgeri am bagat la greu, cu apa minerala, si atat. Dau marturie aicișilea ca dupa o saptamana esti alt om, schimbarea in bine este radicala, starea de buna dispozitie relaxata devine constanta, te saturi ca lumea de tot cu carnea aia, e proteina cea mai buna de pe piata. Mananci pana te saturi, si te saturi, si nu te ia cu somn, te trezesti odihnit de fiecare data. Confirm ce spunea Peterson, mare devorator de carti, ca intelegerea e mai rapida si se duce la nivel de conexiuni si mai interesante.
NOU
dupa care te pisi sange si iti cauti rinichii de rezerva, pentru ca pe aia originali tocmai ti i-ai distrus.
NOU
@Arhi amanunte ….dar cum dormi ,cat de odihnit faci ochisorii..e ceva de vis…da-l incolo de rinichi si de ficat… se gasesc pe toate drumurile pentru un pret ok
NOU
Nu e nici un pericol pentru 95% din populatie. Oricum este FOARTE greu sa mananci NUMAI carne chiar si cateva zile, o saptamana, de exemplu, cum am experimentat eu. Sau sa tii post negru. Daca era un regim doar pe baza de ciocolata, inghetata, capuccino, cartofi prajiti si bere, acolo era inghesuiala si se gaseau si scuze rezonabile si hai totusi sa vedem :))
NOU
bro, vorbesti prostii cat tine de mari. dieta keto, despre care vorbesti tu, iti fute rinichii 100%, nu e buts sau if, ci doar cand. informeaza-te dreaq si lasa kkturile de self help, ca e o prostie imensa, pe care nu o mai repari niciodata.
NOU
Post negru o săptămână e simplu. Cu apă, evident, fără e sinucidere. Regimul pur carnivor n-o fi un pericol pentru 95% ( cifră scoasă clar din burtă) pentru o săptămână. Câțiva ani, mult succes. Nu că Peterson ar fi vreun exemplu de luat în seamă în prea multe chestii, dar cu atât mai puțin în cele care țin de sănătate.
NOU
Postul negru cu apa o saptamana este usor? :)) Poate ca la tine in cartier este, nu te contrazic.
Ca idee, fiica lui Petersonic avea depresie cam ca ta’su, ea a inceput investigatiile, a vazut efecte, ea l-a convins pe ta’su la regimul respectiv. Vorbim de oameni cu bani care epuizasera posibilitatile recomandate de stiinta si erau la marginea disperarii in fiecare zi. Apropo, dupa 6 luni de regim, fiica’sa a putut sa se trezeasca odihnita dimineata pentru prima oara din copilarie. Eu zic ca oamenii au chinuit mult, si ca ii doare la basca de ce cred altii la modul obiectii despre ei.
NOU
Boss, am făcut post negru în copilărie mai mult de o săptămână, uneori spre două, fără să-mi ceară nimeni părerea, de mai multe ori. Ca adult e o chestie banală, ce o mai fac din când în când, nu foarte des, ca exercițiu de voință, fără vreo sincronizare religioasă. Așa,că, da. La mine în carte e ceva ușor, că fiecare folosește figurile de stil care-i plac mai mult.
Peterson merge pentru consumatorii de manele self-help, care eventual cred despre el că ar avea și idei originale.
NOU
@Arhi Cand am zis ca nu e nici un pericol pentru 95% din populatie, e in sensul ca oamenii nici macar nu sunt curiosi sa incerce, darmite sa continue.
Postul negru si regimurile alimentare sunt nisipuri miscatoare, cu multe victime. Steve Jobs a facut cancer la pancreas dupa o succesiune de perioade de post negru si saptamani in care manca un singur fruct.
NOU
in schimb dieta keto e belea, a zis Petersen. enfin, treaba ta, oricum, sfatul meu de diabetic de 12 ani, care a vorbit cu macar vreo 12 medici pe temele astea si a citit juma de internet, este sa nu faci keto fara a avea supraveghere medicala si analize minim la 3 luni distanta. in rest, do whatever, cine’s eu…
NOU
Până se fut rinichii de tot, întâi faci gută, si crede-mă că durerile alea în articulații nu sunt deloc distracție.
NOU
Ce-i prea mult strică. Știu pe cineva care, tot ca exercițiu de voință, se duce spre 40-50 de zile de post negru, după care îi ia destul de mult timp să ajungă să mănânce normal. Plus dacă folosești așa ceva pentru slăbit, țeapă, pe termen mediu pui kilograme în plus, că organismul își reglează metabolismul pentru a răspunde genului ăsta de stres. N-am idee de ce făcea asta Jobs, sau dacă asta a avut legătură cu cancerul său, dar bine nu e. Unii pot da exemplele asceților din diverse religii sau mișcări spirituale drept exemplu că organismul uman se poate adapta la așa ceva. Se poate. Se poate supraviețui și împușcat în cap, dar nu-i recomandabil să încerci.
Cât despre regimul strict carnivor, ca orice regim restrictiv la extrem, duce la diverse carențe în organism. Poți supraviețui? Da, au supraviețuit oamenii cu diete mai proaste. E indicat? Discutabil.
NOU
Poti supraviețui? Da, dar nu pe termen mediu si lung:)))
NOU
@Arhi dieta keto chiar nu am incercat-o niciodata, daca vorbim de aia cu 70-80% grasime. Dieta carnivora pura inseamna aproximativ ca proportie zilnica 15% grasime si restul proteine. Mai zic o data ca a fost vorba de o saptamana. Recomandarile le fac medicii si dieteticienii, pe blog vorbim de experiente personale, ale noastre, ale altora, unii ne-au inspirat, altii din contra :))
NOU
ok:)))
NOU
@lupul: din ce imi amintesc eu, Steve Jobs a incercat sa se vindece cu metoda aia de care zici tu de cancerul de pancreas pe care il avea deja, totusi posibil sa ma înșel !
NOU
Afecțiunea numită Gută, ați auzit de ea?
NOU
eh, kkt, daca mananca doar o saptsmana nu are nici pe dracu. toti am avut in tinerete dieta de carne timp de.o saptamana macar o data
NOU
@Lau, De Nicolae zici?
NOU
Aoleu, mor cu acest wellbeing în care suntem toți experți. Și e ok să căutați metode de a trăi/mânca/defeca care să vă împlinească spiritual și personal, dar nu mai corelați și diagnostice așa la misto, ca poate unii citesc și în disperarea unui diagnostic crunt cum e cancerul de pancreas DE CARE NU SCAPI indiferent cum te cheamă, or începe să elimine carnea sau mai știu eu ce – în condițiile în care un bolnav de cancer pe chimio abia își poate alege mâncărurile pe care să le pronunțe fără să îi facă rău, darămite să le și mănânce.
Că postul negru poate să ajute – că în general mâncatul puțin e un adjuvant in tratarea și prevenirea anumitor boli – pentru ca detoxul e real și dovedit, e altceva, dar nu te îmbolnăvești de cancer ca mănânci carne și nici nu te vindeci dacă faci post negru…
NOU
“cancerul de pancreas DE CARE NU SCAPI indiferent cum te cheamă”
Aha. Sunt zeci de supravietuitori ai cancerului de pancreas. Zeci. In fruntea tuturor este Kay Kays, din Arizona, 31 de ani de la diagnostic.
NOU
De ce aveti nevoie de diete sofisticate cand aveti legumele la indemana sub toate formele, daca ti-e lene sa gatesti/cureti legume proaspete, iti iei o punga de congelate si inlocuiesti masa de seara. Mai inghiti si o supa fara amidonoase/fainoase si slabesti fara probleme indiferent de varsta si probleme hormonale sau de sanatate. Mananca de doua ori pe zi, nu mai rontai intre mese. O masa la 10 si una la 6 seara si nu ti-e foame toata ziua. Dormi 8 ore. Necesita disciplina. Fara dulciuri si fainoase in exces. Vrei sporturi extreme gen post si alte alea? 2-3 zile pe saptmana nu manca carne si alimente cu amidon. Si o sa te simti mai bine. Si o sa slabesti. Pune salate langa alimentele alea. Fac tenul frumos.
Am mai intalnit genul lui Peterson, orice ar avea, oricum ar fi viata lor, orice ar face e mereu ceva care ii roade si nimic n-o sa-i scoata din starea aia. Fiindca au predispozitii genetice. Inveti sa traiesti cu depresia, sa fii mediocru, sa te bucuri ca existi si asa. Oricum n-am intalnit oameni perfecti, impacati cu ei, ‘fericiti’, pana acum nicaieri.
NOU
Dacă te saturi numai şi numai din carne, nu mănânci cam multă carne? Adică prea multă proteină. Şi dacă bagi proteină în exces, nu te pişi de vreo 20 de ori pe zi? Cumva trebuie să elimini surplusul. Întreb pentru că mă îngrijorează de câte ori tragi apa zilnic pentru alea 20+ pişări. Sunt de la poliția mediului, nu de la nutriție :))
NOU
@lupul – încerc să mă exprim frumos și sa nu mă activez personal pe subiect, dar oare DE CE AJUNG SUPRAVIETORII (ZECI, DIN SUTE DE MII PE AN) SA FIE CUNOSCUȚI WORLDWIDE DUPĂ NUME?! Oare pentru ca este unul din cele mai letale cancere?
Oare ar trebui să menționezi și ca supraviețuitoarea de care vorbești a supraviețuit 5 ani (ceea ce e rarisim) de la intervenția chirurgicală de rezecare a capului de pancreas doar ca să afle ulterior ca și bucata de pancreas rămasă a mestastazat și s-a reintervenit pentru a o scoate? Apoi i-a revenit în plămâni – a tăiat și o bucată de plămâni. A avut apoi și la nodulii limfatici. etc.
Super supraviețuire, ce să zic, a scăpat de tumora inițială doar ca să se trateze de alte cancere plecate de acolo toată viața. Cancerul ăsta metastazeaza în ficat, plămâni, oase și creier.
Don’t get me wrong, bv ei, dar cancerul de pancreas este extrem de letal și NU se vindecă cu post negru. Procedura Whipple care se aplică în cazurile de cancer pancreatic e una din cele mai complexe intervenții chirurgicale. În sine supraviețuirea după o astfel de operație e dificilă, nu mai zic să continui un protocol de chimioterapie dupa.
Așadar, nu mai răspândiți informații d’astea, ca eu era sa merg pe fenta asta tot așa, ca mi-a zis cineva atotștiutor pe net acu 10 ani ca are variante mai bune – știe arhi.
NOU
@L.
Informatii utile, multumesc. Acces la literatura de specialitate, binevenit. Studiat bine subiectul Kay Kayle, bravo tie. Ignorat ca acele zeci de cazuri se refera doar la supravietuitorii din Statele Unite; Ignorat ca lumea e un pic mai mare decat bazinul medical american; Venit cu multe intrebari retorice, ca pentru copii de gradinita- scuzabil. Medicii fac garzi peste garzi, si ca sa faca fata cu succes stresului, sau iritabilitatii ca forma de viata, gandesc despre ei ca sunt dumnezei, cum au si fost invatati sa gandeasca, inca din anul 2 de facultate. Tendinte franate nu la toti, doar la unii, de consumul zilnic de stimulente, nu toate legale. Pretentii de adevar definitiv? Poate ai gresit locul :))
NOU
@Corban Eu am fost mai norocos. Dar sigur ca nu e relevanta experienta mea de o saptamana. Am alergat numai 400 de metri. Nu recomand ultramaratonul ca mod de viata.
NOU
@Lupul – nu mai continui ca ai chef sa ai dreptate și dacă te face fericit îți dau. Între timp, doamne ferește la toată lumea de orice cancer, mai ales de pancreas.
Și apropo de cancer, mu*e Simion.
NOU
“ADHD îți paralizează voința, centrii de decizie, este extrem de greu, aproape imposibil să te mobilizezi și să faci ceva. Întotdeauna, un ADHD va face taskurile fix înainte de deadline, după care va fi epuizat psihic și fizic.”
Fuck…Vine oare impreuna cu biciuirea de sine, ca esti o putoare, ca esti pe duca, sigur ai ceva boala care te face atat de lent si lenes, cum plm poti sa fi atat de epuizat cand n-ai muncit nimic, etc?
NOU
da, obligatoriu. nu esti bun de nimic, nu esti in sfare de nimic, toti cei din jur stiu asta dar nu iti spun etc
NOU
Sa vezi ce frumos e cand ai si un pic de TOC pe landa asta 🙂
NOU
No lie has been detected 🙁
NOU
nope:)
NOU
Boss, m-ai pus pe ganduri, sti de vreun test online, da sa fie bun si gratuit, pai ori suntem romani ori nu mai suntem!
NOU
www.autism360.com/adhd-test-online-quiz-for-adults-and-children/
cred ca costa 1 euro sau ceva. dar nu te baza pe el, decizia finala e doar a unui psihiatru specialist, unde vei face testul DIVA, plus restul de discutii
NOU
Cica merge mana in mana cu ASD, acum inteleg de ce e pe situl ala!
NOU
Scuze pt offtopic: coiful cica a fost furat la ordinul unor imfractori din romania. Cum ar fi sa fi fost mana lui potra si guru calinescu sa fi aparut cu coiful si bratarile daca ajungea presedinte? Se pricepe cineva sa produca o imagine de-a lui calinescu cu coiful de la cotofenesti si bratarile?
Este imposibil sa fie ei, dar la cata idiotenie am vazut, daca ala aparea cu coiful unii plangeau si faceau plecaciuni.
NOU
Acum nu se discută despre halucinații schizofrenice. Măcar așteptai și tu până posta Freige…
NOU
Boss, am mai zis-o cu ADHD-ul.
Este o teorie care spune că asta l-a ajutat pe homo sapiens să iasă din Africa. Faptul că îi vuiau gândurile prin cap ca trenurile, deși nu erau trenuri acum 100 și mai bine de mii de ani, asta îl ținea în priză 24/7, deși nici conceptul de 24/7 nu exista, și prin urmare ADHDistul le dădea jet animalelor de pradă de talie mare. Argint viu, nu alta!
Să fii mândru, căci gena aia a ta, the unsung hero, odată demult ne-a salvat pe toți!
NOU
Chestia cu intimitatea se numește rejection sensitivity dysphoria și este groaznică. Prima dată când am aflat despre ea am bușit în plâns citind articolul din Psychology Today parcă era, atât de perfect descria felul în care mă simțeam de mulți ani și nu înțelegeam de ce. Aveam impresia ca sunt doar “timid”.
NOU
“Borderline or Minor ADHD” deci, nu e ca am eu draci pe mine. plm
NOU
Si cand te-ai calcat singur in picioare, crezand ca esti pururi inadecvat ce dracu mai e de facut??
NOU
te ridici, te ierti, mergi mai deoarte
NOU
De bun augur articolul. Ar fi de mare ajutor si din perspectiva unui parinte care are un copil cu ADHD. Noi suntem la inceput cu treaba asta. A fost suspiciune cu cel mare (aproape 10 ani) cam de anul trecut, anul asta avem si diagnostic clar, medicamentatie si terapie + facut si dosar de CES. Problema pe langa ADHD e opozitionism mare fata de scoala si tot ce tine de ea, amanari peste amanari si stima de sina scazuta. Inca incercam sa navigam tot acest tumult cu cel mare, care let’s face it: aduce stres si haos in viata de familie. Dar mergem inainte ca nu avem ce face.
NOU
Din perspectiva unui parinte cu adhd al unui copil cu adhd: nu e usor, dar se poate. Sa zicem ca e o calatorie inițiatică. Bineînțeles, fiecare copil si situație e altfel. Fiica mea are acum 16 ani si se dezvolta superb. A fost greu, dar am învățat multe pe parcurs. Diagnostic la 9 ani, discalculia a venit ca bonus. Anii de școală? Un coșmar. M-am luat de beregată cu mulți. Ce a ajutat: conceptul de safe heaven. Copilul trebuie să simtă ca e iubit așa cum e el. Lăudat în special pentru cum e ca om, nu pentru ce prestează la școală. De inoculat: a fi diferit nu e un handicap. Adhd-ul vine cu calități impresionante. Focus pe ele. Apoi: cum e copilul? Genul care citește instrucțiuni timp de două ore sau genul care suflecă direct mânecile și la treabă? Teoretician sau practic? De aici dezvolți strategia pe termen lung. Alt concept: activarea parlamentului interior al copilului. Te scapă de multe certuri și cicăleli, ca oricum nu ascultă și nu face dacă îl pisezi. Dezvolt dacă vrei. La fel de important pentru sănătatea mentală a tuturor: drama triangle. Conflictele se rezolvă în doi, punct. Pentru încrederea în sine și excesul de energie: sporturi de contact. Fiica-mea a făcut luta livre. Foarte eficient. Un sfat din toată inima: ai nevoie de o strategie pe termen lung și asta repede. Pubertatea vine mai repede decât crezi și crede-mă, când începe haosul vrei sa ai o strategie care funcționează. Ceva umor, ciocolată și un bar bine dotat ajută, testat personal 🙂
NOU
@Victoria, iti multumesc foarte mult pentru insight si comentariul tau. Chiar te rog sa revii cu detalii daca poti, ai chef si vei avea timp.
El e pe partea practica mai mult. Ii plac experimentele, e ingenios si are o inteligenta ridicata. La ce se poticneste e la partea asta de organizare, trezit dimineata, sa lucreze mai mult timp in sarcina fara sa amane si partea scrisa. Lucram cu el dar inca mai este pana va fi bine,zic eu pentru ca de multe ori ne ciocnim decat sa rezonam. La ce te referi cand spui “parlamentul interior al copilului”?
NOU
Sunt adult cu ADHD, nediagnosticat copil fiind. Axata si eu pe partea practica. Am o rabdare uluitoare daca imi place ceva, fac repezit ceea ce e “musai”, nu citesc instructiuni, ce sunt alea? Montez un dulap cap coada fara sa ma uit peste ele.
Inteligenta peste medie, testata. Povestea vietii mele era ca imi chemau parintii la scoala sa le spuna ca sunt foarte desteapta, dar lenesa, pentru ca nu ridicam mana sa raspund. Nu faceam asta pentru ca avea invatatoarea preferatii ei si mi se parea risipa de timp, plus ca eram extrem de timida. La teze si la lucrarile de control le faceam si altora lucrarile, pe langa a mea, dar de raspuns la ore nu imi placea, scosul in fata mi se parea chin, imi era o rusine de moarte. Imi rugam profesorii sa ma lase sa raspund din banca, mereu le explicam ca am vocea puternica si sigur o sa ma auda toata clasa. Majoritatea acceptau, pentru mine era esential. Scriam uratel, mi se parea un chin sa stau sa scriu n pagini. Am inceput sa scriu schematic si cu prescurtari, ce note primeam la caligrafie in cauza asta… Ulterior, in facultate, am fost f apreciata pt calitatea asta.
Era un chin pentru mine ca ma simteam diferita, plangeam mult noaptea, imi doream sa mor (prima data cand m-am gandit la asta avea, cam 5 ani), imi tot imaginam cum mor, uneori vizualizam inaintea somnului filmul mortii mele de la cap la coada. Am fost genul de copil care ca sa poata citi ceva, citea mai multe carti in paralel, altfel era imposibil, ma plictiseam teribil sa citesc o singura carte cap-coada.
Cand imi faceam temele acasa (rar, de obicei mi le faceam in pauze, era mai intens si ma concentram mai bine, dupa care eram suparata ca doar eu nu invat acasa si ca sigur de aia nu invat ca nu ma asculta nimeni) aveam nevoie de stimuli exteriori sa pot fi concentrata, gen muzica, televizor etc. Amanam teme, sa invat, tot ce tinea de scoala. Dar eram extrem de eficienta pe ultima 100m. Apoi ma invinovateam ca numai eu nu fac ca ceilalti, sa invat din timp, cand trebuie etc.
La prima facultate toata lumea ma invidia cum tineam minte informatiile fara efort, ca invatam intr-o ora cat altii in 5 (nu exagerez), si radeau de mine ca nu am rabdare sa citesc cap-coada un capitol, niciodata nu repetam materia, mi se facea rau doar gandindu-ma ca trec prin aceeasi materie, si totusi stiam mult mai bine decat ei. Sigur, materiile care imi placeau ma stimulau. Celelalte erau la cantitate neglijabila, dar si acolo tineam minte cat sa trec.
Nici ca adult, cand am facut masterul 2, la o facultate cu profil complet diferit decat anterioarele, nu reuseam sa ma adun sa invat ca un om “normal”, cand stiam din ceea ce vedeam la ceilalti ce inseamna sa inveti ca un om normal. Credeam ca sunt lenesa si dezorganizata (inca nu eram diagnosticata si nu stiam mare lucru despre ADHD), si putoare care nu are ambitie si vointa (e drept ca auzisem asta des), desi, paradoxal, rezolvam in timp f scurt ce altii nu reuseau cu zilele…
Mi se spunea adesea ca am “sange rece”, dar imi dau seama ca puteam distinge f bine intre emotie si situatie, si reuseam sa ma raportez la situatie. Am reusit sa am o profestie faina tocmai datorita acestei calitati. Am invatat sa tac, inainte sa zic ceva numar pana la 10. Inainte, cand eram mai mica, inclusiv continuam frazele celorlalti, si o faceam bine, lumea ramanea mirata ca stiu ce vor sa spuna, dar era complet nepoliticos, eram constienta, dar nu ma puteam controla. Am facut si fac efortusi considerabile sa nu vorbesc inainte sa termine celalalt ce are de zis, uneori ma tin de mana si ma strang usor singura sa imi reamintesc, numar in gand, am diverse strategii.
Nu am putut si nu pot mima, asa zis-ul sa fac frumos ca sa dea bine. Horror. Am invatat insa sa tac (dupa ce am zis in fata n lucrurie si am fost considerata prea directa), am invatat ce comportamente sunt acceptate de catre societate, pe scurt, m-a invatat viata. M-am autoizolat in multe situatii interpretand gresit semnalele celorlalti. Inca mai fac asta.
Incepeam (inca mai fac asta uneori) n lucruri in paralel, ca sa nu ma plictisesc… Horror, pt ca nu le duci la capat si scade ff mult increderea in sine, esecul devine prietenul tau, te simti ultimul om.
Pot decela cu precizie chirurgicala ce simte cel din fata mea, cum se comporta, daca minte etc. Observ microgesturi, sunt parte din proiecte din care nu trebuie sa fac parte, in mod normal, tocmai pt aceste calitati si opinia mea e cea care face diferenta. Pana acum, cand nu am fost ascultata, a fost cam haos.
Hipersensibilitatea tactila, vai, nici nu vreau sa ma gandesc. Taiat etichete, suportat doar anumite materiale etc. Nu suport anumite texturi nici la mancare nici in ziua de azi. Mi se spunea ca sunt fitoasa, efectiv nu pricepeau cum se simte pentru mine o dunga de la sosete, eticheta de la haine, un pulover cu un anumit material samd.
Relatii – praf. Dar chiar praf. Desi am avut relatii de lunga durata. Mi-am pus fff mult cenusa in cap pt asta. Acum nu sunt intr-o relatie, cred (sau sper) ca as gestiona-o altfel. Nu intelegeam de ce naiba lucrurile grave (cel putin in acceptiunea celorlalti) nu ma impactau, insa ma afectau cacaturile. Si de aici discutiile. Daca era bine cateva zile, aveam nevoie de o cearta mica, sa simt ca traiesc. Aveam nevoie de intensitate, altfel ma plictiseam. Daca ma presa cineva sa fac ceva, deveneam distanta instantaneu. Si ma retrageam. A fost greu pt ceilalti sa inteleaga cum de la o fata faina, calda, puteam in secunda 2 sa fiu distanta, seaca si rece. M-am chinuit mult cu asta, pt ca nici eu nu ma intelegeam. Desi simteam ca nu e bine sa fac ceva, incercam sa las de la mine pt ca ma simteam f prost ca nu “sunt normala”, stiam ca sunt diferita, ma chinuiam tare ca nu stiam de ce, ma invinovateam, si atunci aveam tendinta sa ma las pe mine sa sufar, ca sa fie bine, dar ajungea f prost, desigur, pt ca nu puteam mima si puscam. Si intervenea raceala de care am zis.
Ce nu a functionat pt mine:
– cicaleala. Daca ma cicaleau, faceam fix invers sau nu faceam deloc. Era esential sa ma lase in ritmul meu.
– incurajarile. Detestam sa fiu incurajata, bine, la chestiuni care nu imi placeau, cand le duceam la capat, aveam senzatia ca mi se spune asta doar ca sa ma dreseze sa fac ce vor ei, simteam ca daca ma incurajeaza e ca sa ma pacaleasca sa fac in continuare la fel.
– comparatiile cu ceilalti. Nu stiu prostie mai mare, dar eu am trecut prin asta. Ma enervau inclusiv cand ma comparau in avantajul meu.
– obligatul facutului lucrurilor care nu imi plac, doar pentru ca trebuie, fara sa reuseasca sa ma faca sa inteleg de ce trebuie
Ce a functionat – sa nu ma compare cu altii, sa ma lase in ritmul meu, sa nu aleaga in locul meu, sa duc o actiune pana la capat (creste mult increderea in sine), sa fac eforturi sa ii ascult pe ceilalti pana la capat numarand in gand, sa am un plan si sa bifez pasii mici pe care ii fac, imi dadea incredere ca ma tin de treaba, constienta fiind ca ma pacalesc.
NOU
La cate comentarii s-au starnit..imi e frica sa ma gandesc cum o fi in tabara simi si georgi daca ar avea neuroni sa si poate scrie/exprima….despre secta POT si coana aia mare nici nu mai vorbesc…
NOU
Aia e altceva. ADHD e intern. Ce manifestă ei e malign și extern.
NOU
@Arhi: Ma scuzaț, da ce nu e în regula cu Nestlé? Eu credeam ca-s în regulă…
NOU
Nestle, aia care au zis ca apa nu e un drept uman?
NOU
A, da, și uitasem de măgăria cu apa. Eu mă gândeam la faptul că operează în continuare, fără grețuri, în Rusia.
NOU
dar au multe, le gasesti pe google cu Nestle fuckups. iar muistul care a spus asta a fost pus presedinte la world bank sau fund sau cum mm ii zice, luna trecuta
NOU
Aia e, capacitatea de a indentifica microgesturi si alte alea m-a scapat macar de certuri si asa-zise ‘relatii serioase’ fara viitor. Eu macar pot trece faptul ca ala nu e sincer complet daca il vad ca e macar interesat real de sex. Ma tine maxim 3 saptamani.
NOU
da, nu ai cum sa pastrezi o acoperire mult timp! la un moment dat te saturi
NOU
Mulțumim pentru sinceritate. Comunicarea deschisă e sănătoasă si e vitala in astfel de situații. Dar ce se întâmplă in momentul in care cel cu ADHD se crede o ființă superioară si analizează fiecare cuvânt pe care i-l spui, cu o totală lipsa de empatie? Ce se întâmplă in momentul in care părerea celuilalt e ignorată deoarece “știu eu mai bine”? Ce se intampla atunci când pe lângă ADHD mai adăugăm si niște elemente de borderline? Ce se întâmplă când la mijloc mai e prins si un copil neurodivergent(testat son-r)?
NOU
good bye, have a nice life si aia e. nimic nu se va schimba. NICIODATA. omul ala asa e construit, asa functioneaza creierul sau. pleaca. sacrificiile de genul asta pentru copii sunt prostie. copiii sunt mai fericiti după.
NOU
Daca-mi permiti, as adăuga câteva note la punctele pe care le-ai scris mai sus, varianta cand nu exista control si nici dorința de echilibru:
1. Certuri fără sens – adultul cu ADHD se dezlănțuie tocmai in familie, iar in societate pozează in om normal, veșnic pregătit sa sara in ajutor. Confirm ca atunci când erupe vulcanul e mai bine sa faci un pas înapoi. Orice încercare de calmare si apropiere e refuzată într-un mod violent.
2. Dinamica Parinte-copil – “Eu știu ce e mai bine pentru copil” “Copilul seamănă cu mine si ma bucur” – Se merge dintr-o extrema in alta, se invalidează si se minimizează contribuția semnificativa a părintelui normal (fără sa jignesc) – ZERO echilibru
3. Cicaleala contenta – se merge de la a face totul in casa pana la a nu mai face nimic, in mod ciclic. Uneori ciclurile sunt de durata mai scurte, zile, alteori mai lungi, luni de zile. Dar nu se iese din ciclu
4. Probleme de intimitate – mari, se revine la punctul 1 pentru a tăia orice apropiere pentru ca mai apoi sa se reproseze ca “nu ai făcut nimic sa te apropii de mine” – little gaslighting there. Când apropierea e permisă e echivalentă cu îmbrățișarea unui stâlp.
5 Distribute inegala a sarcinilor – eu, job stabil de peste 17 ani, dincolo, alternat intre joburi. Plictiseala se instalează de regula după câteva luni, maxim un an. Taskurile se încep cu entuziasm dar nu se termina niciodată, sunt lăsate in paragina fără niciun regret. Binenteles se adăuga epuizarea fizica si psihica. Dar întotdeauna se găsește un vinovat in exterior, de regula partenerul deoarece descărcarea emoțională e mai familiară, practic e mai simplu si mai la-ndemână sa dai in omul de lângă tine. (e mult mai dureros când partenerul nu e prezent fizic si copilul ia locul sacului de box). Si problema cea mai mare e aici, sa realizezi ca furia nu face diferența intre partener si copil. Loviturile psihice sunt la fel de puternice.
Conluzia ta din articol e si concluzia mea, doar ca eu ma voi asigura de stabilitatea emoțională, fizica si mentala a copilului meu.
Si cu tratament e greu. Fără tratament e inuman ce poate face o astfel de persoana.
NOU
Ai renuntat la tratament? Eu sunt zen pe concerta, seara mai completez cu cofeina. In schimb fara stimulante sau stimulare continua si variata viata e un cosmar, ma simt constant ca atunci cand trebuie sa plec de acasa dar nu imi gasesc cheile.
NOU
nu, acum sunt pe concerta, de aia sunt sfatos si înțelept. nu am luat o perioada ptr ca luam metoprolol si ma simteam rau, in combinatie. dar acum am redus mult mtprll si sunt ok.
NOU
eu ptr asta cu chei, portofele, am gasit rezolvare. cand intru in casa, cheile in cuiul lor, portofelul in suportul lui. fara exceptie
NOU
Ma bucur ca esti ok acum. Surprinzator mie mi-a scazut si tensiunea de la concerta, nu am realizat pana anul trecut cat de stresat eram. Nu stiu cum am rezistat atat timp sincer sa fiu.
Comparam senzatia de ADHD lasat sa se manifeste cu cautatul cheilor cand deja esti in intarziere.
NOU
ai grija, totuși, cu dependenta. mai ia si pauze din cand in cand
NOU
Concerta i-a si fiul meu. Momentan doar de 18 mg. Doctorul psihatru a zis pe perioada vacantei de vara sa faca si pauza (ramane de discutat pe atunci) insa nu totala. Chiar se poate sa devina dependent de asta in timp? Si alta chestiune, Cetin…daca va avea nevoie si mai incolo, cum oare va face cu condusul? Am inteles ca nu ai voie sa conduci cu medicamentele respective (Concerta, Atomoxetina si celalalt) ca inca legea romaneasca nu le cuprinde. Daca te prinde, ramai fara carnet nu?
NOU
daca te prinde e infractiune. dar, din ce inteleg, vor sa faca o adaugire la codul rutier si sa specifice ca daca ai tratament legal, sa poti conduce. nu sunt sigur, totusi.
da, poti deveni dependent, concerta e amfetamina
NOU
Am luat in calcul si problema cu dependenta, tocmai de aia ma las pe mana psihiatrului (in afara de vizitele lunare pot oricand sa o contactez pe whatsapp). Pauza am luat doar atunci cand am consumat mult alcool cu o seara inainte.
@Daniela e o substanta similara cu amfetamina dar cu riscuri considerabil mai mici si sigura pe termen lung si foarte lung. Persoanele cu ADHD oricum au o predispozitie pentru adictie de orice fel. Important e sa aiba un specialist cu care se intelege si cu care poate sa fie sincer. In Romania si alte tari stimulantele sunt interzise complet atunci cand conduci.
NOU
batranul tau amic a luat concerta, dupa care, dupa masa a baut o sticla de vin. am vazut sunete.
NOU
Îmi dă baterie ce spui. Mulțumesc! Noi învățăm să înțelegem și să ne adaptăm la un copil cu adhd. Nu am înțeles ce se întâmplă până nu am găsit pe cineva cu capul mai mare care să ne lumineze.
NOU
Sînt și neurodivergenții oameni
NOU
he’s back, ladies and gents
NOU
He?
NOU
nu conteaza, bine ca e!
NOU
daca exista Dumnezeu si ma asculta, as vrea mai multi prieteni ca tine. Am deja 1, mai vreau 2-3 cu perspective diferite.
NOU
iti dau mailul lui, sa ii faci niste avansuri?:)
NOU
@Arhi stiu ca e pe invers, nu e primul prieten pe invers din anturajul meu :). Din pacate nu cred ca cadrez eu cu ce-ar vrea el si nu ma refer la functia sexuala. 🙂
NOU
A iesit la suprafață acum ca a iesit Nicusor presedinte!
NOU
Cacat! Asta explica tot! Apropo de analizarea micro gesturilor, in tinerete, m-am despartit de o fata pentru ca ma enerva modul cum tinea gura atunci cand expira fumul de tigara…
NOU
As mai adauga chestii:
Unii cauta compania persoanelor echilibrate pentru a avea un reper de stabilitate.
Pe unii oameni pur si simplu nu ii suporta, pe altii ii accepta.
NU stiu daca problema relatiilor este sau nu o caracteristica, insa mentinerea relatiilor e destul de slaba. Daca nu trag ei de tine, tu nu prea faci mereu pasul de a mentine. Bineinteles ca vine la pachet cu cealalta chestie in care dupa 1-2 ani de necomunicare tu ai impresia ca abia ieri v-ati vazut.
NOU
Ha..creepy, in orice loc de munca primul lucru pe care il fac e sa bat un cui langa intrerupator unde voi atarna cheile de fiecare data cand termin treaba. Am fost dependent pe rand nu toate odata de alcool, tigari, dulciuri, ciocolata, maioneza , curmale smochine stafide, alune, cipsuri si de munca (dar de asta am scapat cel mai usor) Am trecut de cateva ori pe la psihiatru cu rezultate mediocre as zice. Am crize de furie cand efectiv as arunca cu televizorul pe geam dar am invatat sa ma calmez cumva singur. Am si punctul 4 foarte bine dezvoltat dar inca il consider o calitate.
NOU
oh. i have some news for you…:)