cimg2445 1
Arhi Arhi 12.05.2008

Mitul preţurilor mici din Bulgaria

Pentru prima dată de când frecventez blogăria, am fost şi în Ruse, la un eventual shopping. Normal, prezenta adoratei a fost cea care ne-a îndreptat paşii spre aşa ceva. Mă aşteptam ca preţurile din magazine să fie la acelaşi nivel cu cazarea demenţial de ieftină. Adică o cameră dublă, absolut superbă din toate punctele de vedere, […]
pluta 1
Arhi Arhi 09.05.2008

Limba de plută

Aţi observat cum vorbesc poliţiştii în interviuri? “Automobilul se deplasa in mod rectiliniu-uniform pe banda drumului şi neadaptând viteza la condiţiile meteorologice, a lovit un copac aflat pe marginea drumului, din accident rezultând decesul pasagerilor” Sau medicii: “Victima a fost adusă la secţia de urgenţe a spitalului prezentând multiple plăgi prin împungere in zona scapulo-meridionala a humerusului, […]
image 1958
Arhi Arhi 07.05.2008

Campioana la hoţbal

S-a încheiat cel mai jenant campionat din istoria recentă a rromâniei. Furturi mai pe faţă decât acum nu se făceau nici când echipele erau conduse de Nicu Ceauşescu si Valentin Ceauşescu. Rapid a dat goluri la Vaslui exact câte avea nevoie. A fost un regal al golurilor. Slalomau împiedicaţii negru-vişinii printre vasluieni de parcă dădeau examenul […]
pescar 1
Arhi Arhi 07.05.2008

Ghidul pescarului amator 2

Continuarea de aici. Înainte de a începe, să mă laud că astăzi i-am sters unui lamer aripa Volkswagenului pe care îl parcase pe mijlocul falezei. Nova mea, ca deobicei, nu a avut nimic, ci doar a lăsat o lungă dâră roşie pe caroseria tipului. Probabil că de acum se va gândi de 2 ori înainte de […]
irefutabil 1
Arhi Arhi 07.05.2008

Irefutabila plăcere

Pe vremea mea erau masculan, love plus, kamasutra. Acum e irefutabila plăcere. Ăsta să fie semnul că îmbătrânesc şi e timpul să mă retrag? LE: Observ că sunt mari probleme în înţelegerea a ce înseamnă cu adevărat în limba română irefutabil. IREFUTÁBIL, -Ă, irefutabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi combătut sau respins, de necombătut; […]