A început fiul meu să găsească filmulețe vechi cu mine pe youtube, cum ar fi cel de mai jos. Pe moment, m-a luat panica. Sincer să fiu, am început să le înțeleg pe doamnele americane, când le explică copiilor chestii din tinerețea lor: – Eram tânără, aveam nevoie de bani… Glumesc, mi se […]

Cine ar fi crezut, măcar o secundă, că un produs absolut identic cu produsul vechi, vândut de Apple, dar mai scump, nu se va vinde ca pâinea caldă? Păi cine nu are nevoie, bro, de SOS prin satelit? Sau de un management mai bun al bateriei, cu până la 20 de minute în […]

A venit toamna, ușor, ușor s-a mai răcit afară, fetele deja au călcat strugurii în picioare, ca să iasă vinul, prin urmare, acum trebuie să își și bem. Desigur, de la Finestore, furnizorul oficial de vinuri și alte băuturi, pentru comunitatea arhiblogului. De fapt, chiar m-am întrebat dacă treaba asta, cu doamnele […]

Tot citeam lucruri legate de protestele din Iran, unde deja au murit zeci de femei care au avut curajul de a protesta împotriva crimelor religioase. E un lucru pe care nu am reușit să îl înțeleg niciodată. De unde ura asta împotriva femeilor, de unde disprețul, aroganța, considerarea că femeia este inferioară masculului. […]

Acum deja destul de mulți ani, toți plângeam pe umărul medicilor români, care, sărmanii, erau obligați să ia șpagă, pentru că salariile erau mizerabile. Ceea ce e adevărat, nu poți cere cuiva să se concentreze să îți salveze viața dacă el se gândește de unde cumpără gâturi de pui diseară să facă o […]

12.28 Russian media report that a mobile drafting office will open at Russian-Georgian border. ha-ha-ha 10.10 Mihailo Dianov, aparatorul torturat al Azovstalului, își întâlnește fiica pentru prima oară de după eliberare. Azovstal Defender Mykhailo Dianov finally sees his daughter after being freed from captivity. pic.twitter.com/oCMUVaYqAG — Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) September 27, […]

Cum să îi distrugi copilăria cuiva? Simplu, îi explici despre ce e vorba în mod real în povești. Albă ca Zăpada. Ești un prinț de numa numa, te plimbi prin pădure, căutând vânat proaspăt, cu care să îți hrănești ogarii. La un moment dat, te împiedici de un sicriu de sticlă. În el, […]

Cum stăteam eu de dimineață la Petromul de pe Plevnei, unde e motorina mai ieftină, am auzit o discuție între doi domni serioși, pe la vreo 40 de ani, care stăteau și ei la coadă, la combustiil ieftin. Citiseră nush ce articol, pe undeva, despre cum că ar fi normal ca stațiile de […]

O avem pe sărmana asta, prietena lui Vlăduț, atot arzătorul de pacienți din spitale. Îl avem pe Teniță, extrem de ocupat de soarta motoarelor la semafor, uiguri și care a citit 20 de volume de poezie până s-a decis să trădeze USR-ul. Cum dracului să mai ai măcar o mică șansă? Pe cine […]

Până acum câțiva ani, mersul cu avionul era plăcerea mea supremă, nu cred că găseam ceva mai funny de atât. Efectiv mă înghesuiam la plimbări cu avionul, dară era de plecat undeva, eram primul, eram în stare să iau avionul până la Ploiești. Până acum câțiva ani, când a trebuit să fac un […]

Bănuiesc că majoritatea dintre voi știe despre accidentul din Cluj, cu BMWul înfășurat în jurul stâlpului, sau invers. Well, desigur, suntem tentați să o dăm cu omul care viteză, BMW, cocalari, semnalizare etc. Dar uitându-mă la pozele de la accident, împreună cu colegul Mihnea, am remarcat ceva interesant. Cauciucurile de […]

Marian Godina nu era foarte impresionat de invazia Ucrainei. Nu era impresionat de hecatombele de civili. Nici de femeile violate. Sau de copiii violati de domnii rusi. In schimb, acum, i se rupe sufletul de bietii rusi, care se vor duce la lupta inegala impotriva ucrainenilor inarmati pana in dinti. Gizas, cat de…IQ […]