Stau în bucurești de la vârsta de 4 ani. Deci de 41 de ani și ceva. Am fost în absolut toate cartierele, pornind de la ambasada chinei și terminând în Giulești, inclusiv ferentari, pe vremea când trebuia să fii ninja sau Usain Bolt ca să intri acolo. Vă spun cu mâna pe inimă. În cei 41 de ani de locuit aici nu am auzit ÎN VIAȚA MEA pe cineva să vorbească italiana. Niciodată. Pe nimeni. Am auzit spaniolă, am auzit arabă, farsi, chineză, paki, indiană, dar niciodată italiana.

Ieri, după ce s-a lansat isteria cu coronavirusul din Italia, cine tușea lângă mine, în Carrefour? Un grup de 3 imberbi italieni, un el și 2 ele, care vociferau în gura mare, pipăind niște legume. Același grup, la ieșirea din magazin, fix în fața porților, erau ocupați să bea apă de nu puteai să ieși de acolo.

Asta venind după data trecută când am fost la Mega Mall și am intrat în lift cu o familie de chinezi. Dacă nici asta nu e un semn al sorții că poate ești în plus pe terra…
În rest, Carrefour pay e, în continuare, genial, rafturile nu erau deloc goale iar isteria nu era deloc așa mare ca de obicei. Dar mallul era destul de gol, în afară de zona de food.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.