Râdeam zilele trecute de nuștiuce popă ortodox care recomanda pentru vindecarea de coronavirus ungere cu untdelemn, liturghia la greu, probabil și niște pupături de moaște. Am remarcat întotdeauna la biserica ortodoxă înghețarea asta în mentalități stupide și depășite, sunt ca niște ruși uitați în stepă, care știu că vodka e aliment și aia e.

Comparativ…

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București adoptă măsuri de prevenție sanitară împotriva noului Coronavirus (Covid-19). Într-o Scrisoare circulară transmisă credincioșilor, preoților și persoanelor consacrate, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, recomandă o serie de măsuri pentru bisericile parohiale și capelele ordinelor călugărești și ale altor structuri – școlare, sociale, caritative, sanitare – din Arhidieceză.

Măsurile de prevenție au fost decise după consultarea cu specialişti în domeniul medical, în urma confirmării în țara noastră, în particular pe teritoriul Arhidiecezei Romano-Catolice de București, a unei persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19) și a existenței altor persoane considerate suspecte medical ori izolate la domiciliu.

Astfel, în perioada următoare, credincioșilor li se recomandă să renunţe la gestul însemnării cu apă binecuvântată, pentru a evita atingerea aghiazmatarelor, şi să nu mai dea mâna cu ceilalţi participanţi la Sf. Liturghie, în momentul dăruirii semnului păcii. De asemenea, se va evita contactul direct al credincioșilor cu relicvarele, iar ministranții şi sacristanii vor avea și ei obligația de a se spăla pe mâini înaintea fiecărei celebrări liturgice.

Totodată, Arhiepiscopul le recomandă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani, celor vulnerabili din punct de vedere medical (cu diabet, boli cardiovasculare, respiratorii, hepatice etc) şi celor care prezintă simptone de răceală „să evite prezența în biserici și capele la momentele de rugăciune comunitară” și să se unească în rugăciune „prin participarea la devoţiunile (Rozariu, Calea Crucii) şi la Sfintele Liturghii care sunt transmise în direct pe internet din Catedrala Sf. Iosif, pe site-ul www.catedralaonline.ro ”.

„Aceste recomandări comunitar-liturgice – arată ÎPS Aurel Percă – se adaugă măsurilor de prevenție indicate deja de autorități: spălarea des pe mâini, cu săpun, sau folosirea de dezinfectat; evitarea atingerii feței cu mâinile nedezinfectate; autoizolarea și avizarea autorităților sanitare în cazul prezenței simptomelor de răceală sau a intrării în contact cu persoane bolnave. Respectarea recomandărilor autorităților statului privind Covid-19 nu este doar o obligație civilă, dar și una morală și creștinească, dictată de binele comun, grija față de aproapele și prețuirea vieții”.

Aia e, băbăeț, când te preocupă soarta oilor pe care le conduci, nu profitul de pe urma înmormântărilor.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

30 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Sa fim corecti pana la capat.

    basilica.ro/patriarhia-romana-masuri-sanitare-si-spirituale-in-timp-de-epidemie/

    În contextul îngrijorării provocate de creșterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și de celelalte autorități abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor și a feței cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, dezinfectarea obiectelor și suprafețelor frecvent utilizate etc.).

    În acelaşi context temporar, din punct de vedere liturgic și duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări:

    Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de Radio Trinitas și TRINITAS TV;
    Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin);
    Menționăm că în Biserică Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administrează totdeauna în condiții de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă;
    Persoanelor care nu se pot împărtăși pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.
    Toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepţionale temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă Română, ca adaptare în situaţie de epidemie.

    Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toți credincioșii săi la rugăciune, calm şi speranţă, solidaritate și responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea și binecuvântarea Sa, deoarece, în primă şi ultimă instanţă, El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, iar sănătatea, viaţa şi mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credinţă, speranţă şi iubire.

    Biroul de Presă al Patriarhiei Române

  2. #4

    Imi e dor de vremurile in care cand aparea o molima de asta sacrificam o virgina. Mai sacrificam si cand era seceta sau cand erau inundatii. Sacrificam si cand ursii atacau satele si mancau cate-un om.
    Acum nu se mai sacrifica nicio virgina si se intampla doar rele pe lumea asta. Voi chiar credeti ca e coincidenta?

    • #5

      Pe vremuri sacrificam pe cel mai bun, puternic, priceput, etc războinic din sat; îl aruncam în sulițe și-l trimiteam la Zamolxe să-i ducă mesajul. Și dacii săpau tunelul sub Bucegi, colonizau lumea și în general făceau și desfăceau în lume.
      Uite ce s-a întâmplat de când ne-am lăsat de sportul cu sulițe!

    • #6

      La seceta era cu paparudele… dar tot din categoria asta face parte.

    • #7

      Dacă mă uit la clasa politică românească e numai războinici curajoși și virgine, unul și una. Io zic să-i sacrificăm pe toți să vedem ce iese. Doar, doar vine Zamolxe personal să conducă România.

  3. #8

    Așa-i când l-ai ars pe rug pe Galilei în sec. XVII, ai „ars” deja etapele alea cu știința: lucru diavolesc, noi știm mai bine, ia pergamentul ăsta și mergi în pace.
    În Rep. Ortodoxă Română fiecare popă este autoritatea în orice domeniu pe tarlaua lui, el știe mai bine, el are soluția. Nu-l verifică nimeni și oițele oricum nu știu mare lucru.

    • #9

      Boss, pe Galilei ala il chema Giordano… Giordano Bruno…

    • #10

      @Genghis Han: te împiedici de amănunte! Important e că acum câteva sute de ani biserica catolică a ars pe cineva pe rug, așa că să nu vină azi să ne învețe pe noi cum să ne păzim de coronavirus!

    • #11

      My bad, era prea dimineata. Vorba lu Al_Core…

    • #12

      Galileo n-a fost ars pe rug, doar fortat si amenintat sa renunte la teoriile lui 🙂 (altii au fost arsi)
      Cat despre greselile oamenilor din trecut, nu pot fi suportate de urmasi, asa cum copiii nu sunt vinovati de greselile parintilor!

  4. #14

    Daca esti crestin ortodox e legal ca in postul pastelui sa golesti rafturile cu conserve de carne ?

    • #15

      Le tii pentru dupa post, ca nu se stie cand loveste corona asta mai taare… Sau pentru orice alta eventualitate…. Ca e conserve, nu se strica…. Doooooh…..

    • Nu e legal, dar cine sa le dea amenzi. Politia doarme ca de obicei.

    • #17

      Da! Nu am auzit sa fie o problema sa donezi mâncare chiar dacă ești în post.

    • #18

      ” Nu am auzit sa fie o problema sa donezi mâncare chiar dacă ești în post.”
      Ahahahahahahahahahahahahahhahahhaahahahhaahahahahahaaaaaaaaaaaaa!

  5. #19

    Lasa ca si la ortodocsi s-au bagat masuri de criza… Se suspenda temporar puparea icoanelor in public si cine vrea poate sa vina cu lingura personala la impartasanie. Pentru o perioada scurta de timp, slujba ascultata la radio va fi la fel de sfanta ca cea din biserica. Secolul 21, politically correct.

  6. A dat si BOR un comunicat similar, in aproximativ acelasi timp.

  7. #22

    cand, mai exact?!

  8. #23

    Pai bo$$, daca vine molima lumea devine mai credincioasa, da cu banu mai cu spor, creste bugetu’, mai poleim o biserica cu aur, mai cumparam niste teren, etc.

  9. #26

    Sa nu uitam de apa cu sare si de apa cu zahar de la Matei Bals.Si pleci vindecat.(nume de cod-solutie salina /glucoza)>.Acesta e tratamentul-serios.

  10. #28

    primul comentariu e cel mai pe subiect.
    sa fim intelesi si eu am alergie la ninja dar de data asta chiar mi s a parut ca au avut o reactie de bun simt.
    dupa mine cred CA CUltele au vb intre ele sa aiba o reactie asemanatoare

    • #29

      Alex d.-nu exista altceva decat solutie salina si glucoza-ca ,,tratament,,.Daca esti medic frustrat du-te in focarele de infectie din china si lupta cu boala.Si eu pot sa ma uit pe oms si sa iau zeci de mii de parai ca ,,dr.epidemiolog,,.Un dobitoc de la ms nici nu stia ca inainte de sars a fost si gripa porcina-2009,si gripa asiatica-1995-asta am avut-o eu si m-a spart,spart.