Atunci când presa miroase sângele din apă. Sau mirosul de putrefacție din savană

Ok, l-au prins pe Dorian Popa la volan, în chiloți, în propriul Lamborghini, mergând după un praf de sare și niște pătrunjel, la magazinul sătesc din satul unde are casă. No biggie, cine nu a condus vreodată, în chiloți și halat, propriul Lamborghini, până la proximul Mega Image? Cine??

Râdem, glumim, asta e, influenceri suntem. A fost și mai haioasă declarația maică-sii, care a greșit persoanele adresării, la interviu și, în loc să zică că e alături de băiatul ei, care trece prin momente grele, sau ceva de genul acesta, a zis că Dorian al ei va fi întotdeauna alături de ea și o să aibă grijă de mămițica lui, indiferent prin ce trece. Citatul e aproximativ, dar exprimă exact felul în care e privit Gionel Hatz în cercul său intim. Ca o capră de muls. Că dacă zic Apis, se supără lumea.

Problema, de fapt, este presa. Dacă vă uitați la circul pe care îl fac absolvenții români de Spiru Haret, autodeclarați, pompos, jurnaliști, te crucești. Cum să vă zic, fiecare țară are acești hoitari, hiene, oameni care trăiesc doar din bălăcărirea vedetelor și foarte bine că există, când trăiești exclusiv din imaginea ta de om/femeie de succes, meriți să ți se disece viața la maxim. Sigur, când acești oameni sunt pe culmile succesului, nu le-o diseacă nimeni, că poate iese măcar de-o ciorbă, dar, când sunt la pământ, atunci apar hienele. A se vede cazul Morodan, despre care știau toți ce panaramă e și cum a ajuns băgată în față peste tot, dar a fost nevoie să fie, efectiv, condamnată penal, ca vreunul să îndrăznească să miște în front.

În românia, realitatea este că toată presa e compusă din consumatori de cadavre. Oriunde, spre orice așa zis ziar te îndrepți, găsești tendința asta de a exploata grotescul, de a vântura stindardul ca Panduțu la concert, salvând oameni, deși nimic nu îi califică sau îndreptățește.

Nu am nimic cu Dorian Popa, nici de rău, nici de bine, e din altă sferă relativ la persoana mea, nu împărțim nici public, nici bani, pur și simplu îmi pot permite să fiu absolut echidistant față de el și să nu simt nimic, indiferent în care parte ar ajunge logica echidistanței. Îmi place munca lui? Habar nu am, nu urmăresc, am mai intrat, vag, primind câte un link. Știu că am râs de el când a fost plătit să inaugureze nuștiuce pasaj din București, în rest, înțeleg că se adresează mai mult copiilor și adolescenților. Ce să zic, bravo lui, ocupă o nișă pe care, altfel, ar ocupa-o alții. Îl prefer pe el în locul fraților Tate, de exemplu.

Dar să ajungi, ca gunoaiele de la Digi24, Fanatik și cine rahat mai mănâncă de pe spatele lui, să îl întrebi pe fucking Gigi Becali ce părere are despre faptul că Dorian a fost prins având cannabis la bord, mi se pare deja la limita extremă a extremului. Hai să îl întrebăm pe acest infractor din fotbal, fost pușcăriaș, care și-a făcut averea furând terenurile armatei, împreună cu Victor Babiuc, despre Dorian Popa, un tip de pe internet. Gigi fiind un handicapat ultraortodox, care nu are treabă cu nimic din zona aia.

Aici de abia e josnic, bă băieți. Mai rămâne să o întrebe pe Vica Blohina ce părere are, pentru că, la urma urmei, un fotbalist și-a depus lapții în ea, deci are și ea legătură cu fotbalul, deci cu Dorian Popa.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt