Azi am făcut niște exerciții la matematică cu fi-mea, prilej să își aducă impresionanta colecție de creioane și carioci, de care este foarte mândră. Mi s-a lăudat de vreo câteva ori că are foarte multe dar că parcă ar mai avea nevoie de niște carioci. În paranteză fie spus, i-am luat un set de carioci 3D de ziua lui fracsu, carioci de care avea cea mai mare nevoie, iar acum zac într-o lădiță.

Ghinionul ei a fot că a auzit-o fratele ei când se lăuda. Pentru că următoarele 10 minute, până când a fost prins, a fost ocupat să bage pe șestache cariosi și creioane în canapea, de unde e cel mai greu să le recuperezi și unde, dacă nu știi că sunt acolo, nu cauți.

Îl prind pe drac, îi fac morală, nu e bine, nu e frumos, e sora ta, trebuie să avem grijă de ea, noi suntem bărbați, avem grijă de familiile noastre etc.
– Ai înțeles, Andrei?
– Da, tati, am înțeles.

Și pleacă spre dormitor unde, în timp ce închidea ușa, făcea exact așa…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.