Am văzut ieri pe Netflix ultimul Thor. Frumușel pentru categoria sa, 2 aurași spre 3 fără probleme. Dar nu asta voiam să scriu, nu vreau să mă asemăn c-un vestit blog de critică de film și trailere comentate.

Ci doar simt așa, undeva pe interior, că m-am săturat de lipsa de inspirație pentru scenarii plauzibile de distrugere a lumii/universului.

Inevitabil, în fiecare film de gen, un bad guy/lucifer/elf rău sau mai știu eu ce dorește distrugerea completă a vieții din univers, distrugerea luminii, distrugerea punct, să nu mai rămână urmă de ardelean în univers.

Oamenilor, nu are logică.
Înțeleg să vrei să cucerești universul, cu tot ce mișcă în el. Dacă ai fi un uriaș calidetic, precum Clarke din Arsenalele din Isher, probabil ai avea și norocul de a o realiza.

La urma urmei, recunoașterea puterii este importantă, nu puterea în sine. Degeaba ai câștigat un univers, dacă toți sunt morți și nimeni nu ți se poate prosterna. Sau hrăni, dacă tot vine vorba. Sau să îți golească fosa septică. Sau orice altceva.

Pentru ce omori tot, inclusiv lumina? Ok, instalezi întunericul, inclusiv pentru tine. Și mai departe ce faci?Sex ca chiorii cu nevasta ta funestă, ce ți-a stat alături în genocid?

Sau te urci pur și simplu pe un dâmb și, privind într-o zare inexistentă, pentru că nu mai ai lumină, deoarece ai distrus-o, exclami:

– Tulai doamne, dar departe mai stau!

thor-2-kurse-malekith-adewale-photo

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.