Legat de articolul acesta, în care spun că nu există legi care să protejeze românia de agenți ruși sau defetism, apare simpaticul de Capatos, care ne explică, cu subiect și predicat, cum își apără el totul, dar nu și țara, pentru că datoria lui este despre altceva.
Exact despre asta este vorba. De genul acesta de declarații care sunt date anumit pentru distrugerea moralului populației care stă cu ciocul deschis, ca un pui de vrabie și așteaptă înțelepciune de la măscăricii de genul acesta. Și nu spuneți că nu, pandemia a demonstrat că orice român crede un vedet pe care îl știe, în locul unui specialist care chiar știe despre ce vorbește.
Cum ar fi fost dacă Capatos își fura o mare amendă pentru declarația asta?
NOU
Să îl asculți pe unul care vinde curve la TV, promovează mizerii, trăiește din can can, nu îți trebuie multa minte.
Să îl mai și iei drept exemplu, ți o cam meriți…
NOU
in general, cei care asculta specimene de genul, ar trebui sa fie carne de tun, singura lor utilitate pe terra…
NOU
Sigur cnu ati vrea sa plece si asta si toti ca el din tara :))? Fiti mai cerebrali :)))eu le dau si de un plin daca vor, doar sa plece mai repede.
NOU
Dacă își fura o amendă eram o țară puțin diferită. Dar, în cazul acesta, poate nu ar fi ajuns la asemenea declarații sau la mediatizarea lor. Sau poate impactul ar fi fost foarte redus.
NOU
Avand in vedere ca domnul in cauza e cam “nimeni pe strada” – daca nu citeam aici, habar nu avem de declaratiile lui – nici nu stiu cum e mai bine, sa fie lasat asa ca sa se fasaie singur sau sa ia o amenda si sa sara inca 10 idioti sa-l scoata luptator impotriva cenzurii sau vreun martir al liberei exprimari si sa citim despre el inca vreo 3-4 zile dupa ce a vomitat mizeria.
NOU
“Nimeni pe stradă” apare de obicei la TV răspunzând la sondaje cu “nu știu, nu cunosc, nu sunt din localitate”.
Oricare ar fi părerea noastră despre el, în gura ăstuia se uită sute de oameni (poate mii). Din nefericire nu e “nimeni pe stradă”.
NOU
Imi place foarte mult la oamenii de tipul Capatos “curajul” cand e pace. Mai mult genul asta de oameni care isi iau familia si pleaca sunt primii care vor suferi dupa Romania mai mult decat vom realiza noi prostimea de rand. Si vor suferi pentru ca aici erau cineva pe cand acolo vor fi exact ca omul de rand. Capatos reprezinta omul bogat care se duce la Mamaia pentru ca lumea il recunoaste si este respectat desi si-ar permite sa plece chiar si pana in Polinezia Franceza daca ar vrea. Insa in Polinezia Franceza nu-l cunoaste nimeni si nu este pupat in cur cum este in Romania.
NOU
“nu este pupat in cur cum este in Romania”
Bagi si cateva exemple despre pupatul in cur al lui Capatos? Ca sa vedem ca esti pe subiect totusi.
NOU
@dny
Importanta care i se da lui Capatos la nivelul mediei romanesti este pentru mine echivalentul pupatului in cur. Capatos este ceea ce este cat timp traieste in Romania si media romaneasca exista. Cand una din ele sau amandoua vor disparea, Capatos o sa cada in irelevanta si va face parte din marea masa.
Faptul ca vorbim despre el la modul la care vorbim nu facem decat sa-i dam importanta mai mare decat acesta o are. Si asta este valabil despre toate vedetutele sau influenceritele noastre de carton. Oamenii astia vor exista cat timp o sa vorbim despre ei, cand nu vom mai vorbi o sa dispara in neant. Fix asta este cea mai mare temere a lor si vor face orice ca sa nu fie uitati si sa vorbeasca de ei.
Clar la nivelul perceptiei publice aceste declaratii fac foarte mult rau, dar faptul ca lumea vorbeste despre asta inseamna ca aceste declaratii si-au facut efectul. Capatos este in continuare lins in cur de media prin bagarea in seama si noi comentam de pe margine despre dramatismul situatiei.
NOU
“Capatos este ceea ce este cat timp traieste in Romania si media romaneasca exista”
90% din produsul media romanesc este la fel, nu este Capatos un etalon.
Nu prea ii inteleg pe Cetin si Vali de ce au ales sa promoveze stirea intr-un fel sau altul.
NOU
Poate nu ar fi rau sa ii spunem ca e ceva razboi,poate pleaca el impreuna cu alaiul de prostituate pe care le promoveaza la tv(cred ca e un fel de proxenet),si impreuna cu valorosii lui din emisiune,am gasit rapid o mostra:
m.youtube.com/watch?v=12w0xsUTKiU
NOU
da, si eu cred ca e proxenet putin
NOU
adica face plasare de produs?
NOU
nemarcata
NOU
Nu dau doi bani pe Capatos, dar la primul semn ca devine nasoala treaba, as proceda fix al fel: copii, nevasta, parinti si la revedere.
NOU
Inteleg reactia pe care o ai si in anumite momente este cea naturala. Ceea ce nu inteleg este de ce trebuie sa devina nasoala treaba ca sa pleci? Adica stim foarte bine cum se misca lucrurile in Romania de ce mai trebuie sa se intample o nasoala ca sa pleci? Care este logica din spatele acestor afirmatii?
NOU
nevoia de siguranta
NOU
Parcă soluția tipei ăleia de pe LinkedIn nu mai suna așa rău.
NOU
@Arhi
Pot intelege nevoia de siguranta, insa toate comentariile astea mi se par doar pentru atragerea atentiei. Ti-e frica de un potential conflict si de ce s-ar putea intampla aici, pleaca acum si nu te mai uita. Nu mai astepta sa vezi ce se intampla pur si simplu pleci si asta este. Pe mine ma roade foarte mult expectativa asta pe tipul daca se intampla atata tot.
NOU
@Asdad2005 Indiferent de cum s-au miscat lucrurile pe timp de pace, eu am dus-o mult mai bine aici decat as fi dus-o afara. Am avut un stil de viata comparabil cu ce as avea in occident dar am acumulat mult mai mult capital decat as fi facut-o in afara tarii. Asta plus prieteni, rude, … au inclinat balanta spre a ramane in tara in timp de pace.
In caz de razboi e alta poveste.
NOU
@Ionut
Te inteleg perfect si in fond fiecare face ceea ce vrea. In acelasi timp respect foarte mult sinceritatea ta cand spui ca ai castigat foarte bine in tara si ai mai si acumulat capital, alaturi de faptul ca ai avut familia si cei dragi aproape. Chestiile astea sunt rare intr-o tara unde sa ne plangem de viata grea pare a fi sport national.
Lucrurile incep sa scartaie pentru mine fix din cauza faptului ca tu stai in expectativa si apoi vei lua decizia sa pleci. Si incep sa scartaie deoarece:
1. Ai acumulat capital aici, dar la prima salva de tun tu vrei sa pleci. Prin capital inteleg afaceri,proprietati,actiuni,bijuterii,opere de arta Stiu ca siguranta este prioritara, dar pentru a fugi din tara o sa ai nevoie de foarte,foarte multi bani. In cazul in care Rusia ataca Romania o sa intre in razboi cu NATO si toata paradigma curenta se va schimba dramatic pe toate planurile.
2. Tu esti de parere(sau cel putin eu asta inteleg), ca daca odata ce vei fugi din tara problemele prin magie se vor rezolva. Realitatea este ca nu se vor rezolva ci doar vor fi inlocuite de altele si ca in functie de situatie, razboiul te poate urmari oriunde(vezi cazuri de ceceni mutati in Ucraina, sau de sirieni mutati in Ucraina). Aceasta fuga te va urmari toata viata desi nu toti o spun sau accepta.
Prin urmare daca iti este frica de un razboi pleci acum si asta este, nu stai sa astepti sa vezi ca se intampla acel razboi. Ceea ce ma duce cu gandul ca cel putin acest dialog prin comentarii este doar despre o situatie ipotetica si nu una care se va intampla. Fix pe tema asta a facut si vali un video unde exprima mai plastic ceea ce spun eu si mai ales naivitatea multora care odata ce se intampla acel razboi vor sa plece.
Cam fix din cauza asta cand aud comentariile de tipul daca se intampla razboi imi iau nevasta,amanta,copii si plec din tara ma amuza. Iar cand vin de la o nulitate absoluta numita Capatos nu pot decat sa spun ca nu o sa plece nimeni cand se va intampla nebunia ci toti vor sta pe aici. Si asta pentru ca daca pleaca vor pierde mai mult decat vor castiga, ca daca n-ar fi fost asa plecau de mult timp.
NOU
@Asdad2005 exista o realitate istorica pe care nu o poti ignora ca roman. Tara asta a fost mai tot timpul la cheremul multor imperiilor. Eu sunt constient de “pericolul” rusesc, nu de azi, nu din 2014 ci cam din momentul in care am realizat ce inseamna sa fii cetatean roman si am citit putina istorei. Realizezi ca la un moment dat se poate intampla ca rusii sa vina pe aici in vizita.
Constient fiind de asta dar si de altele cum ar fi corupria, politica interna, nu te apuci sa investesti 90% din ce ai in imobiliare sau in bunuri care te leaga financiar de glie. Nu intr-o tara ca Romania. Incerci sa acumulezi capital lichid si care nu depinde de ce se intampla pe aici.
Cand exact alegi sa pleci e alta problema. Unii poate au plecat in perioada psd dragnea, altii in momentul in care a inceput nebunia in Ucraina, altii poate au plecat saptamana trecuta si altii poate pleaca maine. Depinde de fiecare.
NOU
@Ionut
Foarte corecte si pertinente observatiile. Si la final ii inteleg pe toti si pe cei care vor sa plece si cei care vor sa ramana. Daca asta ii ajuta pe ei sa fie bine pe toate planurile atunci sa aibe mult succes in toate. Ce se va intampla, nimeni nu poate sti. Ceea ce observ cu ochiul liber este ca acest conflict o sa afecteze intr-o mica sau mai mare masura pe toata lumea si directia pe care o vor lua lucrurile. Este clar ca este oriunde mai bine fata de un oras asediat(vezi cazul Mariupol), doar ca nu vei scapa de toate probleme oricat de mult ai vrea sa fugi. Ca unii stiu sau nu, timpul ne va spune, dar istoria ne arata cam care sunt directiile si anumite povesti le-am mai citit poate unii le-au mai trait. Cam din cauza asta spun ca de razboi nu poti fugi oricat de mult ai vrea pentru ca lucrurile te vor afecta iremediabil in anumite planuri. Dar vom vedea ce va fi…
NOU
Deci in caz ca orcii vor dori denazificarea tarii, capatos nu va fi acolo la antene cu javelinu ca sa ne apere?
Ok, am inteles. Nasol. Anyway, au adus ulei la Mega?
NOU
Mai e un aspect la treaba asta cu lașii ăștia. Dacă unul care a efectuat stagiul militar obligatoriu declară că el nu se va prezenta la mobilizare, nu este anunțarea unei fapte penale? Toți care au făcut armata au depus un jurământ.
Cât de laș sa fii să te caci pe tine zilnic, de când a început războiul in Ucraina, să te gândești cum sa fugi, cum să scapi de aici.
Ce atata vorba? Daca trebuie, mergem si ne batem, ca rusii aia nu sunt niste extraterestrii cu trei coaie.
Cand o sa ajung acasa si aud defetisti,o sa ii iau la palme.
NOU
Acasa de unde?
Comentezi ce ai face in RO cand de fapt nu esti in RO?
PS: iarta-mi gresala daca este vorba de altceva.
NOU
@SilviuN
O alta chestie pe care o omit multi care in caz de razboi isi iau talpasita este urmatoarea. Orizonturile lor de emigrat cuprind fie tari NATO, sau tari aliate NATO(inca nu am auzit sa plece careva in Rusia sau Coreea de Nord). In cazul in care Romania(apropo stat NATO) va fi atacata NATO va raspunde. Oare chiar crede Capatos ca daca Romania va declara mobilizarea el va putea s-o ocoleasca dintr-un stat NATO sau aliat NATO?!
NOU
@Asdad2005
Vad ca tot insisti pe faza asta cu n-ai unde sa pleci.
Hai sa nu mai vorbim de Capatos ci sa vorbim la general:
Nu trebuie sa plec in tari NATO, sau in UE, probabil de asta si coada la pasapoarte:
Pun economiiile la bataie, cu 1500E pe luna cred ca pot trai decent mai pe buget intr o insula la caldura.Ma angajez barcagiu sau whatever sa mai recuperez din paguba si aia e
Am scapat cat de cat de nenorocirile unui razboi pe o perioada destul de lunga.
NOU
Ca sa facem o paranteza, cica chiar daca se declara mobilizare, cei care NU au efectuat stagiul militar pot sta chill. E amuzant cum se tot agita unii care nu au vazut armata decit in filme cu potentiala fuga din fata orcilor invadatori. Eu unul, ca om fara armata cu ceva sport de performanta prin liceu si conditie fizica mai buna decit multi politai locali (imi pot lega sireturile din picioare fara sa ma deranjeze burta, pot sa fac 60 de flotari legate, daca merg pe jos 10 kilometri nu pling dupa mama) m-as oferi voluntar necombatant din prima zi in care asta ar fi posibil. Necombatant fiindca sint chior, dar in caz de ceva as putea sa arunc un Molotov, o grenada, un bolovan. De ce as face asta? De-al draq, pentru ca daca doi bunici de-ai mei au luptat si au trecut de prizonierat si au trait peste 80 de ani fiecare, ar fi de porc sa imi bag coada intre picioare si sa ma car. Daca tot nu am facut-o pina acum… P.S. Apropos de aia care au facut armata, am un unchi care a fost militar inainte de 1989. Pensionat in floarea virstei pe la 45 de ani, viata-viata, acum are vreo 71-72 de ani si arata mai bine ca un om al muncii la 50. Ce zice el? Ca Zelensky ar trebui sa ciocul mic si joc de glezne, sa faca ce zice rusul, ca ia uite cum mor oameni nevinovati degeaba. Asta e armata care chipurile ar trebui sa ne fi aparat si cel mai probabil multi dintre astia de acum sint fix la fel. Needless to say, inainte era mai bine, acum Soros, oculta, de-astea…
NOU
@dny
Daca vrei sa faci mutarea asta o faci acum, nu cand incepe razboiul. Si spun asta pentru ca odata ce se intampla nebunia modalitatile de parasire a tarii se complica foarte mult pentru toata lumea. Mai mult este foarte probabila suspendarea zborurilor catre anumite tari si peste anumite spatii aeriene. Pe langa asta localizarea geografica a Romaniei nu este una asa buna, asa ca fereastra de timp este mica.
Repet nu spun ca nu ai unde sa te duci, ci spun doar ca daca vrei sa pleci o faci acum cand nu ai batai de cap. Ca nu vei avea unde sa fugi si ca la un moment dat razboiul te va prinde din urma e o alta discutie. Dar daca vrei sa fugi o faci acum, nu anunti pe nimeni si aia este.
NOU
@KodrutZ
aia doi bunici ai tai au luptat fiindca au avut alternativa sau nu au avut incotro?
Tu ai alternativa ok? Cate zile saptamani luni ai reusi sa stai in alta tara fara sa muncesti? In ce conditii ai locui?….
NOU
@dny- sunt pe mare, la muncă.
NOU
@ionut: I-a chemat patria, s-au dus. Patriotism sau lipsa alternativei? Destul de multi s-au dus din patriotism atunci. Nu sint patriot defel, nici nationalist, sint un progresist sorosist nenorocit, nu am nici o mare dorinta de a crapa, dar sa plec in caz de ciomageala cind as putea sa stau si sa ajut pe cei care chiar lupta, asta ar fi de porc. Invazia rusa nu va fi mai groaznica ca guvernarile ultimilor 30 de ani, mai ales ca armata noastra garantat nu are resursele umane si materiale pe care le are cea ucraineana. Bine, nu iau in calcul faptul ca sintem parte din NATO, ca rusii daca e sa degenereze in ciomageala globala s-ar putea sa fie ajutati de niste zeci/sute de mii de chinezi si eventual nord-coreeni, poate si indieni, ca…
In alta tara fara sa muncesc… not an option. Un laptop sa am, si ma descurc. Din fericire nu depinde jobul de o locatie anume. P.S. Incepe sa imi fie din ce in ce mai frica sa trec pe trecerea de pietoni. De costul facturilor. Razboiul cu rusii e destul de jost pe lista.
NOU
Decât să-i băgăm nişte carne in frigider la acest cap…a…tos.Jeg anal…cu toată emisiunea lui cu tot.
NOU
Nu stiu de ce va mirati…La sondajul din 8 martie, 54% au votat ca nu ar pune mana pe arma.
Daca sondajul era facut pe timp de pace, ar fi fost 90% ca nu vor lupta, dar multi, ca sa nu fie considerati pro rusi, sa nu isi ia un idi nahui si suka, au zis ca da, vor lupta.
NOU
Treaba asta cu amendă de la un anumit punct e inutilă (că poate nu o plătește cu banii lui). Închisoare și interzicerea unor drepturi
NOU
confiscare?
NOU
in caz de ceva, sa-i ia si cei care raman nevasta si copilul la ….
NOU
da, fraer
NOU
Ți-ai pus tricolor la 1 decembrie pe profil? Ai tremurat românește când sfârâiau sarmalele în promo la ProTV? De ce ți-ai pus tricolorul? Pentru Ciolacu? Pentru Iohannis? Pentru nevastă-ta? Pentru fiică-ta? Poate că motivele pentru care ți-ai pus tricolorul la profil la 1 decembrie ar trebui să te mâne în luptă „dacă e”.
Am niște versuri de-a lui Păunescu, fie-mi cu iertare. Sar peste proslăvirea lu nea Nicu, dau fragmente. O cântă Alifantis, dacă vreți să ascultați.
„Dacă ne-nfruntă munții, cu munții ne vom bate! / Pentru lumina țării, și pentru libertate!
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus / Decât slujirea țării, nimic nu-i mai presus!
Jurăm credința luptei, oricât ar fi de grea! / Jurăm că pentru țară, și viața ne vom da!
Jurăm să nu ne mintă, nici clipa, nici vecia! / Trăiască libertatea, Trăiască România!
Dar țara nu se face, cu lași cu apatrizi / Iubirea nu te scuză, când ochii îi inchizi!
Avem contract pe viață cu visul și cu glia / Trăiască libertatea, Trăiască România!
A noastră este țara, o moștenim deplin! / Va trebui, întreagă, s-o dăm celor ce vin!
Dacă renunți la luptă n-ai ce să mai aștepți / Nimic-a nu se face în poziție de drepți!
Să facem România prin toți și pentru toți / Un teritoriu liber de orice prejudecăți
Să fie al nostru dreptul și a noastră datoria! / Trăiască libertatea, Trăiască România!
Jurăm din milioane de inimi și destine / Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân și tânăr, femeie sau bărbat / Credință României, necondiționat!
Că țara-i bogăția ce veșnic ne rămâne / Și glasul ei ce-ndeamnă “Deșteaptă-te, Române”!
Nu ne-nspăimântă nimeni, cu forța sau pustia! / Trăiască libertatea, Trăiască România!
Suntem de e nevoie, o țară de soldați! / Suntem de e nevoie, un lanț de Munți Carpați!
Durerea țării noastre, făcută-i să ne doară! / Ne place libertatea, ca oameni și ca țară!
Și soarele dreptății să lumineze sfânt / O țară-n roșu, galben și albastru pe pamânt!
Aceasta-i viața noastră, aceasta ni-i tăria! / Trăiască libertatea, Trăiască România!”
Acum, după ce ați citit, comparați cu atitudinea poporului ucrainean.
Apoi gândiți-vă la noi.
NOU
Ştie cineva unde are vila Capatos? Că eu rămîn să lupt dar n-o să-mi las familia într-un bloc amărît. O mut în casa lui. Cred că nu-şi închipuie că la întoarcere găseşte locul ţinut călduţ de noi ăştia mai fraieri.
Să se gîndească la asta toţi cei care fac coadă la paşapoarte.