Mă uitam la hora asta de articole pro și contra tinerilor care nu acceptă să muncească pentru salarii de deschidere mai mici de 1000 de euro și m-a pufnit râsul. Adică, serios, asta e marea problemă, că niște țânci nu acceptă salarii mici? E ok, momentan încă antreprenorii români nu s-au prins, dar și la noi vor apărea emigranții din țări sărace, care acceptă și 500. Deja e plin de chinezi, iar ei sunt încă la prima generație, cei ce încă au bani, dar deja vine din urmă generația doi, din care au apărut și săracii. După ce se vor umple joburile de chinezi și arabi care muncesc și pe mai puțin de salariul minim pe economie, pentru că stau 20 într-o cameră și consideră că e bine, ce-or să mai chițăie băieții.

Dar despre altceva voiam să zic.
Cum te angajezi azi? Intri pe net, cauți siturile de joburi, eventual direct din contul tău, cu setările făcute pe interesele tale, faci screening pe ce te interesează, selectezi ofertele tentante, iei mailul, obligatoriu mailul și trimiți CV-ul făcut ușor, după chestiile standard de pe bestjobs, much succes, aștepți angajatorul care să se milogească de tine să îi faci onoarea de a-i ceda din skillurile tale pentru foarte mulți euro.

Cum te angajai când nu era internetul?
Păi, așteptai ziua de luni și ziua de miercuri, când se publicau anunțurile proaspete în România Liberă, singurul loc unde se puneau anunțurile serioase. Te trezeai de la prima oră, ca să prinzi ziarul, da, știu că pare greu de crezut, dar am trăit vremurile în care dădeai șpagă tipului de la chișcul de ziare ca să îți păstreze ziarul preferat. Dacă nu prindeai de la prima oră, joburile bune să dădeau repede.

Citeai frumos tot cearceaful ăla de anunțuri, cap coadă, cu tot ce conținea, pentru că nu erau pe categorii sau alte sortări. Sculerii matrițeri erau lângă anunțurile de prostituate, camuflate sub denumirea Domn bine, angajez secretară, minim 18 ani, aspect fizic extrem de plăcut, CV la CP.69 OP.10.

Subliniai anunțurile care te tentau, luai numărul de telefon de acolo și începeai să suni la ele. Tu și cu încă 1000000 de berbeci în căutare de muncă. Săracele secretare, cele reale, nu alea cu aspect fizic plăcut, erau disperate când era sezonul de angajări, din cauza telefoanelor. Dacă aveai noroc, era un număr de fax atașat. Și atunci îți luai CV-ul tău, eventual scris de mână, că nu e ca și cum ar fi exista imprimante pe toate drumurile, lipeai de el o poză și fuga la poștă, să îl trimiți. Și era super scump să trimiți un fax, să nu credeți că era gratis.

Dar, de cele mai multe ori, de la capătul celălalt al firului ți se spunea unde să vii să îți depui CV-ul. Luai adresa, căutai o hartă, dibuiai pe unde e firma și plecai, cu teancul de CV-uri în brațe, să îți depui CV-ul la recepție. Bună ziua, bună ziua, am de depus un CV, pentru interviu. Da da, lăsați aici, pe teancul ăsta de încă un milion de CV-uri. Și asta făceai pentru toate celelalte anunțuri. Găseai 30 de joburi, 30 de drumuri, în acea zi, cu transportul în comun, să depui CV-uri.

După care stăteai și așteptai să te sune pentru interviu. Știți, nu exista telefonie mobilă. Iar Romtelecom nu punea linii fixe, pentru că încă nu ieșiseră din comunism, simțeau că e bine să țină populația sub călcâi. În paranteză fie spus, mi-am anulat abonamentul de telefonie fixă la Romtelecom, care avea 10 minute în rețea și pe care dădeam 850 000 lei lunar, în 2005. Închidem paranteza.

Dacă nu aveai telefon acasă, lăsai telefonul unei vecine în CV și te rugai ca vecina să fie în toane bune și să răspundă la telefon. Sau să fie în stare să noteze corect adresa. Sau să vrea să noteze adresa și să nu îi înjure pe ăia pentru că o deranjau. Pățite toate 3, fără probleme.

Și te sunau. Și mergeai la un interviu. După care se repeta faza cu vecina, sperând să aibă toanele bune și să te anunțe. Si poate încă un interviu, și încă unul. De fiecare dată, erai la mila ei, plus că era extrem de deranjant că știa detaliile din viața ta și o auzeai bârfind cum te-au respins pe tine la 3 interviuri deja.

Era greu, dragilor, să te angajezi în vreun fel. Iar pe piață era o penurie completă de joburi. La 20+ de ani, ofertele erau de asistenta manager si vanzatoare pentru fete, bodyguarzi și muncitori necalificați, pentru băieți. Posturile bune se dădeau pe pile, șpăgi și vorbe bune, ideea de departamente de HR era o glumă, iar interviurile le țineai direct cu patronii, care aveau abilități de HR fix cât experiența lor în management.

Acum e altfel. Cum prețuiți asta? Stând pe banii părinților.
GG you!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

86 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Când m-am dus la interviu la un alt loc de muncă, m-au ținut mai mult decât anunțasem eu că voi lipsi la locul de muncă pe care îl aveam. Și îi întreb pe ăștia dacă pot da un telefon. La care ei: Sigur, uite, intră în biroul ăla și poți vorbi liniștit acolo.
    Am intrat și pauză. Nema telefon. Ei credeau că am mobil și în biroul ăla nu mă deranja nimeni. :)))))) Atât de rare erau mobilele.

    • #2

      Prima zi de București. Am căutat în ziar, am luat un tramvai care nu m-a lăsat nici măcar pe-aproape de adresa aia (dar așa mi-a zis o babă în gară) după care am luat-o pe jos că aveam banii de bilete numărați. M-am angajat (la negru și temporar) supraveghetor de imprimantă de steaguri. Imprima Vanghelie vreo 5000 de steaguri cu Vanghelionul și nu rezista nimeni în camera de imprimare, era un miros de te otrăveai numai privind pe geam. Stăteam până se imprimau două steaguri, ieșeam afară, băgat un iaurt și mă băgam înapoi. După două săptămâni, mi-a dat patronul banii și-a vrut să-mi dea și-o premă. Și i-am zis că de banii de premă vreau să-mi imprim CV-ul pe un steag mare din mesh. Luat steagul, dat șpagă la administrator, agățat steagul pe bloc pe laterala care dădea spre Camil Resu, în două ore am primit telefon:
      – Cât?
      I-am zis cât cer și pentru 10 ani am lucrat la unul din cele mai jegoase ziare din România.
      Cam așa făceam când n-aveam internet :))

    • #3

      ai lucrat la Curea?

    • #4

      Nu știu cine era Curea, eu am lucrat la Ceaușu.

  2. #5

    Era o vorba pe vremea aia, joburile bune se luau prin relații sau felații..

    • #6

      PCR – partidul comunist roman sau pile, relatii, cunostinte
      Ierarhia oricum a ramas aceeasi: Sefi, sefuti, fututi si rasfututi

    • #7

      @mihaela: si pulimea, cei mai multi 🙂

  3. #8

    Eu inteleg punctul tau de vedere, dar care e concluzia?
    Eu in romania nu cred ca mi-as fi gasit de munca, nici macar pe salariul minim. Si pa londra ghici ce, am salariu blana si imi si zic astia ca sunt foarte bun. Nu ma laud, dar problema nu e ca sunt tinerii lenesi si nu iau joburi. Asta e doar un alt efect al bataii de joc din romania, as fi luat cu placere acum 3 ani un job care sa imi dea 3000 de lei si sa stiu ca in doi trei ani iau 5000 sau 6000. Aici mi-am dublat salariul in 3 ani si am posibilitatea sa il triplez in cativa ani daca nu se duc astia de rapa. Arata-mi job din romania care poate face asta fara sa te bage la inchisoare DNA.
    Sa vina chinezii si arabii sa ia joburile, mi se pare o chestie chiar buna. Daca romanii nu au putere sa faca chestii, sa faca altii. Cam toate tarile astea dezvoltate s-au ridicat pe spatele imigrantilor. Poate la inceput o sa stea cate 20, dar pe urma se mai muta si singuri.

    • #9

      te ai dus in londra, proaspat absolvent si ti ai luat din start salariu blanao?

    • Ce treaba are mediu privat cu DNA? Eu doar intreb. Si daca se duc de rapa, ce faci? O iei de la 0? Nu o sa iti convina, cum se zice: salar? Esti programator?

    • #11

      … Fara sa te bage la inchisoare DNA … respectivul e un retardat fan Rom Tv si Antena3, ori se crede politician corupt cu frica de DNA, dar cumva retardul lui e foarte apreciat si remunerat in Anglia

    • #12

      pa londra, pa targu-ocna… o perversa, ceva?…

    • #13

      il baga la inchisoare DNA-ul… mars ma!

    • #14

      Proaspat absoluvent de ce? Scoala de dans si bune maniere? Bai, terminati, ca sa obtii un permis de munca in Anglia ai nevoie de calificari sau de o viza de studii. Nici macar Yellow Card nu obtii pe ochi frumosi, D-apai Work Permit sau Purple Card .
      Si, guess what, tinerii romani chiar sunt lenesi. Si nu ii prea ajuta logica. Nimeni nu te angajeaza pe 1500 de euro fara experienta , nici macar in tarile din vest. Si nu ai cum sa acumulezi experienta daca nu muncesti intai pe bani putini. Pentru ca, guess what, cat timp inveti, nu produci.

    • #15

      @cetin

      Dupa ce a absolvit scoala vietii super_fotbal s-a transferat de la F.C. Clanul Sportivilor la o echipa locala din Londra.

    • #16

      Da boss, m-au recrutat din facultate. Nu mai mancati ciuperci aiurea. In primul an salariul nu a fost chiar blana, dar a crescut intre timp.
      Cand am zis de DNA ma refeream la faptul ca mai toti care au salarii blana prin romania nu le au pentru ca fac munca cinstita.

    • #17

      pai aia zic. oamenii astia, fara experienta, fara cunostinte, fara NIMIC, vor salariu blanao, din care sa isi permita tot ce e necesar, din start.

    • #18

      Iulia, tu esti obiectiva ca de obicei. Habar nu am despre ce carduri vorbesti, alea sunt prin constructii. In afara de NINO nu am nimic. Cat despre companiile la care am lucrat, te asigur ca sunt companii de care ai auzit si ai folosit produsele lor.

    • #19

      Ce treaba are mediu privat cu DNA? Eu doar intreb. 
      Pai ghita pana sa se afle exact ce facea, era un tanar care a reusit in viata. Fix replica asta nu credeam ca o sa trebuiasca explicata.
      Aia cu salariul ma asteptam sa o explic. Acolo am avut noroc, suntem 4 oameni care facem lucrurile astea intr-o companie de cateva mii. Asa ca nu o sa vezi joburi prea curand.

    • #20

      Eu tin minte cand m-am dus la interviu prin anul 3 de facultate, anul 2012 sau cam asa, aveam in cap cam 400 de euro. Cam atata imi dadea maicamea si vroiam sa iau ceva care sa ma si ajute pe viitor. Nu vedeam rostul sa ma duc la mega image sau sa imi dea maicamea bani in continuare in timp ce eu imi pierdeam timpul la munca.
      Ce vreau sa spun este ca poate o parea ca vor toti 1000 de euro, dar eu zic ca daca salariile ar fi undeva pe la 2500 sau 3000 de lei de inceput indiferent de experienta sau calitate, cred ca s-ar inghesui mai multi sa se angajeze. Pe 1400 de lei, banii aia ii faci din ceva joburi de ocazie.
      Eu pana am inceput in anglia am asteptat undeva la 9 luni. Am luat jobul, dar incepeam la pulivara. Faceam treburile pe la oameni prin curte, uneori luam si 200 de lei pe zi. Pai prefer sa fac oricand in locul unui job care ma tine blocat 40 de ore pe saptamana pe 1400 de lei.

    • #21

      Iulia, no offenve, dar in Anglia nu ti mai cere nici dracu cardurile de care vorbesti tu. Se cereau acum mult timp. Vii si.muncesti, simplu ca buna ziua. Uite, nevasta mea:e sofer pe tir ca si mine de aproape 5 ani. A luat HGV-ul aici in UK si dupa atestat s a angajat la Davis Turner pe 2500 pe luna doar curse interne, zona noastra plus sud estul Londrei. Daca vrei mai multi bani pleci si natiinal pentru ca de la o vreme nu mai renteaza transportul international cu tirul din si catre Uk. Cu avionul de marfuri e mai ieftin banuiesc.
      Fi-miu, a venit aici si s a angajat la Lidl Distribution. 12 ore pe zi, de luni pana vineri, cam 1500 pe luna bate si el saracul. Si ca noi sunt mii veniti aici doar pe experienta si chiar daca erau in perioada de training tot castigau ca si ceilalti. Sper sa nu te supere ce am zis, nimeni nu le stie chiar pe toate.

    • #22

      Ba ar trebui sa fie cu ofensa, ca vorbeste aiurea-n tramvai ca de obicei. A crezut ca imi fura mie boii de la bicicleta, daca termina ce facultate am terminat eu, ii multumea cu doua maini aluia care a inventat casca ca fara ea nu termina.

    • Minunat exemplu Ghita, nici nu era in zeci de mii de comisii de pe listele PSD si vezi tu, cand e vorba de licitații publice nu iti vine politia locala, m-am convins, o banca si un polițist, banca a cedat, te las in convingerile tale. Te-au recrutat din facultate? Adică a venit respectiva firma fix in a ta sala de cursuri si s-au milogit? Ti-au nimerit mailul? Adevărat, nu recrutează din sutele lor de facultăți dar vin la Saguna, la super_fotball sau cum se scrie. Intreb iar, in ce domeniu lucrezi?

    • Inca ceva, crezi ca angajatorul este obligat sa iti creasca salariu? De ce sa nu il scadă? Un idiot de 12 ani o sa fie idiot și la 45 singurul argument fiind trairile. Marirea respectiva se face pe baza activitatii sale, daca tu nu esti capabil sa iti produci salariu, de ce sa aduca bani de acasa? Nu iti convine salariu? Fa-ti firma, du-te in Londra pe 3k din care 1k cazare, apoi mancare, o haina, etc. Cheltuielile difera, contează tara, orasul, etc.

  4. #25

    boss…in 2005 avea patria si net si telefoane mobile
    iar cu angajarea era cam ca acum, tot in sistem pcr
    mustesc corporatiile de finuti, cuscri, nepoti, amante care stau la tigara 4 ore pe zi in timp ce fraierii muncesc

    • #26

      citește, boss, ce scriu, ca e vorba despre cand aveam eu 20 de ani. 2005 era vorba despre romtelecom.

    • #27

      stiu
      faza cu 2005 era asa..de completare 🙂

    • #28

      2005 n-are treaba, in 2005 era deja lux. Seriful zice de anii ’90 ai capitalismului salbatic cand absolventii de TCM lucrau la ghiseu la schimb valutar ca alte joburi nu erau.

  5. #29

    ,,CUM TE ANGAJAI CIND NU ERA INTERNETUL” !
    UN ARTICOL ,CORECT *! ,CARE RESPECTA 90%REA
    LISTAREA SI 10% , REMINISCENTA ,,SOCIALISTA”!..
    CARE , EU PERSONAL –VAD ALTFEL ,CERINTELE DE
    ANGAJARE , CARE SI-AU SCHIMBAT, PRIORITATEA!
    DE CE? SIMPLU …S-AU PRIVATIZAT , DUPA 90″ IN
    MARE PARTE( adică s-au închis) , SI ADEVARATII
    MUNCITORI #CALIFICATI#!.. NU MAI AVEAU C-AU
    TARE , SI ATUNCI : 1)–NIMENI , NU TE MAI INTRE
    BA…CE CATEG/ AI ; CE AI EXECUTAT ; DE CE DO
    RESTI , SA VII …2)—CIND ,TE PREZENTAI , ANGA
    JATORUL AVEA OCAZIA , SA-TI *EVALUEZE*!EXPE
    DIENTA ,( după,,mîna”! , daca lucrau în execuție ! ,
    daca lucrai la birou ,sau proiectare) 3)—Atitudinea
    Personal ,am apreciat INTODEAUNA –modestia in
    INBRACAMINTE si-n ,igiena personala) 4)– DACA
    ACESTE , MICI INDICII !…SE ARMONIZAU SI CU
    #CUNOSTINTELETEHNICE#!…PROBATE IN –*EX
    PLICAREA , EXECUTIEI CONCRETE ,A OBIECTIVU
    LUI , CE FACEA –OBIECTIVULUI ANGAJARII ! , I-L
    STRINGEAM IN BRATE SI-L ANGAJAM PE LOC !!!!…
    DAR , TIMPUL IN CARE ,,ROMANIA” SE RIDICA SI
    SE AFIRMA PRECNANT IN EUROPA SI IN LUME* A
    FOST*!–ACUM , –IN NOUL * TIMP*??? , NU SE CERE
    1)—ATITUDINE ,2)—PROFESIONALISM —3)—COM
    PETENTA …..ACUM NOII ,,DOMNI DEMOCRATI”!!!…
    DIN –MULTINATIONALE ? CER UN SINGUR LUCRU
    — S U P U N E R E / A S C U L T A R E / M U N CU A/
    F A R A — BANI , LA VALOAREA , PRODUCTIEI SI
    SI SINDICAT , PENTRU , APARAREA DEMNITATII
    CELOR CE PRODUC , P L U S –V A L O A R E !…..

    • @Cetin:
      Noua ne zici sa:
      -folosim un limbaj civilizat
      -nu mai dam comentarii intolerante “cu evreii care ne conduc, cu Antonescu, cu moarte cutărei rase și altele”
      arhiblog.ro/reguli-comentat-site

      Si apoi apar comentariile astuia, care pe langa ca sunt all caps, foarte greu de citit/inteles, sunt si profund comuniste.
      De asta am renuntat la pet-ul de Bucegi promis la 1000 si m-am hotarat sa raman la 726 de comentarii

    • #31

      Dl Stoica, la urmatorul comentariu, va rugam noi, scrieți de mână pe o foaie dictando, punti-o in plic si expediati-l la adresa Pantelimon, strada Panselelor CP69 OP10 si il scrie Cetin aici.
      Multumim anticipat

    • #32

      NICI MUNCA FAHRA PAINE, NICI PAINE FAHRA MUNCA… RHESPECT CLASA MUNCITHOAHRE!!!

    • #33

      Te-au scăpat în cap la interviul de angajare?

    • #34

      Da, s-au dus vremurile acelea, am ajuns la cheremul străinilor care se roagă la un singur idol – finanța jidovită. Un popor căruia i se fură DEMNITATEA este menit PIEIRII!

      youtu.be/YiB1A9c-KQA

    • #35

      Tovarășe, vă auzim!

    • #36

      Daea , tu esti mah ?

    • #37

      TRAIASCA OAMENI MUNCI

    • NOI MUNCIM NOI NU GINDIM!

    • #39

      @ C

      Cand zicea de intolerante Cetin se referea la posturile facute de baietii/fetele care inca au postere cu nenea H pe perete.

      Asta e de-a dreptul hilar, mie imi face ziua mai buna numai cand ii vad postul, iar cititul il consider o mica proba de inteligenta (e un fel de rebus mai dubios).

      Este o diferenta intre un gunoi de post si un shitpost bine facut.

    • #40

      am ras copios

    • #41

      domnul Stoica rulezzz. si pot spune ca isi creste nivelul de la o postare la alta. e misto si te face putin la creieri incercand sa scoti adevaratul mesaj de acolo.

  6. #42

    Si bunica avea acelasi mod de gandire, doar ca era cu copii care n-au de mancare si care invata la lumanare.

  7. #43

    Nu stiu sefu, atunci cand m-am angajat prima oara, am luat din ziar anuntul dar aveam telefon mobil.

    Insa, acum daca ar fi sa ma gandesc cum as fi procedat daca nu erau telefoane mobile, pai ma duceam zilnic la ora la care deschideau aia biroul, le bateam la usa si le ziceam “Am venit pentru interviu”. Zilnic. Mie imi place sa ma plimb, mai ales cu autobuzul, ma mai bat cu pensionarii. Apoi dupa interviu, iarasi zilnic le bateam la usa “am venit la munca. unde semnez condica?”

  8. #44

    Cand m-am angajat prima oara, am luat din ziar anuntul si am sunat de la telefonul public din Piata Sf. Gheorghe, ca telefon mobil sau fix n-aveam. Se intampla in 2003, eram proaspat venit din provincie la studii la Politehnica.

  9. #45

    Offtopic. Ce s-a intamplat cu avatarul meu de imi apare motanu pixelat? E blasfemie.

    • #46

      la ala doar tu umbli, pisoi, nu avem noi treaba

    • #47

      Ma crezi cand spun ca la gravatar mi-am uitat parola si nu am reusit sa mai schimb poza (am incercat). Deci “ie de la ei”

    • #48

      fa-ti alt cont, dumbo

    • #49

      Saț deie bunul Mnezo iubire, bogdaproste pentru idee

    • #50

      Ba du-te de aici, ca m-am prins.
      Pai io comentez cu adresa asta de mail de 4850 de comentarii.
      Daca imi fac alt cont tre sa il fac cu alta adresa, ca nici la adresa veche de mail nu mai pot intra, ghici ce, am uitat parola.
      Pai ce, io-s prost sa o iau de la 0 cu numarul comentariilor?
      La 5000 ma opresc, am mai zis-o, imi schimb numele si avatarul si devin anonim aici.

    • #51

      in sfarsit…

    • #52

      Maidanezul meu apare bine

    • #53

      Sef, nu poti sa-ti bagi matale manutele in baza de date si sa-i modifici lui Baxt counterul cu vreo 4000 de comentarii mai putin?

    • #54

      nu stiu de unde:))))))))))))

    • #55

      Sau sa ii afizezi lui Baxt o valoare constanta la counter “If username=Baxt and email=baxt_pisoiu@gmail.com counter=4851″. Si-l lasi asa sa munceasca pana atinge 5000 si la 5000 il lasam sa se opreasca.

    • #56

      Probabil e un Select count intr-o coloana coments pe cheia email gen baxt_pisoiu@gmail,com. E mai aiurea ca tre sa-i faci update sa-i modifici mailul. Probabil ceva de ganul Update table coments set email=”baxt_pisoi_pixelat@gmail.com” where email=”baxt_pisoiu@gmail.com“. Si in felul asta counterul probabil o sa numere tot ce e cu vechiul email, adica nimica. Bine, cumva tre sa-i lasi totusi vreo 1000 de comentarii pe vechiul mail sa nu creada cumva ca l-am hacerit.

    • #57

      Awwww prindea-v-as cu soacra-mea

  10. #58

    Tare de tot,asta cu adusul maimutelor umanoide, din africa!!Nu uita draga cetin, ca au facut aceeasi greseala si vest europenii.Au lasat fluviul de migranti sa-i napadeasca ,crezand ca a dat norocul peste ei si se vor umple toti,de forta de munca ieftina.Dar cum socoteala din targ nu bate cu cea de acasa, tot asa si vest europenii s-au umplut de maimute cu pretentii umane, care violeaza tot ce prind si in propertie de 99,99999% sant asistati social.Nu mai scriu ca peste 90% sant analfabeti.nu stiu sa faca nimic si nici nu vor sa invete.

    • #59

      asa, iar asta difera de romani cu…mai exact ce?

    • #60

      romanul e mai capra, e mai pe mamaliga

    • #61

      “Nu mai scriu ca peste 90% sant analfabeti.nu stiu sa faca nimic si nici nu vor sa invete.”. Ciobul, oala, rasul…

    • #62

      da, aproape ca nu mai intra cafeaua. de ras.

    • #63

      Romanul e si fudul.

    • #64

      @bukk: esti prost. dar nu despre asta e vorba.
      am o problema uriasa cu oameni calificati pentru domeniul in care ma desfasor. si nu exista. pur si simplu toti sunt angajati sau plecati din tara. si nu exista scoli profesionale pentru a genera noi valuri de oameni pregatiti. (multumim dnei andronescu pe aceasta cale. si daca nu ma insel, fix dlui PLM, consilier al dnei Abramburica la momentul cu pricina). anyway, zilele trecute discutam despre problema asta si am aflat de unii care au si trecut la fapte: au adus familii din Moldova sau Ucraina si le asigura cazare si in schimb au forta de munca calificata si dedicata. si mai ieftin decat nesimtitii autohtoni. Eu ma gandeam chiar mai departe, china sau alte asemenea. si asta pentru ca nu gasesc o solutie locala. si pentru ca e pe banii mei.

  11. #65

    Ce cacat tot ii trageti cu arabi si chinezi? Noi n-am fost imperiu si ne permitem sa-i refuzam. Sa se duca in vest. Noi avem sansa istorica sa aducem numai ucrainence si moldovence.

    • #66

      problema e ca ele vin cu propriii рыба

    • #67

      N-am zis ca va fi usor dar merita. Daca da D-zeu si ramane Putin la putere in 10 ani am menajera din Чернівці

    • #68

      Tu-ti permiti sa-i refuzi, sigur. Dar angajatorii care miros reduceri de costuri cu salariile n-or sa-i refuze.

  12. #69

    Lucrez in IT. In cadrul multinationalei se fac angajari masive. Sunt chemati la interviu atat juniori (sub un an experienta) cat si seniori (10+). Primii au pretentii cu carul. Categoria 2, au capul pe umeri – destui chiar au pretentii salariale mai mici decat ar merita, mai mici decat cei din prima categorie. Nu se fac ore suplimentare, nu recuperezi orele daca te invoiesti sau intarzii etc. Joburile sunt variate – support L2, dezvoltare etc.

    Sunt zeci de cazuri.
    1. Absolvent de ASE – Cibernetica – Iulie 2017. Din provincie, nu a lucrat niciodata in timpul facultatii, nu a facut un internship (in cadrul multinationalei in care sunt, internshipurile sunt PLATITE si nu cu nasturi), nici macar voluntariat sau freelancing. Pretentii salariale 65-7.000 ron.
    2. Absolvent 2016 – a colaborat 3 luni cu o compania din strainatate. De 9 luni NU lucreaza. 9 luni de zile sa nu gasesti nici un job in IT? Pretentii salariale 7.000 ron minim!

    Pot scrie pagini intregi cu exemple. Nu spun ca daca esti proaspat absolvent trebuie sa accepti orice mizerie de job prost platit. Realitatea e ca ce faci/inveti in facultate nu prea are nici o treaba cu ce se intampla la un job in lumea reala.

    • #70

      pai te rog, scrie, ai platforma asigurata:)

    • #71

      Serios ca nu va inteleg. Daca va iau la bani marunti pe marea majoritate, o sa rezulte ca chitaiti de foame sau abia va ajung banii. Deci cam toti v-ati bucura daca vi s-ar mari putin salariul. Totusi sunt fraerii astia de tineri care cer salarii intr-adevar nefondat de mari si atitudinea voastra este sa luati batele si sa ii bateti pana accepta 1700 de lei pentru ca motive. Va vaitati ca va fura statul si ca va sunt astrele potrivnice, dar faceti front comun in a le explica unora ca nu e ok sa vrea mai multi bani pentru ca voi cand v-ati angajat nu ati facut asta.
      Parca e ca-n povestea aia cu maimutele care sareau sa o bata pe aia de se ducea spre banana desi habar nu aveau de ce o bat.

    • #72

      @super : ai inteles totall gresit. Ideea e ca pulifricii astia ies de pe bancile liceelor si facultăților cu un cacat de diploma si fara nici un pic de experiență in lucru ( nu toti) . merg

    • #73

      Cetine, traitar butonu’ rosu !
      Merg la angajare fara nici un fel de experiență in domeniul în care, teoretic , vor profesa si cer niste salarii de te doare mintea.
      Asta e realitatea !
      Am renunțat la un salar mare, 1500 euro , doar pentru a sta cu familia. Vreau sa-mi văd copilul crescand , nu sa-l stiu doar din poze.
      Ar trebuii sa accepte pentru inceput si acei 1500 lei.

  13. #74

    Chiar te rugam Diana sa scrii.. S C R I E

  14. #75

    Alta companie. Tot IT. Sunt angajati studenti sau proaspat absolventi. Intai sunt cooptati in programul de internship – platit, cu program flexibil sa poata ajunge la facultate etc – ca mai apoi, cine are potential si doreste, primeste oferta de angajare permanenta.
    In departamentele de support, dezvoltare: unul din baietii de la internship (6luni + inca 6 luni de cand e angajat) primeste ca task sa creeze un raport – niste amarate de selecturi. Nu stie. Sta ore/zile si nu spune nimic sau eventual inainte de deadline cere ajutor. Colegi seniori se apuca sa-l ajute. Vine ora 18, ora de plecare. Cei seniori stau sa lucreze la task pt ca mai dureaza putin si-l rezolva. Baiatul, se ridica si PLEACA. Managerul nu cere sa mai stea. Din proprie initiativa sa mai ramana 20 min, sa INVETE ca urmatoarea data sau la urmatorul job, sa STIE. A doua zi nici macar sa se uite/sa intrebe cum au reusit sa rezolve.

    Coleg in multinationala in care sunt eu. In repetate randuri cere sa fie invoit – ba primele 1-2 ore, ba ultimele. Nici o problema. Nu i se cere niciodata sa stea peste program sa recupereze acele ore si nici nu i se ia din concediu. Martea trecuta intarzie primele 2 ore. Isi ia pauza de masa 1 ora. Managerul ii cere sa termine 4 taskuri – care puteau fi facute in timpul programului. A doua zi, omul isi trece in pontaj pt ziua de marti 2 ore peste program. Raspunsul lui: am stat sa fac cele 4 taskuri !!!!

    Pai stii, ai fost invoit de mai multe ore (adunat ar fi insemnat aproape 3 zile de munca) si nu ti-a fost solicitat sa stai peste program niciodata, iar tu ceri sa fi platit pt 2 ore ca nu ai fost in stare sa faci 4 taskuri amarate?

    Tupeu si aroganta.

    • #76

      Stiu ca lucruri d-astea se intampla. Numai ca daca se intampla e problema la management.
      Asteptarile nu sunt clar setate sau nu sunt aliniate cu valorile companiei/ echipei.

    • #77

      Daca management/compania se poarta ok/normal/conform secolului in care traim .. e vina lor.
      Daca nu sunt atat de flexibili si intelegatori, atunci sunt naspa si apar articole cu “ce naspa e sa nu ai experienta si angajatorul te trateaza de rahat” sau “sunt proaspat absolvent, habar nu am de nimic dar vreau 1000e minim si angajatorii sunt ai naibii”

      Intr-o RELATIE (de ORICE natura) sunt cel putin 2 parti implicate. Daca seful e ok, intelegator si nu-ti mananca ficatii/trateaza ca pe un nimic, il tratezi cu respect si nu faci mizerii !!! Daca angajatul isi face treaba, nu-l tratezi nasol.

    • #78

      Si de ce iti pasa tie de chestia asta? Alta chestie pe care nu o suport si pentru care nu as vrea sa lucrez vreodata cu romani. Cred ca iti pot da de o suta de ori mai multe exemple de chestii d-astea si unele chiar mai grave. Sa stii ca se livreaza proiecte si fara astia care se ofera voluntari sa tina pontajul.

    • Stii, eu nu am mai lucrat de ceva ani intr-o companie, dar acum 30 minute am terminat de programat, ce e greșit in a nu lucra la o firma sau multinationala?

  15. #80

    Intr-o zi din vara lui 97 am reusit sa ajung la 5 firme, tinta era de 6 dar una mi-a tras teapa: la telefon mi-a zis sa astept la statia de metrou Aurel Vlaicu si vine sa “ne” ia de acolo, ca suntem mai multi canditati si ala-i punctul de intalnire.

    Am plecat de acasa undeva 8-8:30 si am ajuns inapoi 6-7 seara, am mancat paine goala si am baut apa de la cismele, RATB, Metrou, mers pe jos.

    4 din 5 joburi erau vanzator ambulant: primeai o geanta cu mostre: pixuri, caiete, jucarii, ziare, arome pentru TEC (cine isi aduce aminte), produse curatat etc. sunai fie la apartamente fie la magazinele de atunci si le prezentai oferta, salariul zero comision cacalau daca faceai vanzari puteai sa pleci in Turcia (ziceau patronii).

    Un job a fost de ajutor ospatar pentru terasa la mare, m-a pus sa iau vreo 6 farfurii sa le car de la o masa la alta, sa-mi vada skilul, am zis pas, in anunt scria altceva, nu a inteles colega la telefon etc.

    Acum ii dau unei colege 5 CV-uri sa sune, gaseste 2, dintre care unul vine la interviu, accepta iar la data cand trebuie sa inceapa nu mai raspunde la telefon.

  16. hehe. Ce burghez. Avea vecini
    io aveam molecular dar la 35c/minutu in afara retelei era mai greu cu sunatu. Asa ca sunam de la telefonul public din camin. Ziar..cartela…viata 🙂

  17. #82

    CV-ul scris de mana, pe coala alba pe care faceam linii cu creionul sa scriu drept, si dupa aia le stergeam cu guma. Scriam cu stilou, nu pix, sa arate ordonat si ingrijit. Din fericire, la noi in satul electrificat nu erau multe firme din domeniu la care sa te duci, deci nu-ti trebuia harta. Si aia de angajau ( fie ca era firma lor sau nu ) aveau asa un aer de semizei si cand mergeai la interviu se uitau la tine, ca student, cu un amestec de mila si scarba. Am ajuns si eu acum sa fac interviuri. Problema cu oamenii la primul job e foarte rar ce pretentii financiare au, de obicei nu ajungem sa discutam despre bani. Problema e ce stiu sa faca si capacitatea lor de analiza si invatare. Eu cred ca se gasesc si job-uri de 1000 de EUR la inceput, dar trebuie sa stii sa faci ceva de banii aia.

  18. #83

    ender…..ca sa demonstrezi ca esti destept nu apelezi la atacul la persoana.Iar ca angajator esti o nulitate absoluta.romanii de rand sant mult mai simtiti decat esti tu.Tu in primul rand nu meriti sa ai angajati ca nu esti patron ci un amarat de geambas

  19. #84

    Buna povestioara, ne face pe toti sa apreciem anumite lucruri.

    Dar as vrea sa va contrazic cu privire la pretentiile salariale ale tinerilor. In loc sa ii luati peste picior si sa spuneti ca sunt altii care muncesc si pe nasturi, ar trebui sa deschideti putin ochii, sa dati un drum pana la Viena sau pana la Berliin, si sa vedeti ca in Billa, Carrefour si alte cele sunt *exact aceleasi preturi* ca si la noi. Apoi faceti un calcul, considerati si o chirie de 200-300 de euro, si dati-va seama ca 1000 de euro sunt, in realitate, bani putin. Mai ales in orase precum Cluj sau Bucuresti.

    Cum se descurca bunicul/bunica/familia vecinilor cu 500 de euro? Foarte bine: nu se descurca deloc. Supravietuiesc doar. Haine cumparate o data pe an, concediu deloc, sau planificat cu pana la ultimul cent (eventual mergem cu pateul de acasa), rate cand trebuie cumparat pana si un amarat de laptop etc etc.

    Tinerii din ziua de azi nu vor doar sa supravietuiasca, vor sa se descurce bine. Cu 1000-1500 de euro nu iti permiti sa te spargi in figuri, dar iti permiti un trai decent, iti cumperi tot ce ai nevoie, te mai duci intr-o excursie undeva, 3 zile, intr-un weekend mai prelungit etc. Nu mi se pare deloc motiv de luat peste picior asa ceva.

    • #85

      Si chiar povesteam ieri cu un coleg. Daca nu ai chirie, iti iei “prima casa”, ala e trendul. Si tragi o viata de om, 25-30 de ani, sa platesti 80.000 de euro (asta e ieftin). O viata de om tragem noi, romanii, pentru cutia noastra de chibrituri in marele oras. Intre timp conducem rable din 1998-2001, cand tot restul Europei deja trece pe masini electrice.

      Si de ce e totul atat de trist? Pentru ca avem mentalitatea asta, de “las ca e ok, ne descurcam”. Acceptam salarii mici, mai facem o combinatie, o scoatem cumva la capat. Suntem invidiosi pe cei care se descurca bine si votam PSD care baga taxa “de solidaritate” — care, apropo, e cea mai comunista chestie din Univers, doar din cauza numelui. Aplauda Stalin si Lenin in mormant.

  20. Prin ’97 ramaneam fara job (cei din Cluj poate ma stiu, aduceam monitoare de 20″ de la NASA) 🙂

    Mi-am evaluat abilitatile , ce stiu sa fac , etc.

    Am luat Pagini Aurii la rasfoit si am trimis prin FAX “CV-ul/Oferta” de “Service/Intretinere Calculatoare” la TOATE firmele care nu aveau treaba cu calculatoarele. Cred ca am trimis doua zile incontinuu, cel putin 150 de fax-uri.

    Dintre toti, unul singur a raspuns – si asa am luat primul contract.
    Dupa doi ani , aveam deja doi angajati ca nu mai faceam fata singur dar am intrat intr-o zona de confort si m-am plictisit si am lasat balta afacerea.

    Eh, ale tineretii valuri.