După îndelungi căutări, pentru că așa sunt eu, nu cumpăr ceva până nu mă răzgândesc de 100 de ori și până nu iau o pauză, ca să văd dacă am nevoie, cu siguranță de asta (serios, e un exercițiu foarte bun, care reduce cumpărăturile de impuls la mai mult de jumătate. De exemplu, acum, vreau să îmi cumpăr camera aceasta de mașină de la Xiaomi. O să aștept până pe 5 iulie, când vine în stocul magazinului respectiv, ca să știu sigur dacă o vreau sau nu)

Am fost și la Ikea, am testat scaunul Markus, e ok dar parcă aș fi vrut să încerc și altceva decât Ikea, pentru că de 7 ani doar pe scaune Ikea stau. Așa că am făcut un salt de credință (get it??) și mi-am luat un scaun de gaming, mai ales că au super reducere acum, direct de la importator.

Sper să fie bine, momentan chiar este confortabil, iar mânerele reglebile și pernuța de ceafă fac toți banii. Singura chestie negativă pe care o văd până acum este că nu se balansează pe spate, îmi plăcea să mă dau huța. Desigur, are reglare proprie pentru unghiul în care să stea spătarul, dar nu mă pot da huța. Se dă huța

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    de la o varsta problemele cu scaunul sunt din ce in ce mai dese..

  2. #2

    Si eu aplic aceeasi politica la anumite cumparaturi ( mai scumpe desigur – nu la chifle 🙂 ) . Astept cateva zile ( sau saptamani) sa vad daca chiar imi doresc/imi trebuie inainte sa cumpar. E intr-adevar un exercitiu bun – de ceva vreme incerc sa o conving si pe fii-mea sa-l faca. Desi pare un lucru imposibil pentru un copil de 12 ani – se pare ca functioneaza pana la urma ( bine – e copil pana la urma, nu merge de fiecare data – dar a mers la cateva lucruri si asta imi da sperante 🙂 )

  3. #3

    Ce tratamente pentru Vitiligo ai incercat? Pe o scara de la 1 la 10 ce disconfort ai cand expui petele la soare?

    Eu am incercat Lampi UV si crema Vitix + pastile la care am uitat numele.

    Nici un rezultat.

    Se mai pigmenteaza…culmea..dupa ce fac plaja.

    • #4

      am abandonat demult lupta. asta sunt, cu asta defilez

    • #5

      @vitiligo_guy, tu esti constient ca toate tratamentele pentru vitiligo sunt pseudostiinta la fel ca homeopatia, cristalo, aroma, reiki, mamaliga vartoasa si mai stiu eu ce alta mizerie au iventat diversi escroci pentru a le usura via… buzunarele fraierilor.

      Singurele tratamente reale sunt paliative care sa te fereasca in zonele respective de arsuri sau cancere.

  4. Cum?! Blasfemie! Adică vreți să spuneți că mămăliga vârtoasă nu e tratament științific?!
    Nici chiar cea vărtoasă vârtoasă? Știam că vârtoasă trebuie să fie, dar acum nu mai țin minte ce, că-s bătrân. 🙂

  5. #8

    In loc sa isi ia ceva greutati sa lucreze acasa ca doar spusei ca nu ai timp de sala…el ce face!!!!??? Isi ia scaun de gaming !!!

  6. #12

    Fa un giveaway cu The Division 2, adica mie.

  7. #14

    Daca stai mai mult timp in el, nu transpiri tare ? Baza in care se prind rotile e de metal sau plastic ?

  8. #16

    Cam intr-o luna va incepe sa scartaie rau de tot. 😀

  9. #18

    Zice in prezentarea de pe pcgarage ca e tilting, inseamna ca te poti da si huta, incearca sa tragi inspre exterior de maneta prin care il reglezi cat sa urce sau sa coboare.

    Atunci cand tragi de maneta incearca sa stai un pic mai in fata sa nu fie tensiune pe partea din spate a scaunului.

    • #19

      mersi frumos, ai dreptate, era strans surubul ala la maxim, de aia nu mergea. problem solved

  10. #20

    Am luat un scaun similar (alt brand, același format) de la ei acum vreo 2 ani. Sunt comode pentru stat mult pe ele dar dupa 2-3 luni perna lombara mi-a dat niste dureri nașpa de spate / noada, deși teoretic stăteam corect. A mai durat ceva pana m-am prins si am scos-o. Fyi in cazul in care patesti asa ceva.

  11. #21

    Daca ar fi sa-mi iau o camera de masina acum mi-as lua un duo camera Viofo a129 (vezi www.aliexpress.com/item/32883947702.html ) Am de vreo trei ani un model mai vechi A118C pe care l-am montat sub oglinda si e aproape de neobservat daca nu te uiti cu atentie. Daca nu vrei duo poti lua si modelul simplu. Indiferent de ce camera cumperi o sa trebuiasca sa cumperi un high endurace micro sd card gen www.amazon.ca/gp/product/B00V5Q1N1I/ref=ox_sc_saved_title_10?smid=A2MF85G8YEDOH4&psc=1 Micro sd cardurile obisnuite sunt facute sa copiezi din cand in cand un fisier si daca le folosesti intr-un dash cam nu rezista prea mult. Unele camere nici nu te avertizeaza ca s-a stricat sd card-ul si cand ai nevoie de inregistrare nu o sa o ai. O alternativa ar fi sa caulti un micro sd card care sa fie “MLC”. Micro sd card-urile se falsifica serios si trebuie cumparate de la un distribuitor autorizat.

    • #22

      169 dolari la care platesti vama si o sa ajungi la acelasi pret ca si in unele magazine din tara..

  12. #23

    Dupa o experienta stresanta cu Opia 1 , o sa ma reprofilez si eu la o alta camera : cel mai probabil Xiaomi 70mai Pro.

  13. #24

    Frumos. Să stai în el sănătos.
    (După poza din mijloc, zici că tot de la Ikea ți-ai luat. 😀 )

  14. #25

    drona din poza 2 ai primit-o bonus?