Am fost ieri la Timișoara, cu treabă. Cu avionul. La dus, control cât de cât normal, în spațiul de pe Otopeni.
La întoarcere, în cocina aia cât o garsonieră, numită pompos aeroportul timișoara, cea mai mare mizerie. Cozi uriașe de oameni, care așteptau să fie percheziționați de 2 (doi) paznici de aeroport.
Care paznici de aeroport, foarte haioși, nu aveau nicio grabă. Random strip search. Ia descălțați-vă dumneavoastră. Aveți monede în buzunar? Da, dar la otopeni am trecut cu ele bine mersi. Aici nu e otopeni. percheziționat femei până și-n cur. Serios, avea una ceva metalic la sutien, a pipăit-o peste tot, deși putea da cu aparatul manual să vadă de unde sună. Nu tati, dat frumos deoparte, cu mănuși, pipăit drastic. Rămânea să o pună să arunce sutienul.
Și după ce stai o oră de behăi, ca să încerci să treci de cerberii de la țărănoaia, care cerberi, btw, nu au nicio greață dacă tu pierzi avionul din cauza lor, pe ei nu îi interesează, intri, împreună cu ceilalți, într-o sală de 50 de metri pătrați, cu un stand de sanvisuri și o toaletă, la etaj. Și stai acolo, ca vitele în ocol, așteptând ca senzorul manual Vasile, același senzor de nocturnă, care aprinde lumina în aeroport (nojoke), să deschidă ușa de la checkin.
După ce îți verifică biletul, intri în altă sală, tot de vreo 50 mp, unde stați iarăși toți, cu singura deosebire că nu mai poți să te întorci înapoi în camera precedentă și nu ai toaletă. Am așteptat peste o oră acolo, stând și uitându-ne pe geamuri și cam atât. Dacă vreunul ar fi avut o diaree sau ceva urinar, era mâncat, pur și simplu se căca pe el și aia e.
Post scriptum: Scaunele si spatiul dintre ele, de la Ryanair sunt mai mari decât cele de la Tarom, iar stewardesele mult mai amabile și mai de treabă. Nu uitați, pe Ryanair nu se poate cumpăra decât cu card sau euro. iar cardurile nu pot fi ING, pentru că nu funcționează.
Post scriptum 2: Deși bărbacsu de abia fusese implicat într-un accident de mașină pe valea oltului, mizerabila Alina Gorghiu valsa ca o panseluță, împreună cu un chel, în aeroport. Nu, nu a stat la controlul de securitate.
NOU
Autogara Militari e mai mare ca Aeroportul ala…
NOU
La fel si pe aeroportul de la Craiova.
NOU
din pacate nimeni, din cei care trebuie, nu aude.Au mai fost sesizari si …,,.nu putem,avem lipsa personal,,
NOU
Parcă ai descris aeroportul din Bacău, acum 10 ani. Acum parca s-au mai trezit și ei, doar la controlul de securitate. Cozile sau haosul apocaliptic a rămas.
NOU
Deja te-au luat la externe 😀
NOU
se întâlnea cu domnul Mirtache pe aeroportul din Timișoara:)))))))
NOU
Oare a găsit Axa la standul cu sandvișuri?
NOU
So…la Timisoara e baza de antrenament SIE..
NOU
nu, e baza de antrenament la bere, SIE e azi.
NOU
N-ai zis ca nu mai vrei sa auzi de terapisti?
NOU
de la Sibiu am plecat de câteva ori şi a fost decenţel.
NOU
Daca mirosi o basina de sibian, nu mai stranuti un an. A costat 70 de milioane de Euro + sistemul ILS de aterizare pe ceata vreo 8. Numai ca pista de 3000 de metri are vreo 2500, ca a plecat putin un deal.
Am zburat de vreo 3 ori Sibiu-Munchen c-un ATR 42 pana sa renoveze Aeroportul. Br….. Luam rata din Gusoeieni cu tata copil fiind in conditii mai bune.
NOU
E miezul aeroprturilor. Si singurul loc unde mai bine te descalti inainte sa treci de control pt ca orice șlapi ai avea tot bipaie scula. Adică cu aceeași papuci am trecut fără probleme în Tel aviv (un exemplu) dar la Sîghy a trebuit să prezint sconcsii
NOU
Va plangeti de aeroporturi de parca garile si autogarile Romaniei sunt un exemplu de ordine, eficienta, curatenie si numai de aeroporturi nu ne-am ocupat.
NOU
da, pentru ca in gari si autogari nu esti cautat in cur si nu platesti sute de euro pe un drum. mke?
NOU
O zi la SIE, alta cu treaba la Timisoara, maine un “city-break” in orientul mijlociu…
Ai fost activat boss si e prea evident.
NOU
“mai poți să te întorci înapoi și nu ai toaletă” – mda, te-ai procopsit si tu cu tulpina asta. Astept versiunea “m-am intors inapoi in marsarier”.
NOU
mersi, am corectat
NOU
Inseamna ca nu ai ajuns pe fostul “Aeroport International Transilvania Targu Mures”. Trust me, era de 10 ori mai ciudat decat ce spui tu aici. Ai vazut vreodata un ceo sa impinga scara catre aeronava wizz?
NOU
noi glumeam aseara cu faza asta, cand nu mai venea scara pentru avionul ryanair:)))) dar credeam ca e o gluma…
NOU
De parcă otopeni arată mai decent. Mă refer la clădirea veche. Aia nouă e ok, dar clădirea veche e un perfect “bun venit în România, avem în față gardul si înăuntru leopardul”. Fix ca în multe locuri din București, ceva blocuri în față să ia ochii, în spate case dărăpănate, because Ceaușescu.
NOU
Offtopic: ai o poza de 7 Mb la articol
NOU
:))))))))))) acel moment jenant…solved, tks:)
NOU
Aeroportul e prea mic, poza e prea mare… Niciodata nu e bine :))
NOU
Cat ai facut “de la usa pana la usa” cum s-ar spune ? 5 – 6 h in comparatie cu 10 – 11 h cu masina ? Nu de alta, da’ sa stie lumea in ce se baga ?
NOU
daca pleci de la 4 dimineata, cum a plecat spre avion, faci 6.5 ore maxim. deci da, lumea stie in ce se baga, nu e primul meu drum
NOU
Cum plm să faci 10-11 ore cu mașina? De la craiova la bucurești faci maxim 2 ore jumătate. Din Craiova la timișoara faci în jur de 3 ore jumătate, mai ales acum cu autostradă de la lugoj. Avionul este doar un confort în cazul de față.
NOU
@Gany: TM – Bucale prin Craiova sunt 571km si tu zici ca ii faci in 6 ore? Iti inchipui ca mergi cu 100km/h constant sau cum? Nu treci prin localitati, nu dai de ambuteiaje, nu mai faci o oprire mica de toaleta, nimic? Mai taie din ele da-le dreacu’!
NOU
google maps imi arata 8 ore si 573km. Hai ca pleci dimineata, dar tot nu tai mai mult de o ora jumate.
NOU
@gany Enterprise warp 9… Activează :))))
NOU
Dacă îi spuneai aerodrom, era mai ok.
NOU
Ai fost la Fabrică și n-ai dat un semn să pun pâine și sare pe ștergar ?
NOU
am zis pe fb
NOU
Desteapta Alinuta. Stie ca pe sosele sunt numai nebuni cu gipuri, asa ca mai bine zboara.
Am si eu un apartament de 50mp in bv si tot o buda are. Si se plang brasovenii ca nu se poate face aeroport. Il fac eu in apartament acolo si mai pune vecinul o camera ptr check in si aia e.
NOU
Am zburat de 4 ori in zece zile cu Ryanair,iar biletele le-am platit cu un card ing,dar am folosit aplicatia lor.
NOU
in avion la ryanair ai platit cu ING? ca eu asta zic
NOU
nu merge sa platesti in avion cu ING. Raiff merge, testat de mine
NOU
La Wizz in avion nu se poate plati cu niciun card pe care scrie electronic use only…Ca nu au POS conectat la internet, e doar offline. Eu am 2 Mastercard-uri de la Raiffeisen si nu le-am putut folosi. Poate Visa sau Visa Electron, sau, de ce nu, Maestro…
NOU
@ahi dar ce cumperi in avion? Ca’s mai ieftine in dutyfree :))
NOU
Parca Banatul era fruncea….!? Ce s-a intamplat !!??
NOU
La depasit ceafa :))
NOU
Cand o sa avem autonomie financiara o sa construim si aeroport. Pana atunci banii nostri se duc la asistatii din sud si moldova.
NOU
Timisoara e un oras de cacat cu multe pretentii.
NOU
mai bine de kkt cu pretentii decat doar de kkt ca 95 % din Romania, bucale included.
NOU
Voi, ăștia din Timișoara, v-ați luat niște aere ca aia de la Cluj, de zici ca sunteți rahatul din cornulețe. Cu ocazia asta, ma refer la atitudinea asta, aflați ca sunteți mai de cacat restul. Și aflați ca la voi, marile orașe are țin PIB-ul tarii în spate, e la fel de aglomerat, aveți printre cele mai mari rate evazioniste și nici nu mai sunteți originali. Clujul e plin de sălăjeni, mureșeni, etc, la Timișoara idem, cu județele din jur.
Ah, da, sa nu uit ca o data cu prostia din capul vostru ați mai devenit și rai, mai rai ca bucureștenii și chiar mai rai ca moldovenii.
Asa ca, din inima îți spun: MUIE!
NOU
@Pilif – nu ne-am luat aere, le-am avut tot timpul.
NOU
Corect. Clujenii au aere doar de cand le-a umflat Boc orasul.
NOU
Nici Wizzair nu accepta lei iar cardul trebuie sa fie Mastercard, Visa nu au acceptat.
NOU
Cumparat saptamana trecuta pe Wizz cu lei. Cumparat anul trecut de 5 ori pe Wizz cu lei. Nu le-o fi placut leii tai.
NOU
Platit cu lei, euro, visa si mastercard pe wizz fara probleme…
NOU
Cu Ryan merg şi eu la Timişoara. E de două ori mai ieftin decât Taromul şi ai siguranţa că nu prinzi un ATR 42 de cursă internă (un trancarici cu elice, am făcut o oră jumate Bucureşti – Timişoara, în loc de 45 min.)
Aeroporturile din Ro sunt la nivelul infrastructurii din Ro. Cum ar fi să avem drumuri de kkt, autostrăzi deloc, trenuri de sec XIX, dar câte un Heathrow în fiecare mare oraş?
Noi nici trafic aerian nu prea avem. Alea 10 curse într-o zi au loc şi pe un aeroport cu o singură pistă, cu pătul de aşteptare pentru clienţi. Ca fapt divers, banii ăia mulţi de la ROMATSA nu vin din decolări şi aterizări pe teritoriul Ro. Peste 90% din încasări sunt din cursele care tranzitează spaţiul nostru aerian (fără să aterizeze la noi). Îi lăsăm să zboare peste noi şi le oferim servicii radar.
PS: Aţi observat că la Ryan majoritatea stewardeselor sunt băieţi? 🙂
NOU
la dus am fost cu tarom, 2 stewardese barbati. la intoarcere cu ryan, 2 femei. e posibil ca aia sa iti cunoasca preferintele, sa stii…
NOU
Sau să le cunoască pe ale tale!
A, cum se simte când cineva foarte dibaci îţi întoarce gluma împotriva ta?
NOU
nu stiu, inca nu am gasit pe nimeni care sa stie sa o faca…
NOU
lasa ca la Tarom nu lucra la un moment dat Leonard Miron? Sa fie si Dani fericit ca are cu cine.
NOU
@Perkele: BA. Miron lucra la BA.
NOU
Nu mai zbor cu şnapanii ăia nici dacă-mi aduce Maithun cafeaua!
NOU
Greșești amarnic, Timișoara e o mizerie și o pată pe obrazul româniei, nu doar aeroportul
NOU
Timisoara a fost pe vremuri un oras frumos. Apoi marea migrare prazilistana s-a intamplat.
NOU
Si eu care credeam ca la ryanair si wizz e cel mai mic spatiu. Deci penibilii de la Tarom sunt mai scumpi, dar macar stai inghesuit.
NOU
am zburat la un moment dat cu Carpat Air (mai exista?) aia au avut cele mai inghesuite locuri
NOU
:)) inca nu l-ai vazut pe ala din Tripoli (Libia).Sa vezi acolo distracție. Măcar au toaletă. Some sort of… daca ai cizme de cauciuc. De unică folosință 🙂
NOU
Gresit, am platit de nenumarate ori la ryanair cu paypal, deci accepta si asa ceva. Da, sunt peste Tarom la multe capitole…
NOU
in avion?
NOU
Acum inteleg, scuze 🙂