Niște prieteni de-ai mei se ceartă cu elan, de o zi întreagă, dacă ar fi corect să meargă la nuștiuce concert din București, organizat de ciorditoarea pesedistă de la primărie, sau ar trebui să își păstreze verticalitatea și să refuze să participe la chestii făcute din bani furați care se duc, majoritar, în pușculița PSD, alături de banii de la panseluțe, copăcei, borduri, stropitori, gazon etc.
Anul trecut, în iarnă, doamna Șicâțiormaififost a făcut un târg de Crăciun, de ăla cu mâncare la cazan, scumpă cu draci și gherete cu prostii așa numite tradiționale, cum ar fi inorogi sau cutii de table.
Fiind mic și naiv, am decis că normalitatea este să refuz să particip la așa ceva, pentru că am verticalitate și pentru că trebuie să demonstrăm că luptăm împotriva furtului și împotriva pesedizării forțate a oamenilor.
Între timp, guvernul din vremea respectiv a făcut o dudă și ne-am trezit să ne ducem să protestăm în jurul parlamentului, într-o seară. Știți care era problema? Nu aveam loc să protestăm din cauza mașinilor parcate în zonă de cei ce mergeau la târg. Serios, păream că suntem foarte mulți, dar de fapt majoritatea erau rânduri, rânduri de oameni care se scurgeau către târg. Unii chiar ne înjurau că îi încurcăm și le stăm în drum, alții zâmbeau compătimitor către noi, nimeni nu avea nici cea mai vagă intenție să se oprească.
Undeva prin acel moment s-a produs declicul acela de care eu și familia mea aveam nevoie. E mult să spun Muie vouă, nu îmi mai pasă, pentru că nu e așa, e imposibil să nu îmi mai pese. Dar trebuie să fii tâmpit să te agiți, într-o țară unde oamenii sunt, overall, mulțumiți de ce se întâmplă și de felul în care merg lucrurile.
Așa că da, o să mă duc la Fatboy Slim sau ce e. O să mă duc și la târgul vieții, dacă mă mai prinde în țară. Aș fi aplicat și la voucherul de biciclete, dar nu mai am cetățenie bucureșteană, din fericire. Și voi face tot ce pot pentru a profita cât mai mult de toate furturile lor și firmiturile pe care le împart proștilor.
Pentru că cimitirele sunt pline de eroi și, în timp ce noi murim verticali pe aici, ne distrugem nervii și sănătatea, degerăm în frig încercând să facem lucrurile să se miște, majoritatea de boing e perfect satisfăcută, grohăie cu fasolea în față, râgâind vin fiert și aplaudă șușanele cu Loredana și Smiley, abonații la banii bucureștenilor pe concerte la care, altfel, nimeni nu ar plăti bilet. (cei doi sunt exemplificativi, toți famelicii din industrie se adapă, liniștiți, la bugetul bucureștiului, după care protesteazi finuț, pe facebook, din fața unui vin vechi, sorbit pe o plajă de renume). Dacă vreți o listă, puteți căuta pe siturile care promovează chestiile de gen și afli că Andra, Direcția 5, Delia & Band, Voltaj, Holograf, Trupa Vunk, The Motans, Irina Rimes, Macanache, La Familia, Cedry2k / Jianu / Narco Branco AKA Carbon / Pietonu, raku, Fantome, ROA, Argatu’, K-lu, Viţa de Vie (da, trei în pula mea), Coma, Damian Drăghici, Morandi, Inna, Antonia, Dan Balan, O-Zone, Akcent, Carla’s Dreams, Florin Chilian, Marcel Pavel, Ozana Barabancea, Ducu Bertzi…serios, toți iau bani de la primărie, nediscriminatoriu. ARCUB e un sifon minunat, care drenează tot ce trebuie, unde trebuie. Și nu numai.
Dar voi puteți sabota în continuare, să știți.
NOU
A furat dar ne-a si distrat!
NOU
Am furat si m-am distrat dar macar n-am dat in cap 😉
NOU
Chiar si ala cu “trei in pula mea” suge bani de la psd? Salvatorul de la Colectiv… Totul pana la bani.
Am spus ca atata timp cat o sa stau in tara asta o sa incerc sa o scap de jeguri, asa cum pot si cat pot, apoi dupa ce voi pleca, sa-mi suga plua toti aia care-s tari in gura doar pe fb (sa iesim, sa facem, sa dregem) dar nu fac nimic real, care n-au fost si nu se duc la vot. Odata plecat o sa fac tot posibilul sa nu ma mai intorc.
NOU
dacă nu ia, moare de foame
NOU
Chiar mă gândeam zilele trecute dacă există vreun ins normal la cap care abia așteaptă să scoată Smiley un nou album/ melodie. Nu am găsit decât prin clasa a 5-a un amețit.
Cât despre restul artiștilor, știi cum e: o duc al dracu de greu, unii abia-și targ de cico și țigări după un concert. Chiar și “susținut” de primărie. Din ce-ai enumerat tu îmi pare rău de Cedryk și Macanache.
NOU
Macanache ala e cel mai mare produs, se deghiza in raperu strazii cu haine care costa cat un salariu mediu.
NOU
Am vazut cum a devenit si ala… Dar cand s-a luat de cantat avea dintii praf, era vai de el. Intre timp s-a ajuns si si-a luat nasul pe sus. Am vazut si la rap battleuri
NOU
pe mine m-a impresionat chirilă când vorbea de corupție în timp ce din buzunare îi cădeau banii luați de la șușele psd.
NOU
Hehehe…frumos…
NOU
Probabil o sa-mi iau hate (aparent e ceva real – sa-ti iei hate), dar o sa-mi spun parerea: din 90 si pana acum toate persoanele care au fumat pasiv putina putere au incercat sa fure. Unii au reusit, altii inca incearca. Nu mi se pare ca boicotand lucrurile BUNE pe care le face statul reprezinta un mesaj de “nu va vrem, muriti!”.
Un exemplu fictiv: avem buget 100k euro pentru organizarea “zilelor ploiestiului” (sa zicem). Exista 3 variante:
1. sifonam toti banii si nu facem nimic (oricum nimanui nu-i pasa);
2. facem un concert si un targ in valoare de 50k euro si sifonam restul de 50k;
3. facem un concert si un targ in valoare de 100k euro si nu furam nimic.
Cum varianta 3 este o utopie, ramanem cu primele 2. Care este varianta win-win pentru toata lumea (si pentru stat/psd/primar/whatever si pentru popor/locuitori ai orasului)? Este destul de evident raspunsul, nu?
Da, moral este sa nu te mai asociezi cu nimic din ce fac acesti oameni, dar daca cineva chiar crede ca primarul/consilierii/organizatorii sufera cand nu te duci tu la concertul Deliei sau la zilele orasului sau la orice eveniment de-al lor se inseala teribil. Exact ca in cazul celor care si-au inchis conturile de la CEC, la nivel micro tu crezi ca le faci rau, dar la nivel macro nu insemni nimic.
NOU
Tocmai asta enerveaza, rahatul de vorba “a furat, dar a facut si ceva”. Boss, nu mai bine nu furi deloc si faci ceva, in mm de blonda moldo-ilfoveanca?
PS: stai linistit, nu dau click pe numele tau :))
NOU
“lucrurile BUNE”
Pentru ca PROSTULE care esti PROST. Concertele moca nu sunt un lucru bun (revin). Targurile de craciun sunt un lucru amuzant, dar astia nici macar nu se chinuie sa sifoneze finutz. Iepuri LSD de cateva mii de euro. Cacaturi scumpe. Degeaba. Toate in juru chinezismelor…
Acum, concertele. Trecem de partea cu sifonarea. Dar. Piata muzicala va fi si este inundata de nonvalori, care nu mor, cinstit si democratic. NU. Canta pe bani publici. Aia care nu vor sa faca asta…mor, ca pula bani. Prostii ca tine si nu numa invata ca un concert tre sa fie moca. Pentru ca daca ii vezi pe smaili si carlas dream (doua nume total random, sunt sigur ca ei sunt niste baieti de zahar care ajuta babele sa treaca strada) si i-ai vazut si la televizor, cand o sa fie sa dai 30lei unei trupe bune, dar mici, o sa ii dai muie.
Sa vorbim de firmele care aduc trupe? Sau de sali si locuri de concerte? Daca tot vrei concerte, poate banii aia dati pe concerte moca s-ar duce frumos sa faca niste locatii speciale. Am fost in budapesta la un park d-asta de muzica, mi-au picat maselele.
Dar, e ok. Vedeti smili moca. Miash pula
NOU
@punKreas
Ai vreun exemplu de om de genul acesta? Care nu a furat si care a facut ceva? Eu nu, dimpotriva!
@animaloo
In afara ca esti exagerat de agresiv si indignat nu am inteles nimic. Astfel de concerte si targuri si eventuri realizate de stat sunt prezente peste tot in lume, exact in aceleasi conditii cu exact acelasi tip de cantareti.
Poate nici luminitele si decoratiunile de craciun nu inseamna nimic pentru tine, insa pentru majoritatea oamenilor inseamna. Nu te mai lua pe tine ca reper.
Ca o parantez: Daca Firea se ducea in vestiarul nationalei de fotbal si se pupa cu toti cum a facut presedintele Croatiei voi/noi (oamenii de rand) credeam ca ea vrea sa-si faca capital politic.
Si da, orice tip de entertainment din bani publici este un lucru bun pentru comunitate. Ca tu esti foarte inteligent si foarte pretentios si nu iti place muzica pe care o canta smiley si inna asta nu inseamna ca esti un etalon in domeniu. Cum am zis si initial, aceste eventuri sunt win-win, din punctul meu de vedere. Tu in tinerete nu ai fost la concerte gratis? Nu te-ai bucurat la ele? Multi dintre cei care se bucura la aceste evenimente chiar nu se incadreaza in targetul firmelor care organizeaza concerte.
In plus, nu e ca si cum daca nu ar face aceste evenimente, ei o sa foloseasca banii respectivi pentru canalizare si lucrari publice. Nu! O sa ajunga la ei, fara nimic pentru comunitate.
NOU
@personam: ce blog tristuț ai. Închide-l.
#love
NOU
si zic la voi la ploiesti sa se lase si cu piraterie la liber, ca oricum filelist nu se adreseaza celor cu bani de cinema. Si da, folosesc filelist, dar macar nu-s prost sa nu stiu care e dedesuptul.
Normal in plm ca esti prost. Nu ai inteles nimic din ce am scris pentru ca esti prost. Tot ce intelegi este “moca, n-avem bani”.
Partea cu lipsa unor zone de concerte dedicate nu te intereseaza. Ca tu stii ca oricum concertul tre sa fie moca si eventual sa ai si mici in zona. Numa la psd dau gratis, stii ca fura, da uite, smaili si mici.
Numa ca il aperi pe smaili arata nivelul tau de cultura. Mai ales ca nu reusesti sa intelegi un exemplu
Dar, cel mai tragic e ca lumea te aproba.
NOU
De la Arhimede si Pitagora incoace toti marii conducatori erau protectori si sponsori ai artelor. Daca va uitati cum si-a decorat Gabriela castelul si ea pare o mare iubitoare de arte. Acu sincer, cui nu-i plange inima cand asculta un vals, vals mai ales live? Cine nu s-a inecat macar o data cu mititei cand a ascultat canta cucu’n bucovina? Daca va aducea satanisti nu mai ziceat nimic
NOU
@animaloo
Roaga-ti sotia sau pe cineva in care ai incredere sa citeasca primul tau raspuns fara sa spui cine a scris si roaga-i sa-si spuna parerea sincera si ce inteleg ei din ce e scris acolo. O sa te convingi ca am dreptate referitor la faptul ca e un mare nonsens tot mesajul tau.
Ai tras concluzii gresite si rapide. Nu sunt din Ploiesti, acela era un exemplu. Nu am fost la astfel de evenimente decat prin 2002-2003, deci iar esti in eroare. Nu sunt fanul lucrurilor gratuite, dar le inteleg utilitatea. Sunt sigur ca ai inteles ce am avut de spus. Spiritul polemic este la mare cautare 🙂
Iar faptul ca ai tras concluzia ca il apar pe smiley dovedeste faptul ca nu esti altceva decat un troll. Succes cu scandalul in alta parte, eu nu o sa iti mai raspund.
NOU
daca ajunge un colt de autostrada si prin Brasov (acolo, in coltul tarii) la acelasi 50%-50% e o treaba. macar s-a facut ceva.
Dar cu ce plm ajuta un concert de handicapati pentru handicapati? paine.si.circ. plus ca astfel inchid gura “persoanelor publice” care ar putea scoate oamenii la protest.
NOU
“foarte pretentios si nu iti place muzica pe care o canta smiley si inna asta nu inseamna ca esti un etalon in domeniu”
sa nu iti placa smaili si inna nu este treaba de “pretentiosi”.
“Nu sunt fanul lucrurilor gratuite, dar le inteleg utilitatea”
Intelegi tampit. Utilitatea lor este 0. Este modul primarilor de a fura bani usor, fara sa se chinuie. Este o modalitate prin care industria muzicala are de suferit.
bucuriile sunt asa. Poate acum intelegi.
autoritatile: toma au sifonat niste bani. Semintele are alt gust in Dubai
trupele: nu au nevoie sa fie bune. trebuie doar sa existe. au inca un concert si, ce e mai important, concertul nu tre sa aiba principala sa calitate – numar de spectatori. nu nene, indiferent cati vin banii sunt aceeasi.
prostimea: prostimea sta si se bucura la mocaciune. Ce daca nu prea e buna trupa, lasa ca merge si asa
personajul de pe margine ca tine: da, fura, face concerte de cacat, dar macar face ceva.
NOU
@2Blog problema cu aceste evenimente e ca le da oamenilor senzatia ca isi permit sa iasa in oras si asta scade sansa sa iasa in strada la proteste. Pe terment lung aceasta imagine de “bunastare” nu ajuta pe nimeni fiindca majoritatea se va complace in situatie si nu o sa incerce sa obtina mai mult de la viata.
Ideal ar fi ca oamenii sa isi permita sa cumpere bilet la ce concert vor ei. Banuiesc ca ai auzit de “paine si circ”, expresie care se potriveste perfect pentru romania doar ca painea e cam putina si un pic mucegaita.
O situatie asemanatoare este cea si cu catedrala. Motivul pentru care se tot finanteaza de la buget e fiindca la recensamant toata lumea s-a ingramadit sa se treaca ca si ortodox, fiindca lumea isi boteaza copii de gura altora si fiindca se fac cununii religioase.
Privit din exterior noi suntem de acord cu aceste cheltuieli si asta datorita gradului mare de participare, logic ar fi sa nu ne ducem daca nu suntem multumiti dar din pacate logica e undeva beata printr-o carciuma.
Nu exista win-win atunci cand orasul pierde niste bani necesari pentru infrastructura, copii abandonati sau programe sociale.
NOU
@gc
Ai dreptate complet. Teoretic, ideal este ca orice om sa isi permita sa faca orice lucru de bun simt (sa vada un concert, sa manance de 3 ori / zi, sa poata sa plece intr-o vacanta / an, etc.), dar din pacate nu cred ca sunt multe tari in care omul de rand (vanzatorul de la supermarket , femeia care face curat in bloc, paznicul de la parcarea cu plata) poate sa dea 100 de lei sa mearga la concertele lui Stefan Banica Junior sau Hrusca si e normal sa se bucure de orice primeste gratis. Daca ai donat vreodata 50-100 de lei unui azil de batrani ai vedea cat de mult inseamna pentru acesti oameni donatia ta. Sa vezi un batran umil, demn, care nu cerseste, plangand in hohote de bucurie ca poate sa ii cumpere nepotului un cadou de Craciun din banii tai este foarte emotionant. Pentru unii oameni acest GRATIS face diferenta intre tristete si fericire.
Poate sunt eu mai reticent si mai impaciuitor, insa chiar cred ca minim 50% din populatie crede la modul fanatic in religie si in preafericitul Daniel si in Arsenie Boca. 20% intreprind actiuni crestine doar de gura celorlalti si 30% sunt atei pe bune. Daca procentele sunt asa cum le-am scris eu mai sus, cum as putea eu sa impun ceva in fara majoritatii? Nici daca as putea nu as vrea. Daca majoritatea e idioata eu nu am cum sa lupt cu ea. Eu imi zic parerea si apoi sper. Din pacate prostii sunt majoritari, asa a fost mereu.
Normal ca sunt alte lucruri mai bune si mai utile de facut cu acesti bani, insa din pacate nu cred ca ei gandesc asa (angajatii statului). Asa cum zicea si @ion intr-un raspuns, daca s-ar proceda peste tot cu raportul asta de FURAM 50% si MUNCIM 50% pana acum aveam o super tara, dar la noi este FURAM 99% si MUNCIM 1%. De asta nu am incredere ca acei bani s-ar utiliza in alt departament.
NOU
Surioarele mele, nu știu de ce vă așteptați ca dizeuzele, repării, muzicanții et alia să fie militanți și purtători de torțe politice. Mă duc să mai citesc câteva pagini din Céline, scrie bine, e de admirat că și-a găsit timp de literatură printre desele misiuni încredințate de Rezistența franceză.
www.youtube.com/watch?v=fys-XGAG_EY
NOU
Bun Celine
NOU
Da-l in plm de Celine, el nu poate vota.
Parerea mea este ca singurul push care conteaza e cel politic. Inteleg ca unii cred ca si manifestatiile conteaza, foarte bine.
Cei care contribuie la push sunt buni, si ma doare in cot ce au facut in restul timpului. Prin definitie, nu conteaza.
NOU
Da, dar pot să nu votez eu în locul lui 🙂
NOU
corectie: daca conteaza numai push-ul politic, prin definitie, restul nu conteaza
@maithun
fiecare trage linia de demarcatie intre ce e important pentru el si restul. Nu poti sa fii atent la toate, ca n-ai fizic atata timp. Eu de exemplu nu il iert pe cerebel ca a participat la mitingul pro-antena 3, care a fost deosebit de odios. In rest ca a cantat la showurile primariei mi-e indiferent.
Din pmdv, ce e important este push-ul politic, ca sa avem ce vota la alegeri si sa-i dam pe astia afara de peste tot. Restul e +/- zgomot de fond. Nu are consecinte.
NOU
ca sa citez din rebreanu, “pentru istorie conteaza atat: am invins sau am fost biruiti. Intereseaza pe cineva ce au mancat soldatii si ce au vorbit inainte de lupta?”
NOU
@Mac Gregor: Ai dreptate.
NOU
scuze ca l-am injurat pe celine, nu era cazul.
NOU
Nu știu de unde stigmatizarea asta a contractelor cu statul. Dacă nicio firmă privată nu ar mai face afaceri cu statul unde am ajunge? Firmele lui Firea înmulțit cu 1000? Cu 10.000? Înapoi în comunism, unde tot ce se făcea se făcea de către stat? Contractele cu statul sunt un rău necesar. Priviți-le ca pe un job murdar, așa cum există unii care desfundă veceuri, tot așa există unii care lucrează cu statul. Trebuie oprit furtul generalizat, căpușarea a tot ce ține de stat, dar deja mergeti prea departe, nici cealaltă extremă nu e bună.
NOU
De aia il apreciez eu pe Chirila. Ala chiar are coloana vertebrala, e implicat in viata civica si nu se duce dupa la concertele organizate de ciuma rosie, oricat de buni ar fi banii.
Muie la restu
NOU
Ați uitat de Tudor Chirilă, acest vajnic erou-luptător împotriva ciumei roșii, dar care suge bani publici de la primăriile PSD de câte ori are ocazia. Și are…
NOU
Boss, acu’ serios… daca eu vreau sa mananc un mic la tarabele jegoase, de ce sa ma dau deoparte ca sa te urli tu in fata un cladiri? Primul venit, primul servit.
Poti urla in alta parte.
NOU
Nu mai ești la curent, Chirilă este o capuchehaiei pesedistă. Au zis mai sus&mai jos niște băieți.
NOU
Nu inteleg de ce va indignati abia acum :)), creative fest este la a 4a sau a 5a editie. Pe primele 2 le-am prins in parcul izvor, de cand au mai multi bani s-au mutat la Romexpo.
Ca fan al anumit gen muzical ma declar fericit ca am vazut moca ceva ce altfel as fi platit ceva bani (onyx, wyclef jean, mos def.. etc).
De partea cealalta ce face rau primaria este ca strica piata intr-un mod egoist. In loc sa dea acesti bani promoterilor, sa ii ajute, ea face de capul ei eveniment unde doar line-up -ul face pe putin 100.000 de euro. Sa aduci Fatboy Slim de capul tau te costa minim 30.000 euro doar artistul (fara hotel, avion, etc). Cat sa pui intrarea sa iti iasa si tie in plus? ca doar faci afacere, nu concert de binefacere..
NOU
“Ca fan al anumit gen muzical ma declar fericit ca am vazut moca ceva ce altfel as fi platit ceva bani (onyx, wyclef jean, mos def.. etc)”
Bravo. Moca frate, ca e bine! Prosti. Da multi!
NOU
nu prea ai cum sa nu mergi la un evenment la care e implicata PMB pentru ca e la toate. nu cred ca rateaza ceva sa nu apara sigla aia. banuiesc ca putea face cam doua sosele de centura din banii de chiolhane pana acum. ati observat cum prin bucuresti au fost in fiecare weekend chestii gen food-truck festival sau echivalent?
NOU
mircea badea a spus că psd în loc de concerte și târguri să facă autostrăzi, școli și spitale
are dreptate
NOU
Poate oamenii inca nu inteleg ce inseamna “concerte moca” ale primariei. Si unde ar trebui sa mearga banii aia ai primariei dedicati culturii.
DA
– chestii de interes public. Adica scoli de arta. simpozioane. zile ale muzeelor deschise
– eventual o chestie de interes scazut (ziua operei)
– ajutor pentru concerte
– investitie in sali
NU
– concerte moca cu artisti in “voga”
De ce nu?
– este evidenta sifonarea banilor.
– pentru ca fut piata. Piata muzicala trebuie sa aiba: trupeti, promoter, spectator platitor. In momentul in care primaria e promoter si e moca deja nu mai conteaza calitatea trupetului.
– tu ca prost care te bucuri de un concert moca (nu am zis sa nu te duci, ci doar iti explic de ce e nociv) nu o sa ai parte de concerte misto, altele decat smaili si directia 4. Pentru ca promoterii, care ar manca si ei o paine, sunt scosi din joc.
– in plus ajungi la ideea “de ce sa dau X lei pentru Y cand pot sa merg moca la Z”.
– pentru ca o parte din banii pe care ii dau tu sa ii vezi pe X vin din buzunarul meu si io ma pish pe x
Momentan problema nu mai e asa tragica ca pe vremuri. De bine de rau mai vin trupe pentru ca nu toti suntem niste mocangii prosti. Dar, dupa Colectiv, s-a futut rau piata. Pentru ca nu mai sunt sali. S-au inchis, peste toate s-a intrat in clasicul “daca pana acum nu aveam reguli, acum avem cele mai drastice reguli din istoria regulilor”. Intre timp PMBul face ca ii doare in pula.
Si voi aplaudati ca atata stiti. Voi ati suge o pula nespalata daca ati hali si un mic dupa. “Micul cu sloboz se mananca”. Noul deviz al romanilor.
NOU
iti raspund aici..
am dat bani cand a fost de dat la Nas, Wu Tang, MoP, Marilyn Manson, Rammstein, Linkin Park, Delinquent Habbits, etc. Am dat bani la X si am fost si moca tot la X.
Cand am auzit anul trecut ca Delinquent vin iar, si era si “moca”, da m-am dus. Imi place muzica, atmosfera. Plm. Lasa ipocrizia la o parte. Concertul ala exista daca nu ma duceam eu sau tu sau altii care aleg sa se dea cu curul de pamant.
La fel cum o sa existe si asta de saptamana viitoare. Si la anul. Si cat timp mai exista bani de furat.
NOU
mircea badea este #lingau de mic! am dreptate!
NOU
mircea badea a fost un copil precoce . era prost de cand era mic.
NOU
mare decat s-a specializat
NOU
Mircea Badea fost un copil precoce. La 6 ani avea mintea de acum.
NOU
las’ c’a avut băsescu mintea precoce de a vrut să taie pensiile din sistemu’ public
bine cu golanii băsescu, coldea și curva de koveși
NOU
pe cei care se uita in latrine ii banuiesc de prostie. la cei care preiau, sunt sigur.
NOU
Iată de ce Bucurestiul nu va avea primar general USR în următorii ani.
Roxana Wring, consilier USR :
5. Risipa. Banii aruncați pe statui, pe circ și pe evenimente kitsch se vor răzbuna mai devreme sau mai târziu. Pentru că acești bani ar fi trebuit de fapt investiți pentru dezvoltare. Bucureștiul are un raport total dezechilibrat între dezvoltare și funcționare. Anul trecut, după rectificări bugetare succesive prin care s-a tot tăiat de la investiții, s-a ajuns ca procentul sumelor alocate pentru dezvoltare să fie de doar 5% din total buget. Problema nu este doar cuantumul sumelor risipite. Ci faptul că ei nu se întorc sub formă de beneficiu durabil pentru cetățeni. Un concert durează două ore, iar bucureștenii nu se aleg cu nimic. O statuie ascunsă în spatele unor blocuri nu aduce un beneficiu real pentru București. Un festival fantomă de care nimeni nu află este o ocazie ratată de a face ceva care chiar să conteze. Iar asta ca să nu mai spun că este hipertrofiat aparatul administrativ care toacă bani, în loc să fie dezvoltate compartimentele care produc beneficii pentru oraș.
Doamna are dreptate, dar trăieşte în bula ei unde majoritatea îşi permit un concediu în Monte Carlo sau un bilet la opera din Milano.
NOU
cum bah? angela gheorghiu care se certase cu Duamna la cutite acum cateva luni se duce iar la concerte PMB? bai ce chestie!
altfel, de acord cu cetin. nu castigi nimic daca te panichezi in timp ce vasul se scufunda iar ceilalti pasageri canta si danseaza.
ai fi schimbat ceva daca si ceilalati ar fi fost constienti de prapad si ar fi pus mana la astupat gaurile sau construit barci de salvare.
asa ca distractie placuta acum in ro, pe viitor nu se stie 🙂
NOU
La mine acasa in alta tara, nu acasa in ro, la concertele alea moca platite din banii publici, adica si ai mei, vin de obicei trupe din astea locale necunoscute + o trupa oarecum cunoscuta din alt oras (pentru ca trupa aia cunoscuta din oras a plecst in alt oras la concert moca, ceea ce are sens) care zice ce faceti oamenilor, ce oras frumos aveti aici abia asteptam sa ne facem praf in drum spre hotel. si asta e ok. Sunt oameni care abia incep si ei sa cante, sa danseze etc. Au un ajutor asa din partea omului care plateste taxe si care simte si el nevoia sa se disreze fara sa scoata banul gros din buzunar, ca altfel de ce as da 50 de parai sa imi cante unu de care nu prea am auzit, cand pot sa imi iau carne tocata si bicarbonat sa fac un gratar pe carbuni si sa dau la vecini meci si sa imi zica aia ce cacat mai e si porcaria asta.
Dar asta e gen vara de 2-3 ori si de anul nou cum ar veni si, cum ziceam, sunt artisti locali, de obicei, si sunt de acord.
In rest plm. E ca si cum s-ar duce toti cantaretii care au zis fuck trump si ar canta si s-ar veseli la un concert organizat de trump. E romaneste.
NOU
Cum ar trebui să fie un concert gratis…
www.youtube.com/watch?v=_W7wqQwa-TU
NOU
esti futere si tu! unde ai vrea sa cante daca nu prin intermediul primarii sau al statului? cine cacat ii asculta pe astia alfel sau in alte circumstante?ar ramane cu biletele nevandute