S-a terminat și plimbarea mea prin capitalele dunărene. DIn păcate, a trebuit să vin mai repede, așa că nu am mai apucat să văd Zagreb și Trieste, e posibil ca să o fac în runda 2, din august.

Bănuiesc că toate lumea a văzut Viena, Budapesta. Așa că eu vă recomand Bratislava, care e minunată și, peste toate, Belgradul.
Oh, Belgradul, cu femeile lui incredibil de frumoase și înalte, cu cetatea sa superbă, cu centrul său multicultural plin de cântăreți stradali, cu sutele de cafelene pline de oameni relaxați și liberi. Și cu oamenii săi EXTREM de înalți. Eu, cu 1.80, mă simțeam pitic pe lângă majoritatea oamenilor și femeilor din oraș. Serios, toți sunt ca niște zei nordici. Și, nu știu dacă am mai menționat, au femei incredibil de frumoase.

Desigur, există și sărăcie, ca într-o țară excomunistă pusă la pământ de NATO și interesele majore din dezmembrarea Iugoslaviei. Dar așa cum sunt ei, săraci, măcar au poduri peste dunăre, ce nu au reușit să facă moldovenii brăileni în ultimii 30 de ani.

Dinspre Viena există autostradă până în oraș. Cam hârtopelnică, un fel de A2, dar mai bună un pic. Dureros e statul în vamă, unde am șezut cam vreo 2 ore, să trecem și la huniazi, și la slavi. În schimb, drumul spre România e făcut din niște drumuri distruse de zici că nu au reparat după bombardamente. Chiar și cei 100 de kilometri de-a lungul dunării sunt cam explodați, în unele locuri.

Dar astea sunt cam singurele lucruri nasoale. Pleșcaviță cât palma lui cabral, 200 de dinari, adică vreo 7 lei și ceva. Cola zero la jumătate, 75 de dinari. O masă la restaurant, pentru două persoane, cam 15 euro, cu aperitiv, main course, desert și băuturi. Hotelul de 4 stele unde am stat, 55 de euro pe noapte. Ca side note, 14 programe de pr0n, din cele 150 ale TV-ului din cameră.

Desigur, muzica de la tv, manele de alea de ale lor, cu doamne buzate în căutare de domni cu interes mecenatic, în spatele cărora dansează sau dau cu pumnul în perete domni în aceeași căutare, dar pe invers.

Anyway, recomandarea de anul acesta este, FĂRĂ DISCUȚIE, Belgradul. Serbia, se pare, e o nestemată încă nedescoperită de foarte mulți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

42 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Si Sebi Ghita gandeste la fel.

  2. #2

    Ai fost la Bratislva si nu ai zis nimic, ca dadeam si eu o bere. Rusinica!

    • #3

      Ba am zis. Pe facebook. Tu locuiești acolo? E frumi, îți place?

    • #4

      Nu prea urmaresc chestii interesante pe facebook inafara de ce mai face fiimea la gradinita. Poate data viitoare.

    • #5

      De vreo 11 ani. Noua ne place, dar cred ca depinde de persoana. Limba e mai ciudata, dar daca iti dai putin interesul o inveti cat de cat si merge. In rest, pentru noi e mult mai bine decat in .ro.

    • #6

      ne-a placut foarte mult orasul. dar na, prima vedere, timp scurt petrecut, te poți insela

    • #7

      @Cetin: Bratislava merita efortul unei reveniri. In clasamentul meu e peste Praga si Viena.

    • #8

      Bratislava e okish. Dar nicidecum peste Praga sau Viena; in afara de centrul vechi e doar un oras comunist; pana si din OZN daca nu te uiti in directia corecta, iti sare comunismul in ochi: tinyurl.com/yckfdbqz

    • #9

      @Sabotor: ai omis partea cu “in clasamentul meu”, din experienta mea de locuitor pt perioade relativ scurte in toate cele trei mentionate.

    • #10

      @Paul
      Iar comentariul meu reflecta doar parerea mea 😉
      Dar totusi, din curiozitate, de ce tie iti place mai mult Bratislava decat Praga sau Viena?

  3. #11

    Serbia se ridica destul de repede, au autostrazi mai multe ca noi (si mai bune) iar tara creste intr-un an cat Romania in 3-4. E un punct de vedere personal: in 2014 Serbia dadea impresia unei Romanii de prin anul 2000, azi pare o Romanie din 2014-2015, insa mult mai curata si mai respectata de cetatenii sai.

    • #12

      Adica cetatenii ei sunt patriotarzi.

    • #13

      Confirm. Am petrecut două mini concedii in Serbia. Multă curatenie, prețuri accesibile si, foarte plăcut, you don’t fuck with the police. Multe lucruri/locuri faine de văzut

    • #14

      Acum 7-8 ani am stat 3 luni langa Novi Sad sipe langa frumusetea locurilor am fost impresionat de oameni, modernitatea NoviSadu-ului de atunci, curatenie, poduri peste tot peste Dunare, cetatea etc…Lipsa masinilor, obsesia roamnilor, in schimb aveau vile imense cu cate un Yugo parca din ala parcate in fata…. Foarte frumos…

    • #15

      Maraka, să îți respecti îndeajuns de mult țara încât să nu lași gunoaie peste tot e pentru tine patriotardism? Toți idioții au păreri.

    • #16

      Comisaru’ Moldovan

      Da. Pe blogul Segnorului s-a discutat destul de mult pe temele astea legat de patriotardism si nationalism.

    • #17

      Maraka, ia zi tu ce e patriotardismul și ce e naționalismul. Văd că te pricepi și ai păreri.

    • #18

      Unul si acelasi lucru.

  4. #19

    am fost la Belgrad prin 98 sau 99. Scosesera Parazitii un album misto, l-am scultat tot drumul pana acolo.
    Am stat in Pancevo cam o saptamana si am avut ocazia sa vizitez Belgradul. Misto oras, ieftin.
    Reprezentanta Nike de unde mi-am luat ceva articole de sport, unele le mai am si azi. Cred ca nu erau facute in china.

  5. #20

    Belgradul e un oras foarte frumos si pus in valoare. Sunt user friendly cu turistii, se pare ca majoritatea oamenilor care inca locuiesc in zona centrala au un nivel mare de acceptare fata de

  6. #21

    Belgradul e un oras frumos. Tot ce se intampla acolo e chiar user friendly as spune, iar riveranii din zona centrala chiar au un nivel ridicat de acceptare fata de zgomot si tot ce se intampla in zona. Seara poti sta la o terasa si te poti bucura de muzica fara probleme. Lucru pe care nu il poti face in multe orase din RO. Nu pot compara Belgrad cu Bucuresti, Bucurestiul mi se pare mult sub Belgrad (transport, acces de la aeroport in oras, locuri de cazare, servicii in baruri/restaurante). Bratislava e mult peste Bucuresti la capitolele muzee, obiective turistice, cazari, servicii. Pacat pentru noi, bine pentru ei.

  7. #22

    Am tinut cu sirbii la toate meciurile Croatiei.
    In rest, scuze de indiscretie: nu-i asa ca sirboaicele sunt frumoase?

  8. #23

    Na faina treaba, sunt tare surpins ca ti-a placut asa mult la beograd. avand muzica aia multi romani stramba din nas si fac mutre de genul “moama ce cocalari”. sincer pentru mine serbia e a doua casa (multe din motivele pe care le-ai expus sunt valabile si pt mine), asa ca nu pot decat sa ma bucur ca ti-a placut pe-acolo. Ziveli 😀

  9. #24

    In ce hotel a-ți stat?

  10. #27

    In drum spre Belgrad a fost o oprire pe la Siriu.

  11. #28

    De remarcat cât de scump este roamingul în Serbia. 1G/10k euro :-).

  12. #29

    Fusai frate. Frumos tare dar la preturi ii bate la fund Sarajevo. Ti-e si rusine sa intri in magazine.

  13. #30

    Cetin… or fi ei neo/exo comunisti dar sunt peste noi in multe domenii. Nici prin gand nu-ti trece ce au ei si ce nu (mai) avem noi.

    Intamplator am vizitat Serbia acum cateva saptamani; sarbii mi-au lasat o impresie extraordinara (ma refer atat la oamenii de pe strada cat si la cei cu care lucram). Sunt facuti din alt aluat. Cred ca e dospit mai bine 🙂

  14. #31

    Dacă plescavita era cât palmă lui cabral, sunt curios cât era cevapi.

    • #32

      nu mananc, nu îmi place condimentul ala pe car eil lun in ei

    • #33

      Pai daca e sa-l folosim tot pe Cabral ca material de comparatie…

    • #34

      nu stiu ce experiente aveti voi in viata, dar eu m am oprit la palma

  15. #35

    Toata Serbia e super misto. Cauta parcul national Tara.
    Iar Belgradul e recunoscut ca un foarte tare party town. Din motivele enumerate si de tine 🙂

  16. #36

    Daca tot ai de gand sa mergi pana la Trieste, la intoarcere poti sa faci un popas si prin Ljubljana.

  17. #37

    Felicitari pentru alegere!
    Anul trecut stateam eu asa…si ma gandeam unde sa fac revelionul…am cautat locuri in statiunea lor de ski Kapaonik…nu am gasit …..si mi-a trecut asa prin cap…Belgrad! Fericita alegere…cazarea pentru trei nopti m-a costat cat masa de revelion la un restaurant in Bucuresti!

    • #38

      Am stat prin AirBNB , 3 nopti, 290 RON, langa cetate in Belgrad. Atentie mare la roaming (de preferat daca se sta mai mult sa iei o cartela de a lor si sa o incarci) si la parcare.

  18. #39

    si te gandesti ca pe ei nu i-a ajutat UE ba chiar i-a bombardat putin…

  19. #41

    Foarte faine pozele, castelul și biserica sunt epice! Baba cu câinii ei bătrâni, tânăra mamă cu freză punk.

  20. Ce frumos curge Buzăul prin Belgrad :))