Dacă tot am ajuns pe la toată lumea, am trecut și pe la sediul magazinului oficial de camere auto al consorțiului și am schimbat camera pe care o aveam cu una nou nouță.

Nu era rea deloc Goluk T2, fosta cameră. Avea toate chestiile pe care mi le doream plus una foarte, foarte mișto. Faptul că este foarte mică și are o formă care nu atrage deloc atenția, poate sta în parbriz bine mersi, nu o observi decât dacă ți-o arăt. E bună pentru parcat în locuri nesigure sau circulat prin țări precum Austria sau Germania, unde nu e chiar lămurit ce poți și ce nu poți face cu camera.

Ce nu avea suficient era bufferul de memorie, cam mic. Nu mai am chiar reflexele din tinerețe și nu îmi vine să apăs butonul de record fix în momentul în care văd accidentul sau chestia interesantă, așa că aveam șansa să apăs prea târziu. Bine, găseam înregistrarea completă în cameră dar, cum spuneam, sunt leneș, eu o voiam direct pe telefon.

Vico Opia 1 este fix ce am nevoie, în acest moment. Înregistrare de foarte bună calitate, 1080 full HD, mai ales pe timpul nopții, că ziua filmează bine majoritatea. Are wireless și aplicație, te poți conecta pe ea și înregistra/descărca direct filmele în telefon. Buffer începând de la 1 minut, deci suficient, am timp și să mă gândesc dacă merită să apăs butonul. Senzor de accident, filmare timelapse pentru smart parking, it has everything.

Overall, acum sunt cu adevărat mulțumit.
Vă las și un film nocturn, făcut cu Opia 1, cum mă depășeau elegant românii, pe linie dublă continuă, prin comuna jilava. Eu aveam exact 60 la oră pe ceasul mașinii, deci vreo 56-57 real.

.

Publicată de Cetin Arhi Ametcea pe Luni, 23 aprilie 2018

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.