Parandărăt, sau cum i se spune elegant în agenții, rebate, este acea acțiune prin care un decident de fonduri, în cazul nostru, fonduri publice, acordă un contract cu condiția ca, din acel contract, un anume procent să se întoarcă spre decident, în cazul nostru, primar.

Cum vor fi cheltuiţi banii bucureştenilor în 2018: 991 milioane lei pentru cultură, recreere, religie, 45 milioane lei pentru biserici, 62 milioane lei pentru statui

Vreți să vedeți cine sponsorizează PSD? Urmăriți cu atenție, în anul care vine, ce artiști abonați la banul public primesc contracte pentru diverse hidoșenii schizoide, cum e mizeria din fața casei scânteii, pe sume de milioane de euro. Puteți fi siguri că minim 50% din sume se întorc la alocatorii de fonduri, sub formă de bani curați, gata să sponsorizeze activitățile de relaxare ale pesedeului.

Nu vă speriați, și biserica practică cu succes procedeul, ei fiind singurii din românia care nu trebuie să justifice către autorități ce fac cu banii.

Să fie bine, ca să nu fie rău. Între timp, în românia, sunt 2500 de școli unde elevii se cacă în fundul curții, așa cum a lăsat dumnezeu și sfânta biserică.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

27 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Si sa nu uitam ca Firea nu a fost aleasa primar de catre bucuresteni ci s-a pogorat din ceruri eu asta zic ca asta este marea nedreptate.Ca daca puteam vota primarul sigur nu iesea Firea.

    • #2

      Bucureșteni în esență nu mai sunt prea multi. Restul sunt alivăniți de prin țară ( de pe la sate)

    • #3

      Anthony C. Brown mai spune-ne știri din 1970 te rog.

    • #4

      Mulți din cei care stau în București, de fapt nu stau în București, ci în comunele alăturate. Sau sunt chiriași, cu buletinul tot în orașul natal. Bine, probabil că, dacă votau, tot Firea ieșea…

    • #5

      Da, așa e, mai ales bucureșteni adevărați, din sectorul 1. Mai suntem doar câțiva.

    • #6

      Revenind la subiect, știți cine sunt adevărații vinovați pentru faptul că s-a pogorât Firea Pandele Vrânceanu Gabriela peste primăria noastră? Pe lângă PSD, mă refer. Toți ceilalți. Inclusiv PNL, PDL, Băsescu. Și nu glumesc. PNL, cu campania lor jalnică, cei 4 contracandidați, de la Marian Munteanu la veșnicul candidat de rezervă Perdoiu, care n-au făcut decât să dezbine opoziția și să trimită liberalii acasă, că nu aveau ce să voteze, probabil la schimb cu Clujul lui Boc. De la PDL ni se trage alegerea primarilor într-un singur tur. Ce-o fi fost în capul lor? Cum li s-o fi părut o lege bună? Mister. Iar de Băsescu nu mai zic nimic, din cauza lui o să ne conducă PSD-ul cel puțin 12 ani. Și Firea, ca să fiu on topic.

    • #7

      Nu stiu daca stiti dar daca nu va spun eu, de exemplu in Franta oamenii voateaza primarii.Adica isi depun candidatura mai multi si intr-o anumita zi, de obicei dumnica fiecare merge si isi alege un candidat.Mi se pare genial acest lucru si astfel nu mai ies tot felul de discutii.Sper ca intr-o zi sa avem si noi un astfel de sistem.Va imaginati ce misto ar fi sa poti tu singur sa iti alegi pe cine vrei primar.

    • #8

      @RobertD, lumea n-a ieșit la vot deloc, pt o zi și tu-ți faci iluzii că mai întâi ar ieși să desemneze un candidat și apoi să-l voteze efectiv?! Ai ceva imaginație, recunosc. 🙂

  2. sfanta biserica!
    hai ca anul asta primeste 3mil euro sa ne mantuim mai repede

  3. #10

    ”Parandărăt, sau cum i se spune elegant în agenții, rebate, este acea acțiune prin care un decident de fonduri, în cazul nostru, fonduri publice, acordă un contract cu condiția ca, din acel contract, un anume procent să se întoarcă spre decident, în cazul nostru, primar.”

    Cine a inventat practica, PSD-ul sau PDL-ul? Pe basescu tin minte ca afirma asta, ca o firma care primeste contracte (primarie, stat, ce-o fi) trebuie sa dea o parte inapoi ca sponsorizare pentru zile de sarbatoare.

    • #11

      Am uitat, si sustinere politica pe timp ce campanii electorale.

    • #12

      Sezi blând.
      Se practica încă de pe vremea când Băsexu avea tot părul la locul lui.
      Nea’ Varanu (de exemplu) ar putea să-ți povestească mai multe.

    • #13

      Guvernul Roman?

  4. #14

    Asta cu cacatu’ in fundu’ curtii e tricky. S-ar caca, saracii, daca ar avea si ce sa manince.

    • #15

      Corect – deci este irelevant unde-i wc-ul atata timp cat nu poate fi vorba de kkare… problema falsa asta cu scolile… sa mai dam niste bani lui Danny pentru catedrala lu’ peste…

  5. #16

    Ideea cu biserica e interesanta si nu m-am gandit la asta pana acum dar doar pt ca-i credeam pe cei de acolo ca sunt mult prea hapsani pt a scoate ceva de la ei si a returna ce au primit. Daca aveti o cat de mica dovada/zvon credibil va rog sa-l dezvoltati.

  6. #17

    MUIE BISERICA ORTODOXĂ! MUIE FIREA! MUIE ARTIȘTII! MUIE BĂSESCU! MUIE PSD!

    • #18

      E cineva căruia nu i-ai dat-o la muie?

    • #19

      da, ție, VREI?

    • De unde sti ca vmo nu era cumva firea, biserica ortodoxa, PSD sau basescu? Deci cred ca i-at tras una dubla…

  7. #21

    pentru recreere prin evenimente culturale cu tenta religioasa: “pastele si dumnezeii matii fireo!”, “cristosii si ‘mnezeii tai de cretina, fireo!” etc

  8. #22

    aproximativ 215.000 euro pentru studii de fezabilitate

    215k pe hartii de sters la cur

    beton

    votati firea futu-va-n gura de moldoveni

  9. #25

    Despre biserica si parandarat cel mai bine poate sa explice preotul ala cu ciocanul … Pogonici ??!! Lol

  10. #26

    Despre alea 2500 de scoli ar putea de ex sa se decida la nivel executiv ca-s toate sub standardele minime de sanatate pt tineret-mandria-tarii si puse pe modernizare in regim de urgenta. Dar e vb de statul roman.

    Cum a fost si cu maternitatea aia (Giulesti?) – deci un Mitica a umblat ca meseriasu’ la tabloul electric care era supra-incarcat, sub standarde. La maternitate cu 24/24 si regim strict de urgente etc 🙂 Si vanatoarea de vrajitoare a fost pe capul unei nefericite care a stat mai mult de zece minute la buda 🙂

    Iar in Vest nu ai voie sa pui peretii pana nu este inspectata instalatia electrica. La nivel de case normale. La nivel de spitale si cladiri de maxima importanta nu mai vorbesc.

  11. #27

    Ah, acu are sens ce am citit azi dimineata – ca pentru reabilitarea blocurilor cu bulina rosie sunt alocati 10 milioane, iar pentru statui, 14…