Consistoriul Mitropolitan din cadrul Mitropoliei Ardealului a dispus ”destituirea din slujirea clericală” a lui Cristian Pomohaci, decizia fiind definitivă. ”Sarcina preoţiei, cu toate exigenţele ei morale, dogmatice şi canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Pomohaci”, susţin reprezentanţii bisericeşti care afirmă că, astfel, Pomohaci se va putea ocupa de ”problemele juridice din instanţele civile, fără implicarea Bisericii”.
”Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancţiunea: depunerea (destituirea) din slujirea clericală (pierderea dreptului de a săvârşi lucrări sfinte, de a purta ţinuta clericală şi de a se împărtăşi în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfăşura activităţi social-filantropice, culturale, educaţionale sau de a fi cântăreţ, după caz; activitatea şi conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh)”

Problema care se pune e că are dreptul, din postura de teolog laic, de a educa copii. Eventual la sport, la proba Indesarea ciocanului.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.