În fiecare an sunt alături de această inițiativă, donez bani și vă invit și pe voi să o faceți. Orice mișcare, cât de mică, împotriva îndobitocirii religioase a copiilor este un pas făcut spre un viitor mai bun, un viitor lipsit de ură și de răutatea zeilor financiari după care se conduce biserica ortodoxă română.
Bună ziua!
În numele întregii echipe, vă mulțumesc pentru contribuția adusă la realizarea edițiilor anterioare ale Calendarului Științific.
Mulțumită implicării dumneavoastră, elevii din peste 500 de școli și licee au primit în fiecare an 365 de motive de a se apropia de știință!Noua ediție a calendarului va avea ca teamă schimbările climatice și va cuprinde informații actualizate, inclusiv despre evenimentele importante care au avut loc în acest an. De asemenea, colegii mei au lucrat la un design atractiv, bazat pe feedbackul primit de la susținători, dar și de la elevii care ne-au scris.
Ne dorim ca și în acest an să printăm 10.000 de exemplare, care să popularizeze știința în școlile din România! De asemenea, pregătim și o ediție limitată, de 500 de exemplare ale calendarului, în format A3 cu 13 file (calendar de perete). Aceste calendare vor fi oferite persoanelor care contribuie la campania de crowdfunding.
Am început deja noua campanie de crowdfunding și sperăm să ne ajutați și în acest an, ca împreună să încurajăm curiozitatea copiilor. Spre deosebire de anii trecuți, de această dată contribuțiile pot fi plătite nu doar cu cardul, ci și prin sms sau transfer bancar. Am inserat mai jos linkul campaniei de crowfunding, iar dacă doriți mai multe informații vă rog să mă contactați. https://
crestemidei.ro/ CalendarulStiintific2018 Cu mulțumiri,
Monica Belițoiu
Coordonator proiect
0724.013.300
monica.belitoiu@asur.ro
NOU
Data trecuta cand am dat banii am ales special o scoala unde stiu doi copii ca sa am confirmarea ca au ajuns si la ei la clasa. Canci! Cel mai probabil bulangiii aia de la scoala nu le-au dat la clasa.
Eu am primit exemplarele mele dar mai departe nu stiu ce s-a intamplat. Oricum foarte misto ideea asa ca o sa dau din nou. Poate la a doua tura iese.
NOU
Legenda spune ca preotul scolii Parintele Patrick at fi ars calendarele considerandu-le o grava ofensa aduse “adevaratei” stiinte si anume stiinta lui Dumnezeu.
NOU
legenda spune ca le-am trimis fix la scoala 79 cunoscuta si ca colegiul national ion creanga. si unde se preda religie cu religiozitate.
NOU
DONE
NOU
Baiatul meu este la fel de pasionat de stiinta si de spirit. Una fara alta inseamna o alegere nenaturala. Nu ma obosesc sa explic, sau sa citez sutele de exemple ale contributiei prelatilor la dezvoltarea stiintifica, sau de cercetatori avand convingeri spirituale inalte. Doar multumesc habotnicului care ne-a dat vot negativ. Fie sa traiesti fara lumina, medicamente sau caldura la iarna, si sa supravietuiesti doar din maretia credintei
NOU
In principiu ai dreptate dar cand construim o catedarala de sute de milioane de euro cand noi nu avem infrastructura pentru 60 de arsi parca iti vine sa iti bagi pwula in religie.
NOU
RobertD, fiule! Nu pe autostrăzi se ajunge la mine.
NOU
@RobertD, cand se construieste o catedrala mamut care suge din bugetul statului o suma considerabile ce ar putea fi redirectionata spre invatamant, cercetare, sanatate s.a., iar noi acceptam tacit, inseamna ca problema este ne apartinei!
NOU
flavius, nu toata lumea are un varg vikernes.
NOU
LOL, o sa fie misto cand la scoala lui fi-miu, la care director este profesorul de religie, vor sosi 30 de calendare d-astea 🙂
NOU
auzisem de el dar nu m-am obosit sa ma implic. de data asta mi-am cumparat si eu calendar. o sa-l pun la loc vizibil (acolo unde pun altii pe cel ortodox).
NOU
100 lei bine cheltuiti
NOU
Am subscris… sper sa ajunga la suma dorita 🙂
NOU
Cati atei in comunitatea asta. Cati atei…
Doar ca la prima problema aparauta in familie, la cel putin jumatate li se clatina ateismul.
Ceva de genul: “eu nu cred in Dumnezeu dar doamne fereste de vreun necaz”!
In privinta calendarului: mi se pare genial demersul!
PS: eu sunt agnostic si nu vreau sa avem discutii despre asta.
NOU
Prietene, faptul ca esti impotriva religiei ca forma de furt si indobitocire fortata in mod organizat, nu te face ateu. Epoca stalinista a lui “cine nu e cu noi, e impotriva noastra” credeam ca a trecut.
NOU
Boss, am facut eu referire la structura bisericii? Aveam impresia ca ma refer la credinta din moment ce am folosit cuvantul “ateu”. Credinta si ATAT. Restul e cancan!
Da, structura biserici – cel putin a celei ortodoxe – este de CACAT. De la varf s-a dus totul dracului, pentru ca acel hiper fericit a inteles sa transforme institutia bisericii in propriul lui hipermarket.
Sunt curios de o chestie si anume daca as merge in dealul patriarhiei, as rasturna toate tarabele la care se vand diferite produse si as urla “de ce faceti bisnita in casa Tatalui meu?” cum ar reactiona oamenii? Este doar un gand!
NOU
Daca la un necaz se clatina ateismul inseamna frica. Cand esti in apropierea mortii ti se clatina multe credinte. E normal. Nu ai descoperit tu apa calda. De asta babele sunt mai religioase decat erau in tinerete cand o ardeau cu oricine prin fabrica. De frica. Si barbatii se schimba dar parca nu asa radical.
Daca as fi D-zeu cu astia/astea m-as distra in deschidere. Dupa, as lua agnosticii pentru ca spre deosebire de atei au coaele mai mici.
NOU
Fiecare cu propriile credințe și cu mărimea coaielor!
Discuțiile despre credința sunt interminabile și nu-și au rostul aici pentru că este posibil sa ne retragă jupânul prilegiul de a comenta :))
NOU
Chiar credeți că o se bulucească copiii să vadă ce tidbit științific e băgat la fiecare zi?
NOU
Ai sa ramai surprins de curiozitatea copiilor. Prezinta-i unui copil un material atractiv despre stele, cosmos etc si vei vedea cum incepe sa-i placa astronomia.
NOU
Și calendarul se prezintă singur? Problema e la clasă, nu pe pereți. Oricât de bun e materialul, dacă nu e dublat de chestii interactive și pedagogi cu minim har, tot degeaba. După cum nici atârnarea de icoane nu sădește per se sămânța habotniciei.
NOU
e plin de profesori cu har divin prin scoli. e o cauza pierduta pentru minim o generatie. Va aduc aminte ca avem un ministru al educatiei de care rad si casierele de la Lidl.
NOU
adica ce-i cu casierele de la lidl
NOU
www.dcnews.ro/violeta-varga-inspector-colar-la-isj-arad-schimbare-la-fa-a_559569.html
NOU
nu are legatura cu initiativa acestor oameni (initiativa pe care o consider laudabila), dar are legatura cu fetele bisericesti si influenta lor asupra evolutiei poporului roman:
am citit undeva o dilema misto: in zonele defavorizate oamenii sunt credinciosi pentru ca sunt foarte saraci, sau sunt saraci pentru ca sunt foarte credinciosi?