avertismente-tutun

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, în sfârşit, Directiva europeană 2014/40/UE cu privire ţigările cu arome, pe care ar fi trebuit să o voteze din luna mai. Astfel, ţigările cu altfel de arome decât mentolul vor dispărea de pe piaţă la 30 de zile după ce Directiva va fi publicată în Monitorul Oficial. Fumătorii nu se vor mai bucura mult nici de ţigaretele mentolate pentru că şi acestea vor dispărea de la vânzare până în 2019. Ba mai mult, ei vor avea parte de pachete de ţigări mult mai „neprietenoase” ca cele de acum cu imagini antifumat mult mai dure care vor fi schimbate anual.

Ceva nu reușesc să înțeleg. Pe de o parte, este o avalanșă de acțiuni prin care aleșii poporului din toată lumea se scălămbăie că vor să scape oamenii de flagelul fumatului, cu tot felul de decizii tâmpițele, cum e asta cu mentolul sau imaginile de pe pachete, de parcă ar fi cineva interesat de porcăriile alea.

Pe de altă parte, nimeni nu ia taurul de coarne să zică ok, din 2020 tutunul e interzis în românia. Cultivarea, prelucrarea, vânzarea și consumul. Pampam. Target achieved, sănătate maximă pentru toți.

Și nu cred că motivul este doar acciza care merge la buget, pentru că cheltuielile cu bolile datorate fumatului, fumatului pasiv plus derivate sunt mai mari decât veniturile la buget aduse de chestia asta.

Și nu, nu sunt de părere că asta ar trebui să se facă, e doar o întrebare. Pentru că, de exemplu, marijuana e mai puțin nocivă decât tutunul, dar e interzisă bine mersi, în pofida veniturilor pe care le-ar aduce la buget. Nu mai zic de coca, crital meth, LSD sau altele.

În altă ordine de idei, modificările tâmpite la legea antifumat au căzut la comisii și se pare că nu vor trece mai departe.
#amin

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.