NE-MUTAM-LA-ORAS

Din când în când, ca o soție responsabilă, nevastă-mea iese cu copiii în fața blocului, că de aia avem rezidențial, să se poată juca copiii pe stradă fără să le fie frică de mașini. Bine, le e frică să nu le cadă un ghiveci în cap, pentru că doamnele de la etaj s-au gândit că cel mai bun loc pentru un ghiveci este pe marginea balconului. Așa că o vecină tocmai își repară capota la golful din dotare, plus schimbare de parbriz, din motiv de ghivece dat jos de vânt. Nu, stăpâna ghiveciului nu dă niciun ban, a decis că dorește să fie acționată în judecată și să se demonstreze că era vorba de ghiveciul ei.

În fine.
Alături de copiii mei, socializează și alți copii, care vin și ei cu mamele lor. Mamele lor, contrar așteptărilor mele, sunt niște doamne aduse de soții lor din orașe adiacente bucureștiului. Mai exact, ei nu au făcut cum am făcut eu, am ieșit din București ca să am liniște. Ei au venit de la mama huciului, gen Vâlcea, Hunedoara și alte orașe cu rezonanță pe harta satelor românești și s-au stabilit aproape de București. Bănuiesc că e pasul ultim, înainte de ocupația definitivă.

Desigur, nu sunt deloc omul care să strâmbe din nas în fața oamenilor veniți de la țară. La urma urmei, toți venim de undeva, nu? Strâmb din nas doar când vecinul, fost vâlcean, face grătar în spatele blocului, pentru că de ce nu? 4 cărămizi, un grătar de aragaz și gata ceafa, nu mai ai nevoie decât de niște Ciucaș la pet de 2.5 și ai rezolvat o după-masă plăcută de duminică.

Mai strâmb din nas când mama unuia din colegii de joacă ai copiilor îl îndeamnă pe fi-su să se pișe lângă banca din fața blocului, iar celelalte țărăncuțe îl aplaudă Dar lasă-l dragă, e copil. Pentru că, nu-i așa, urina unui copil are proprietăți afrodisiace, nectarizează locul unde cade și transformă în ambrozie tot ce atinge.

AAAAaanyway, azi, în fața blocului, una din vecine, ușor maternală, o ia pe nevastă-mea la descusut.
– Și ia zi, Luna, cum vă descurcați voi așa greu, fără balcon?
– Păi de ce greu, că noi am ales apartamentul fără balcon, nu altcineva?
– Nu ai și tu un spațiu de depozitare, nu ai unde întinde o rufă, e greu, știu eu…

A se menționa că apartamentele vin cu boxă de 8mp la subsol și loc de parcare. Boxa e uriașă, poți pune în ea toate tonele de cocaină prinse de poliție pe la vama românească fara probleme. Noi avem acolo un raft amărât cu niște porcării, o găletușă de vopsea, 2 pensule și o bicicletă de copil. Pentru că nu suntem colivari, nu strângem porcării, avem experiența tristă a părinților noștri, care și acum au garajele și balcoane pline cu cutii și cutiuțe, pline la rândul lor de cutii cu șuruburi, vaseline, cânepă, păr de oaie, cuțite vechi, șine de tren (nojoke) și alte chestii de care SIGUR vor avea nevoie cândva.

Una din plăcerile mele ce ating perversitatea este să arunc orice cutie de electronică sau electrocasnică pe care o cumpăr și asta încă dinainte de a se da legifera că e ilegal să ceri la garanție prezența cutiei. Urăsc să strâng gunoaie și arunc cu plăcere orice. Nu mă simt legat de lucruri, pentru mine sunt importanți oamenii din jurul meu, autoturismul e un fier cu 4 roți pe care îl spăl o dată pe an, dacă am vreo nuntă, telefoanele le sparg cum sparg grecii farfurii and so on.

Așa.
– Noi avem uscător de rufe, zice nevastă-mea calmă, ronțăind un brocolli, pentru că ducem o viață sănătoasă, nu știu dacă v-am zis.
– Da, Luna, normal, și eu am, dar gândește-te, faci umiditate în casă, plus, ocupă spațiu, bănuiesc că nu e ușor să ocupi sufrageria de fiecare dată când întinzi rufe.
– Nu, nu, noi avem uscător de rufe de ăla electric, adică mașină de uscat rufe, nu grătar de ăla de întins prin casă, continuă nevastă-mea să ronțăie la brocolli.

Pauză, lungă, se citea pe chipul ei lupta ce se dădea în mintea ei gen Să par deșteaptă, să zic da, știu ce e aia sau să întreb ce e și să zică asta că sunt proastă? Se pare că curiozitatea a învins, așa că a întrebat:

– Cum adică mașină de uscat rufe?
– Uite-așa, mașină de uscat rufe. Ca o mașină de spălat, dar mai mare și cu uscare, nu cu spălare.

Luna nu e cea mai vorbăreață persoană, iar când dă de gospodine de astea, moare ceva în ea de fiecare dată când i se ucid neuronii. Așa că a continuat să își ronțăie firicelul de brocolli și să privească în gol, gândindu-se la nemurirea sufletului, lăsând-o pe doamna să digere proaspăta informație.

A stat puțin, s-a gândit, după care doamna a decretat:
– Eu nu mi-aș lua așa ceva. Consumi curent, timp, și cu siguranță strică hainele, nu are cum să fie bun. Îți zic eu, sârma de rufe e sfântă.

Am râs cu drag, amintindu-mi de retrograzii de pe arhiblog.ro, care se certau cu mine, explicându-mi cât de proastă e o mașină de spălat vase, când poți să le speli de mână imediat, fără probleme. Ei, desigur, neavând niciodată, dar au un prieten care are și e complet nemulțumit.

Așa și doamna vecina. Care a plecat complet nelămurită dacă e bine sau nu să ai uscător de ăla electric sau mai bine întinzi niște sârme în balcon sau, de ce nu, sub geam…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.