Cine ar fi crezut că domnul Cheloo fumează marijuana? Cine ar fi privit în ochii lui lăcrimoși și s-ar fi gândit Acest intelectual rasat își consideră trupul un templu și îl tratează ca atare.
Procurorii fac 10 percheziții la această oră atât în București, dar și în Prahova, iar la audieri vor fi aduse nu mai puțin de 90 de persoane bănuite că fac parte dintr-o rețea de traficanți și consumatori de cannabis.
În altă ordine de idei, să inculpi penal un om pentru că fumează iarbă mi se pare de o imbecilitate extremă. Zeci, sute de studii care demonstrează că e benefică din punct de vedere al sănătății, inclusiv în tratarea cancerului, nu fac doi bani când e vorba de statul care protejează.
Deși până acum nu am văzut nici măcar un om care să fi ucis pe altul din cauză că erau prea fumați. În schimb, în fiecare zi un moldovean își bate nevasta, din cauza alcoolului. Dar alcoolul nu îl interzicem. Interzicem marijuana.
Marijuana is bad.
NOU
Daca o legalizeaza o sa se umple pe sosele de soferi fumati.
/troll
NOU
si la naiba o sa mearga ca maniacii sub viteza legala 🙂
NOU
Bine ca nu ai zis asta pe blogul de bricolaje. Apareau cel putin 5 care iti spuneau ca e o prostie sa mergi sub limita maxima admisa.
NOU
@m0fo da poate se apucă blogul de bricolaj să ne explice cum se îngrijesc culturile cu iarbă, trafic garantat
NOU
@geo: n-auzi mah, ca pentru trafic te ridica?
NOU
garantat te ridica
NOU
Da, si o sa se umple DN-urile si autostrazile de fast food-uri si restaurante din 5 in 5 km. nu-i productiv pentru economie, nu?
🙂
NOU
Si am spus eu sa facem trafic? … Doar cultivam pentru uz terapeutic, asa vreo tona
NOU
plus ca daca mergi incet subturat se fute turbina si injectoarele si pac, castiga au si serviceurile ce manca…
NOU
Gata, m-am tuns. Mă rog, ce mai era de tuns că știți cum e, de la o vreme crește fruntea. Să revenim: Je suis cheloo!
NOU
Pai nu cred ca doar de consum era vorba, nu degeaba e audiat pentru “trafic”. O fi si vandut din plantatia proprie. Credeai ca face bani doar din muzica? :))
NOU
in romania e incriminat la fel si consumul, nu doar traficul. nu ma refer la cheloo, ci la legislatie in general. stiai ca, desi e dovedit ca marijuana calmeaza durerile bolnavilo de cancer, in romania nu exista posibilitatea de a cumpara marijuana medicinal? pentru ca drugs are bad, de aia
NOU
In Romania nu poti cumpara legal calmante mai eficiente, ce sa mai vb. de cannabis?
NOU
Sunt pro legalizarii si probabil ca sunt destui parlamentari fac si ei un “venit “cu trafic de canabis, de nu vor sa legalizeze iarba. Avand in vedere ca momentan e ilegal, as vrea sa vad si niste parlamentari dupa gratii. Ar fi misto sa fie cativa printre aia 90 care vor mai fi audiati… sa vezi atunci cum vor dori majoritatea legalizarea. :))
NOU
cica a impartit cu prietenii, asta este traficul
NOU
Boss, i-au gasit juma de kil in casa.Cam macane :). Imi aduc aminte de atunci cand l au bagat pe Sisu, au facut fanii miscare “Sisu liber!” si apoi la vreun an l au prins iar tot pt droguri. :))
NOU
poate fumeaza 3 pachete pe zi omul
NOU
De unde citesti stirile aste?
Adevarul:
“Potrivit unor surse judiciare, la locuinţa lui Cheloo din oraşul Breaza au fost găsite câteva grame de cannabis despre care ar fi spus că le avea pentru consum propriu.”
NOU
Adevarul: adica site-ul nu adevarul suprem…
NOU
Digi24: Actualizare 12:10. Anchetatorii au găsit 500 de grame de cannabis la locuința lui Cheloo din Breaza, potrivit unor surse judiciare.
Probabil ca are multe probleme, l-au suparat BUG Mafia foarte si are nevoie sa se calmeze.
NOU
NOU
Al draq chel, apucase sa o fumeze aproape pe toata, d-aia era “dus” cand l-au dus la audieri.
NOU
Pai daca nu se mai fumeaza in restaurant, unde sa isi tina omul marfa? Respecta legea si fumeaza la el acasa, nu deranjeaza nefumatorii. Si noi il bagam la puscarie.
NOU
nu te mai audiaza nici pulea daca te gaseste cu una doo tigari. la juma de kil intri sub incidenta legii in toata europa. Si in state.
Oricum, daca se legalizeaza marijuana, atunci sa vezi scaderi la incasarile din baruri. 😀
NOU
parcuri, parcuri everywhere:)))
NOU
toata Europa bro? In Amsterdam fumau astia pe strada . Se gaseste in piata de flori – starter kit Canabis, etc. Nu te ridica nici dracu pt 500g de iarba.
Nici nu cred ca se face trafic acolo – plm toti au, cine sa cumpere de la tine traficant…
Dupa ce am vazut fazele astea – mi-am pus si eu problema de ce plm e asa mare tambalau la noi ( si la altii) cu marihuana… Adica plm , au prins toti traficantii de droguri din alea grele ( cocaina, extazy plm) si au mai ramas visatorii astia care fumeaza iarba?
NOU
In Romania, din putinul pe care il stiu, consumul de marijuana nu este pedepsit ca si infractiune distincta insa, culmea ironiei, detinerea (chiar si pentru uz personal) este pedepsita cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Presupun ca singura solutie care le ramane astora de sunt vizati este ca, in caz de raid al Politiei, sa fumeze tot pana nu mai ramane nimic.
Daca tipul de mai sus avea vreo 1/2 kg… meh, Snoop Dog trebuia sa vina mai repede, sa-l ajute.
NOU
pai alcoolul nu se consuma in retele. ca vezi tu, era o retea de consumatori, nu doar niste consumatori, da? deci cum ar fi sa destructurezi o retea de betivi. gen judetul Vaslui ?
NOU
“Zeci, sute de studii care demonstrează că e benefică din punct de vedere al sănătății, inclusiv în tratarea cancerului, nu fac doi bani când e vorba de statul care protejează.”
Dude, aici vreau sa vin contra. Se tot vehiculeaza teoria asta, care pur si simplu nu e adevarata. Poate ca o anumita componenta din miile cuprinse in fumul respectiv poate fi benefica intr-un anumit sector, sau pentru ceva specific gen glaucom (quot. needed), nu inseamna ca a te fuma e “benefic pentru sanatate”.
Iti dau mai jos cateva linkuri, banuiesc ca nu ii banuiesti pe toti (NHS, US govt, CA govt etc) ca sunt prinsi intr-o conspiratie ca sa nu ne simtem noi bine pentru ca pitong.
www.drugabuse.gov/publications/drugfacts/marijuana
www.nhs.uk/Livewell/drugs/Pages/cannabis-facts.aspx
www.drugfreeworld.org/drugfacts/marijuana/the-harmful-effects.html
healthycanadians.gc.ca/healthy-living-vie-saine/substance-abuse-toxicomanie/controlled-drugs-substances-controlees/marijuana/effects-effets-eng.php
www.webmd.com/mental-health/addiction/marijuana-use-and-its-effects
NOU
Radu tu personal ai fumat vreodată? Dacă da, te-a apucat să bați pe cineva? Ai vomitat? Ai avut reacții ca și de la băutură? Tu vii să ne combini că defapt dacă fumezi canabis poți să mori. Chiar crezi că avem 12 ani?
NOU
radu e doar biased, citeaza doar ce ii sustine propriul punct de vedere, restul e neinteresant
NOU
Am cunoscut o persoana care vomita si i se facea rau de fiecare data cand fuma.
PS: nu conta ce fuma: iarba, tutun simplu etc.
NOU
Sunt in aceeasi masura de biased ca si tine, doar ca in sens contrar :))
NOU
Adevarul e ca boala cancer nici nu e o industrie de zeci poate chiar sute de miliarde de dolari care trebuie protejata sau chiar favorizata. Ai impresia ca aia de la NHS, US govt, CA govt de care zici tu, scriu asta din dragoste pt oameni, de frica lui Hippocrate sau pt ca isi iau parnos sa scrie ce trebuie.
Stiu din surse sigure ca la conferintele interne si internationale pe tema cancerului, medicii sunt bombardati sistematic cu estimari cum ca aceasta este boala secolului si in viitorul apropiat va exista o raspandire exploziva a bolii de dimensiuni epidemice. Toate astea in timp ce “cercetatorii britanici” continua sa cerceteze si sa cerceteze si sa mai dea o tura prin Las Vegas si iar sa cerceteze, o tura prin Paris, una prin Cancun, iar sa cerceteze, mai un Audi, mai o vila, iar mai cerceteaza…
Mai tineti minte scandalul cu medicamentele oncologice?
www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Afaceri+canceroase+cu+viata+pacientilor+16+oncologi+DNA
Si faci si confuzie intre fumatul ponderat, ocazional si abuzul zilnic de marijuana care e daunator pt ca e… abuz.
In ziua de azi, trebuie sa fii spart (nu fumat) sa mai ai impresia ca instituiile functioneaza in folosul omului. Si nu, nu este o “conspiratie”. Este o realitate de zi cu zi si un efect secundar al sistemului economic in care se desfasoara “realitatea” noastra. Omul este doar o cifra, o statistica manipulabila in scop financiar. Pe orice doctor oncolog (si nu numai) il doare fix in pula cand ii mai moare un pacient. A vazut sute si mii murind. Punct.
NOU
olivia, tu esti?
NOU
Legat de cheloo, pai nu e el un ipocrit trist cu “Drogurile schimba tot”? kkt, daca era popa il intelegeam, fa ce zice popa, nu ce face popa.
NOU
nu e ipocrit. in romania toti suntem mai catolici ca papa.
NOU
Piesa aia incepe cu “daca vorbim de droguri, mai intai excludem iarba”. Si pe buna dreptate. Deci stai jos in banca ta, piesa aia ar trebui sa fie studiu de caz obligatoriu
NOU
Hai, nu zau, “si pe buna dreptate”. Wehehehell, daca spune celebrul Cristian S de pe net, asa trebuie sa fie.
NOU
Le zicea bine omu asta pe vremuri
arhiblog.ro/cheloo-si-fumul-de-lagar/#comment-1292119
As retine mai exact “nu pot sa ii inteleg pe cei care il considera pe drogalaul asta ordinar un fel de filozof contemporan”
NOU
dece, titane, acum pare ca il apar pe el?
NOU
Nu bo$$, de comentariul lui Radu vorbeam si chiar fara ironie. Perfect de acord cu ce a spus acolo. Bine, spaima aia de homosexuali nu o impartasesc. Sunt neutru 🙂
De la X-factor, 2-3 emisiuni cate am vazut imi aduc aminte de Bitman ca era cam jeanat cand vorbea Cheloo. Era si el acolo pe post de Raduleasca.
NOU
Intreb si eu: ce s-a intamplat cu Radu? Devenise MVP intr-o perioada. Comentariile lui erau de-a dreptul delicioase. Acum pare cel mult un troll prost (as in: un troll caruia nu-i ies glumele si o da in penibil).
NOU
M0f0, stii cum e, zile mai bune, zile mai proaste…
NOU
Și drogurile și alcoolul sunt nocive. Eu nu beau alcool și nu fumez. E foarte bună legislația în această privință și sper să se înăsprească.
NOU
in credinta este salvarea noastra ! sa spunem nu obiceiurilor sataniste !
NOU
Femeile trebuie sa poarte batic!!
NOU
Dar ce vicii ai?
NOU
Are-un singur viciu, un deliciu personal…
NOU
Drogurile si alcoolul sunt inventate de evrei că să controleze pe restul lumii
NOU
Io zic sa legalizam tot.Pai,ecstasy cica:prezintă proprietăţi anti-cancer, mai ales în ceea ce priveşte leucemia, limfoamele şi mielomul. În 2011, cercetătorii de la Universitatea din Birmingham au descoperit că o formă uşor modificată a ecstasy-ului era de 100 de ori mai puternică în distrugerea celulelor canceroase decât forma originală a MDMA. Cocaina:Cocaina poate fi folosită ca anestezic local pentru operaţiile chirurgicale, datorită faptului că are proprietăţi de amorţire rapidă. De asemenea, atunci când este folosită alături de alţi compuşi pentru a forma o substanţă numită TAC, cocaina poate trata laceraţii minore ale pielii, deoarece drogul este un vasoconstrictor foarte eficace.
LSD:Un studiu realizat în Norvegia şi publicat în 2012 în Journal of Psychopharmacology sugerează că LSD a prevenit ca alcoolicii ce participau la tratament să renunţe şi să revină la consumatul băuturilor alcoolice.
„LSD-ul a funcţionat într-un mod complet diferit de oricare alt medicament psihhiatric”, a declarat Teri Krebs, cercetătoarea de la Norwegian University of Science and Technology. „Mulţi pacienţi au spus că au obţinut o nouă apreciere a problemei lor cu alcoolul şi o nouă motivaţie pentru a o rezolva”, a relatat autorul studiului.
Ketamina:Un studiu din 2012 publicat în jurnalul Science a arătat că ketamina poate stimula dezvoltarea sinapselor în creier, iar efectele benefice ale drogului asupra persoanelor cu depresie cronică se manifestă în câteva ore. „Reacţia terapeutică rapidă asupra pacienţilor rezistenţi la tratament este cea mai mare reuşită în domeniul cercetării asupra depresiei din ultimii 50 de ani”, a comentat Ronald Duman, profesor de psihiatrie şi neurobiologie la Universitatea Yale.
Ca d-aia zic,sa legalizam tot,in plm:www.youtube.com/watch?v=2UHKT7Chufo
NOU
Eu n-am auzit de om VINDECAT de cancer cu vreun drog. A, ameliorează durerea,dar asta e doar o iluzie de moment, in final nenorocitul moare. Deci o iluzie o ipocrizie,d rogurile trebuie interzise totAl.
Cancerul n are vreun leac si nu va avea ne ciodată, pt ca cancerul NU este o boala,ci este o mutație genetică. Ține de gene,dar și de noroc,de soartă pân la urmă.
NOU
Pai daca amelioreaza durerea si te duce intr-o lume mai buna taman cand viata ta e de cacat si-ti cauti ortul prin buzunar zic ca e fix ce trebuie si e ok sa ai acces, ca vorbim de MDMA, THC , LSD sau coca ( fiecare dupa cum il ajuta buzunarul). Macar in cadru medical organizat , aka legat de pat, daca drogul respectiv reprezinta un factor de risc social mai mare decat alcoolul, care e la liber.
In ceea ce priveste iarba, terminati ba cu prostiile. E ilegala pentru ca mai sunt inca suficient de multi incuiati care cred ca iarba e lucratura diavolului iar aia care trag sunt niste outcasti, dimpreuna cu aia carora nu le pasa, bineinteles. Organizeaza un protest de 2 milioane de oameni si devine legal. Se va gasi un parlamentar care sa isi faca din asta un obiectiv de campanie daca stie ca o multime suficient de mare de prosti il voteaza pentru asta si nu il costa absolut nimic sa propuna o lege de genul asta.
De ce credeti ca incet incet devine legala din stat in stat prin US. Mai mor din aia batrani iar tineretul vrea sa bage hash. Nu e acelasi lucru cu cocaina, de exemplu, care aduce venituri imense pe sub mana si poti suspecta interese economice in a nu se legaliza.
Sa te duci sa-l arestezi pe unu ( nu conteaza ca e Chelu, sau Nelu) pentru trafic de iarba si sa il acuzi pentru iarba din casa, nu plasata in vreun liceu sau ceva, mi se pare de mare cacat, actiune de glorificare a vigilentei politiei romane si a DIICOTului. Aia e posesie toata ziua.
“…si avea o implicare sub aspectul consumului , din datele noastre si alte elemente… de trafic , insa depinde cum vor decurge audierile…” gen ,zi bah ca il santajati sa dea dealerul in gat sau il bagati la trafic , cum se face mereu . Sa-i chiș in freza de magari .
NOU
Mai bine te interzicem pe tine total freigedank. Io vreau sa se plateasca taxe si impozite pe toate drogurile. Pe tine nu te intereseaza ca poate ti-ar scadea impozitele pt ca ar veni venituri fiscale din comertul cu droguri, pt ca esti un bisnitar nenorocit care oricum nu plateste impozite. La munca cinstita, bah rusinea pamantului! Va mai dati si mari crestini, defectilor!
NOU
A fost un caz acum cateva luni cand un baiat, aflat sub influenta drogurilor a ucis-o pe ma-sa (profesoara era parca) fiindca credea ca e satana. Deci se poate.
NOU
Stii tu… drogurile astea e de mai multe feluri. Si nu zice nimeni ca drogurile n-ar fi periculoase, aici era vorba de iarba. Ce facem, comparam salata cu ceafa de porc, ca doar tot mancare e?
NOU
Asta o cumparat iarba de la colt de strada si de fapt era busuioc de la boboteaza si era satana in el :))))
NOU
ii gasisera acasa (in salajan parca statea) cateva grame. cat pentru 4-5 jointuri. apoi la casa din breaza inca juma de kil. la cateva grame mai scapa, la juma de kil nu.
NOU
Multumesc DIICOT!! Ma simt mult mai in siguranta cand stiu ca degeneratii care isi injecteaza drogul marihuana au fost bagati dupa gratii.!
NOU
Marihuana se fumeaza, nu se injecteaza. Suntem oameni cititi, ce naiba.
NOU
@penciuc – Calm, omul e ironic, sper…
NOU
M-ai inchis 🙂
NOU
Sunt total de acord cu legalizarea, dar din cate am auzit studiile despre tratarea cancerului sunt laba. Te ajuta, cica, la o suportare mai buna a cancerului, nu te vindeca. Adica mori linistit, crestine, nu in valurile durerii.
NOU
ceea ce e naspa, pentru ca trebuie sa suferi, nu?
NOU
Sabotor, nu am spus ca ar fi mai bine sa suferi, ci ca tot vei oricum.
NOU
*vei muri oricum*
NOU
Plot twist: mori si daca nu ai cancer. Mindblown!
NOU
M0fo,EU spuneam ca de cancer vei muri oricum, nu ma refeream la ritmul biologic in general.
NOU
i.imgur.com/qegIwD3.jpg
NOU
Fumezi urzici?
NOU
Deci Cheloo avea marfa de 10 mii de parai si tu zici ca il inculpa “doar” pentru consum. Care consum nici macar nu este incriminat in Romania. Traficul insa…
NOU
deci nu s-a schimbat pretul….
NOU
boss, din c e stiu eu, am auzit de la cineva (cough), e 60 de lei gramu…. unde kkt ai calculat tu 10k euro…
NOU
@bluehand stimate domn, paraii sunt verzi. dar corect. zece mii e mult si asa. asta doar daca nu cumva avea din aia buna.
NOU
La mine-n Primaverii e mai scumpe drogurili.
NOU
Unul din cei mai mari economişti ai lumii explică cum e faza cu ilegalizarea drogurilor:
www.youtube.com/watch?v=nLsCC0LZxkY
NOU
“dati-mi bratari si imbracati-ma-n dungi”
NOU
arde, uite cum arde …
dau semnale cu fum, sa ma vezi de departe…
NOU
Asta cu maria-ioana e benefica sanatatii se cam anuleaza atunci cand cunosti primul consumator predispus la exces. Paranoia nu-i doar o legenda. Iar cum vasluienii nu violeaza babe cand au baut doar o singura bere … oh well.
NOU
Si ai cunoscut tu primul consumator predispus la exces de iarba care a facut ce? Ca eu am umblat in niste anturaje tare dubioase si inca n-am avut onoarea. Te rog, detaliaza!
NOU
Nu cred că vrei să stai lângă un tip care nu mai poate articula cuvintele corect. Creierul lui să fie varză, să vorbească română ca maestru Ioda. Efectiv, asta face consumul în exces pe o perioada îndelungată, gen cel putin 30 de ani de consum, o să ai creierul prăjit și asta nu-i o dumă proastă.
NOU
boss, paranoia aia e paranoia de politie. Tocmai consecintele legale dau paranoia. Drumul e scurt: “daca mi se face rau?”, ti se face rau, “daca ajung la spital si afla politia?”. Cam asa sta treaba.
@bebito: probabil diabet. Dupa vreo 20 de ani de ciocolata.
NOU
Sunteti copii, pe bune!
Ce-a facut? S-a dus la politie si si-a raportat colegii de apartament ca i-au inscenat o crima si au adus un pistol in casa ca sa il omoare si pe el pentru ca s-a prins de combinatie. Misto era ca baietii faceau un mic trafic cu alcool intr-o tara nordica si le-a cam futut directia.
Ce-a facut mai departe? S-a dus la autoritati si l-a reclamat pe seful lui (fost recidivist, puscariat pentru evaziune fiscala) ca i-a luat actele si i-a facut o sumedenie de credite la bancile de acolo. Ca a angajat estonieni sa-l faca disparut.
Nu in ultimul rand dupa ce cu greu l-au acceptat niste fete cu ele in apartament le-a reclamat la politie ca sunt lezbiene, vrajitoare si l-au primit in apartament pentru ca au nevoie de un barbat pe care sa-l sacrifice pe templul lor.
Dupa ultima faza l-au internat doua saptamani la dezintoxicare. Am fost dupa el pana in capul celalalt al Europei si de fiecare data cand vedea o patrula de polite se ascundea sub bord ca il cauta interpolul pentru crima si creditele neplatite. Vreo trei luni ne-a futut pe toti la cap ca ele e cautat pentru crima dar a trebuit sa tacem si sa inghitim, asa ne-a spus psihiatrul.
Daca ai un anturaj de cacat si o imaginatie bogata pe care o gadili cu THC s-ar putea sa ajungi in locuri daca exagerezi.
NOU
@Floo – te-ai gandit macar o secunda ca boala omului s-ar putea sa nu aiba nici o legatura cu iarba? Adica, sa fim seriosi, se intampla de astea si in absenta ierbii. Ma indoiesc ca THC-ul ar provoca asemenea comportamente, am mai degraba senzatia ca faci tu niste conexiuni ciudate, stii, in psihologie e studiat intens fenomenul, cine vrea sa vada reptilieni si conspiratii le va vedea peste tot.
Si, facand o paralela, orice lucru folosit in exces are efecte adverse urate, dar de la asta si pana la a nega beneficiile doar pentru ca anumiti cercopiteci fac excese e cale lunga. Si sa iei cazul rarisim si dus la extrem al unuia si sa-l prezinti ca regula generala sau doar ca sustinere a unui argument spune ceva urat despre tine, te las sa descoperi.
Am o vaga banuiala ca s-ar putea chiar tu sa necesiti o evaluare de un anumit tip.
NOU
francisc are dreptate. e vorba de cantitate aici…
NOU
francisc parca se ocupa cu traficul de spanac, nu cu plante din astea periculoase
NOU
cica nu e juma de kil cum se vehicula…. www.digi24.ro/embed/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Cheloo+Parazitii+audiat+DIICOT?video=0
NOU
Eu stiu si ce replica i-a dat domnului cu cagula ce i-a pus catusele: “-Nu ma… … …”
www.youtube.com/watch?v=FrzXpBxmOdY
NOU
www.facebook.com/CaNRomania/videos/247901612215344/
NOU
Eu sunt curios de-o treaba: A3 ce va zice in legatura cu acest eveniment? Variantele sunt
1) Ii iau apararea lui Cheloo ca e din trust dar isi pun pulimea in cap. Nu cred ca incuiatii mintali (aka telespectatorii) pot concepe ca iarba nu e chiar heroina avand in vedere ca in cei 90 de ani de viata au auzit strict contrariul.
2) Il blameaza pe Cheloo dar atunci pica prost ca angajeaza “drogati” (a se vedea ghilimelele)
3) Se fac ca ploua si pierd audienta. Drogurile fac audienta.
NOU
Ce va zice Antena? “O noua inscenare a lu’ Base ca sa-l discrediteze pe Dom’ Profesor, care ar angaja traficanti”.
NOU
Ce treaba mai are Cheloo cu A3 ?
NOU
Nu e in juriu lanu stiu ce emisiune? Habar nu am. Ultima oara am auzit ca acolo lucra. Serios…
Nu ma uit la antene si nici viata lu’ cheloo nu ma intereseaza.
NOU
Ce-mi plac mie parerile exprimate sub egida “habar n-am”, “nu ma uit la Antene” dar stim ca Cheloo face parte din juriul unei emisiunu… de unde crezi?!… de la Antene.
NOU
Ori esti prostovan ori esti cretinel. Ca mi-a ajuns la urechi ca e in juriu e una. Ca nu mi-a ajuns la urechi ca nu mai e in juriu e alta. Dar mnah, atata poti. Chiar nu-ti cer mai mult.
NOU
Ok. Eu vin si port o discutie civilizata cu tine, nu te jignesc, nici macar nu m-am adresat direct, dupa care tu ma numesti prostovan si cretinel si tot eu sunt cel caruia nu ai ce sa-i ceri. Mda…,
NOU
Si daca era heroina era OK, din punctul meu de vedere. Toate trebuie legalizate.
NOU
Oare ce se intampla atunci cand legalizezi drogurile si prostitutia?
www.dutchnews.nl/news/archives/2016/03/more-prisons-to-close-as-falling-crime-leaves-cells-empty/
Ajungi sa pui lacat la inchisori goale pentru ca sunt din ce in ce mai putini criminali/violatori/talhari etc. 😀
NOU
Ai naibii, si cu toata minoritatea aia musulmana in crestere…nu-mi explic
NOU
daca legalizam si furtul, crimele, violul, mita etc. chiar nu vom mai avea infractori deloc
NOU
de ce dracu nu i-a dat foc borcanului cu salata cand au venit mascatii ? iesea o distractie generala
NOU
Olanda nu ne mai primeste in Schengen. Le stricam piata daca se legalizeaza!
NOU
Daca pe Cheloo l-au prins cu iarba, urmatoarea uimire ar fi sa-l prinda pe Badea cu winstrol si clenbuterol si cadem de pe scaun.
NOU
scontent-ams3-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xap1/v/t1.0-9/fr/cp0/e15/q65/12938333_586315764857940_1127979642324444529_n.jpg?oh=b0ca34f515cf0e676f0c56c86e6cdb27&oe=5774C59F
NOU
La dracu’, soacra-mea mi-a adus ieri niste iarba, probabil urzici dupa cum arata.
Cred ca imi pregateste ceva si nu, nu mămăligă…Hoaşca!
NOU
@baxt @offtherecord azi am trecut pe (langa) Mioveni venind dinspere Campuscurt.
NOU
*dinspre
NOU
N-ai luat o piatra-n gura “la figurat” ?
Spune sincer, ce ti-a sarit prima oara-n ochi? Moscheea? 🙂
NOU
Sa nu vorbim de funie in casa spanzuratului ;))
NOU
Dar pe aia cu filiera maghiara o stiti?
Cica au prins o grupare care vindea marihuana in Harghita si Covasna. Vindeau 3 sortimente de tigari: tigarete, trabuce, si kurtos kolacs.
NOU
Related: www.reddit.com/r/worldnews/comments/4ck2i2/war_on_drugs_has_made_no_difference_to_number_of/
NOU
Lasa ca Intram generatia noastra (30 si ceva de ani) in politica in anii urmatori si legalizam marijuana. Nu trebuie referendum si nici sa dezvaluim chestia asta in campania electorala. Si ar trebui legalizata la inceput de legislatura, ca sa se obisnuiasca in 4 ani babalacii si pocaitii (inclusiv aia ortodocsi).
NOU
Fara ironie, in ce l priveste pe acest cetatean, nu m ar mira nimic din ceea ce as putea auzi despre el, are virtutea la degetul mic.
NOU
Uuu, liceeni care fumeaza iarba…