Mă bag și eu ca tătarul la jefuit virgine moldovence în problema înființării asociației bloggerilor clujeni. Nu de alta, dar în Cluj am dragi prieteni și ar fi păcat să nu emit o opinie pe tema asta.
Răzvan spune că o asociație poate exista doar dacă bloggerii scriu constant și zilnic. Nu e neapărat adevărat. În primul rând, vorbim de Ardeal. Constant poate însemna și o dată pe săptămână, pentru că ia mult timp subiectului să se formeze.
Bine, râdem, glumim, dar o asociație profesională este utilă.
Până la a chibița pe chestii gen sunteți toți niște Vasile Manu în miniatură, care oricum vă ia la trafic, să ne aducem aminte că profesia de blogger nu există. Iar asimilarea unui blogger cu un jurnalist este oarecum forțată.
O asociație profesională poate lupta penntru drepturile celor ce o compun, fiind deja o personalitate juridică, cu statut și reprezentare. În acest moment, un blogger este complet neapărat în fața oricui, atunci când își expune opiniile în spațiul public. Nu există nici măcar acea minimă protecție a surselor în fața unui organ judiciar.
Eh, acest gen de asociație poate să dea bloggerilor o legitimitate, o existență în fața tuturor.
Lucru la care sigur nu s-au gândit micuții ardeleni, ocupați cu certurile lor micuțe.
Și nu, nu vorbesc să mă aflu în treabă. Împreună cu Manafu, ne-am gândit la asta de pe vremea când în Cluj încă nu ajunsese internetul. Nu am pus-o în practică, încă.
Dar poate în viitor.
Să dea startul Clujul.
NOU
Galagie degeaba
NOU
Cand am vrut sa organizam ceva evenimente publice in Brasov Primaria ne-a intrebat daca suntem ONG sau ceva de genul. Este destul de greu sa obtii autorizatie atunci cand grupul de bloggeri este unit, in ochii Primariei, sub denumirea de “grup de initiativa locala fara personalitate juridica menit sa promoveze Brasovul in online”.
NOU
sa faci un ONG costa 2000 de lei
NOU
Cand am vrut sa facem o mica chestie in Brasov am pus bani mana de la mana. 2000 de lei nu e mare lucru, dar inca nu facem ONG aici.
NOU
Dacă v-ați gândit de mult dar încă nu ați făcut înseamnă că sunteți mai ardeleni decât clujenii? 🙂
PS. Cred că ar trebui să înființăm și o asociație a comentatorilor de pe bloguri. Ce, haterii nu e și ei oameni?
NOU
este… mai putin TIM
NOU
bine, Tim e altceva.
NOU
Tim nu e nici hater, nici troll, ci doar un caz nefericit.
NOU
Poate ar trebui sa mai asteptam un pic, sa nu fim noi primii. Toata lumea stie ca Banatul e fruncea. Sa ii lasam pe ei.
NOU
păi nici Clujul nu e în Banat
NOU
Eu pun bazele Uniunii Bloggerilor. Astept cotizatia de unionist in contul ….
NOU
ceva similar cu o asociatie de presa?
daca esti freelancer nu esti protejat de lege daca te sugruma prin instante sa dezvalui sursa? inregistrat cu platite taxele etc.
tre’ sa mergi la biroul de meserii unde nu exista catalogata nicaieri meseria de blogger si sa le explici ca de fapt e scris invers si sa caute mai bine. ca de paft-fapt inseamna gropar din nemtzescul goggler.
libertatea la expresie e protejata prin constitutie, nu? atat timp cat nu etc etc, blog, etc?
NOU
Daca ardelenii sunt mai inceti si asta e e o asociatie din Cluj inseamna ca exista deja pentru Bucuresti sau in alta parte in tara?
NOU
Nu, inseamna ca atunci cand va fi cazul, oriunde altundeva in tara, ea va fi infiintata la momentul respectiv.
In Cluj o infiinteaza de acum, ca sa fie gata peste 1-2 ani cand vor infiinta si altii.
NOU
Din cate spun oamenii exista deja, la Bacau. 🙂
www.cdep.ro/informatii_publice/ong.chest_aprobate?f_idc=2244
NOU
Clujul are vreo legatura cu Năpoaca? 🙂
NOU
Bucureștenii au de mult așa ceva.
De vreo 2015 ani.
NOU
Merci Arhi de articol şi păreri. Nu toţi ne certăm. De fapt nu e o ceartă decât dacă există două tabere care se ceartă, altfel e monolog sau incitare la ceartă doar.
NOU
Foarte bine punctat. Daca e asociatie sa aiba si standarde fiindca fara facem o varza a la cluj de toata frumusetea.