De câteva zile, am început un program de sport dimineaţa, împreună cu Radu. Ce facem?
Ne trezim la 6.30 şi ne ducem în parc, unde jucăm tenis. SUPER TENIS! Şmecheria asta e cea mai tare invenţie de la maimuţă încoace.
Adică o chestie de plastic, pe care o umpli cu 1 litru de apă, ca să fie grea, de care e ataşată un elastic de vreo 3 metri cu o minge de tenis în vârf. Şi joci tenis exact de parcă ai fi pe teren, fără partener, fără să închiriezi terenuri scumpe sau altceva. Sport, simplu, în parc, tu, gunoierii şi gardienii publici. Şi tractoraşele de strâns gunoiul. Şi stropitoarele.
Acum mă scuzaţi, dar sunt leşinat de somn, că aseară am ajuns acasă la 2, iar preşul de la uşă nu e foarte confortabil.
NOU
Hahahaha e foarte tare chestia aia, intr-adevar! dar e cam scumpa, adica mie asa mi s-a parut!!! vad din ce in ce mai multa lume jucanduse cu dracia aia si ce ai pus tu ca poza e ultra sic fata de ce am vazut eu in parcuri 🙂 mistocut
NOU
Lore, e 25 de lei…
NOU
unde se gaseste?
NOU
E si asta o varianta. Mie mi se pare cam solitara. Si trista.
NOU
Pariu ca in maximum 2 saptamini te plictisesti si renunti? Trezitul la ore mici nu sta in firea romanului, si tot ce e ne-natural se stinge repede. Chiar daca e ieftin, sanatos si fun.
NOU
Un link, o sugestie pentru google? Ca mai facut taaaare curios. 🙂
NOU
Slabut.
Pentru tenis am aplicat urmatoarea reteta. Am pus bani cu inca 3 prieteni, am dat fuga pe la terenurile din Mamaia, am luat un fileu sh la 100 ron, si jucam pe terenurile moca de la clubul elevilor. Asadar, am ajuns tot la 25 de ron (exceptand rachetele si mingiile, pe care le aveam de mai mult timp), dar alergam de 10 ori mai mult, si oricum nu se compara cu joaca trista de unul singur.
Din pacate cred ca in Bucuresti e mai greu sa gasesti terenuri unde sa iti intinzi fileul si sa joci pana te plictisesti fara sa dai un ban.
NOU
imi vine sa plang, eu ma trezesc la 6.20 ca sa ma duc la servici si tu te trezesti la ora asta turbata desi poti dormi linistit. sadicule 🙂
NOU
hahah nu te cred ca ai dormit pe presul de la usa hahahaha 🙂
NOU
ca toate device-urile pe care le-am cumparat pana acum, fac pariu ca si asta o sa putrezeasca pe undeva prin pod langa consola wii fit, sau stepperul transformat in cuier….
Daca tot te trezesti la 06.30 pune mana si da un 36 ron si inchiriaza un teren de tenis si macar ai satisfactia ca joci cu un partener…. :coffee:
NOU
@simi: huo, analfabetule ciorditor de nick-uri
da, ma mai uitam si eu ca prostul cand au aparut chestiile astea la noi 😀
eu mi-am cumparat o chestie asemanatoare de la decathlon, dar pt acasa; se cheama turn-ball:
#1:pig.ly/z
#2: pig.ly/10
cat despre tenis, in 4 insi 2 ore costa 15 ron
alta varianta e ca se poate cumpara un fileu, nu e mult si se gasesc terenuri libere, eu stiu in titan cateva de exemplu
NOU
Bem si noi o cafea, vorbim, punem tara la cale, mai facem si putina miscare…
Nimic trist, nici vorba de solitudine.
NOU
Am văzut şi eu minunea în Herăstrău, pare a oferi ceva mişcare şi te pune chiar în situaţia de a inventa lovituri. Ei, după ce te obişnuieşti cu minunea asta, dacă te tentează un meci pe bune…eu mă ofer să-ţi fiu sparring-partner 🙂
NOU
@Andrei – Singurele pe care le ştiu sunt unele în parcul Titanii, lângă Policlinica Titan 🙂 Altele nu mai sunt, au cam fost luate de ăia care au avut ceva bani în buzunar. Dezavantajul terenurilor din Titan este că joci pe beton. Jocul este mult mai rapid, se pretează un serviciu-voleu, dar oasele ies mult mai şifonate decât pe zgură sau taraflex 🙂
NOU
Ce bine sună: “Bem si noi o cafea, vorbim, punem tara la cale, mai facem si putina miscare…”
Aşa să-ţi tot începi zilele. Bravos!
NOU
@nina
Merci
NOU
Foarte tare:)
NOU
Uite o exemplificare video www.youtube.com/watch?v=phpaHdFFMr4
NOU
Eu parca stiam ca tenisul e pe baza de alergat dupa bila pufoasa cand in stanga cand in dreapta. Asa tu stai pe loc si dai din mana, asta puteai face si acasa 🙂
NOU
The Vancouver Park Board provides 183 tennis courts in 43 parks throughout the City. With the exception of 6 courts in Stanley Park, casual tennis play operates on a first-come, first-served basis under the following rules:
* 2 to 4 players shall wait facing a court to claim it;
* 30 minutes maximum play if players are waiting;
* rubber soled shoes must be worn;
* players must avoid interference with play on adjoining courts;
* tennis club may exceed 30 minutes playing time on permitted courts during club and league play.
vancouver.ca/PARKS/rec/tennis/tnsinfo.htm
MUIE RROMANIA !!!
NOU
@canadianu’ – Bunică-mea e de vreo 40 de ani prin Canada, aproape de Toronto, dar nu mi-a zis că sunt şi de ăştia ca tine pe acolo…
NOU
@demaio
sugi pula, old skool style
NOU
ok, imi cer scuze. nu trebuia sa scriu muie rromania, trebuia sa scriu MUIE RROMANILOR !!!
NOU
@canadianu’ – Eşti deosebit de inteligent. Ceea ce oricum era de demonstrat. La revedere, nu ţin neapărat să discut cu javre pe ziua de azi.
NOU
@Arhi – Scuze dacă am provocat vreo neplăcere în mini-discuţia cu deportatul la reni. Nu mi-am dorit asta.
NOU
Archie, eu mai joc la vointa in diminetile de weekend cate o ora doua. Se combina careva ?
NOU
@canadianu’ – esti un exemplu tipic pentru rromania. Din cauza unora ca tine suntem Descultii Europei.
:finger: :poop:
NOU
Buna chiestia
NOU
chestia ,jucaria vroiam sa spun :))
NOU
cum ai reusit sa dormi pe pres? au complotat obama cu nevasta impotriva ta? :)))
un barbat in casa cu doua femei…nasol…
NOU
canadianu’ e mai prost ca taranu din spania cu vw passat :)) o arde de parca ar fi stapan peste Vc
NOU
in primul rand nu esti singur, ca suntem 2. second, nu stiu ce va face sa credeti ca mingea aia agatata de un zgarci care se intinde 10 metri merge in linie dreapta si se intoarce in aceeasi linie dreapta. e fun, e sanatos, nu trebuie sa fii un expert ca sa il joci, e distractiv, nu fugi dupa minge prin boscheti. e alternativa jucarie la tenis.
NOU
canadianu` e in aceiasi categorie cu personajul hot girls, cea a trollilor. nu`i hraniti, le creste ego`ul degeaba.
NOU
@descultiieuropei,Nusume, maddy, si restul cretinilor care vor posta in asentimentul lor, ca eu ma duc la somn
va urez acelasi lucru care i l-am urat si lui demaio. si nu uitati sa marcati banul la jmekerii cu terenuri de tenis din rromanika voastra preaiubita. scuze, am uitat ca la rromani sportul principal sunt halberele, n-aveti voi treaba cu playgrounds, sports fields, ice rinks, fitness centres, indoor and outdoor pools, beaches, tennis courts, golf courses, skateboard parks, etc.
ps : dedicatie speciala pentru nusume : muie cu cacat. ai dreptate, sunt mai prost ca taranu din spania, macar ala se lauda cu vw passat … spre deosebire de mine care merg cu translinku … nu-mi trimiteti ceva bani cu westernu’, ca am auzit ca mai aveti oleaca si deveniti a 7a putere economica din mUE, asa cum a zis tariceanu anu trecut ?
NOU
si inca una si apoi chiar ca ma culc : pentru rromani exista taxa de intrare in patinoar, pentru canadieni exista mastercard
Join us for the MasterCard Free Skate for Families
Public Free-Skate EVERY SATURDAY, from 2:15 pm – 4:15 pm (September – June)
Enjoy Extended Public Free-Skate hours during school public development days, from 1:00 pm – 5:00 pm (for exact days, please consult your public school board schedule).
NOU
ai putea sa ne spui unde sa gaseste o chestie d’asta?
NOU
e un magazin numit decatlon, dar habar nu am unde e
NOU
Decathlon este in Militari Shopping Center, la iesirea din Militari spre autostrada .. dupa Mac pe dreapta..foarte vizibil. Au o gramada de chestii super tari acolo .
@Arhi : cum il suporti pe canadianu de atata timp sa iti injure toti cititorii ?
NOU
Unde e 25 de lei? ca in Herastrau il vindeau coloratii cu 50 de lei! Jaf la drumu mare :noshake:
NOU
Mi se pare stupid … sau na e ceva gen hai sa fac o laba cai mai bun decat un sex …
NOU
VREAU SI EU. DE UNDE COMAND?
NOU
daca te dai cu capul de pereti , iarasi consumi o gasca de calorii.
variante mai ieftine sunt 🙂
e mistoaca chestia . am auzit si vazut de o chestie de asta dar era ceva mai micut pt copii
NOU
@canadianu’ – In Canada n-au bloguri? Sau acolo te simti tzigan? Ignorat? Mic? Sclav? Mizer? “MUIE RROMANILOR” zici? Automuia o fi ea placuta, dar…de ce-ti publici fanteziile pe blogul lui Arhi? Era mai simplu un “Muie mie si intregii mele familii”, nu? Pricepeam si noi mai bine. “Canadianule”. :-))))))))))))))
Fucking loser/immigrant. 😐
NOU
cum bah, nu se mai cearta nimeni cu mine ? nici un jmeker de rromania care sa-mi explice despre rau, ram, branza, viezure, obama, mama omida etc. ? c’mon ppl, i know you can do better !!!
NOU
@canadianu – de la tine accept orice fel de injuratura fara sa ma supar…
de altfel cand iti citesc raspunsurile ma gandesc la tine ca la un guru, si-mi zic in gand cat de handicapat sa fiu sa fac reclama la niste locatii din Canada pe niste site-uri din romania…..
NOU
merci, poate gasesc pe undeva
NOU
@ Dorian
sa-mi sugi si tu pula. cand o sa-ti dau voie, bineinteles, deocamdata nu meriti sa beneficiezi de privilegiul asta
si da, sunt un fucking loser/immigrant, pe care nu l-a dus capu sa se descurce in rromania, bla bla bla samd etc. numai ca pe mine ma doare fix in coor de eticheta asta, pe cand pe voi se pare ca va cam oftica numele de rromani.
NOU
Ma mir cum de nu a luat inca ban canadianul…sau are inima asa de mare Arhi incat trece cu vederea ceea ce face pe site-ul lui un roman plecat in Canada care face curat intr-un skate park sau la ce facea el reclama pe acolo, doarme cu 5-6 alti romani “realizati in strainatate” intr-o baraca de 6 pe 6. Mi-a facut placere sa citesc replicile tuturor la adresa canadianului, care mai de care mai splendide, insa descultiieuropei spune totul :)) cat de prost trebuie sa fie unul care face reclama la o chestie din canada, pe siteurile din romania ? Genial ! :cuckoo:
NOU
tine elasticul? sau dupa 10 lovituri mingea isi ia zborul catre unul din gardienii publici?
NOU
tine. nu s-a rupt niciodata