Mor pe ăia care stau în stație la intersecția Pache cu Mihai Bravu, acolo, venind dinspre protv. Pentru că în loc să stea în stație să aștepte să vină tramvaiul, ei stau pe șosea, lungindu-și gâturile după el, de parcă dacă vaca sau boul nu ar sta acolo, tramvaiul ăla nu ar mai veni.

Și nu ar fi deranjant dacă s-ar da la o parte când vin mașini. Dar nu, ei știu că acolo e locul lor de aștepta. Și tu vii și aștepți să treci, iar o trântă de om cu ochi jilavi se uită la tine de parcă s-ar întreba “ce vrei, stau și eu în stație, nu mă deranja.”

Nu mai vorbesc de atunci când ajung cu bicicleta. E exact ca și cum nu aș exista. Am de ales, ori intru în ei, ori mă dau jos și încerc să îi ocolesc. Desigur, e imposibil să nu comenteze măcar unul “ce caută bicicletele pe stradă”, de parcă Pache Protopopescu ar fi sufrageria mumă-sii.

Aștept cu interes pistele de bicicliști ale lui Oprescu. Bine, clar o să le avem după ce termină autostrada suspendată.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.